5 femei puternice ale timpurilor noastre și ce putem învăța de la ele
Cred că putem găsi cu ușurință cuvinte cu care să descriem femeile puternice. Putem spune despre el că sunt pline de încredere, fac față cu brio oricăror situații, știu ce își doresc în viață, sunt ambițioase și nu se dau în lături de la nimic. Iar lista ar putea continua.
Însă aceste cuvinte pot să pară mari și nu te ajută să îți faci o imagine clară despre ce fac diferit aceste femei. Așa că m-am gândit să vin cu câteva exemple de femei care au avut curajul să iasă în față, să spună ceea ce gândesc și să facă o schimbare.
Jacinda Ardern
O să încep să îți povestesc puțin despre Jacinda Ardern, cea mai tânără femeie într-o poziție de leader din lume și cel mai tânăr prim-ministru pe care l-a avut Noua Zeelandă în ultimii 150 de ani. La 38 de ani, Jacinda Ardern s-a remarcat încă din momentul în care și-a anunțat candidatura, moment în care a apărut mișcarea „Jacindamania”. Cu alte cuvinte, e vorba de un val de susținere din partea oamenilor, care și-au pus toată încrederea în ea și în abilitățile sale.
Mai mult, în momentul în care a născut și-a luat concediu de maternitate pentru șase săptămâni și a anunțat că partenerul de viață va rămâne acasă să aibă grijă de cel mic. Mai exact, a răsturnat așteptările legate de faptul că femeia trebuie să stea acasă și a continuat astfel să încurajeze alte femei să îi urmeze exemplul.
Jacinda Ardern și-a urmat propria cale, a făcut și face tot ce îi stă în putință pentru a-și atinge obiectivele. Nu îi este frică să spună ce gândească și își folosește puterea pentru a face bine. Încălzirea globală, lupta împotriva sărăciei și reforma care mărește perioada concediului pentru creșterea copilului de la 18 la 22 de săptămâni sunt doar câteva dintre schimbările pe care le are pe listă.
Greta Thunberg
Povestea începe în august 2018, când 10 activiști de mediu au început să lipsească de la școală pentru protesta în fața Guvernului Suedez. Bineînțeles, Greta Thunberg făcea parte din acest grup de activiști de mediu și foarte curând a ajuns în atenția presei și a altor tineri care îi susțin punctul de vedere, stârnind fenomenul „The Greta effect”. Mai exact, că trebuie să facem ceva pentru a proteja pământul împotriva încălzirii globale până nu e prea târziu.
Tot ea este cea care a traversat Atlanticul cu un velier cu zero emisii poluante pentru a merge la summitul ONU asupra climei din New York și care a luat cuvântul la multe alte evenimente legate de încălzirea globală. Recent, ea a fost numită Persoana Anului 2019 de către revista Time.
La numai 16 ani această fată a reușit să se facă auzită, nu i-a fost frică să lupte pentru lucrurile în care crede și a avut curaj să facă asta în fața unei lumi întregi. Greta ne încurajează pe toți să luptăm în continuare și să luăm inițiativă de fiecare dată când simțim că lucrurile nu merg în direcția corectă.
Sanna Marin
Dacă Jacinda Ardern este cel mai tânăr prim-ministru pe care l-a avut Noua Zeelandă, iată că Sanna Marin este cel mai tânăr prim-ministru din lume, la numai 34 de ani. Faptul că a reușit să ajungă în această poziție și să adune lângă ea un cabinet dominat de femei (12 femei și 7 bărbați) reprezintă o victorie pentru tineri și pentru ceea ce înseamnă hotărâre și putere.
Deși este tânără, nu este deloc străină de domeniul politicii, fiind înainte ministru al transporturilor, dar și o persoană care s-a implicat activ în tot ceea ce ține de politica țării. Pe Youtube găsești numeroase clipuri cu ședințele de consiliu unde își susține cu ardoare punctele de vedere.
Sanna Marin luptă pentru o societate în care copil să aibă șansa de a primi educația de care are nevoie pentru a se dezvolta și nu ezită să spună lucrurilor pe nume. Dacă ar fi să o descriu pe scurt, Sanna Marin este o persoană care luptă cu stoicism și curaj și reușește să termine ce a început fără multe bătăi de cap.
Alexandria Ocasio-Cortez
De la ospătăriță care strângea bani de pe-o zi pe alta pentru familie, la membru în Congresul Statelor Unite. Alexandria Ocasio-Cortez este o femeie care a reușit să își depășească condiția, fiind condusă de dorința de a-i ajuta pe cei nevoiași și întreaga comunitate din Bronx și Queens, pe care acum le reprezintă.
Autenticitatea ei vine din faptul că a crescut în Bronx și a putut vedea diferențele dintre clasele sociale, dar și nedreptățile care au dat naștere inegalităților. Însă, până să ajungă în această poziție care îi oferă autoritate, Alexandria a fost voluntar în campania lui Bernie Sanders și a căpătat experiență din toate acțiunile civice pe care le-a avut pe parcurs.
Alexandria Ocasio-Cortez are curaj și nu se teme să își susțină punctul de vedere, este ambițioasă și aprigă. Luptă împotriva nedreptăților din justiție, a rasismului, a dezechilibrului economic și social. O poți vedea în acțiune și în documentarul de pe Neflix – Knock down the house – care arată modul în care Alexandria Ocasio-Cortez, împreună cu alte trei femei determinate, au reușit să ajungă unde sunt în prezent.
Nadia Murad
În 2018, Nadia Murad a câștigat Premiul Nobel pentru Pace și este astăzi una dintre cele mai cunoscute activiste pentru drepturile omului și, mai ales, pentru protejarea femeilor. Locuiește acum în Germania și este primul Ambasador al Națiunilor Unite pentru Demnitate Supraviețuitorilor Traficului de Ființe Umane, ea însăși fiind o supraviețuitoare care a trecut prin clipe de coșmar.
În 2014, la doar 21 de ani, viața ei s-a schimbat radical. Născută în nordul Irakului, în satul Kocho, unde există o comunitate foarte mare de yazidiți, minoritate religioasă de etnie kurdă, Nadia și-a văzut întreaga viață dată peste cap în momentul în care a fost răpită de Statul Islamic și transformată în sclavă sexuală, fiind prizoniera acestei organizații timp de trei luni. Cu ajutorul unei familii de musulmani din Mosul, a reușit să facă rost de acte false și să fugă din țară, iar de atunci lucrează alături de organizațiile pentru drepturile omului pentru a combate abuzurile și a salva cât mai multe persoane tratate cu brutalitate de reprezentanții Statului Islamic și nu numai.
Povestea sa este documentată și într-un volum autobiografic – Eu voi fi ultima. Povestea captivitatii mele si lupta mea impotriva Statului Islamic – care are o prefață semnată de Amal Clooney.
Femeile despre care ți-am vorbit mai sus sunt cunoscute în întreaga lume pentru ceea ce fac și au ajuns acolo luptând pentru cauzele în care cred. Aș zice că o femeie puternică este cea care este conștientă de ceea ce poate face și care are suficientă încredere încât știe când să ceară o mână de ajutor, fără să se teamă că va fi judecată de ceilalți. Și aș îndrăzni să spun că în fiecare dintre noi există o luptătoare care poate face schimbări, fie ele oricât de mici, dar care contează.
Sursă foto: Pexels
***