Ce aș vrea să știe toate fetele de 20 de ani. Lecții de viață care vor fi de mare folos la 40 de ani.
Am 42 de ani și o viață pe care o privesc cu recunoștință. Nu, nu este perfectă. Și sigur, sunt momente când îmi doresc ca unele lucruri să fie altfel – mai intense, mai ample, poate mai simple. Dar când trag o linie, nu pot să nu simt că balanța se înclină spre plus. Privind în urmă la acea versiune a mea de acum douăzeci și ceva de ani, înțeleg că multe dintre deciziile care mi-au modelat drumul până aici au fost un amestec de destin și de alegeri conștiente. Și poate cel mai important este că am învățat din ambele părți: ceea ce viața mi-a oferit fără să cer și ceea ce am creat cu propriile mâini și minte. Având această experiență personală, simt că ar prinde bine să las aici câteva ”sfaturi” care aș vrea să ajungă la toate fetele de 20 de ani pentru că ar fi de mare folos … la 40 de ani.
Acest articol este pentru toate acele femei tinere, aflate în pragul descoperirii vieții – cele care, la 20 de ani, caută sens, direcție și uneori confirmări. Aș vrea să le împărtășesc câteva lecții care vor fi de neprețuit când vor ajunge la 40 de ani, lecții care m-au ghidat și pe mine în această călătorie, uneori lină, alteori plină de provocări. Și nu, nu îți voi spune ”fii tu însăți” pentru că la 20 de ani încă te definești. Dar îți pot spune să nu te sperii prea tare dacă greșești și că este momentul în care îți poți asuma unele riscuri. Și mai cred că este momentul în care să cauți încă ceea ce ți se potrivește din diverse domenii.
Tinerețea – acea clipă efemeră, dar strălucitoare.
Tinerețea este ca o dimineață de primăvară în care aerul este proaspăt și plin de promisiuni. Dar, paradoxal, nu ne dăm seama de adevărata ei valoare atunci când o trăim. În mijlocul acestei etape, suntem adesea nemulțumite, nesigure, în căutarea constantă de validare. Ne aruncăm cu capul înainte în decizii, purtate de impuls și de acel gând persistent: „Dacă nu acum, când sunt tânără, atunci când?” E firesc, până la urmă. Dar aceste acțiuni și decizii au consecințe, pe care le vom simți mai târziu, la 40 de ani. Mă refer aici atât la excesele tinereții, cât și la deciziile pe care nu le-am luat la timp.
În continuare, voi împărtăși cu voi câteva lucruri pe care le-am făcut bine și care mi-au adus liniște, dar și altele pe care le-aș fi gestionat altfel. Unele dintre aceste reflecții poate că vă vor surprinde, altele vă vor părea evidente.
Fiecare experiență e unică, așa că ascultă-ți vocea interioară.
Fiecare viață este unică, și deși experiențele noastre par similare, modul în care le percepem este diferit. Viața ne lovește cu imprevizibilul, ne surprinde cu destinul personal și ne pune în fața deciziilor pe care doar noi le putem lua. De aceea, te îndemn să citești aceste sfaturi ca pe niște reflecții, nu ca pe adevăruri universale. Învață să treci totul prin filtrul propriei tale vieți.
Hai să vedem acum ce aș vrea să știe toate fetele de 20 de ani. Lecții de viață care, sper eu, vor fi de mare folos când veți ajunge la 40.
Bucură-te de tinerețea ta! Iubește-ți corpul, pielea și formele.
Când aveam 20 de ani, îmi aduc aminte cum îmi criticam constant corpul în oglindă. Mi se părea că sunt prea grăsuță/pufoasă, că nu am formele dorite sau că tenul meu nu era suficient de perfect. Acum, la 42 de ani, mă uit la pozele din acea perioadă și îmi vine să râd și să plâng în același timp. Era un corp tânăr, puternic, care crăpa de vitalitate și sănătate – și totuși, atunci eram concentrată pe lucrurile pe care le consideram „defecte”. Dacă aș putea să mă întorc în timp, mi-aș îmbrățișa formele, aș purta toate acele rochii scurte fără teamă și mi-aș savura fiecare moment în pielea mea. Tinerețea este atât de efemeră, și deși pare că va dura o veșnicie, nu o face. Așadar, bucură-te de corpul tău, indiferent de standardele de frumusețe impuse. El este perfect în felul său unic.
