Now Reading
Șase locuri magice din România pe care să le vizitezi toamna aceasta

Șase locuri magice din România pe care să le vizitezi toamna aceasta

Nu știu cum ești tu, dar mie mi-e tare dragă toamna. Are o magie aparte, formată din culorile, texturile, și acel miros de fum și frig, care vestește că undeva, nu tocmai departe, pândește iarna. Eu deja mi-am refăcut stocul de ceai, iar o comandă serioasă de lumânări parfumate cu miros de dovleac și scorțișoară e pe drum. Nu știu dacă ți-am făcut poftă de cuibăreală pe canapea cu o păturică pufoasă și ceai bun în timp ce plouă afară sau de o plimbare prin frunzele căzute pe trotuare, dar cred că fiecare anotimp are culoarea lui. Iar toamna este o pictoriță desăvârșită, a cărei tablou magic te primește într-însul, dacă binevoiești să te reconectezi în perioada asta cu natura.

Cum am în plan să plec în weekend-ul acesta vreau sa fac o listă cu locuri magice din România pe care le-am vizitat deja sau pe care mi-am propus să le bifez.

Pe locuri, fii gata, start toamnăăăă!

Casa Noah, Richiș – Transilvania

Cum, doar italienii au Toscana? Nu vă lăsați păcăliți, doar și România are Richișul ei, un loc în care timpul parcă stă în loc, iar poveștile saxone au rămas clădite în pereții caselor din sat, pe ulițe și mai ales, pe chipul oamenilor din zonă. În octombrie mi-am planificat să fac un popas de patru zile la Casa Noah. Deoarece vom fi doar patru persoane, am ales să închiriem Casa Albastră, micuță, intimă și cochetă.

Proprietatea dispune de trei case saxone, vechi de peste 400 de ani (Casa Galbenă, Verde și Albastră), perfecte atât pentru grupuri generoase de oameni, cât și pentru introverți, așa ca noi, care preferă liniștea și melancolia locului.

Casa Noah se află pe un tărâm feeric, iar satul Richiș este considerat de mulți cel mai frumos din România. Dar asta voi vedea eu la fața locului.:)) Pozele și vlogurile de pe YouTube m-au convins, și cum iubesc foarte transilvănenii, nu am dubii că voi cunoaște oameni buni pe aceste meleaguri multinaționale. Satul este vecin cu Mediaș, Sighișoara, Târgu Mureș sau Sibiu. Gazdele noastre numesc aventura turiștilor de la ei de acasă, #Richisexperience. Vreau neapărat să vzitez Biserica Fortificată din Biertan care face parte din Patrimoniul UNESCO. Cu ocazia asta musai să vizitez celebrul Viscri, să văd cu ochii mei de ce Prințul Charles este așa legat de loc. Iar o mică plimbare prin Mărginimea Sibiului, Saschiz, Mesendorf sau Daneș este clar pe „to-do list”.

Casa Anca, Socolari – Cheile Nerei

Satul Socolari din Caraș-Severin este pe cât de vechi, pe atât de nou. Noutatea i-a fost însuflețită de mulții artiști care au împânzit zona în ultimii 30 de ani. În 2017, în Socolari a fost deschisă singura galerie de artă care funcționează într-un sat din România, numit „Studio”.

Așadar, într-un weekend ploios de aprilie ne-am cazat la pensiunea Anca din Socolari și n-am regretat o clipă alegerea făcută. Doamna Anca și doamna Kathy au fost tare drăguțe cu noi, iar șederea aici va fi repetată, cu siguranță. Căsuța albastră, cu ferestre senine are două camere și o bucătărie plină cu de toate. Eu o recomand pentru un cuplu care își dorește puțintică tihnă, poate chiar un grătar, așa, ca de sâmbătă seara.  Cum mie și celui drag al meu, ne plac plimbările (de cursă lungă) am vizitat cu încântare Ochiul Bei. Ne-am putut bucura cum se cuvine de frumusețea lui pentru că mulți turiști nici n-am găsit în apropiere. Semn că ploaia măruntă i-a pus pe fugă.

După aproximativ două ore de mers ușor, de la intrarea în Parcul Național Cheile Nerei, mă cam dureau picioarele (rușine să-mi fie), dar tot am urcat preț de 40 de minute spre Cascada Beușnița, o frumusețe de apă căzătoare și foarte „instagramabilă”. Am uitat să menționez că la intrarea în Parcul Național trebuie să parcurgi porțiunea La Tunele. Este unul dintre cele mai frumoase fragmente din traseu: la dreapta ta se află stânca, iar la stânga ta se află apa mare și cristalină a Nerei. O poți parcurge și cu barca, dar țin morțiș să faci cunoștință cu cele șapte tunele în piatră, care într-o jumătate de oră au și fost parcurse dus-întors. Nu extind invitația acelor care le e rău de înălțime, dar insist că priveliștea merită fiecare pas.

Valea celor doisprezece, județul Neamț

La 15 kilometri de orașul Piatra-Neamț și la 47 kilometri de Roman găsești Valea celor doisprezece. În Moldova idilică se găsește povestea asta minunată care mă duce cu gândul la Frodo. Dar la un Frodo românaș, cu ie tradițională, bujori în obrăjori, bun la nai și la jucat brâul cu foc și drag. Dacă vrei să calci pragul Celor doisprezece, ține cont că toate căsuțele sunt iluminat cu opaiț sua lumânări. Aici prizele nu au loc, aerisirea este naturală, iar sobele sunt prietenele tale cele mai bune.

