Now Reading
Și tu ai pățit-o? Alergia la oja semipermanentă este mai frecventă decât crezi

Și tu ai pățit-o? Alergia la oja semipermanentă este mai frecventă decât crezi

Alergia la oja semipermanentă este mai frecventă decât crezi. În 2023 a apărut un articol pe BBC care lansa niște îngrijorări serioase în legătură cu ingredientele găsite în oja semipermanentă și legătura acestora cu alergiile. Substanțele amintite în articol fac parte dintr-o categorie de molecule numite „monomeri metacrilați”.

Monomerii sunt extrem, extrem de mici, foarte reactivi și au capacitatea de a se combina cu alte molecule, în special cu alți monomeri pentru a crea lanțuri de molecule mai mari numite polimeri. Prefixul „mono” indică o unitate, iar „poly” înseamnă multiplu, prin urmare un polimer este format din mulți alți monomeri. Reactivitatea ridicată a acestora devine o problemă atunci când intră în corp, deoarece se pot atașa sau lega de alte molecule.

Așadar, ai auzit de alergia la oja semipermanentă? Din păcate, această afecțiune este mai frecventă decât crezi, așa că citește articolul pentru a înțelege complexitatea acestei probleme.

Ingredientele din oja semipermanentă

Știai că gelul de pe unghii este de fapt o substanță? Mai exact, este o peliculă polimerică asemănătoare plasticului care se formează pe unghii atunci când reacţionează cu lumina UV. Chimia din spatele acestui proces nu este ascuns cunoscătorilor, dar funcționează cam așa: formulele tradiționale de gel conțin două ingrediente principale: fotoinițiatori și monomeri.

Fotoinițiatorii sunt substanțe chimice care reacționează la lumina UV pentru a iniția un proces chimic numit „polimerizare”. Acestea sunt ingredientele din lacul de gel care fac necesară întărirea sub lumina UV a lămpii. Polimerizarea este procesul care leagă moleculele simple și mici pentru a crea lanțuri lungi numite polimeri.

Monomerii sunt reactivi, iar în cazul ojei semipermanente expuse la lumina ultravioletă, aceste substanțe reacționează instant, uscându-se rapid, în câteva secunde (60-90 de secunde). Pentru că oja întărită este foarte dură, de obicei se dă jos de tehnicianul de unghii sau de tine acasă, dacă ai instrumentele necesare.

Nu știu tu, dar eu chiar dacă îmi dau jos mereu gelul de unghii la manichiuristă, după o purtare îndelungată am unghiile casante și deteriorate, iar unele prietene, din păcate, au întâmpinat reacții alergice precum: roșeață, mâncărime și arsură în zona degetelor, ceea ce le-a făcut să renunțe definitiv la aplicarea ojei semipermanente. 

Pentru a înțelege intensitatea alergiilor la gelul de unghii, ar trebui să cunoaștem inițial ingredientele din produsele de acest tip. Așadar gelul de unghii, și din păcate simplul lac de unghii conține unul sau mai multe ingrediente precum:

  • Formaldehidă, substanță folosită ca și conservant în îmbălsămări și care poate provoca reacții alergice la persoanele sensibile
  • Acrilați, adică monomeri extrem de periculoși și care asigură aderența și durabilitatea gelului la contactul cu lumina UV
  • Toluen, un solvent care poate provoca alergii
  • Ftalatul de dibutil (DBP) care este uneori inclus în gelurile de unghii pentru flexibilitate, dar cauzează alergii. De asemenea, acesta este folosit pentru prelucrarea PVC-ului, fiind inclus în lista celor patru ftalați care știm deja cât de nocivi sunt
  • Pigmenți care pot provoca manifestări alergice

Într-un studiu realizat de North American Contact Dermatitis Group (NACDG), formaldehida s-a dovedit a fi al șaptelea cel mai întâlnit ingredient din gelul de unghii care provoacă dermatită alergică de contact. Unele persoane au o reacție alergică la gelul de unghii care este încă ud,  care încă nu s-a întărit la lampă, dar altele pot manifesta simptome alergice atunci când gelul este uscat. De asemenea, dermatologii susțin că gelul de unghii care nu este pus corect va reacționa la aer, provocând leziuni asupra patului unghial și creând în acest mod o portiță de intrare pentru diverse bacterii. Acestea se vor înmulți și vor cauza infecții.

