De ce Javier Bardem și tata se înscriu oficial în modelul meu de bărbat? Asta înseamnă iubirea matură și asumată.
Este miezul nopții și sunt singură într-o vilă de 700 mp pe insula Aegina. Stau de două ore privind către cerul plin de stele, către piscina care se întinde calmă în fața ochilor mei și, ca orice om modern, scrollez pe Instagram. Și uite așa, în liniștea nopții, îmi găsesc subiecte de abordat. Subiecte care mă preocupă, pe care le dezbat deseori în mintea mea sau cu alte persoane. Înțeleg acum ce se petrece cu marii scriitori când intră în transa prin care produc opere de artă 🙂 … glumesc desigur. Totuși, zilele acestea sunt prinsă profund de ceea ce se petrece la Festivalul de Film de la Cannes. Mă fascinează spectacolul de mult bun gust, așa cum știu să facă europenii. Dar, dincolo de fațadă, un astfel de eveniment aduce în față mesaje diverse, care își găsesc aici locul ideal pentru a ajunge la cât mai multă lume. Și, din multitudinea de întâmplări fantastice de anul acesta, una totuși m-a impresionat profund. Cum a recționat Javier Bardem la următoarea întrebare a unui jurnalist: „Cum se simte să fii singurul bărbat din lume care este fericit/savurează să lucreze cu soția?”
Răspunsul său a venit rapid și clar: „Aceasta este o întrebare de cel mai prost gust.” Punct.
View this post on Instagram
Pentru cine nu știe, Javier Bardem este un actor spaniol de 56 de ani, căsătorit din 2010 cu frumoasa actriță Penélope Cruz, cu care are doi copii. În repetate rânduri, atunci când i s-a ridicat mingea la fileu (sau și-a ridicat-o singur 🙂 ), a ținut să precizeze cât de mult își iubește soția, cât de mult o apreciază, cum o consideră superbă și cum încă se miră că a avut atâta noroc în viață. Credeți că Javier Bardem n-o fi avut oportunități și tentații? Haha! Este frumos, înalt, de succes, plin de bani. Sincer, cred că nu face față diverselor propuneri. Și totuși, în presă nu există nimic ce ar putea indica vreo urmă de infidelitate. De ce este asta important?
Pentru că trăim vremuri în care tot mai mult valorile firești au ajuns să fie luate în derâdere. Când alegi să intri într-o relație, faci asta pentru că îți iubești partenerul și pentru că VREI să îți petreci viața alături de celălalt.
Pentru că trăim vremuri în care tot mai mult valorile firești au ajuns să fie luate în derâdere. Când alegi să intri într-o relație, faci asta pentru că îți iubești partenerul și pentru că VREI să îți petreci viața alături de celălalt. Sigur că pe parcurs se pot întâmpla lucruri care nu dau nicio șansă acelui happily ever after. Atunci însă când mă gândesc la decizia unui bărbat de a alege o femeie pentru o viață întreagă, asta ar trebui să însemne mai mult decât compatibilitate sau conveniență. Ar trebui să însemne admirație, respect, recunoștință. Dorința de a o proteja fără a o micșora. Dorința de a crește lângă ea, nu doar de a construi împreună o rutină.
Un bărbat inteligent emoțional nu caută doar o femeie care „funcționează” în viața lui. O caută pe aceea în prezența căreia devine o versiune mai bună a lui însuși.
Femeia cu care un bărbat alege să facă copii nu este doar mama urmașilor lui. Devine parte din continuitatea sa umană, emoțională și spirituală. Devine martora vulnerabilităților sale, a eșecurilor, a fricilor și a victoriilor lui. Iar dacă nu o privește cu tandrețe, cu respect și cu un anumit tip de fascinație chiar și după ani, atunci relația riscă să devină doar un contract de supraviețuire, nu un spațiu viu, de creștere.
În cuvintele lui Javier am auzit însă ceva ce am realizat acum mai mult ca oricând că este ceea ce eu știu. Este ceva cu care eu am crescut. Cu părinții mei, care s-au cunoscut acum aproape 50 de ani și care de atunci au fost nedespărțiți. Au lucrat împreună, au construit împreună și, în continuare, împart același pat… și o fac cu o iubire pe care multă vreme nu am înțeles-o. Poate că abia în această seară mi s-a arătat mai clar ca oricând că ceea ce ei au ales să facă cu viețile lor este una dintre cele mai frumoase și profunde forme de iubire.
View this post on Instagram
Le-a fost ușor? Nicidecum. Au fost certuri, au fost momente grele, au fost sacrificii. Dar „consecințele” acestor situații sunt valori pe care ei acum, prin tot ce lasă în urma lor, le transmit inclusiv nepoților lor, adică copiilor mei.
Dar, ca să mă întorc la titlul articolului, de ce Javier Bardem este pentru mine oficial modelul de bărbat… pentru că atunci când și-a ales soția, a ales-o cu toată ființa sa. Exact așa cum a făcut tata cu mama.
De când mă știu, tata a afirmat despre mama că este singura femeie care îl interesează. A spus despre ea că este sexy, că este deșteaptă și descurcăreață. Ceea ce, fie vorba între noi, chiar este top! Și știți ceva? Au prieteni care l-au întrebat: „Dar ce, mă, ești tont? Cum să nu te uiți în stânga și-n dreapta?” Și, de fiecare dată, tata a răspuns foarte ferm: „Uite așa! Ea este universul meu. Eu doar pe ea o văd și o vreau. Și nu-mi trebuie nimeni altcineva.” Tata nu a plecat fără mama ”cu băieții”, nici la pescuit, nici la vânătoare, nici în alte medii din acestea masculine pe care nu le critit deloc și despre care consider, că dacă sunt ”pe bune”, atunci sunt chiar necesare. Dar, știu prea bine (sorry că fac astfel de dezvăluiri publice) că de prea multe ori, escpadele cu băieții au alte scopuri sau conțin îndeletniciri diverse.
