Cum se construiește o nație care citește. România, cu 60 de cărți la Festival du Livre de Paris 2026 și vinul JIDVEI la Grand Palais

Ai fost vreodată în Paris? Data viitoare, fă un exercițiu mic: numără oamenii care citesc. În metrou, dimineața, în parcul Luxembourg, la prânz, la terasele cafenelelor din Saint-Germain, după-amiaza sau pe băncile din Montmartre, seara. O să te oprești din număr cu siguranță pentru că sunt prea mulți.

Mircea Cărtărescu. Festival du Livre Paris 2026 | Foto: Nicolae Anghel

Franța are peste 3.500 de librării independente, mai multe librării decât farmacii în anumite zone. Legea Lang, din 1981, fixează prețul cărților: nicio librărie nu poate face reduceri mai mari de 5%, ca să protejeze librăriile mici în fața marilor rețele. TVA-ul la carte este de 5% în Franța. În România cei 19% reprezintă, din păcate, una dintre cele mai mari cote din Europa. La Festival du Livre de la Paris , cum povestește jurnalistul Cătălin Striblea, francezii s-au mirat: „La noi este 5% și așa va rămâne. Avem o lege a cărții practic de nedesfăcut. Nu înțelegem de ce nu procedați la fel.”

De la diferența asta aparent tehnică, 5% vs 19%, începe, de fapt, o întreagă cultură. Vorbim despre un reflex colectiv: să ai cărți acasă. Să citești în pauza de prânz, nu să scrollezi. Să mergi la lansări ca la evenimente sociale. Să dăruiești cărți de Crăciun. Să-ți alegi un scriitor preferat așa cum îți alegi un muzician preferat. În Franța, un tânăr obișnuit știe cine e Albert Camus pentru că a auzit de el acasă, la școală, în librărie, la TV.

Nu e vreo magie franceză. E o decizie politică și culturală, repetată zeci de ani la rând, cu răbdare. Iar în ecosistemul ăsta cultural așezat cu grijă s-a întâmplat, chiar zilele acestea, Festival du Livre de Paris, unul dintre cele mai importante evenimente literare din lume. Sub cupola maiestuoasă a Grand Palais  se adună peste 1.500 de autori din 14 țări, mii de editori, librari, traducători. Președintele Franței, Emmanuel Macron, a venit să-l deschidă personal.  Pare că în Franța, cărțile sunt treabă de stat.

Iar România e acolo. Nu discret, ci chiar bine poziționată.

Vreau să-ți povestesc despre asta pentru că subiectul îmi stătea pe inimă de mai multă vreme. Aveam nevoie doar de scânteia potrivită, iar ea mi-a venit dintr-un interviu publicat pe Cultura la Dubă. , cu Cătălin Striblea și Radu Paraschivescu, realizat chiar din inima festivalului. Despre felul în care o nație se construiește sau se destramă în funcție de cât citește. Despre diferența dintre o țară care a decis, de secole, că lectura e infrastructură și una care încă o tratează, de prea multe ori, ca pe un lux. Despre cine suntem noi, românii, când ne uităm cu atenție la ce facem cu timpul și cu cărțile noastre.

Ce s-a întâmplat  la Grand Palais

În 2026, Festival du Livre de Paris e dedicat temei călătoriei. România are în cadrul festivalului un stand propriu, NC32, plasat aproape de intrarea principală, ceea ce spune mult despre cum suntem percepuți cultural în acest moment. Motto-ul sub care se desfășoară prezența noastră este „Roumanie, par-delà les frontières – Un territoire toujours à découvrir” / „România, dincolo de frontiere – Un teritoriu încă de descoperit”. Iar cifrele vorbesc de la sine: peste 60 de volume de autori români traduse în franceză, peste 60 de titluri în limba română, 19 edituri, 21 de scriitori prezenți pentru sesiuni de autografe și întâlniri cu publicul.

Prezența României este organizată de Institutul Cultural Român de la Paris și Centrul Național al Cărții, în parteneriat cu Ambasada României la Paris, Ambasada Republicii Moldova în Franța și Consulatul General al României la Paris, o coaliție instituțională discretă, dar absolut esențială, fără de care nimic din toate astea nu ar fi posibil.

