Now Reading
Fonduri de ten pe care le iubesc pentru că arată natural și oferă luminozitate

Fonduri de ten pe care le iubesc pentru că arată natural și oferă luminozitate

Pentru mine un fond de ten de zi cu zi care îmi place, presupune să nu îmi încarce tenul, să devină una cu tenul, să ofere o acoperire mică spre medie, să ofere luminozitate, să nu usuce pielea, să aibă poate factor de protecție (prefer în fondul de ten mai degrabă decât în cremă). Identificarea unui fond de ten potrivit durează însă ceva vreme și trebuie să treacă câteva proble importante. Trebuie să cauți, să testezi în afara magazinului, să vezi cum se comportă de-a lungul întregii zile.

Știți bine că v-am zis de multe ori că pentru mine machiajul este mai degrabă ceva opțional, decât ceva fără de care nu pot să ies din casă. Așa că dacă tot nu am tone de farduri, alea pe care le am vreau să fie dintre cele de foarte bună calitate. Așadar această listă scurtă cu fonduri de ten conține produse premium.

Acestea fiind spuse, iată care sunt cele 6 fonduri de ten care mie îmi plac, arată natural și oferă luminozitate pe parcursul unei zile. Și, foarte important, care se găsesc pe piața noastră.

Yves Saint Laurent Le Teint Touche Éclat Foundation

Este un fond de ten cu o consistență fluidă/cremoasă, vcare se aplică extrem de ușor chiar și cu degetele și are o acoperire medie. Extractul de Ruscus stimulează micro-circulația sângelui la nivelul feței și o luminează vizibil. Pentru o protecție și hidratare intensă a tenului tău fondul de ten Yves Saint Laurent Touche Éclat este îmbogățit cu vitamina E și SPF 22.

Dior Forever Skin Glow

Dior Forever își extinde formula de fond de ten ultrarezistent, cu efect de înfrumusețare, pentru a oferi un efect strălucitor timp de 24 de ore, Dior Forever Skin Glow.  Acest fond de ten fluid și învăluitor nu doar înfrumusețează instantaneu pielea, ci îi conferă zilnic un plus de frumusețe, datorită unei formule îmbogățite cu ingrediente de îngrijire selectate cu minuțiozitate, pentru a scoate la iveală toată senzualitatea pielii. 
Dior Forever Skin Glow oferă strălucire tenului, în timp ce extractul de măceș, extractul de Trei Frați Pătați și protecția SPF 35 mențin pielea sănătoasă și luminoasă. O versiune mată a produsului este, de asemenea, disponibilă.

Double Wear Nude Water Fresh Makeup SPF 30

Double Wear Nude
Water Fresh Makeup SPF 30

Are o textură ușoară ca apa după cum zice și denumirea sa. Acest fond de ten fluid cu rezistență îndelungată este atât de ușor încât nici nu simți că l-ai aplicat. Se mișcă în mod confortabil împreună cu pielea ta. Arată proaspăt, natural, sănătos și oferă un ton uniform. Cu SPF 30 și anti-oxidanți, este apărarea ta invizibilă împotriva factorilor dăunători din mediul înconjurător precum razele UV și poluarea.
Hidratează instantaneu și continuu cu ajutorul unui complex de emoilenți obtinuți din extracte de fructe roșii precum pepene, semințe de lychee și măr. Disponibil in nuante pentru toate tonurile de piele. Iar vestea bună este că Estee Lauder are acum și magazin online cu toată gama de produse. 

LA MER The Soft Fluid Long Wear Foundation

Are o textură ușoară și bogată, gama Soft Fluid Long Wear Foundation conține celebrul Miracle Broth™ care hidratează și vindecă pielea în timp ce oferă culoarea perfectă pentru piele. Mi se pare că reduce vizibil numărul porilor, iar imperfecțiunile dispar, lăsând astfel un ten impecabil ce rezistă chiar și la umezeală. Este un fond de ten care se contopește cu pielea și care se aplică absolut minunat cu pensula de fond de ten din aceeași gamă.

Bonus cele două aplicatoare pe care le utilizez pentru fond de ten.

ARMANI BEAUTY Power Fabric SPF25 

POWER FABRIC este un fond de ten lichid care combină gradul înalt de acoperire cu senzația de lejeritate și finisarea mată.

Are o formulă concentrată în uleiuri, fără efect gras, fondul de ten oferă o finisare mată, catifelată. Tocmai pentru că este cu finisare mată, uneori simt nevoia să-l amestec cu un strop de cremă hidratantă. Efectul este wow!

Pentru a asigura o putere mare de acoperire, acest produs conține pigmenți puternici, ce au fost supuși procesului de rafinare pentru a obține cele mai fine particule de pigmenți cu o calitate cromatică ireproșabilă, cum de altfel sunt toate produsele Armani Beauty. De la prima aplicare, textura fină se topește pe piele, estompează eficient imperfecțiunile cu un voal lejer și fin ce oferă senzația de “a doua piele”. Formula conține filtru SPF 25, oferind protecție zilnică eficientă UVA și UVB.

See Also

Fond De Teint Stick Ultra HD MAKEUP FOREVER

Sunt sigură că la acest produsă nu vă așteptați pentru că este un produs destinat în principal persoanelor care apar pe sticlă. Ei bine, da, corect. Dar, am constatat în timp, că după ce ieșeam de la filmări și nu mă duceam direct acasă ca să mă demachiez, fața îmi arăta foarte bine. Pentru că acest fond de ten se integrează perfect cu tenul. Fond De Teint Stick Ultra HD de la Make Up Forever acoperă impecabil cu o textură lejeră, ca o a doua piele, oferă o acoperire medie spre mare dar care efectiv nu se vede pe piele. Uniformizează și are cu aspect natural.
Complexul 4k exclusiv oferă un machiaj invizibil, natural și foarte confortabil. Textura sa cremoasă se topește efectiv pe piele, pentru camuflarea imperfecțiunilor. De asemenea, este foarte potrivit pentru mici retușuri, alunecând ușor pe piele, oferind luminozitate, cu un aspect satinat natural.

BEAUTY BLENDER THE ORIGINAL SPONGE

Beauty Blender The Original Sponge a fost primul burete beauty blender din lume, instrumentul de machiaj pe care azi îl privim ca indispensabil oricărei încercări serioase de a realiza un machiaj. Mic, moale, fără margini, ușor de spălat și refolosit instantaneu, acesta este secretul unui machiaj perfect finisat, fără nicio urmă vizibilă, cu trăsături ce par sculptate natural. Ideal de folosit pentru fonduri de ten, pudre și alte produse de ten.

The Foundation Brush

Asta este pensula pentru aplicarea fondului de ten despre care ziceam mai sus. Bestială! ***

View Comments (2)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

© 2020 Doer. Toate drepturile rezervate. Made by 360advertising.

Scroll To Top