Cu copiii… cum sa dialogam eficient!

Cum sa vorbesc cu copilul meu? Este o intrebare care sunt convinsa ca ii preocupa pe toti parintii. Comunicarea reprezinta un element esential in viata noastra si o comunicare buna intareste relatia parinte-copil.

Totusi, imi dau seama aproape zilnic ca dialogul cu un copil nu este tot timpul simplu, chiar daca inveti si aplici anumite reguli. Copiii care se indreapta usor usor spre pubertate isi exprima cu dificultate emotiile, trairile si, in general, sentimentele. La noi, cel putin, de cand a inceput clasa a V-a, situatiile conflictuale au devenit foarte dese si cateodata este greu sa nimeresti de la bun inceput cea mai inteleapta si diplomata abordare pentru a-l face pe copil sa inteleaga acolo unde greseste.

De ceva timp m-am mai impacat cumva cu gandul ca imi vor spune, in principiu, doar atat cat vor ei sa stiu. Pornind de la aceasta premisa, imi este din start mult mai usor sa le accept o parte din toane (pana la urma si noi le avem pe ale noastre, nu?), dar si sa pretuiesc momentele lor de deschidere. Totusi o stare de spirit proasta in mod constant nu ar trebui ignorata, deoarece ar putea fi semnul unei probleme mai profunde. Daca parintele se confrunta cu o astfel de situatie, cel mai bine ar fi ca acesta sa se indreptate catre un specialist. Important este insa ca tot timpul sa iti iei copilul in serios si sa-i arati interes si intelegere – chiar daca, uneori, este greu pentru ca si noi la randul nostru avem o multime de probleme pe cap.

Acum ca am facut aceasta introducere “inteleapta” 🙂 (ha!), iata cateva metode pe care le-am incercat, cu scopul de a stabili un dialog bun cu copiii mei – cateodata mi-a reusit, altadata nu. Dar sunt perseverenta si intr-o continua cautare de a intra macar un pic in mintea lor. In plus, am prietene cu copii mai mari cu care ma sfatuiesc de fiecare data cand sunt lipsita de … perspectiva.

Provoaca-l sa vorbeasca

Nu-i asa ca si tu iti intrebi zilnic copilul: “Cum a fost astazi la scoala”?

Si, lasa-ma sa ghicesc, raspunsul este aproape invariabil: “Bine.” 🙂 🙂 🙂 Vezi, stiam eu! La noi toti este la fel!

Dar am incercat sa schimb un pic “rutina” dialogului si, dupa un asemenea raspuns “amplu”, am inceput sa-i povestesc ce am facut eu, la serviciu, la o intalnire. Ii povestesc, de exemplu, ca am avut o discutie in contradictoriu cu un colaborator, care mi-a dat ceva de facut in plus, iar eu am considerat ca e nedrept.

Cu timpul copilul a invatat ca o relatare scurta a activitatilor din timpul zilei este ceva absolut normal. Astfel va incepe sa impartaseasca propriile experiente. Daca stiti ca are un profesor mai sever, povesteste-i mai intai din propria experienta cu profesorii de acest fel. Poate ai o relatare a unei situatii pe care ai rezolvat-o exemplar. Sau povestete-i despre diferite situatii cu prietenii. S-ar putea sa nimeresti la fix!

Initiaza discutia

Locul clasic pentru comunicarea intre copil si parinte este la masa. Si, de cele mai multe ori, la cina, acesta fiind momentul in care deseori se aduna membrii familiei. Am remarcat de multe ori ca atunci cand ne-am asezat toti patru la masa, discutiile au inceput in mod firesc si fiecare a simtit nevoia sa-si povesteasca experientele din cursul zilei. Daca totusi vezi ca cel mic nu are chef de povestit, nu-l obliga! O va face el din proprie initiative atunci cand va simti ca e momentul potrivit pentru asta.

Contactul vizual

De multe ori am remarcat cat de important este sa simta ca ii acord intreaga mea atentie cand vrea sa-mi spuna ceva. Dar pana sa invat acest lucru am gresit de nenumarate ori, considerand ca nu isi da seama ca eu in acel timp ma gandesc la altceva… Dar, dupa ce mi-a spus de cateva ori “Mami, tu esti atenta la ce iti zic eu?”, m-am trezit. Atunci cand unul din baietii mei vrea sa imi povesteasca ceva, fie renunt la ceea ce fac si il privesc si il ascult cu atentie, fie, daca nu pot intrerupe, il rog frumos sa ma astepte cateva minute ca sa ma pot concentra total asupra lui. Apoi il privesc in ochi si il ascult, eventual ii iau mana in a mea.

