Cum să cumperi haine și încălțăminte de calitate în perioada de reduceri
Am afirmat de nenumărate ori că sunt foarte atentă la banii pe care îi cheltuiesc pe cumpărături… de haine și pantofi. În sensul că îmi place să achiziționez piese vestimentare noi pentru garderoba mea dar, în același timp, vreau să fac investiții istețe. 🙂 Mai pe scurt: îmi place de nu mai pot să cumpăr piesele preferate în perioada de reduceri.
Soțul meu se va bucura teribil când va citi chestia asta!! 🙂 Da, da, fac tot ce-mi stă în putere pentru a-mi satisface niște dorințe superficiale, dar, în același timp, să țin cu bugetul familiei. Iar o bună parte din magazinele mele preferare are în această perioadă (ianuarie) reduceri semnificative. Și uite așa mă lipesc eu de haine și încățăminte de calitate. În perioada de reduceri.
Normal că magazinele vor să vândă marfa la preț întreg. Până la urmă, vorbim de business, care trebuie să facă profit. Totul depinde de capacitatea ta de a avea răbdare. Cu excepția unor piese care vin în cantități reduse și se vând extrem de repede, ai toate șansele ca, în rest, să poți achiziționa cam tot ce ai nevoie cu o reducere de la 30% în sus.
Iată câteva mici trucuri care ți-ar putea folosi.
- Așteaptă șase – opt săptămâni. Cam aceasta este perioada în care produsele din colecția nouă stau la raft cu preț întreg. Moda și, implicit marfa, se schimbă foarte repede, iar comerciantul nu își permite să țină un stoc prea mare. Prin urmare, ceea ce rămâne va fi redus.
- Joia este ziua perfectă de cumpărături. Îți zice o expertă. Este încă în timpul săptămânii, majoritatea oamenilor sunt la muncă, așa că aceasta este ziua în care majoritatea magazinelor încep să aranjeze marfa pentru reduceri (ex. Zara, Massimo Dutti, H&M etc). Așa că vinerea și sâmbăta poți găsi câte ceva interesant, dar joia vei alege ce este mai bun, la cel mai bun preț.
- Întreabă în magazin. Să zicem că ți-a rămas gândul la o rochie, dar nu mai exista mărimea ta. Ai putea încerca să întrebi dacă nu cumva a reapărut. Se întâmplă ca lanțurile de magazine să facă schimb de stoc între ele, în funcție de locația cu vânzările cele mai mari. Sau să o găsescă într-un magazin din alt oraș și să o poată aduce la tine. Și uite cum ai șanse să găsești fix ce căutai.
- Află exact care este perioada de retur în reduceri. Se poate întâmpla ca, în febra cumpărăturilor la bani puțini, să mai iei câte ceva și apoi să nu-ți placă. Așa că este bine să întrebi dacă și în cât timp poți returna produsul.
- Așteaptă finalul de sezon. Pentru atunci este adevărata afacere. La final de ianuarie, început de februarie, reducerile ating nivelul cel mai înalt (50%-70%). Până la urmă, cumperi în sezon (anotimp) de sezon!
Și pentru că am fost întrebată ce și de unde mai cumpăr, am făcut o listă scurtă cu destinațiile mele preferate de cumpărături în perioada reducerilor.
Încălțăminte
Distinto Boutique are o selecție de branduri italienești precum Casadei, LeSilla, Giuseppe Zanotti, Pollini, Love Moschino, Henderson, Fratelli Rosetti, Greymer printre care sigur vei găsi ceva potrivit de femei sau bărbați. Reducerile în această perioadă sunt de 40% și te poți bucura de ele și online pe www.distinto.ro
Hot A Porter este cea mai nouă destinație cu încălțăminte multi-brand. Aici veni găsi Aquazzura, Jimmy Choo, Dolce and Gabbana, Lanvin, Giambattista Valli, Valentino, Blumarine, Oscar Tiye, Roberto Cavalli, iar acum au reduceri de 40% la mare parte din gama de produse. Îi găsești în incinta galeriei comerciale The Grand Avenue din hotel Marriott.
Haine
Karen Millen este un magazin în care poți să găsești ținutele de birou moderne și colorate, cu croială impecabilă și rezistente în timp. Dar acesta este și unul dintre puținle locuri pe care îl recomand atunci când sunt întrebată de rochii de seară. Da, aici ai toate șansele să găsești ceva foarte frumos în care să nu arăți ca o nașă. Scuzați exemplul… n-am nimic cu nașele. De curând au și magazin online www.karenmillen.ro
50% este super reducerea la toate produsele!!
Stefanel trebuie să fie destinația ta dacă vrei tricotaje din lână și cașmir. E nevoie să îți mai zic că, bine îngrijite, aceste haine au o durată incredibilă în timp? Adică ani de zile… Au 50% reducere la toată colecția de iarnă.
Tip: Stefanel Outlet la Fashion House în Militari are tot timpul reduceri de 50% – 70% la colecțiile mai vechi. Deci ai șanse mari să găsești niște super piese.
Ochelari de soare
Optiblu este de ceva timp singura mea destinație pentru ochelari de soare sau de vedere. De ce? Simplu. Din punctul meu de vedere au selecția cea mai vastă de produse. De la branduri clasice precum Ray Ban și Mykita, până la cele de nișă ca Thome Brown, Linda Farrow sau Dita, aproape că e imposibil să nu găsești ceva ce să ți se potrivească. Iar în această perioadă au extra -20% la reducerile deja existente la ochelarii de soare, iar pentru cei de vedere până la -35%. Preferatul meu este magazinul flagship din strada Radu Beller. Și da, există și magazin online www.optiblu.ro
Genți
Furla, brandul de genți 100% italian, faimos pentru reinterpretarea stilului de viaţă italian într-o manieră contemporană si creativă are în acest moment reduceri la colecția de iarnă 2017 de 30% – 40%. Modelele Scoop, Hastag, Blogger sau Caos sunt genți care nu se vor demoda ușor așa că pot fi considerate investiții pe termen lung. Găsești magazinul în Băneasa Shopping Center sau poți cumpăra online AICI.
Și ceva extra care să completeze o ținută perfectă:
Gadget-uri și aparate
Nu mă refer neapărat la smartphone-uri și tablete, deși intră și ele aici, însă mă refer la diferite dispozitive care ne pot ușura sau chiar înfrumuseța viața. Vă povesteam în acest tutorial video despre cum folosesc eu bigudiurile calde pentru volumul părului. Ei, bine, perioada reducerilor e numai bună pentru a achiziționa un set la preț redus.
***
Eu am ramas la cele traditionale Fashion Days si Answear, iar de curand i-am adaugat in lista si pe cei de la NEER, de unde am achizitionat de curand o rochie si cateva ceasuri, preferatul meu fiind acesta https://www.neer.ro/collections/ceasuri-femei/products/ceas-de-mana-cu-bratara-albastra-pentru-femei-firma-de-lux-elegant-cu-cadran-din-otel-inoxidabil-si-mecanism-cu-quartz-un-ceas-de-dama-modern
:))
Buna. Daca sunteti in cautarea unor oferte, reduceri si cupoane actualizate la zi, puteti intra pe https://saramag.ro/oferte/. Cele bune!