6 filme de văzut alături de familie

Încă puțin și a sosit luna sptembrie. ceea ce pentru majoritatea dintre noi înseamnă intarea în forță în nebunia job-ului. Prin natura activității mele, îmi dau seama că sunt oarecum norocoasă iar lunile iulie și august sunt mai lejere. Așa că profit din plin să mai stau pe acasă. Serios, câteodată nu ies o zi întreagă pe ușă.
Și dacă își imaginează cineva că m-aș putea plictisi chiar și vreo secundă, aflați că îmi organizez o groază de activități indoor. Citesc mult seara, pe balconul meu micuț, proaspăt amenajat (v-am povestit aici cum am făcut câteva schimbări de efect în el cu o investiție minimă), scriu texte pentru voi și… devorez filme și seriale. Și ador să descopăr povești noi cu toată gașca din casă (noroc că împart atât cu Horațiu, cât și cu băieții noștri aceste pasiuni, așa că profit să petrecem mai mult timp împreună).
Ce am văzut în ultima vreme? Eu vă propun 6 filme de comedie numai bune de văzut în weekend-uri, acasă, cu toată familia.
We Bought a Zoo!
Ăsta e un film cu o poveste chiar foarte emoționantă și niște actori super simpatici (Matt Damon, Scarlett Johansson, Elle Fanning, printre alții). După ce îi moare soția, Benjamin este nevoit să se descurce singur cu cei doi copii, dar și să se refacă după cea mai dificilă încercare din viața sa. Acesta se hotărăște să se mute cu familia la țară, unde plănuiește să renoveze o grădină zoologică și să salveze toate animalele din ea. Iar planul lui devine cea mai bună cale de a se salva.
Karate Kid
Și aici vorbesc de varianta din 1984, căci mai e un Karate Kid și în 2010, cu Jaden Smith, fiul lui Will Smith, în rol principal. Karate Kid e un film pe care băieții, mai ales, îl vor adora. Ralph este băiatul care nu reușește să se adapteze la școală și pe care ceilalți colegi îl hărțuiesc. Asta până când devine ucenicul lui Miyagi, care îl învață tainele, dar și sensul artelor marțiale.
Dreamer
O altă poveste din categoria celor care emoționează puternic, Dreamer spune povestea lui Cale Crane (interpretată de Dakota Fanning), o fetiță care, alături de tatăl său, adoptă un cal de curse rănit, salvându-l astfel de fostul lui stăpân, care îl voia sacrificat. Apariția lui Dreamers la ferma familiei Crane se dovedește un motiv excelent pentru ca tatăl și fiica să reia legătura pe care o pierduseră.
Chef
Chef este un film la care veți râde cu lacrimi, pe cuvânt! Și, inevitabil, după terminarea lui, veți da iama în frigider după ceva bun de mâncare! De ce? Păi hai să vă spun. Jon Favreau joacă rolul lui Carl Casper, un bucătar care, după ce pleacă de la restaurantul la care lucrează, hotărăște să cumpere o rulotă și să o transforme într-un food truck cu care să colinde țara, alături de fiul său și de cel mai bun prieten. Asta, bineînțeles, după ce declanșează un război pe Twitter.
Hook
L-am văzut acum mulți ani, dar eu zic că ăsta e un film de văzut la orice vârstă. În special pentru că regretatul Robin Williams joacă rolul lui Peter Pan, acum adult, care se întoarce în Neverland ca să își salveze copiii de maleficul Căpitan Hook.
Cheaper By the Dozen
Filmul de familie prin excelență! Tom și Kate Baker sunt posesorii unei adevărate echipe de fotbal, 12 copii de… toate vârstele, puși în permanență pe șotii, farse și, bineînțeles, nelipsitele drame.
Sursa foto: www.outnow.ch
***