Ce nu știai despre balet și operă: de ce aceste arte clasice contează mai mult ca niciodată

Există uneori momente aparent banale care declanșează o întreagă reflecție despre cultură, despre gust, despre lumea în care trăim și despre ce alegem să prețuim în ea. Pentru mine, unul dintre aceste momente a venit recent, într-o seară în care am asistat pentru prima dată în viața mea la o gală de balet.

Recunosc cu sinceritate că baletul nu a fost niciodată o prezență constantă în viața mea. Nu am crescut cu ritualul serilor la operă, nu am avut obiceiul de a discuta despre coregrafii clasice sau despre diferențele dintre școlile de balet rusești și cele franceze. Și totuși, chiar și din exterior, mi-a fost întotdeauna limpede că în spatele acestor forme de artă există o disciplină aproape ascetică, o formă de dedicare totală care depășește cu mult simpla noțiune de spectacol. Baletul și opera sunt aduse pe scene de artiști care aleg să-și dedice viața unei arte care nu promite nici faimă instantanee și nici satisfacții financiare spectaculoase. Și totuși, generații întregi de oameni continuă să își dedice viața acestor discipline, împingând limitele corpului uman până la punctul în care mișcarea și vocea devin aproape metafizice.

Există ceva profund emoționant în ideea că cineva petrece zeci de ani exersând respirația, poziția corpului, vibrația sunetului și tehnica vocală doar pentru a putea susține o singură arie de câteva minute în fața unei orchestre care ar putea acoperi orice voce mai puțin pregătită.

De la un comentariu viral la o întrebare serioasă despre cultură

Și tocmai când începeam să reflectez la toate aceste lucruri, internetul a explodat și mi-a ridicat mingea la fileu pentru a scrie acest articol. Motivul? Un comentariu făcut de actorul Timothée Chalamet.

Într-un interviu recent, actorul, una dintre cele mai influente figuri ale generației sale, a glumit spunând că nu ar vrea să lucreze în balet sau operă, pentru că acelea sunt genul de domenii în care oamenii încearcă să „țină în viață ceva de care nu mai pasă nimănui”. A adăugat apoi, râzând și arogant, că probabil tocmai a pierdut câțiva cenți din audiență pentru acest comentariu.

Gluma a circulat instantaneu pe internet. Unii au râs. Alții au ridicat din umeri. Iar pentru cei care trăiesc în universul operei și al baletului, comentariul a atins un nerv sensibil. Pentru că spune ceva despre epoca în care trăim.

Ce am aflat despre viața și opera lui Brâncuși cu ocazia vernisajului de la Paris

Trăim într-un moment cultural în care popularitatea este confundată foarte ușor cu valoarea. În care algoritmii decid ce merită atenție și ce nu. În care ceea ce este dificil, sofisticat sau profund este adesea perceput drept elitist, depășit sau pur și simplu inutil. Și totuși, dacă există două forme de artă care au demonstrat o rezistență extraordinară în fața istoriei, acestea sunt opera și baletul.

Aceste arte au supraviețuit imperiilor, revoluțiilor, războaielor mondiale, schimbărilor radicale de gust cultural și chiar perioadelor în care regimurile politice au încercat să le instrumentalizeze sau să le controleze. Și nu au supraviețuit din nostalgie. Au supraviețuit pentru că sunt, probabil, unele dintre cele mai sofisticate și exigente realizări artistice ale umanității. Iar sălile de spectacol sunt pline. Ce zic eu pline? Biletele la marile opere ale lumii se vând cu multe luni înainte.

Ce înseamnă, de fapt, să fii balerin

Prima dată când înțelegi cu adevărat acest lucru este atunci când începi să descoperi ce presupune, în realitate, viața unui balerin. Din exterior, publicul vede grație și mișcări perfecte. Dar grația este doar rezultatul final al unui proces extrem de dur.

Majoritatea dansatorilor încep antrenamentele în copilărie, uneori la vârsta la care alți copii încă învață să meargă pe bicicletă. Corpul lor care oricum are nevoie de niște date naturale pentru a fi luat în considerare este format treptat pentru a deveni instrumentul perfect al mișcării. Fiecare mușchi, fiecare ligament și fiecare gest sunt modelate prin ani întregi de exercițiu.

Un balerin profesionist repetă zilnic ore întregi, iar cariera lui are o durată surprinzător de scurtă. În jurul vârstei de douăzeci de ani atinge adesea apogeul fizic. După treizeci și cinci de ani, pentru mulți dansatori, corpul începe deja să plătească prețul acestei discipline.

Ceea ce vedem pe scenă este, de fapt, rezultatul unei obsesii pentru perfecțiune.

Fouetté: una dintre cele mai dificile mișcări din balet

Un exemplu celebru este momentul fouetté-urilor din Lacul Lebedelor. Termenul vine din franceză și înseamnă „biciuire”. Pentru public, scena este hipnotică: o balerină se rotește cu o precizie aproape imposibilă, într-o serie de piruete rapide și perfect controlate.