Și aici vreau să mă opresc puțin, pentru că este important. Alături de aceste instituții, un partener de încredere al culturii românești e prezent din nou la la Paris: Jidvei este vinul oficial al României la festival, prin colecția premium SPIRIT. Într-o Românie în care cultura e cronic subfinanțată, în care bugetele pentru arte, educație și patrimoniu sunt primele tăiate la orice criză, gestul unui brand românesc de a merge constant, an după an, acolo unde se vorbește despre noi ca popor cu o bază culturală de luat în seamă, și de a ține mâna întinsă artiștilor și evenimentelor culturale ale noastre e o raritate care, în timpurile pe care le trăim, merită remarcată, și apreciată.

Așa cum declara Alexandra Tînjală (Agenția Sister), consultant strategie comunicare, PR și parteneriate – Jidvei, initiatoarea proiectului  „Vin la povești. Spiritul românesc în dialog cu lumea”,  în Republica  –  „Cultura nu e cheltuială, e infrastructură neurologică. Așa cum cultura și educația sunt recunoscute drept domenii fundamentale pentru progres și coeziune socială, o companie precum Jidvei, care aspiră la relevanță și impact pe termen lung, trebuie să integreze organic aceste valori în strategia sa de business și să-și asume, asemenea unui guvern responsabil care investește în educație, sănătate sau infrastructură, rolul de a investi în societate. Cele mai puternice mărci sunt cele care nu se limitează la promovarea produsului, ci se asociază cu idealuri. În acest context, rolul mărcii se extinde: de la livrarea de soluții la nevoi, spre investiția în capitalul simbolic și intelectual al societății, spre cultivarea aspirațiilor, oferirea de sens și deschiderea de orizonturi. Companiile au această datorie: să contribuie la ridicarea societății”. Ea adaugă “Nu este prima dată când Jidvei se află acolo unde România contează în Europa. De la vernisajul Retrospectivei Brâncuși de la Centrul Pompidou și scena Teatrului La Fenice din Veneția, până la Festivalul de Film de la Cannes, festivalul Un Week-end à l’Est – cea mai importantă platformă dedicată culturii române în Franța -, sau Opera din Roma de Ziua Națională, Jidvei a fost prezent acolo unde cultura română a ales să se arate Europei. Festivalul de Carte de la Paris este următorul capitol dintr-o prezență construită eveniment cu eveniment.”

Aeastă prezență e parte din motivul pentru care România se aude și se vede atât de bine la Grand Palais și în aceste zile;  paharul de SPIRIT ridicat sub cupola Grand Palais, lângă cărțile lui Cărtărescu, nu este o coincidență ci o declarație.

România, dincolo de frontiere: cine sunt scriitorii români de la Paris

Printre numele prezente la Paris în aceste zile:

• Mircea Cărtărescu, invitat pe scena principală a festivalului, tratat de francezi drept „star”, înconjurat permanent de cititori cu cărți deschise pentru autograf
• Matei Vișniec, cavaler al teatrului francez, unul dintre cei mai traduși autori români peste graniță
• Gabriela Adameșteanu, o voce esențială a prozei românești postbelice
• Bogdan Alexandru Stănescu, scriitor, eseist, editor
• Ioana Nicolaie, poetă și prozatoare cu o carieră literară de două decenii
• Daniela Rațiu, prezentă cu romanul Frica
• Elise Wilk, dramaturgă, tradusă în peste zece limbi
• Ioana Nicolaie, Radu Găvan, Adrian Voicu, Doina Lemny, Estelle Cantala, Iulia Dondorici, Ecaterina Paraschiv, și alți autori care construiesc împreună portretul literaturii române contemporane

 

Radu Paraschivescu, scriitor și traducător, prezent la Paris alături de jurnalistul Cătălin Striblea pentru o ediție specială a podcastului Vorbitorincii (înregistrată în biblioteca Ovală a Ambasadei României, în Palatul Béhague, o reședință splendidă Belle Époque din inima Parisului), observă ceva esențial: „E clar că nu mai suntem periferici, cum eram cândva. Simplul fapt că standul României a fost plasat aproape de intrare, spune ceva.” O datorăm, spune el, programelor de sprijinire a traducerilor, eforturilor ICR, Centrului Național al Cărții, Ambasadei României la Paris, și, deloc în ultimul rând, acelor oameni „cratimă” care trăiesc între culturi: Matei Vișniec, soții Courriol și alții care traduc constant literatura română în franceză.