Eu am experimentat o astfel de situație, iar medicul mi-a recomandat să nu mai merg la salon pentru a-mi face unghiile cu gel pentru că astfel de infecții, provocate de gelul de unghii incorect pus sunt extrem de întâlnite în cabinetul său. De asemenea, alergiile la substanțele nocive nu sunt rarități, din contră! Aceste substanțe și multe altele sunt disruptori endocrini pe care nici nu-i bănuim că ne-ar provoca probleme de sănătate. Nu doar alergii, ci și boli autoimune, iar știința începe să confirme din ce în ce mai mult că aceste chimicale pe care noi le absorbim în corp ne destabilizează sistemul endocrin și ne sensibilizează sistemul imunitar. 

Simptomele alergiei la oja semipermanentă

Alergia la oja semipermanentă se poate manifesta în diverse moduri, iar cele mai întâlnite sunt:

  • Roșeață și iritație

Unul dintre cele mai frecvente simptome ale alergiei la oja semipermanentă este roșeața pielii din jurul unghiei. Aceasta poate fi însoțită de senzația de arsură sau/ și mâncărime;

  • Umflături

În cazuri severe, zona afectată se umflă vizbil, iar acest lucru indică o reacție alergică puternică și necesită atenția urgentă a unui medic;

  • Bule și descuamarea pielii

Persoanele alergice pot observa apariția de mici bule pe suprafața pielii, care ulterior se pot transforma în cruste și se pot descuama. Aceasta este o reacție severă care necesită tratament dermatologic;

  • Eczeme

Persoanele care au o predispoziție alergică pot dezvolta eczeme, caracterizate prin pete roșii, inflamate și mâncărime pe piele;

See Also
femeia la 40 de ani

  • Reacții sistemice

În cazuri rare, alergiile de acest tip pot provoca reacții sistemice, precum: dificultăți de respirație, umflarea mâinilor, a feței sau a gâtului, și necesită intervenție medicală de urgență.

Ține cont că, reacțiile alergice la produsele de unghii, indiferent că vorbim despre gelul de unghii sau simplul lacul de unghii se manifestă, de obicei ca roșeață și umflarea vârfurilor degetelor. De asemenea, alte zone afectate pot prezenta o reacție tipică de dermatită alergică de contact. În câteva ore se pot umfla degetele și poate apărea roșeață în zona afectată, chiar și o erupție cutanată întârziată, la două-trei zile după contact.

Pielea afectată poate fi roșie, umflată și cu vezicule, iar în unele cazuri poate fi uscată și denivelată. Decolorarea patului unghial apare la utilizarea pe termen lung a gelului semipermanent (iar din experiență proprie știu că apare inclusiv, de la simplul lac de unghii), în special dacă sunt utilizate lacuri de unghii cu nuanțe de la roșu intens, la vișiniu, maro sau negru.

Pe lângă faptul că oja semipermanentă poate provoacă reacții alergice și iritante de dermatită de contact, unele ingrediente din produsele pentru unghii determină infecții secundare ale unghiilor, cum ar fi: panaritiul , onicoliza, chiar și parestezia prelungită. Aceste afecțiuni pot fi extrem de dureroase, de lungă durată și debilitante, iar DermNet, cea mai mare platformă de cercetare dermatologică din Statele Unite ale Americii a raportat în ultimii ani, cel puțin un caz de urticarie cronică asociat cu distrofia unghiei și alergia de contact din cauza, acrilaților și monomerilor din ojele semipermanente.

Cum să previi alergia la oja semipermanentă?

Dermatita unghiilor poate fi eliminată rapid odată ce îndepărtezi oja semipermanentă de pe unghii, cu excepția cazurilor în care există o infecție la nivelul unghiei care necesită îngrijire medicală de urgență.

Pentru a preveni apariția alergiilor la oja semipermanentă este important să alegi produse de calitate, care nu conțin substanțe chimice agresive. De asemenea, ai putea efectua un test de alergie pe o porțiune mică de piele înainte de a aplica oja, iar utilizarea unor geluri de unghii care nu includ așa numitele molecule HEMA care cauzează alergii este de preferat. 

În concluzie, alergia la oja semipermanentă este o problemă serioasă care merită atenție. Conștientizarea simptomelor și consultarea unui specialist pot preveni complicațiile și asigură o experiență plăcută în îngrijirea unghiilor. 

Imagini preluate de pe pexels.com

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

© 2020 Doer. Toate drepturile rezervate. Made by 360advertising.

Scroll To Top