Prima oară în 18 ani când începutul de septembrie nu mai înseamnă Back To School pentru mine
Anul acesta este diferit. După aproape două decenii de grădinițe și școli, acest început de septembrie pentru mine nu mai înseamnă Back To School. În loc să mă pregătesc febril pentru începutul de școală, în loc să alerg prin magazine după rechizite, să mă asigur că au hainele potrivite călcate și să mă trezesc dimineața devreme să pregătesc pachețelul sau să fiu preocupată de orarul săptămânii, mă aflu într-un moment de un soi de liniște pe care nu l-am mai simțit până acum. Este primul septembrie în care nu mai spun Back to school. Amândoi copiii mei sunt acum oficial absolvenți cu diplomă de liceu și au început timid primii pași către viața de adulți.
Este luni dimineață. Sunt pe balconul cu vedere la mare, cu o ceașcă de cafea în față, și mă uit în jos la copiii care trec spre școală, ținându-se de mână cu părinții lor. Îmi amintesc de anii în care mă trezeam în zori, pregătită să le aduc zâmbete pe chipuri, să-i încurajez că totul va fi bine în fața necunoscutului și să le șterg lacrimile de teamă sau emoție în caz că apăreau. Îmi amintesc de mâinile lor mici, ținând buchetul de flori pentru doamna învățătoare sau pentru doamna dirigintă, de râsetele lor neîncetate sau emoțiile pe care le simțeau dar nu le exprimau, de bucuria și mândria pe care o simțeam eu când îi vedeam crescând, învățând, devenind tot mai bărbăței.
Azi reîncepe școala … dar nu pentru noi. Eu dorm cât vreau și unde vreau iar ei la fel. Până când începe facultatea mai este o lună. Nu mai e agitația aceea matinală, nici zecile de liste cu lucruri de făcut. E o liniște care mă surprinde, mă ia pe nepregătite, mă face să simt o amestecătură de nostalgie și goliciune. Într-un fel, mă simt ușurată că nu mai trebuie să fiu mereu pe fugă, să țin pasul cu nebunia școlii, dar în același timp, îmi e dor. Îmi e dor de vocile lor mici, de întrebările nesfârșite, de pupicii și îmbrățisările lor înainte de a pleca.
Însă în aceleași momente de nostalgie, încep să simt și ceva nou, ceva la fel de puternic: un sentiment de mândrie și de bucurie. Mă gândesc că de acum înainte am mai mult timp să îi privesc de la distanță, să îi las să-și ia propriile decizii, să-și găsească drumul. Încep să descopăr bucuria de a fi o mamă altfel. O mamă care, deși nu mai face pachețele sau nu mai întreabă dacă și-au făcut temele, încearcă să fie acolo cu inima deschisă, să le fie sprijin atunci când au nevoie și să le ofere spațiu pentru a crește, pentru a lua decizii asumate și responsabile, pentru a-i lăsa să devină … bărbați.
Și ce senzații noi! Bucuria de a le descoperi pe fiecare în parte, nu doar ca pe niște copii care au nevoie de mine, ci ca pe niște tineri în devenire, cu personalități distincte, cu vise mari și aspirații. În loc să le cumpăr caiete și creioane, acum mă gândesc cum să le ofer experiențe care să le deschidă orizonturile, cum să le fiu alături în momentele de descoperire personală, sp le ofer sfaturi valoroase fără a-mi impune punctul de vedere. Văd cum își aleg pasiunile, cum își formează propriile opinii despre lumea din jur, cum se gândesc la ce vor să facă în viață.
Noul meu septembrie e despre a-i lăsa să fie liberi, să cadă și să se ridice, să învețe din propriile greșeli. Și despre a învăța și eu să mă bucur de acest nou început, în care rolul meu de mamă se transformă, devine mai subtil, dar poate la fel de important.
Mă preocupă alte lucruri acum. Mă întreb cum să-i învăț să-și gestioneze banii, să fie empatici, să înțeleagă că succesul vine în multe forme și că în viață e important să ai curaj să fii tu însuți, uneori să riști ca să câștigi. În loc de lecții de matematică, acum vorbim despre valori, despre respect, despre toleranță. Încerc să le fiu un exemplu de echilibru, de putere liniștită, de iubire necondiționată.
Învăț să mă relaxez în această nouă etapă, să nu mai alerg atât de mult, să mă bucur de discuțiile de seară, de filmele vizionate împreună, de momentele de liniște pe canapea. Septembrie nu mai înseamnă haos și pregătiri frenetice; înseamnă, pentru prima oară, un nou început, o altă poveste.
Și, în final, înțeleg că nu am renunțat la Back To School, ci doar am redefinit ce înseamnă pentru mine. Acum, școala e peste tot – e viața de zi cu zi, e fiecare lecție pe care o împărtășim unul cu altul, e fiecare vis pe care îl susținem și fiecare pas înainte pe care îl facem împreună. Și ce să vedeți?! Este la fel de încărcat cu emoție ca și atunci când a sunat pentru prima oară clopoțelul de clasa I.
Ce v-aș spune acum dacă aveți copii care (re)încep școala? Să vă bucurați de această etapă. Să nu vi se pară că este foarte grea pentru urmează mai greu (emoțional). Să nu vă înspăimântați de diminețile trezite devreme, pentru că veți sta de veghe nopțile până auziți cheia în ușă. Fiecare etapă din viața de părinte este una frumoasă dar dificilă în același timp. Important este să nu scăpăm niciodată din vedere să savurăm prezentul și fiecare dintre aceste momente pentru că trec cât un clipit. Să avem o toamnă superbă!
***