Pentru o detoxifiere de social media și tehnologie, zic că acest loc este potrivit. Dacă nu-l poți lăsa acasă pe cel mai iubit prieten patruped, ia-l cu tine. Nimeni nu-ți spune „nu” aici. Pensiunea se întinde pe o suprafață de 5000 metri pătrați și poate fi vizitată. Te poți relaxa în ciubăr sau la saună, iar participarea la clăcile locului este musai. O să-ți placă bucatele locului, așa de tare că o să te lingi pe degete. Cum îți sună Specialitatea lui Zalmoxis, Desfătarea Zeilor, Puterea lui Davos sau Elixirul Zeilor? Este locul ideal să-ți aduci copiii, măcar la prânz și la un pic de joacă în aerul frumos de toamnă, aproape de Frodo, dacii magici și natura vie a locului. 

Viewtopia, Munții Apuseni

Locul secret al Transilvaniei, Viewtopia, deține două căsuțe jucăușe și atât de cochete, de zici că te afli într-un bordei de turtă dulce. Căsuța Albastră este numai bună pentru șase inși, iar cea Mexicană pentru două cupluri. Viewtopia se află în Valea Drăganului, în județul Cluj, la limita masivului Vlădeasa și depresiunii Huedin. Cum zic proprietarii: „Peisajul nu-ți taie respirația cum se întâmplă de obicei, ci ți-o așează la loc”. Atât verde și frumos ar fi bine să-l împarți cu cei mai dragi ție.

Ia-ți cei mai buni tovarăși sau familia apropiată și șezi aici câteva zile. Nu o să-ți mai vină să pleci! Dimineața te vei trezi într-o perfectă liniște, iar când vei deschide ușa căsuței nările îți vor fi inundate de curatul aerului și pârâiașul care trece prin fața casei o să-ți readucă aminte că lucrurile simple nu sunt niciodată pompoase. Te îndrum să vizitezi ruinele unui castru roman și ale cetății medievale Bologa din Valea Drăganului. Nu ai vrea să ratezi nici Cascada Moara Dracului, un spectacol în care natura și-a pus ce avea mai frumos. De asemenea, în satul Valea Drăganului eu zic să nu pierzi din vedere vizitarea unui muzeu micuț dedicat lui Lucian Blaga.

La Saivan Bio Retreat, județul Suceava

Ei bine, de acest loc am aflat de la @haihuiin2, pe care îi urmăresc de foarte mult timp și de care îmi place mult. Nici măcar nu știam ce este un saivan, până luna trecută când am aflat că reprezintă un adăpost… de oi. Mai în glumă, mai în serios, dacă vrei să experimentezi profunzimea neamului românesc acesta este locul. Am văzut multe locuri frumoase în țară, dar inima mi-a fost furată de acest rai mioritic cu vedere asupra văii râului Moldova, cea curgătoare. În depărtare, se întrezărește Muntele Rarău.

See Also

Proprietatea e în județul Suceava, în Vama și are o stână unde se prepară brânză și produse lactate. Casele de oaspeți se află chiar lângă fermă unde zburdă libere oițele, caprele, vacile rumegă blând iarba, iar iepurii țopăie liniștiți. Pentru copii este un loc de poveste, dar cred că sufletele adulților își pot și ele găsi odihna aici. Chef Lili gătește extraordinar, nu am încetat să laud bucatele care iese din ale ei mâini. Rețetele sunt vechi, cu specific românesc, iar produsele sunt făcute în fermă. Aici spiritualul dă mâna cu iubirea de oameni și autenticul neamului românesc. Parcă plutește ceva supranatural în aer, care te îmbrățișează și îți duce grijile undeva, departe. Cum zona este recunoscută pentru frumoasele mănăstiri și așezăminte monahale, fă un tur spiritual și vizitează mănăstirea Voroneț, Arbore, Sucevița, Moldovița sau mănăstirea Putna.

Meselak, Ocna de Sus  – Harghita

O casă veche și restaurată de noul proprietar te așteaptă să-i treci pridvorul în localitatea Ocna de Sus din județul Harghita. Am fost aici de Paști, anul acesta și trebuie să spun că am sărbătorit cele mai frumoase Sărbători Pascale din viața mea. Am preferat să nu mergem la părinți anul acesta, eram în plină pandemie, de aceea m-am retras alături de soț în bogata Harghita, la Meselak.

Gazda, o unguroaică zâmbitoare și primitoare ne-a așteptat la locație și a avut răbdare să ne îndrume spre atracțiile locului și să ne povestească istorioara căsuței care are peste 100 de ani. Satul Ocna de Sus se află în comuna Praid. Am văzut multe case tradiționale, probabil părăsite, încât visez și acum să le salvez de la pieire, restaurându-le bogăția. Nu de alta, dar satul este frumos, iar zona are ce oferi. Deoarece până atunci n-am vizitat Sighișoara, am făcut un drum special și ne-am bucurat de fiecare cotlon și străduță pe care am umblat. Cei care sunteți din Sighișoara, mâna sus că tare vă invidiez. Cu ocazia aceasta am coborât în Salina Praid și am cumpărat munți de sare pentru noi și neamuri:)) Acum am acasă sare cât pentru un an!

Dacă treci prin zonă vizitează Statuia Inima lui Iisus, aflată între Odorheiu Secuiesc și Praid, în comuna Lupeni. A fost ridicată în 2011 și are 22 de metri, e construită din fier și oțel inoxidabil. Dacă condiția fizică îți permite poți urca în capul statuii, iar priveliștea te va recompensa pentru strădanie. Îți va place, te asigur.

Tu ce locuri magice din România știi? Și ce pensiuni din țară recomanzi? 

Sursă foto: Pexels

***

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

© 2020 Doer. Toate drepturile rezervate. Made by 360advertising.

Scroll To Top