Cum să îmbătrânești frumos și să strălucești pe măsură ce înaintezi în vârstă. Ce am observat la oamenii din jurul meu.

Se poate să îmbătrânești frumos? Da, cred cu tărie că se poate, dar numai dacă tot ce faci este să nu te concentrezi strict pe exterior. Se spune că frumusețea vine din interior. Și chiar cred această vorbă. Ceea ce ai în minte și în suflet, se emană la suprafață. Este o aură de lumină perceptibilă cu simțurile mai degrabă decât cu ochiul și care transmite că acea persoană este frumoasă. Este o strălucire pe care unii oameni o au indiferent de vârstă și care șterge vizual anii.

Niciodată nu am fost înspăimântată de înaintarea în vârstă. Nici măcar nu mă feresc să îi spun ”îmbătrânire”, pentru că asta ar presupune să fiu speriată de natura umană și de natură per se. Îmbătrânirea este un parcurs firesc, care nu îl ocolește pe niciun norocos care ajunge să trăiască mult și bine. 🙂 Dacă nu luăm în calcul moartea timpurie (de nedorit bănuiesc), cred că toată dezbaterea despre anti-ageing-ul sau pro-ageing-ul este una hilară. Sfârșitul ne paște pe toți, fie că acceptăm asta sau nu, și indiferent de cât de tineri ne simțim sau cât de tineri ne luptăm să arătăm.

Știți ce consider că este cu adevărat relevant pe măsură ce înaintăm în vârstă? Vitalitatea!! Acea energie pe care o avem zi de zi, acea bucurie pentru viață, recunoștință pentru încă o zi, pentru viață în genere. Este o dulce fericire interioară pe care o simțim din momentul în care ne trezim și indiferent de ceea ce experimentăm pe parcursul zilei. Este realizarea că avem un scop și un sens pentru care mergem mai departe, pentru care mai avem o zi înainte. Iar acest sentiment este unul de însuflețire. Fără această senzație, cred că cotidianul nostru este (ar fi) unul trist și arid.

Această vitalitate despre care vorbesc se manifestă ca o scânteie în ochi și o capacitate de a exprima sentimente profunde și vulnerabile. Vine prin râsete autentice cu gura până la urechi, lacrimi de crocodil și dorința de a fi pe deplin implicat în orice face, indiferent de rezultat sau de „aprecierea” primită.

Atunci când avem un sens în viața de zi cu zi, pielea, corpul și părul sunt potirul în care trăiesc spiritele și sufletele noastre. Și sigur, îngrijirea acestui potir reprezintă o parte fundamentală a menținerii și susținerii vitalității. Este o provocare continuă dar și un privilegiu să facem tot posibilul pentru a lustrui, a face să strălucească și a hrăni potirul pe care l-am primit în această viață. Desigur, unii au timp și mijloace pentru a folosi nutrienți, cosmetice, suplimente, exerciții fizice și proceduri care contribuie la sănătatea interiorului și exteriorului lor. Am văzut mulți oameni accesând aceste îmbunătățiri fără a pierde din vedere imaginea de ansamblu și posibilitatea de a îmbătrâni. O abordare pe care o apreciez.

Pe de altă parte, am cunoscut oameni cu trup, piele și păr perfect, care primesc nenumărate complimente pentru aparițiile lor care sfidează vârsta, dar care se plâng în conversații private că se simt pierduți, irelevanți, neîmpliniți, chiar deprimați. Concentrarea acestora doar pe conservarea aspectului tânăr a însemnat neglijarea ingredientelor esențiale ale vitalității. Forma lor cea mai frumoasă a coexistat cu o adevărată gaură în suflet.

Așa că ceea ce îți propun este ca în loc să apreciezi și să admiri cât de tânără pare o persoană, poate că este mai util să te întrebi: cât de vie pare?

Această vitalitate despre care vorbesc se manifestă ca o scânteie în ochi și o capacitate de a exprima sentimente profunde și vulnerabile. Vine prin râsete autentice cu gura până la urechi, lacrimi de crocodil și dorința de a fi pe deplin implicat în orice face, indiferent de rezultat sau de „aprecierea” primită.

Viața mea se desfășoară într-o lume de multă suprafața, așa că știu despre ce vorbesc. Multă preocupare pentru exterior, și prea puțină pentru interior (chiar dacă se afirmă altceva). Am devenit o ”cititoare în energia oamenilor” și știu cum este cineva cu adevărat. Știu dacă ceea ce predică se regăsește și în practică. Iar dacă practică, îmi dau seama cât de mult se lipește învățătura de om.

See Also

Greșeli în frumusețe: 10 lecții învățate de mine în deceniile de încercări glam.

Având aceste repere greu de explicat rațional, am remarcat că sunt în jurul meu și oameni care emană atât de mult bine, atât de multă energie. Ce observ la oamenii din jurul meu pe care îi pun în categoria ”Cum să îmbătrânești frumos”, sunt următoarele aspecte:

• Vorbele și la faptele lor sunt aliniate. Acolo se face diferența.
• Fac tot posibilul pentru a continua să-i asculte pe ceilalți și să învețe continuu. Când pornești de la ideea că nu știi de fapt nimic, ai toate șansele chiar să înveți ceva.
• Sunt uimitor de generoși și deschiși cu cei din jur. Nu cu bani sau chestii materiale (cu toate că și asta spune ceva despre om). Ci cu modul în care sunt dispuși să dea de la ei energie și timp.
• Sunt capabili să râdă și să plângă cu aceeași intensitate. Da, chiar și oamenii cărora le merge bine, plâng câteodată. Este eliberator și se produce o descărcare profundă în timpul plânsului.
• Oamenii plini de viață sunt fără doar și poate într-o legătură profundă cu divinul. Da, această discuție este o chestiune subiectivă și chiar intimă aș spune. Dar de-a lungul timpului mi s-a dovedit că oamenii care neagă divinul, sunt oamenii veșnic nemulțumiți de viața lor, de ceilalți și de ei înșiși. Ori asta nu poate să arate bine pe față 🙂
• Sunt dispuși să fie nepopulari dacă asta înseamnă să fie autentici.

Ei bine, toate acestea reprezintă un fel de antrenament al sufletului. Ca atunci când mergi la sală și îți întărești niște mușchi, tot așa, lucrul cu propria persoană aduce cu sine anumite rezultate, care strălucesc pe chip. Ai remarcat? Sunt oameni pe care nu îi cunoști, îi vezi pe stradă și simți să le zâmbești. Iar ei îți zâmbesc la loc. Acolo este tinerețe. Acolo este frumusețe. Acolo este bine.

Revenind la cum să îmbătrânești frumos, simt cumva că rețeta nu stă doar în tratamente cosmetice și grija pentru exterior. Ci în hrana pe care o dăm spiritului nostru. Cred că ceea ce suntem obișnuiți să spunem atunci când ne conversăm despre „anti-îmbătrânire” cred că ar putea fi schimbat cu interes pus pe pe vitalitate și înțelepciune. Căutând să ne sporim vitalitatea indiferent de vârstă, lăsăm ideea către viitoarele generații evoluția nu se termină niciodată; că bucuria, scopul personal și sensul vieții fiecăruia dintre noi sunt ceea ce ne țin cu adevărat tineri chiar și până-n ultimele perioade ale vieții. Îmbătrânirea nu este un eșec, ci o bună ocazie de a aprecia cu adevărat viața.

***