Cătălin Striblea, la rândul său, spune că la standul României vezi „zeci de volume ale unor scriitori români, traduse în ultimii ani de edituri franceze. Este o abundență de creativitate românească prezentă astăzi în Franța. Și foarte departe de țara europeană exotică și sărăcită de comunism de acum 30 de ani.”

Mi s-a părut esențial citatul acesta. Pentru că arată cât de mult s-a schimbat percepția. Și cât de mult rămâne de făcut acasă.

„Viitorii adulți evoluați sunt copiii pe care-i duci azi la muzeu, nu la mall”

Săptămâna trecută am împărtășit cu voi, în stories, un gând care a prins mult: viitorii adulți educați, evoluați, empatici, curioși sunt copiii pe care astăzi îi ducem la muzee, la teatru, la bibliotecă. Nu la mall. A părut, poate, o frază dură. Dar e o realitate pe care o confirmă orice studiu serios de dezvoltare cognitivă și emoțională. Iar Franța, zi de zi, e dovada trăită, o societate care citește e o societate mai sănătoasă, mai atentă, mai tandră cu sine.

Pentru că cei care cresc cu cartea în mână nu devin doar „adulți care știu lucruri”. Devin adulți cu vocabular bogat și gândire nuanțată. Cu capacitate de empatie, literatura te pune, literalmente, în pielea altcuiva, este cel mai bun antrenament al minții pentru alteritate. Cu atenție susținută, abilitatea de a sta cu un singur lucru mai mult de 30 de secunde, într-o lume care ne cere constant altceva. Cu imaginație, cu discernământ, cu repere interioare. Cu un fel specific de singurătate productivă pe care doar lectura o antrenează.

Cartea îți construiește lumea interioară. E infrastructura pe care se așază totul, de la felul în care iubești, felul în care argumentezi, felul în care rezolvi o criză, până la modul în care rămâi tu însuți când presiunea vine din toate părțile. Fără lectură, lumea interioară a omului rămâne semi-goală. Și, de obicei, se umple cu ce oferă algoritmii. Cu iritare, zgomot, comparație permanentă, anxietate.

Cam asta e miza.

Suedia face pași înapoi și o face cu datele în mână

Pentru că vreau să-mi susțin cât mai bine cauza, am căutat tot felul de informații și așa am am dat peste un reportaj BBC care mi-a confirmat instantaneu că trebuia să scriu articolul ăsta. Suedia, una dintre cele mai avansate societăți tehnologic din Europa, țara care a dat lumii Spotify și Skype, își retrage tabletele din școli și readuce cărțile pe hârtie, creionul și scrisul de mână. Nu e o metaforă sau vreo campanie nostalgică. Se pare că este chiar politică de stat, cu peste 100 de milioane de euro investiți între 2023 și 2025 pentru manuale tipărite, iar școlile devin mobile-free la nivel național din toamna lui 2026.

De ce? Pentru că datele au vorbit concret. Scorurile suedeze la testul PISA au scăzut cu aproximativ 10 puncte la citire și 15 la matematică între 2018 și 2022. 9 din 10 profesori raportau că telefoanele le dăunează elevilor la atenție și învățare. Lotta Edholm, ministrul Educației din Suedia, a făcut apoi ceva ce puține guverne au curajul să facă: a recunoscut public eroarea. A numit digitalizarea forțată a școlilor „un experiment care nu a fost fundamentat științific și care a dăunat învățării”. Și a lansat un program cu un slogan ca o piuneză înfiptă în realitate: „från skärm till pärm” – „de la ecran la biblioraft”.

Întrebarea pe care ne-o lasă Suedia, cu tot bugetul ei și toată voința ei politică, e simplă și incomodă: dacă o țară atât de avansată tehnologic, după aproape 15 ani de experiment digital în școli, se întoarce astăzi la cărți, ce ar trebui să facem noi, care abia pornim pe același drum? Răspunsul, cred, nu e să refuzăm tehnologia. E s-o așezăm, cu discernământ, doar acolo unde chiar ajută, și să apărăm, ferm, ce doar cartea știe să facă.

