Now Reading
Cum alegem școala pentru copil? Educația bilingvă esențială pentru clădirea minților. În vizită la EFI.

Cum alegem școala pentru copil? Educația bilingvă esențială pentru clădirea minților. În vizită la EFI.

Într-o lume marcată de globalizare rapidă, valoarea educației nu a fost niciodată mai pronunțată. Educația reprezintă fundația pe care oamenii își construiesc viitorul, modelând nu doar călătoriile lor personale, ci și destinul societăților în care locuiesc și pe care le dezvoltă. În centrul acestei călătorii transformatoare se află semnificația profundă a învățării mai multor limbi, adică educația bilingvă. Eu însămi, vorbitoare de trei limbi străine, știu că ele au reprezentat de multe ori cel mai valoros avantaj al meu în majoritatea situațiilor de viață. Așa că m-a bucurat invitația de a vizita, în inima Bucureștiului, o școală bine adaptată nevoilor de moment în educație. EFI, Ecole Francaise Internationale du Bucarest, o școală internațională franceză, un exemplu perfect care reflectă importanța educației bilingve, multiculturale și academic bogată.

Globalizarea înseamnă o lume în care comunicarea și conexiunile între culturi și țări devin din ce în ce mai importante, astfel că educația bilingvă se afirmă ca o componentă esențială a pregătirii tinerelor generații pentru viitor. Școala Franceză EFI București, parte a grupului Odyssey și parte a rețelei Agenției pentru Învățământul Francez în Străinătate (AEFE), se distinge prin abordarea sa unică și oferă un model de succes al educației bilingve.

Într-un interviu cu Bianca Stinga, director executiv al școlii, și David Héraud, director pedagogic, am explorat filozofia și valorile acestei instituții, precum și modul în care educația bilingvă contribuie la dezvoltarea minților tinerilor elevi.

Am ajuns în vizită pe Bulervardul Dacia 12, într-o zi însorită de septembrie, la final de ore. Adică la 16:00. Doar câțiva copilași mai erau acolo la cursurile extra de karate. Micuți, energetici  și plin de entuziasm. Așa i-am zărit prin geamurile ușilor înalte și elegante. Alături de David și Bianca, am luat la pas fiecare culoar al școlii, am intrat în sălile de clasă și am vrut să aflu mai multe despre cum văd ei educația în anul 2023, ce consider că este important pentru dezvoltarea copiilor și pentru adaptarea lor la societatea în care vor trăi și vor munci.

Provocarea educației bilingve.

Înființarea și menținerea unei școli internaționale de prestigiu reprezintă o provocare complexă. Bianca Stinga, director executiv al EFI București, a subliniat că această aventură a început în 2019, iar ea s-a alăturat proiectului în vara anului 2022, după o experiență de 4 ani la EFI Tirana. Aici, ea a coordonat gimnaziul și liceul, dar a predat și cursuri de limba și literatura franceză. Misiunea actuală este mult mai concentrată pe managementul administrativ, o provocare continuă, dar plină de oportunități pentru dezvoltare. Școala este într-o continuă expansiune, cu planuri pentru deschiderea unui gimnaziu în viitorul apropiat.

Școala combină elemente ale sistemelor de educație francez și britanic. Cum influențează această dublă influență calitatea educației și pregătește elevii pentru o lume competitivă la nivel global?

”Viziunea grupului Odyssey este de a oferi « le meilleur des deux mondes », și anume ce este mai bun din ambele lumi : învățământul francez și pedagogia anglo-saxonă. Învățământul francez este recunoscut pentru calitatea formărilor și pentru excelența academică. La rândul său, învățământul anglo-saxon și practicile sale educaționale sunt o referință mondială. Scopul nostru este de a combina acest atuuri și de a permite elevilor noștri să aibă profile internaționale și adaptate provocărilor din lumea contemporană.”

Am vrut să discut un pic și despre rolul directorului executiv în asigurarea sustenabilității financiare și a creșterii școlii, în timp ce menține standardele educaționale. Bianca Stinga a subliniat că pentru ea, cele două aspecte nu se exclud reciproc, ci sunt complementare. Deciziile luate vizează în primul rând interesul elevilor, iar colaborarea strânsă cu directorul pedagogic asigură echilibrul între cele două obiective.

Pentru a asigura succesul școlii, implicarea părinților și angajamentul comunității sunt esențiale. EFI București dezvoltă o comunitate puternică în jurul școlii, care include elevi, părinți, familii extinse și colaboratori. Această comunitate se întâlnește și colaborează în diferite evenimente și proiecte, sub umbrela francofoniei și pasiunii pentru educație internațională și plurilingvism. Organizează întâlniri regulate și sprijină relații strânse între membrii comunității.