Recomandarea mea este să faci sport încă din fragedă tinerețe. Este cea mai bună investiție de timp, efort și resurse pe care o vei face vreodată pentru corpul tău. Felul în care îl modelezi de pe acum, va seta modul în care îl vei respecta și cum te va recompensa el pe tine mai târziu când gravitația își va spune cuvântul inevitabil și energia nu va mai fi la fel de puternică. Mușchii se construiesc mai ușor și durabil în tinerețe decât la maturitate când efortul depus va fi dublu. Cum îl formezi, așa îl vei avea!
Petrecerile nesfârșite își lasă amprenta pe ten.
La 18-20 de ani ieșeam cu mare entuziasm la petreceri până târziu, dansam, râdeam, mă simțeam bine. Daaaar stăteam și în fum (căci pe vremea aia se fuma în cluburi și baruri), consum de alcool (nu vin ci băuturi dulci cu conținut mare de zahăr) și, desigur, depășeam ora ideală de somn. Totuși am avut noroc că niciodată nu am rezistat până dimineața (la 02:00 mă cam lua somnul), nu am fost vreodată excesivă și nici perioada de distracție nu a fost foarte îndelungată. 🙂 Nu regret momentele de distracție deloc, dar sunt recunoscătoare destinului că m-a scos din viața de petreceri destul de devreme (la 22 de ani am făcut primul copil). Așa că ”daunele” nu au fost pe durată lungă de timp și deci nici nu și-au pus amprenta pe mine.
În tinerețe, ai impresia că te poți recupera ușor după fiecare noapte pierdută. Ceea ce nu știam atunci era că regenerarea naturală a pielii începe să încetinească după 25 de ani, iar oboseala acumulată se va vedea la 40.
Privarea de somn poate avea efecte negative semnificative asupra frumuseții pe termen lung. Nopțile pierdute afectează regenerarea celulară, ceea ce duce la o piele ternă, cearcăne accentuate și un ten lipsit de vitalitate. De asemenea, privarea de somn contribuie la creșterea nivelului de cortizol, un hormon care favorizează apariția inflamațiilor și degradarea colagenului, esențial pentru elasticitatea și fermitatea pielii. Pe termen lung, aceasta poate accelera procesul de îmbătrânire, provocând apariția ridurilor și pierderea strălucirii naturale a pielii, afectând astfel frumusețea și aspectul general al feței.
Cercetările recente au arătat că poate dura până la patru zile pentru a recupera o oră de somn pierdută și până la nouă zile pentru a elimina complet restanța de somn. Recuperarea completă readuce corpul la starea sa de bază, reducând efectele negative asociate cu lipsa de somn. În acest proces, organismul reia funcțiile normale de regenerare celulară, reglează nivelurile hormonale și îmbunătățește funcționarea sistemului imunitar. Un somn suficient și de calitate este esențial pentru sănătatea mentală și fizică, iar recuperarea completă poate preveni simptome precum oboseala cronică, iritabilitatea, problemele de concentrare și chiar riscul crescut de boli cardiovasculare și tulburări metabolice. Așadar, restabilirea echilibrului somnului nu doar că reduce impactul negativ asupra frumuseții, ci contribuie și la menținerea unei stări generale de bine pe termen lung.
Acum faceți voi socoteală cu nopțile pierdute prin oraș …
… somnul este un dar prețios – iar la 40 de ani, fața ta îți va mulțumi pentru fiecare oră de odihnă pe care i-ai oferit-o. Așadar, atenție cu nevoile organismului pentru a nu suporta consecințe greu de șters mai târziu.
Nu există creme miraculoase. Îngrijirea începe devreme.
Când eram tânără, credeam în reclamele care promiteau minuni. Creme care promiteau să repare orice semn de îmbătrânire sau imperfecțiune. Dar adevărul este că, indiferent cât de scumpe sunt produsele pe care le folosești la 40 de ani, nu pot compensa lipsa de grijă din tinerețe. M-am concentrat mult pe hidratare și protecție solară în ultimii ani, iar de când mă știu am acordat atenție îngrijirii zilnice a tenului. A fost ceva ce am făcut instinctiv și ce bine am făcut.