De ce arde cineva cărți

Există un exercițiu util pentru cine se mai întreabă de ce contează, până la urmă, o carte. Mergi la distopiile clasice. În Fahrenheit 451, romanul lui Ray Bradbury (adesea confundat cu Orwell, pentru că aparțin aceleiași familii literare, dar sunt cărți diferite, de autori diferiți), pompierii nu mai sting incendii: le aprind. Misiunea lor oficială este să ardă cărți. Toate cărțile. Pentru că într-o societate controlată, o populație care citește este o populație care gândește. Iar o populație care gândește pune întrebări. George Orwell, în 1984, merge pe un drum paralel: nu arde cărțile fizic, dar rescrie trecutul, controlează limbajul și reduce vocabularul prin Newspeak, ca oamenii să nu mai aibă cuvintele prin care să formuleze rezistența. Cine nu are cuvinte, nu are gânduri. Cine nu are gânduri, nu are libertate.

Ambele romane spun același lucru, cu voci diferite: cine controlează ce citești te controlează pe tine. De asta toate dictaturile duc un război cu literatura. De asta, în România anilor ’50, cărți întregi erau scoase din biblioteci și autori interziși. Iar asta e miza reală a lecturii, nu pentru a fi un hobby sau „cultură generală” pentru dineuri reușite, ci reprezintă libertatea de a avea o minte a ta. Un vocabular al tău. O memorie culturală proprie. Un antrenament zilnic pentru empatie, discernământ și refuzul minciunii.

5 cărți românești cu care poți începe chiar astăzi

Dacă te-am convins că lectura este bună, și sper că da, iată cinci titluri de autori români prezenți chiar acum la Festival du Livre de Paris 2026, perfecte pentru un raft care să spună ceva despre literatura română contemporană. Le poți comanda azi, ajung mâine:

1. 

   Solenoid, de Mircea Cărtărescu. Cea mai ambițioasă carte a lui Cărtărescu, un roman-catedrală despre existență, matematică, memorie, suferință și boală. Tradusă excepțional în franceză, primită cu entuziasm critic în Europa. Greu de citit. Imposibil de uitat.

2. Negustorul de începuturi de roman, de Matei Vișniec. O invitație ludică și tandră în mecanismele literaturii, cu umorul și melancolia care l-au făcut pe Vișniec iubit pe scena franceză. Perfectă ca poartă de intrare pentru cineva care „nu prea citește”.
3. Dimineața pierdută, de Gabriela Adameșteanu. Un roman esențial despre România secolului XX, văzută prin ochii unei femei în vârstă, Vica Delcă. O carte care te învață să asculți femeile, istoria, timpul.
4. Copilăria lui Kaspar Hauser, de Bogdan Alexandru Stănescu. O proză autobiografică-nu-chiar despre a crește într-o Românie care abia ieșea din comunism. Fină, nostalgică fără cosmetizare, extraordinar scrisă.
5. Frica, de Daniela Rațiu. Prezentă la standul României la Paris, un roman despre frica intimă și cea colectivă, despre cum se strecoară ea în viețile noastre, în relații, în decizii. O voce feminină puternică a literaturii române actuale.

Și un bonus, dacă vrei să adaugi o piesă de teatru: Ana sau Povestea unei tinere care a văzut fericirea, de Elise Wilk, prezentă și ea la Paris.

Jidvei, vinul oficial al României la Grand Palais. Și un partener cultural adevărat

Ai observat, poate, și tu că nu există cultură mare fără cineva care o susține. Culturile care ajung la Paris, la Cannes, la Veneția nu „se întâmplă”. Sunt duse acolo de oameni care le sponsorizează, de instituții publice, dar și de companii private care cred în ele. Este un demers necesar desi prea rar.

Ana Necșulescu, Director de Comunicare Jidvei, spune despre prezența de la Grand Palais:

„Pentru Jidvei, a fi prezent la Festival du Livre de la Paris face parte din identitatea noastră. Credem că un brand românesc care a ajuns pe scenele Europei are și responsabilitatea de a deschide uși pentru cultura din care s-a născut. Literatura, vinul, muzica, arta, toate vorbesc despre aceeași Românie. Noi alegem să fim acolo unde se spun povești care contează. Am învățat, de-a lungul anilor, că vinul și cultura au ceva esențial în comun: ambele au nevoie de timp, de răbdare și de oameni care să creadă în ele înainte ca lumea să le descopere.”