De asemenea, școala colaborează cu parteneri instituționali, cum ar fi Ambasada Franței în România și Institutul Francez din București, pentru a dezvolta un sentiment de apartenență la o comunitate diversă, internațională și activă.

Pe măsură ce școala continuă să evolueze, care sunt inițiativele sau dezvoltările viitoare la care părinții, elevii și comunitatea mai largă se pot aștepta în viitorul apropiat?

”Proiectul cel mai important este legat de deschiderea gimnaziului în septembrie 2024. Între timp, continuăm proiectele noastre clasice la care ținem și care au un impact pozitiv asupra comunității și elevilor noștri, cum ar fi cel de dezvoltare durabilă, prin care îi educăm pe copii în spiritul economiei circulare și a protejării mediului înconjurător.”

Printre subiectele de mare interes ale părinților atunci când vine vorba de școală se numără fără doar și poate alimentația. Așa că am vrut să aflu care este abordarea meselor, dat fiind că cei mici petrec la școală două treimi din zi.

”Din vara anului 2022, colaborăm cu cheful francez Phillipe Dupré, instalat în Romania de mai bine de 15 ani. Meniul propus de dl Dupré combină bucătăria franceză cu cea româneasca și oferă  diversitate. De altfel, formulele de la cantină sunt adaptate și pentru copiii care prezintă alergii certificate de medic sau regimuri alimentare speciale. În plus, la nivelul școlii există o comisie care se întrunește trimestrial și sondează opinia comunității asupra meniurilor propuse. Dialogul deschis este foarte important pentru noi în relația cu familiile”, spune directorul executiv.

Abordarea educației la EFI București. Bilingvismul și educația globală.

Dincolo de buna funcționare și organizare, școala înseamnă însă educație. În vizita făcută la EFI l-am avut alături și pe directorul pedagogic al școlii, David Héraud care mi-a oferit o perspectivă asupra filozofiei și abordării pedagogice a școlii.

EFI București este o școală franceză internațională care urmează programele educaționale stabilite de Ministerul Francez al Educației. Abordarea sa didactică se concentrează pe dezvoltarea competențelor lingvistice, promovând învățarea a trei limbi: franceza, engleza și româna.

”Școala este acreditată pentru învățământul primar de la Petite Section (3 ani) până la Cours Moyen 2e année (10 ani)”, spune Héraud. ”Abordarea didactică de la EFI Bucarest este unică prin faptul că oferă o predare îmbunătățită a limbilor străine, în care trei limbi coexistă pentru a sprijini învățarea: franceza, engleza și româna. Ideea este de a le oferi elevilor un mediu multilingv, astfel încât aceștia să își dezvolte competențele în mai multe limbi.”

”Încă de la deschidere, EFI Bucarest și-a axat programul educațional pe multilingvism și pe caracterul internațional al școlii. Prin urmare, este o școală deschisă către o lume din ce în ce mai conectată și interculturală. Această deschidere culturală este esențială pentru ca elevii să înțeleagă problemele actuale cu care se confruntă lumea care ne înconjoară și societatea noastră, astfel încât să poată construi cetățeni luminați care vor participa la lumea de mâine.

La limba engleză, elevii lucrează la studiul limbii, dar și la elemente din programa școlară predată în limba engleză: Teaching of Integrated Subjects in Foreign Languages.

De asemenea, elevii începători sunt primiți în școală prin intermediul unui program numit “Passerelle”, care le permite să beneficieze de un profesor specializat în limba franceză ca limbă străină timp de 3 ore pe săptămână, pentru ca aceștia să învețe mai eficient limba franceză și să devină independenți în clasă cât mai repede posibil.”

Mulți părinți acordă importanță activităților extra curriculare și dezvoltării holistice. Puteți explica abordarea școlii în ceea ce privește dezvoltarea elevilor în afara clasei?

”Activitățile extra-curriculare de la EFI Bucarest sunt construite în jurul unor teme fundamentale, permițându-le elevilor să își dezvolte cunoștințele și să își consolideze competențele lingvistice. Acestea sunt oferite în franceză, engleză sau română. Primul accent este pus pe activitățile artistice și creative (arte plastice, ceramică, muzică), care sunt esențiale pentru dezvoltarea copiilor. Un al doilea domeniu se concentrează pe noile tehnologii și științe (robotică, design de jocuri video, experimente științifice). O a treia zonă se axează pe sport și activități fizice (cum ar fi karate). 