Începând devreme cu o rutină de îngrijire a pielii, investești în viitorul tău. Nu te baza pe promisiuni de genul „întinerește în 10 zile”. Ai grijă de pielea ta în fiecare zi și va rămâne sănătoasă și strălucitoare pe termen lung. Mai multă îngrijire, mai puțin machiaj! 🙂
Bucură-te de viața ta sexuală, dar nu te hipersexualiza.
Sexualitatea este o parte frumoasă și naturală a vieții, iar la 20 de ani poate fi o perioadă extraordinară de descoperire. Este important să acumulăm un pic de experiență, să învățăm ce ne place, cu cine ne place etc. Și acum partea sensibilă pe care o voi menționa … eu nu cred că o colecție întreagă de parteneri sexuali reprezintă ceva benefic pentru femeie. De ce? Nu este necesar să treci printr-o listă lungă de parteneri pentru a te simți împlinită. Intimitatea nu este o cursă și nu trebuie să fie o validare a cine ești. De-a lungul anilor, am învățat că este mai important să construiești conexiuni autentice decât să acumulezi experiențe superficiale. Cred că pentru o femeie, adevărata deschidere intimă apare în timp, abia după ce capătă cu adevărat încredere în partenerul ei. Atunci aungi să trăiești adevărata împlinire sexuală.
Nu fiecare băiat cu care te vezi o săptămână trebuie să devină și partener intim. Prima întâlnire nu trebuie să sfârșească în pat. Și, fiindcă trăim într-un ”sat”, nu cred că o femeie trebuie să ajungă în situația de a se afla mai târziu într-o încăpere în care să se afle mai mulți bărbați cu care să fi fost intimă cândva. Unele dintre voi mă veți contesta probabil. E ok. Fiecare știe cel mai bine pentru sine. Dar eu aș zice, experimentează, dar fă-o cu respect față de tine însăți. Acest respect pe care ți-l dai tu ție se va traduce prin respectul pe care îl vei primi mai târziu de la partenerii tăi de viață. Este din categoria deciziilor pe care le-am luat instinctiv în viață și de care sunt foarte mândră.
Ai grijă la imaginea ta în social media încă de acum.
Când aveam eu 18 – 20 de ani, social media era la început, și poate acest motiv nu am fost confruntată cu prezența online. Însă am văzut cum fetele din generațiile mai tinere, de o vârstă cu băieții mei, se simt obligate să împărtășească totul pe rețelele de socializare. Poate părea inofensiv la început, dar acele imagini, acele postări rămân acolo pentru mult timp și pot influența modul în care ești percepută în viitor. Eu am învățat să fiu atentă la ceea ce împărtășesc, să păstrez unele lucruri doar pentru mine. Privind înapoi, chiar la perioada de început a Social Mediei, îmi sunt recunoscătoare că nu am fost atât de deschisă cum simt că sunt unii tineri acum. Viața personală ar trebui să rămână… personală.
Dacă vrei să devii mamă, mai bine mai devreme decât mai târziu.
La 22 de ani, când am luat decizia să devin mamă, nu știam cu adevărat în ce mă bag. A fost o decizie luată din dragoste și stabilitate, dar nu dintr-o dorință puternică sau dintr-o chemare a naturii. Însă, acum, la 42 de ani, privesc cu o profundă recunoștință întâmplare și acea decizie. Da, a fost greu, dar am avut energie, răbdare și flexibilitate. Acum, doar gândul de a avea un alt copil mă face să mă simt copleșită. Nu spun că nu este posibil să devii mamă mai târziu în viață, dar este o provocare diferită, care implică alte sacrificii. Dacă știi că îți dorești copii, poate ar trebui să te gândești mai devreme la acest lucru.