La Festival du Livre de Paris 2026, vinul oficial al României este Jidvei, prin colecția premium SPIRIT. Și nu e un parteneriat comercial convențional. Este o alegere culturală asumată. Jidvei continuă aici seria „Vin la povești. Spiritul românesc în dialog cu lumea”, o serie de parteneriate prin care brandul s-a așezat constant, în ultimii ani, lângă cei mai importanți artiști și evenimente culturale românești din Europa: retrospectiva Brâncuși de la Centrul Pompidou (la care am avut privilegiul să fiu prezentă), retrospectiva Radu Jude de la Pompidou, Biblioteca MK2, festivalul Un Weekend à l’est (absolut impresionant cum românii au fost primiți de francezi și aplaudați), Teatrul La Fenice din Veneția (o experiență cu totul de vis), Festivalul de Film de la Cannes.

Pe pagina de Instagram @jidveiromania, Radu Paraschivescu și Cătălin Striblea documentează în timp real cele trei zile de festival, întâlniri cu autori, atmosfera standului românesc, culisele unuia dintre cele mai mari evenimente literare europene. Un jurnal viu, pe care merită să-l urmărești în weekend.

Colecția SPIRIT reunește trei vinuri – SPIRIT Fetească Regală, SPIRIT Chardonnay, SPIRIT Rose – maturate cu grijă în butoaie de stejar bătrân, cu etichete ce poartă simboluri locale „cusute cu rost”, inspirate din moștenirea culturală a Transilvaniei. Strugurii sunt culeși manual de pe văile Târnavelor, acolo unde ceața matinală creează un microclimat care favorizează coacerea lentă și păstrează prospețimea. Sunt vinuri care, exact ca o carte bună, au nevoie de timp.

Paharul de SPIRIT ridicat la Grand Palais, lângă cărțile lui Cărtărescu, nu este o coincidență ci o declarație.Cifrele, dacă ne uităm și la ele: peste 1.000 de medalii internaționale, prezență în Top 100 producători globali de vinuri și distilate premium, peste 75 de ani de tradiție vitivinicolă, cel mai extins domeniu viticol cu proprietar unic din Europa, 2.500 de hectare în inima Transilvaniei. Jidvei este cel mai mare producător de vinuri cu Denumire de Origine Controlată din România. Dar, dincolo de cifre, esențial e ce face Jidvei constant pentru cultura noastră. Faptul că, an de an, pune bani, prezență și credibilitate în spatele scriitorilor, regizorilor, artiștilor noștri. Faptul că îi duce la Paris, la Veneția, la Cannes, pentru că, așa cum o spune Ana Necșulescu, literatura, vinul, muzica, arta, toate vorbesc despre aceeași Românie.

 În loc de final

Festival du Livre de Paris 2026 se închide duminică seara, pe 19 aprilie. Dar atmosfera din zilele astea, cozile la autografe, francezii opriți la standul României să răsfoiască volume traduse, paharele de Jidvei SPIRIT ridicate printre cărți , rămâne mult după ce se sting luminile de la Grand Palais.

Pentru că întrebarea reală, cea pe care ne-o lasă zilele astea, nu e ce se întâmplă la Paris. Ci ce facem noi, acasă. Ce raft de cărți ai tu în sufragerie. Ce lecturi împărtășești cu cei dragi. Ce le dăruiești prietenelor tale de ziua lor. Unde îți petreci sâmbăta, la mall sau la librăria din cartier. Ce carte ai pe noptieră. Ce e deschis, chiar acum, în telefonul tău, un roman sau Instagram.

O nație care citește nu se construiește dintr-un festival. Se construiește din gestul mic, repetat, făcut de fiecare dintre noi. Din câte cărți cumpărăm într-un an. Din câte ore de lectură lăsăm să se vadă în casele noastre. Din ce povești spunem, cu voce tare, despre frumusețea unei cărți.

Iar uneori, dintr-un pahar de vin bun, ridicat lângă o carte bună. Mai ales dacă vinul e românesc la fel ca și cartea.

Articol susținut de Jidvei. Urmărește jurnalul în timp real de la Festival du Livre de Paris pe pagina de Instagram @jidveiromania și ediția specială a podcastului Vorbitorincii înregistrată la Ambasada României în Franța.