Afirmatii clare

In comunicarea cu copilul este esential sa faci afirmatii cat se poate de clare. Iar atunci cand pui intrebari, ele sa fie simple. In special in cazul copiilor mai mici o intrebare de genul “Vrei sa mergem in parcul Herastrau sau vrei sa mergem la locul de joaca din mall?” este nepotrivita. Acest gen de formulare va crea o dificultate in luarea unei decizii. Cel mai bine este sa te rezumi fie la doua optiuni foarte simple, fie la o fraza clara fara optiune, de exemplu: “Vreau sa merg cu tine in parc.” Optiunile prea multe nu sunt ok nici in cazul copiilor mai mari. Mai ales unde sunt frati, fiecare va vrea sa faca altceva – la noi asa este de fiecare data!

Trateaza problemele diferentiat

Este absurd sa iti propui sa mergi pe o singura directie in comunicarea cu copilul. Trebuie sa te adaptezi diferitelor situatii. Daca vine si iti cere sfatul sau iti solicita informatii precise (de exemplu, daca s-a certat cu un prieten si intreaba cine are dreptate), cel mai bine ar fi sa-i tratezi problema cu seriozitate si sa i te adresezi ca unui adult. La fel si in cazul in care are nevoie sa-i explici ceva (la teme). Fa-o cu rabdare si pe intelesul lui raportat la varsta.

Insa atunci cand copilul vrea sa “exploateze” sentimental parintele (sa obtina ceva, o jucarie, un dulce), atunci noi putem intra in joc, ne putem “pune la mintea lui”, fara riscul de a ne pierde autoritatea.

See Also

Ce este un ritual și de ce avem nevoie de el.

Fara solutii absolute

Multor parinti le este greu sa se abtina de la a da sfaturi. Corect? 🙂 Atunci cand tinem cu tot dinadinsul sa oferim sfaturi si solutii, copilul va percepe ca este o comunicare unilaterala. In plus, noi suntem cei care ii vom impedica sa devina independenti, sa ia propriile decizii din ale caror consecinte sa invete. Am citit mai demult acest lucru intr-o carte dedicata parintilor. Ceea ce noi ar trebui sa facem este sa lasam copilul sa-si relateze problema astfel incat sa isi genereze singur posibile solutii.  

Sa nu existe tabuuri

Pentru o comunicare reusita este decisiv sa nu existe subiecte inabordabile. Copilul trebuie sa simta ca poate povesti absolut orice despre el, despre experientele si sentimentele sale, despre opiniile lui. Si chiar trebuie incurajat sa o faca (asa m-a sfatuit pe mine prietena mea, Ioana, care are un baiat de 14 ani si deci experienta in plus). Si a avut dreptate! Indiferent ca este vorba despre ceva dureros, ceva imbucurator sau despre vreo fapta neplacuta, trebuie sa il asculti. In cazul ideal, intre parinte si copil nu trebuie sa existe subiecte interzise sau tabu.

Parintii nu trebuie sa fie perfecti

Evident, este greu sa ma gandesc la absolut toate situatiile care pot aparea in relatia parinte-copil si la modul in care ele pot fi gestionate. Si bineinteles ca pe parcurs fiecare dintre noi va mai gresi din cauza unei zile mai proaste. Si, pana la urma, copilul este crescut de oameni normali, nu de pedagogi. Asa ca, atunci cand gresesti, cred ca este important sa te ierti si apoi sa iti recunosti greseala si in fata copilului. Daca reusesti sa-ti faci copilul sa rada de tine si de el, atunci relatia se afla la un nivel bun.

Sper ca aceasta impartasire a exeprientei mele sa va fie de folos si astept la randul meu sa-mi povestiti cum procedati voi cand vreti sa comunicati cu copiii? Ce solutii inedite ati mai gasit?

PS: poza este din coverstory-ul pe care l-am facut anul trecut pentru revista The Grand Magazine si mi se pare foarte draguta, chiar daca nu este perfect potrivita cu tematica articolului. 

Foto: Radu Enache for The Grand Magazine