Ce pregătesc de mâncare copiilor mei când sunt pe fugă
”Mama, mi-e foameeee!!!”
Cam asta aud eu de cel puțin 3 ori pe zi. Desigur, atunci când sunt acasă, adică seara. Și atunci când nu mă îndur 🙂 și nu-i trimit la frigider să se descurce (da, da, chiar fac asta!!), mă apuc și le pregătesc câte ceva. Important pentru mine este să fie rapid, important pentru ei este să le placă.
Așadar, ce pregătesc de mâncare copiilor mei? Avem 5 variante de urgență, pe care le mănâncă amândoi! Și da, sunt carbohidrați. Adică paste sau pizza.
Varianta 1
Spaghetti Aglio Olio e Pepperoncino este o rețetă clasică de paste, dar care necesită timp până îi prinzi secretul… adică timpul în care lași puținele ingrediente pe foc. Dacă le arzi, c’est fini la comédie.
Eu fac așa: am cumpărat din Italia (sau din magazine cu specific italienesc de pe la noi) un amestec special AOP. Fierb apa pentru paste ca la carte, cu multă sare (citește aici), și abia în momentul în care arunc pastele în ea, pun tigaia pe foc, cu ulei din plin pe care îl las să se încingă.
În funcție de cantitatea de paste pe care o fac, arunc peste ulei minimum o linguriță plină cu mixul de condimente. Apoi storc și vreo 3 -4 căței de usturoi și îi las 10 secunde să se coloreze. Pun în tigaie pastele scurse, dar nu foarte bine, și mai amestec totul pe foc încă 1 minut. Gata!
Cu parmezan ras peste este genial!
Varianta 2
Paste cu sos de roșii este o altă variantă extrem de rapidă.
Fie fierb spaghetti sau penne, fie fierb niște paste ravioli gata umplute cu brânză. Sosul se face super simplu.
Încing puțin ulei de măsline în tigaie, arunc peste el câțiva căței de usturoi mărunțiți, o ceapă tocată, sos de roșii simplu din sticlă (sau conservă cu roșii cubulețe) și ierburi din belșug (busuioc, oregano, ierburi de Provence – te poți juca cu ce-ți place mai mult), sare și piper. Le las să clocotească și asta a fost!
Varianta 3
Pizza Margherita făcută pe lipii libaneze.
Este cea mai simplă și rapidă gustare gen comfort food pe care o fac. Pur și simplu stropesc o tavă cu ulei de măsline, ulei pe care îl întind pe toată suprafața tăvii chiar cu lipia, pun pe toată suprafața lipiei sos simplu de roșii, asezonez cu busuioc/oregano, sare și piper, pun peste un strat consistent de mozarella rasă pe răzătoarea mare, mai presar busuioc și stropesc cu ulei de măsline. Și bag la cuptorul preîncălzit la temperatură înaltă pentru 10 minute.
Fii cu ochii pe cuptor pentru că se face imediat.
Varianta 4
Guacamole cu tortilla chips.
Pur și simplu pun în blender 2 avocado, 1 cățel de usturoi, 6 – 8 roșii cherry, 1 ceapă roșie mică (sau două fire de ceapă verde), ulei de măsline, sare, piper, pătrunjel (deoarece eu nu mă ating de coriandru 🙂 ) și un pic de zeamă de lime/lămâie. Apoi mixez totul destul de scurt astfel încât legumele să mai aibă textură. Chipșii îi cumpăr de la raionul bio.
Copiilor le place foarte tare această gustare. Iar eu mă bucur că mănâncă ceva sănătos și că nu trebuie să muncesc prea mult. În plus, merge foarte bine cu o bere (pentru adulți desigur 🙂 ). Toată lumea e fericită!
Varianta 5
Bruschette cu roșii. Amestec roșii cherry roșii și galbene tăiate cubulețe cu ulei de măsline, sare, piper și usturoi presat și pun combinația asta pe felii de păine prăjită. La acest tip de gustare (ca de altfel și la guacamole), fiind ingrediente puține și foarte simple, este foarte important să cumperi produse de calitate. Un ulei bun va face o mare diferență în gustul final.
Simplu și bun. Așa-i?
Câteva sugestii în plus nu mi-ar strica nici mie, așa că aștept! 🙂
***