Multă vreme am privit detașat și superficial cuvinte lui tata de mai sus. Am considerat că relația lor este mult prea sufocantă. Că această simbioză este nesănătoasă. Probabil că în mode real e nu aș putea conviețui la acest nivel de apropiere fizică constantă. Și totuși, este o formulă care a dat multe roade. A fost o formulă care i-a dat femeii, mamei mele, acea siguranță de care orice femeie are nevoie, fie că recunoaște, fie că nu. Noi, femeile, pentru a fi puternice cu adevărat, pentru a avea liniștea sufletească de a crește copii sănătoși emoțional, avem nevoie de iubirea aceea devotată a bărbatului.
Iar eu chiar cred că atunci când un bărbat iubește cu adevărat o femeie, când o respectă și o apreciază, îi va fi devotat și loial toată viața. Îmi puteți spune că visez, sigur. Dar lăsați-mă pe mine în naivitatea mea. Pentru că nu pot să mă împac cu preconcepția că toți bărbații înșală și fac mizerii. În plus, chiar îmi pare că am fost inoculați să credem că natura umană, cea masculină în special, este veșnic poligamă și pusă pe vânat – îmi pare rău să vă dau vestea, dar nu se mai vânează pentru hrană de mii de ani. Știu că aici vor fi unii care o să-mi zică despre cum suntem noi la bază construiți. Dar chiar nu mă interesează. Ai rațiune și capacitatea de a te ține în frâu? Fă-o!
Am avut în ultimul timp mai multe discuții cu bărbați în jurul vârstei de 40 de ani. Și i-am „interogat” despre statutul lor relațional. Niciunul dintre aceștia nu era într-o relație cu o singură femeie… ci cu cel puțin două. Iar explicația era că nu vor să fie constrânși. Curiozitatea m-a îndemnat să vreau să aflu mai multe, să sap un pic mai adânc. Am întrebat dacă este ok pentru ei ca și femeia să facă la fel. Și surpriza a fost că au răspuns afirmativ. Scopul meu nu este să judec cum aleg unii oameni să își trăiască viețile. Însă eu pot să aleg pentru mine ceea ce consider că încă este o valoare de mare preț: loialitatea. Ceea ce am constatat este că această valoare a fost considerată, în ochii lor, ca lipsă de încredere în mine. Adică eu nu am încredere în mine dacă nu sunt de acord ca partenerul să mai aibă și alte partenere?
În ce lume am ajuns să trăim? Încotro ne-au dus modernitatea gândirii și lipsa asumării? Cum am ajuns să ne scăldăm într-o astfel de mocirlă relațională încât să considerăm că „preacurvia” (oare așa se numește și la bărbați și la femei?) este o formă de încredere în sine? Sigur, acestea sunt întrebări retorice la care fiecare este liber să se gândească.
Iubirea matură nu înseamnă să nu mai vezi alte femei frumoase. Înseamnă ca femeia ta să rămână reperul emoțional al inimii tale. Locul unde te întorci cu adevărat. Femeia lângă care fericirea are sens și tristețea devine suportabilă. Este femeia pe care o protejezi și pentru care nu faci nimic din ceea ce știi sigur că i-ar produce suferință. Este femeia pe care o aperi în fața întregii lumi, pe care nu o pui în poziții delicate publice (în dormitor o pui în ce poziții vrei 🙂 ) și pe care o pui pe un piedestal.
Probabil că una dintre cele mai mari forme de inteligență ale unui bărbat este să înțeleagă valoarea femeii de lângă el înainte să o piardă. Să știe să o vadă. Să o aleagă repetat, chiar și când apar ridurile și când sânii nu-i mai sunt la fel de fermi. Să nu transforme familiaritatea în indiferență. Pentru că multe relații nu se termină din lipsă de iubire, ci din lipsă de prezență, de admirație și de grijă exprimată. Iar o femeie poate suporta multe, dar rareori suportă la infinit să nu se mai simtă văzută.
Da, Javier Bardem a oferit la Festivalul de Film de la Cannes de anul acesta una dintre cele mai puternice lecții de masculinitate sănătoasă: aceea de a taxa ferm, în ochii unui mapamond, lipsa de respect față de femeie și de a-și pune public femeia iubită pe un piedestal.
Ah, și ca să nu mai menționez că-l respect și pentru cum își asumă o poziție ne populară printre cei cu interese diverse. Avem nevoie de astfel de bărbați, de bărbați fără frică. Că e lumea plină de pămpălăi sau de cei c ego până la cer.
View this post on Instagram
Și uite așa, nici în seara asta nu m-am ținut de planul a mă culca la o oră decentă și necesară pentru un nivel de cortizol scăzut, pentru o bună producție de hormon de creștere și pentru sănătatea mea în general. Dar mai este și mâine o zi … poate o să-mi iasă. 🙂
PS 02:05 – hai că tot nu dorm încă … mi-a mai ieșit în cale, tot de la Cannes, un mesaj din sfera masculinității sănătoase, de la Adam Driver. Până mâine dimineață, mai adun … :)))) noooot! PA!
View this post on Instagram
Foto: publicația Variety
***
doer.ro — Do more. Change more. Be more.
Sonia Argint — Mai 2026