Pentru dansatori, fouetté-ul este unul dintre cele mai dificile exerciții tehnice din balet. Dansatoarea stă pe un singur picior, în timp ce celălalt se deschide lateral pentru a genera impulsul rotației. Mișcarea trebuie să fie exactă, echilibrul trebuie menținut fără ezitare, iar ritmul trebuie sincronizat cu orchestra.

În tradiția clasică, momentul culminează cu treizeci și două de rotații consecutive.TREIZECI ȘI DOUĂ!! 32! Este un moment în care publicul aproape că uită să respire. Nu este doar un moment spectaculos ci este un test suprem de echilibru, forță și control. Dar pot fi și 64 de fouetté-uri … mda, știu, nu vă vine să credeți.

În istoria baletului există legende despre acest moment. Balerina italiană Pierina Legnani a fost prima care a executat perfect seria în 1893. De atunci, publicul numără mental fiecare rotație. Este echivalentul unui solo de chitară într-un concert rock.

Baletul care nu se schimbă niciodată

Dar baletul nu este doar tehnică. Este și tradiție. Există secvențe coregrafice care sunt dansate aproape identic de peste un secol. Actul al doilea din Giselle, unul dintre cele mai emoționante momente din baletul romantic, este transmis de generații întregi de dansatori aproape ca un ritual. Acest balet romantic din 1841 spune povestea unei tinere care moare din iubire și devine spirit al pădurii. Coregrafia originală a fost creată de Jean Coralli și Jules Perrot. Iar în mod remarcabil, structura scenelor, gesturile și chiar anumite mișcări sunt păstrate aproape identic și astăzi.

Gesturile, pozițiile, chiar și anumite detalii ale mișcării sunt păstrate cu o fidelitate aproape religioasă. Dansatorii nu interpretează doar un rol. Ei devin purtătorii unei memorii culturale.

Ce presupune să fii interpret de operă

Dacă baletul este o disciplină a corpului, opera este o disciplină a respirației. Opera are o rigoare similară, dar exprimată prin alt instrument: vocea. Un cântăreț de operă trebuie să producă un sunet capabil să treacă peste o orchestră completă fără ajutorul unui microfon. Pentru asta este nevoie de o tehnică vocală extrem de sofisticată. Sunetul este amplificat prin rezonanța naturală a corpului, iar controlul respirației devine esențial. Pentru asta există o tehnică specială numită proiecție vocală – formă de inginerie biologică.

Este motivul pentru care unii interpreți petrec zece sau cincisprezece ani studiind înainte de a ajunge pe o scenă mare. Opera este, în fond, o combinație rară de muzică, teatru și rezistență fizică. Unele arii durează peste zece minute și necesită o respirație controlată la perfecțiune.

Toate aceste gânduri mi-au revenit în minte în timp ce asistam la Bucharest International Ballet Gala ”Frumos Infinit”, un spectacol creat pentru a sărbători 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși. A fost o seară în care sculptura s-a întâlnit cu baletul iar lucrările lui Brâncuși precum Pasărea în văzduh, Coloana fără sfârșit, Măiastra sau Sărutul au fost reinterpretate prin mișcare.

Pe scenă au urcat unii dintre cei mai apreciați dansatori ai momentului: Daniil Simkin, Maria Kochetkova, Paul Marque, Iana Salenko și mulți alții, artiști care au dansat pe marile scene ale lumii și care aduc cu ei experiența unor companii prestigioase precum American Ballet Theatre, Paris Opera Ballet sau Staatsballett Berlin. Privindu-i, începi să înțelegi ceva fundamental despre balet. Este o formă de sculptură în mișcare.

Jidvei, un brand care susține cultura românească și proiecte artistice de prestigiu

În ultimii doi ani, colaborarea mea cu Jidvei m-a adus adesea în apropierea lumii artei. Am asistat la spectacole în locuri extraordinare de la Veneția și a sa La Fenice, până la opere istorice din Roma și de fiecare dată am descoperit arta adevărată, precum opera și baletul, cere timp. Ambele forme cer disciplină. Și ambele cer un tip special de sensibilitate. Sunt rezultatul unui proces lung de observație, muncă și răbdare.

La finalul serii, în timp ce publicul aplauda și balerinii reveneau pe scenă pentru ultima reverență, mi-am dat seama că discuția despre relevanța operei și a baletului este, de fapt, o discuție despre ceva mult mai profund. Este un tip de frumusețe de care cred că avem atâta nevoie în timpurile pe care le trăim. În plus, tocmai pentru că totul se mișcă din ce în ce mai repede, aceste arte ne obligă să încetinim, să le ascultă și să le observăm. Și, cel mai important, ne fac să simțim … și tocmai de aceea cred că sunt mai importante ca oricând. Nu pentru că sunt la modă, ci pentru că ne reamintesc, cât de extraordinar poate fi omul.

***