În acest an, școala a oferit, de asemenea, activități de limbă și civilizație coreeană, spaniolă și engleză, astfel încât elevii să descopere sau să-și aprofundeze cunoștințele de limbi noi.”

Dar cu tehnologia cum rămâne oare ? Cred că noi, părinții, ar trebui să fim conștienți de faptul că nu mai există copil fără telefon mobil, fără acces la internet. Tehnologia este parte din existența noastră dar mai ales a lor. Și consider că o școală ancorată în realitate ar trebui să înțeleagă asta și să se adapteze. Așa că am vrut să cum combină școala metodele tradiționale de predare cu instrumente inovatoare pentru a îmbunătăți experiența de învățare?

”Fiecare clasă de la EFI Bucarest este dotată cu un instrument tehnologic (ecran interactiv sau videoproiector) pentru a facilita învățarea elevilor. Numeroase instrumente sunt puse la dispoziția elevilor, astfel încât aceștia să poată dobândi și cunoștințe legate de utilizarea rezonabilă și rațională a instrumentelor IT, explică directorul pedagogic.

See Also

Aceste instrumente completează instrumentele tradiționale, cum ar fi caietele, manualele și cărțile, care sunt fundamentale pentru dezvoltarea competențelor elevilor.

Combinarea celor două domenii de instrumente permite, prin urmare, punerea în aplicare a unui sistem orientat spre eficiența instrumentelor didactice oferite elevilor, în vederea promovării învățării pentru toți elevii.”

În continuarea angajamentului său pentru excelență, școala dezvoltă numeroase proiecte și parteneriate. De asemenea, obținerea etichetei “Etablissement Français à l’Etranger en Démarche de Développement Durable” (EFE3D) de nivel 2 arată dedicarea școlii pentru dezvoltarea durabilă. Proiectele precum excursia la Roma pentru elevii CM1 și CM2 demonstrează angajamentul în oferirea unei educații de calitate și a experiențelor memorabile pentru elevi.

EFI București oferă oportunități educaționale pentru toate nivelele, începând de la vârsta de 2 ani până la clasa a 5-a, cu planuri pentru deschiderea clasei a 6-a în 2024. Flexibilitatea în admiterea elevilor și capacitatea de a începe la oricare nivel le permite acestora să se integreze în sistemul multilingv al școlii în funcție de necesitățile și abilitățile lor.

Mare surpriză pentru mine a fost în timpul vizitei când m-am întâlnit cu una dintre cele mai faine educatoare a lui Eric ceea ce mi-a stârnit curiozitatea legat de echipa educațională.

Heraud mi-a povestit că ”echipa educațională a școlii este formată din personal dedicat succesului tuturor elevilor. Este o echipă multiculturală și internațională de care suntem mândri.

Este formată din profesori de școală care se ocupă de clasele care le sunt alocate, precum și din profesori de limba engleză, profesori de limba română și un profesor specializat în limba franceză ca limbă străină. La grădiniță, fiecare clasă este însoțită, de asemenea, de asistenți maternali, care sunt esențiali pentru buna desfășurare a claselor și a școlii.”

Mi-a plăcut ce am descoperit în această instituție de învățământ. Mi-a plăcut să retrăiesc un pic din momentele de școală ale lui Eric și după ce am postat câteva stories pe Instagram să primesc mesaje de la părinți care au aici copiii și mi-au confirmat cee ace eu însămi am observat.

Mai mult ca oricând cred că este nevoie de medii educaționale competente, care să contribuie la baza unei viitoare societăți cu valori corecte și educație în adevăratul sens al cuvântului.

În concluzie, școala Franceză EFI București oferă o abordare unică și inovatoare a educației bilingve, promovând dezvoltarea holistică a elevilor și pregătindu-i pentru o lume globală în continuă schimbare. Prin abordarea sa, valorile sale și angajamentul față de excelență, EFI București se afirmă ca un model de succes în educația internațională și bilingvă, contribuind la clădirea unor minți deschise, pregătite să facă față provocărilor lumii contemporane.

Pentru cei interesați de EFI, procedura de admitere este simplă și se realizează printr-o aplicație online.

Campusul EFI se află pe Bd. Dacia nr. 12, în minunata Casa Kretzulescu, care a găzduit pentru câteva decenii Muzeul Literaturii române. Este un loc plin de șarm, în care elevii noștri învață cu plăcere. Procedura de admitere este foarte simplă  și se realizează printr-o aplicație online pe platforma noastră internă Eduka (https://efibucarest.eduka.school/login), după cum spune dna. Stinga.

***

View Comments (2)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

© 2020 Doer. Toate drepturile rezervate. Made by 360advertising.

Scroll To Top