Ceea ce vreau să subliniez (și sper că sunt suficient de clară în exprimare) este că în opinia mea este mult mai ușor să faci copil mai tânără decât mai târziu. De ce? În tinerețe, încă îți aranjezi viața, nu ai luat-o pe drumul carierei, ești mai relaxată psihic și mai în formă fizic. Iar părinții tăi sunt probabil încă la o vârstă suficient de bună încât să te poți baza pe sprijinul lor … care este neprețuit! Faci totul mult mai puțin chinuit, mai instinctual (ceea ce înseamnă mai relaxat dar sigur și cu un anumit tip de greșeli – dar care nu cred că sunt grave). La maturitate, copilul îți dă viața de-a dreptul peste cap. Când ți-e lumea mai dragă, când simți că poți muta munții din loc, nu mai ai timp pentru așa ceva. Avantajul este o aproximativă siguranță și poate un pic mai multă înțelepciune în a trata rolul de părinte. Dar garantat, greșeli în ceea ce privește creșterea lui vei face și la două de ani și la 40. 🙂
În ceea ce privește siguranța oferită de partener, este discutabilă și tot ce pot spune privind la mine dar și în jur că nu există niciun fel de garanție pe lumea asta pentru ce face partenerul. Dar aici este o altă discuție care poate fi elaborată cândva separat.
Învață să gestionezi banii.
Când eram tânără, nu aveam o educație financiară solidă. Am învățat târziu din greșeli, din momente de nesiguranță și din nevoia de a mă adapta. Mi-am dat seama că banii nu sunt doar o necesitate, ci și o formă de libertate. Am învățat, și încă o fac, să economisesc, să investesc și să îmi respect munca. Acum, mă simt mult mai în control din punct de vedere financiar, dar mi-ar fi plăcut să fi avut această înțelepciune încă de la 20 de ani ca să devină o rutină. Dacă ai posibilitatea, investește în educația ta financiară, pentru că asta îți va oferi siguranță și încredere în viitor.
Ceea ce trebuie să reții este că orice femeie trebuie să aibă o minimă independență financiară. Iar asta se educă din tinerețe.
Citește, culturalizează-te!
Cărțile, filmele și arta au fost mereu un bun refugiu. Obișnuiam să citesc ore în șir și îmi lărgeam orizonturile prin poveștile pe care le descopeream. Ceea ce nu realizam atunci era cât de mult aceste experiențe culturale mă modelau ca persoană. Acum, la 42 de ani, văd clar cum cultura, cunoașterea și curiozitatea m-au transformat într-o femeie mai înțeleaptă, mai deschisă și mai empatică. Nu subestima niciodată puterea cunoașterii. Va fi una dintre cele mai valoroase comori pe care le vei purta cu tine toată viața.
Crede-mă niciodată nu poți spune că ai citit suficient iar la maturitate timpul pentru citit este mult mai redus.
Învață să te îngrijești singură.
Am început să mă coafez singură de la 7 ani! Nu exagerez. Mi-a plăcut la nebunie. Apoi, fiind manechin, am mai furat trucuri și de machiaj sau de stilizat. Așa că mi-am format o bază de aptitudini pe. care apoi am lucrat. Și ce mult m-a ajutat acest lucru. De ce? Uneori viața vine cu suișuri și coborâșuri financiare sau de disponibilitate, în care constați cât de bine este să nu fii dependentă decât de propria persoană. Indiferent de circumstanțele de viață sau de resurse o femeie trebuie să știe să se aranjeze ”țiplă”. Pentru că din perspectiva mea o femeie trebuie să fie tot timpul îngrijită.
Cam atât deocamdată. Dacă aveți cu ce să completați articolul, vă invit să nu ezitați. 🙂
Aceste lecții sunt, în esență, despre iubire de sine, grijă și înțelegere. Despre a te bucura de prezent dar a privi și în viitor către ceea ce îți dorești de la viața ta. La 40 de ani, vei aprecia din plin înțelepciunea de care ai dat dovadă în tinerețe. Sper că aceste reflecții îți vor oferi un ghid pentru a face alegeri care să îți aducă împlinire și fericire. Sau care măcar să te pună un pic pe gânduri, dacă ai 20 de ani!
Fotografiile sunt realizate la evenimentul Guerlain, organizat la Casa de Bijuterii Malvensky
***
Surse:
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5451790/
Frumos, rezonez cu tot ce ai scris și am doar 35 de ani,încă mai am de lucru cu mine și la mine( nu cred ca ne oprim niciodata), dar voi păstra aceste rânduri pentru fetele mele. Tare mult mi-ar fi plăcut sa am parte de ele la vârsta de 20 de ani. O îmbrățișare cu drag. Recunoștință pentru munca ta.