5 filme care-ți deschid apetitul de introspecție
Dacă suntem cu adevărat prezenți și atenți la ce se întâmplă în jurul nostru, cred că aproape orice lucru ne poate pune pe gânduri și poate duce la analize privind propria persoană. Iar filmele bune în mod deosebit, pentru că îți pun în fața ochilor un microunivers pe seama căruia poți face introspecție pe mai multe planuri. Poți vedea situații similare unor experiențe prin care ai trecut și tu. Dar, de data asta, pentru că ești doar spectator, le poți reanaliza cu detașare.
Și chiar dacă nu ai trecut prin ceva asemănător evenimentelor din filme, poți face paralele. Le poți considera o metaforă pentru o anumită idee pe care o poți pune sub lupă. Te poți pune în situația respectivă și să încerci să-ți dai seama cum ai fi reacționat tu și, mai ales, de ce. Așa că uite 5 filme care-ți deschid apetitul de introspecție și de analiză interioară:
Despre dependență
Druk (Another round), regizat de Thomas Vinterberg, aduce în discuție dependența de alcool. Mai exact, cât de ușor (și fără să-ți dai seama) poți ajunge din postura de consumator ocazional în cea de dependent.
Patru bărbați, buni prieteni și, totodată, profesori la același liceu, își propun să verifice o teorie. E oare posibil ca o cantitate mică de alcool în sânge (dar constantă) să le transforme viețile anoste astfel încât ei să redescopere bucuria de a trăi? Inițial, răspunsul este da. Problemele apar când cantitatea de alcool consumată zilnic crește iar experimentul lor pare că se transformă în dependență.
Iar acum pune în locul dependenței din film propria ta dependență: telefon, zahăr, tutun, jocuri de noroc, jocuri video și așa mai departe. Ești cu adevărat conștient de efectul pe care îl au? Cât de mult controlezi, de fapt, impactul lor asupra ta? Îți dai măcar seama că ești dependent? Sunt întrebări la care, invariabil, te gândești și în timpul filmului. Iar răspunsurile pot veni doar ca urmare a unei analize interioare, așa cum descoperă și personajele. Și așa cum sper că vei descoperi și tu.
Iar dacă încă nu te-am convins să-l vezi, să știi că filmul este nominalizat anul acesta la Oscar la două categorii: Cel mai bun regizor și Cel mai bun lungmetraj internațional.
Despre amprenta pe care o lasă asupra noastră mediul în care trăim
E un aspect asupra căruia, indiferent câtă introspecție ai face, nu poți ajunge la un răspuns categoric și definitiv, nu-i așa? Pentru că, pe lângă mediu, este vorba și de temperamentul tău, de anturaj, de familie, de cum interpretezi tu anumite momente, de experiențe importante prin care ți-e dat să treci și tot așa. Filmul Cidade de Deus (City of God), regizat de Fernando Meirelles, ridică problema impactului pe care îl are asupra noastră mediul în care trăim. Dar ia în calcul și celelalte variabile menționate puțin mai sus. Așa ajungi să vezi cum, cu toate că trăiesc în același mediu, doi copii dintr-un cartier extrem de sărac din Rio ajung să meargă pe drumuri fooooarte diferite. Unul își dorește să devină fotograf și să scape din mediul respectiv ca să poată trăi liniștit, celălalt e parte dintr-o bandă și vrea putere absolută.
Violență, arme de foc, droguri, maturizare forțată și… un final care te face să conștientizezi cât de alienați suntem uneori, cât de puțin conștienți sau chiar neinteresați suntem de ceea ce se întâmplă în afara bulei noastre, bulă în care totul e bine, liniștit și comod. Și, invariabil, întrebarea: oare eu aș mai fi, în linii mari, tot așa sunt acum dacă aș fi trăit într-un asemenea mediu? M-aș raporta la fel la viață, aș avea oare aceleași valori și principii? Un film care chiar trebuie văzut!
Despre iubire
Când vine vorba de filme de dragoste, din punctul meu de vedere există tendința de a duce totul la superlativ, de a idealiza. Ori în viața reală știm bine că nu e totul numai lapte și miere.
