Now Reading
5 abilități esenţiale care ar fi trebuit predate la școală

5 abilități esenţiale care ar fi trebuit predate la școală

Mark Twain spunea cândva un lucru foarte intesant: „Nu am lăsat niciodată şcoala să interfereze cu educaţia mea.” Iar dacă stăm să ne gândim puţin la hibele pe care le are şi le-a avut dintotdeauna şcoala, e de înţeles de ce a ajuns la această concluzie.

Da, şcoala ne oferă o bază, însă, dincolo de note, teste şi evaluări, important este cu ce plecăm la drum pentru a construi ceva în viaţa noastră. Iar următoarele 5 abilități sau, mai modern, skill-uri, despre care nu ne învaţă nimeni la cursuri, sunt, din punctul meu de vedere, esenţiale în viaţa de zi cu zi. De ce? Le iau imediat pe rând.

Capacitatea de empatie

Empatia ne ajută să fim mai mult decât simpli roboţi care îşi trăiesc viaţa ignorând tot ce se întâmplă în jurul lor, mai mult decât un nume, o funcţie sau un chip dintr-o fotografie. Când putem relaţiona cu emoţiile celuilalt, când încercăm, atât cât putem, să îi înţelegem perspectiva şi îi oferim sprijinul, se produce un schimb grozav, pentru că primeşti, la rândul tău, respect, recunoştinţă şi, de ce nu, ajutor în cazul în care ai nevoie.

Aşa că fii mai atent/ă la ceea ce spune celălalt, încearcă să priveşti mereu problema din punctul său de vedere, fără să îţi impui judecăţile de valoare despre ce e bine şi ce e rău. Vei avea numai de câştigat.

Eu încă lucrez intens la acest capitol… 🙂

Rezolvarea conflictelor

În domeniul comunicării, rezolvarea unui conflict e echivalentul dezamorsării unei bombe. Ignorat, un conflict poate cauza tot mai multe frustrări şi supărări, iar mai devreme sau mai târziu va exploda. Nici evitarea unui conflict nu este în regulă, pentru că nu face altceva decât să adâncească derapajul comunicaţional. Aşadar, care e cea mai bună metodă de abordare?

Răspunde, dar nu reacţiona. Când începi să reacţionezi, le permiţi emoţiilor să îţi conducă acţiunile şi vorbele. Răspunde scurt, diplomat, la subiect, fără să amplifici conflictul. Dacă ţi se pare că e cazul, poţi discuta ulterior cu persoana cu care eşti în conflict, după ce apele se mai liniştesc. Iar metoda funcţionează atât atunci când vine vorba de confruntări directe, cât şi în situaţia conflictelor online… că doar ştim cu toţii că apar cel puţin două pe zi.

Găsirea celor mai bune întrebări

Acesta e chiar cel mai important skill, dacă mă întrebaţi pe mine. Şi ar trebui să existe o disciplină care să se ocupe de asta, pentru că nici acum (şi nici înainte) copiii nu au dobândit acea încredere şi acel curaj de a vorbi deschis. Nu întrebăm nimic, nu avem curiozităţi, nu reuşim să ieşim din cochilia noastră. Întrebările bune sunt cele care duc la răspunsuri interesante şi care pornesc de la cea mai pură curiozitate. Şi merită să exersezi la acest capitol, să treci peste bariera acelui „dar dacă o să fiu penibil/ă?”. 

Chiar recent am asistat mândri la întrebarea cu care jurnalista TVR Ramona Avramescu a reușit să obțină o poziție mult așteptată a președintelui Trump. QED.

Public speaking-ul

Şi uite aşa ajungem şi la una dintre cele mai mari frici ale oamenilor din toate timpurile. Dacă ne gândim la cei mai buni oratori din istorie, de la Cicero la Winston Churchill, nu putem să nu le admirăm capacitatea de a comunica simplu şi persuasiv.

Mie îmi e şi acum teamă să vorbesc în public, chiar dacă lucrez în televiziune şi prezint evenimente de ani buni. Şi oricât de mult aş adora să fac ceea ce fac, nu pot să nu recunosc că am şi foarte multe emoţii. Pe bune.

Dar m-am autoeducat să am o atitudine relaxată şi să pun mai puţină presiune pe mine. Dacă te gândeşti că un discurs în public este o chestiune de viaţă şi de moarte, porneşti din start pe picior greşit. Oamenii din audienţă sunt acolo pentru că vor să-ţi asculte mesajul, ideile, povestea, nu să stea să te taxeze la fiecare cuvânt spus. Nu trebuie să fie totul perfect, ci sincer şi autentic, chiar şi cu tonele de emoţii, pentru că oamenii empatizează, că tot vorbeam mai sus despre asta, mult mai bine cu acest tip de discurs.

Public speaking-ul este una dintre abilitățile esențiale care urgent ar trebui introdusă în programa școlară din România.

Negocierea

Sunt convinsă că, dacă ar exista un curs de trucuri de negociere, am fi scutiţi de multe frustrări, mai ales la locul de muncă.

Cunoaşte-ţi adevărata valoare şi nu le permite altora să te desconsidere, să îţi spună că însemni sau meriţi mai puţin, fie că e vorba de şefi, prieteni, cunoştinţe cu care te întâlneşti ocazional. Să intri într-o negociere fără să ai skill-urile necesare e ca şi cum ai intra într-o bătălie fără arme. Te vei pierde, mai ales dacă interlocutorul tău ştie să conducă discuţia în favoarea sa sau chiar să îţi prezinte nişte false avantaje, cât să te mulţumească pe moment.

Orice ar fi, nu ceda. Eventual, fă-ţi înainte o listă cu punctele pe care vrei să i le prezinţi şi vorbeşte tu prima dată. Expune-i clar motivele pentru vrei ca lucrurile să se întâmple într-un anumit fel şi dă-i de înţeles că nu eşti dispus/ă să cedezi. Prima negociere va fi mai grea, într-adevăr, dar apoi îți vei intra în mână și te vei descurca tot mai bine.

Nu uita: să negociezi NU este ceva de care să îți fie rușinie. Și nimeni nu ar trebui să se simtă lezat de o astfel de abordare.

***

View Comments (2)
  • Fain articol! Cred ca e momentul sa investim in aptitudini noi, care sa ne oblige sa iesim din zona de confort sau, mai bine zis, din comportamente cunoscute si aplicate inca din copilarie, sa fim constienti de necesitatea lor si sa le aplicam in momentele cheie. Zic asta fiindca generatia noastra, pre-Millenials, de abia descopera aceste unelte de marketing personal, de imbunatatirea “soft skills-urilor”, deci suntem iarasi pionieri :), pe cand cei mici vor avea inca si mai multe de castigat daca se vor familiariza cu aceste lucruri inca din frageda copilarie. As mai completa cu ceva gen “gestionarea emotiilor”.

    • Da, bună ideea cu gestionarea emoțiilor. Cred că are legătură cu acel concept de ”inteligență emoțională”. Și știu că există cărți despre acest subiect, dar cred că acest tip de inteligență ar trebui asimilată acasă. Nah, e de discutat pe temă… 🙂 Mulțumesc pentru mesaj!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

© 2020 Doer. Toate drepturile rezervate. Made by 360advertising.

Scroll To Top