Trilogia Before – Before Sunrise (1995), Before Midnight (2013) și Before Sunset (2004) -, regizată de Richard Linklater, cu Ethan Hawke și Julie Delpy în rolurile principale, îți arată parcursul unei relații. De la începutul romantic, până la primele probleme și, peste ani (când ajungeți să aveți copii), încercarea constantă de a găsi un echilibru – cum faci să-ți păstrezi individualitatea și să faci ce-ți place, având totodată, armonie în cuplu și în viața de familie? Cum îți împarți timpul? Care ajung să fie prioritățile?
În cuplu pot apărea dezacorduri și probleme, dar important e să fie găsită o soluție care să mulțumească ambii parteneri. Comunicare, înțelegere și… compromisuri de ambele parți. Nu există relația perfectă. Iar o relație bună, o relație sănătoasă, se clădește în timp și doar dacă ambii parteneri lucrează la ea. Filmul te face să te întrebi dacă nu cumva ai așteptări nerealiste de la partenerul de cuplu și dacă nu cumva proiectezi prea multe lucruri și responsabilități asupra lui, idealizându-l.
Despre prejudecăți și impactul pe care îl poate avea o minciună
Foarte ușor și repede acceptăm ca fiind adevărate informațiile care vin spre noi, nu-i așa? Cu atât mai mult dacă ele apasă o coardă sensibilă, dacă activează în noi emoții puternice. Doar că se poate întâmpla ca emoțiile noastre să reacționeze la stimuli falși. Iar dacă vrei să vezi până unde se poate ajunge când luăm drept adevăr o minciună cu impact emoțional puternic, uită-te la Jagten (The Hunt), regizat de Thomas Vinterberg! Filmul îl are pe Mads Mikkelsen în rolul principal.
Lucas este divorțat și are un fiu pe care, din păcate, îl vede rar. Când începe să iasă cu cineva și când fiul lui vine să locuiască la el, lucrurile iau o turnură pozitivă. Dar nu pentru mult timp. Lucas, care este educator de grădiniță, ajunge să fie suspectat pe nedrept de pedofilie. Dinamica relațiilor sale sociale se schimbă la 180 de grade. Pentru că nimeni nu mai vrea să aibă de-a face cu el. Mai mult, are parte de violență verbală. Și fizică. Este nedreptățit și pedepsit constant de membrii comunității pentru o faptă pe care nu a făcut-o. Dar dacă un copil ți-ar spune că a fost abuzat iar adultul în cauză ți-ar spune că e o minciună, pe cine ai crede?
Despre sacrificarea tuturor celorlalte planuri de dragul profesiei
În viață fiecăruia dintre noi există etape în care un plan este mai important decât altul. E normal, pentru că ne stabilim prioritățile în funcție de nevoi. Pe de altă parte, ce se întâmplă când pui profesia pe primul și singurul loc? Cât de nociv este să neglijezi și chiar să renunți la celelalte planuri de dragul realizării profesionale? Va fi oare răsplata atât de mare încât să nu apară regrete în anii următori?
Dacă vrei să faci puțină analiză interioară pe tema asta, atunci îți va stârni curiozitatea filmul Whiplash, regizat de Damien Chazelle, pentru care J.K. Simmons a câștigat în 2015 un Oscar pentru Cel mai bun actor în rol secundar.
Un tânăr muzician talentat, student la un conservator foarte bun, vrea să-și atingă potențialul, vrea să devină cât mai bun cu putință. Iar dorința asta este atât de mare, încât, treptat, se distanțează de toți cei dragi. Singura lui preocupare e să exerseze cât mai mult și să cânte cât mai bine. Pentru că vrea să devină, la un moment dat, un nume de referință în muzică. Iar profesorul lui îi forțează limitele. Prin atitudinea lui – violent verbal și uneori chiar fizic, aproape imposibil de mulțumit, foarte strict și de neînduplecat – îl face să lucreze până la epuizare.
Întrebarea cu care rămâi în gând la final e…merită oare? Din exterior, ca spectator, probabil ai spune destul de repede că nu merită. Dar dacă ai fi într-un context similar personajului din film, dacă ai fi mânat de aceeași dorință de a fi cât mai bun în domeniul tău? Atunci este posibil să nu-ți dai seama cât este de nesănătos pentru tine pe termen lung să te preocupe un singur lucru – reușita profesională.
Iar lista poate, desigur, să continue, pentru că sunt multe teme la care ar trebui să ne gândim constant. Prin urmare, ție ce filme ți-au deschis apetitul de introspecție și de analiză interioară?
***