De ce să nu îți spui planurile de viitor nici măcar prietenilor.
De ce să nu îți spui planurile de viitor nici măcar prietenilor? Nu pentru că nu ai avea încredere în ei. Ci din cauze la care poate nu te-ai gândit până acum, dar pe care vreau eu să ți le prezint azi. Poate ți se vor părea utile.
De când mă știu, mama și tata mi-au spus să nu mai povestesc despre ce vreau să fac pentru că nu îmi vor mai ieși lucrurile. Rău mă enerva chestia asta și le replicam de fiecare dată că sunt ei negativiști. Și uite cum am ajuns eu acum să scriu articol prin care să le dau public dreptate. 🙂 O să jubileze mama!!
Mă entuziasmez foarte mult atunci când încep un proiect nou, când abia aștept să văd cum iese. Și simt nevoia să povestesc, mai ales atunci când sunt întrebată ”Și, ce mai croșetezi?” Din păcate, am observat că inclusiv atunci când lucrurile părea că nu au de ce să nu se mai întâmple, când am vorbit despre ele cu așa certitudine, s-a întâmplat să nu se mai întâmple. 🙂 O fi vreo coincidență? Or fi energii negative? Te voi surprinde poate dar există chiar fundamente științifice despre cauzele care determină neîndeplinirea acelor planuri.
1. Recompense premature pentru tine.
Un studiu realizat de Universitatea din New York a arătat că atunci când spui care sunt obiectivele tale, te-ar putea determina să pici în capcana psihologică și să acționezi mai puțin în demersul tău. După cum a scris James Clear în cartea sa Atomic Habits: ”Mintea ta analizează continuu mediul intern și extern pentru indicii despre unde se află recompensele. Deoarece dezvăluirea planului este primul indiciu că suntem aproape de o recompensă.”
Practic, vei urmări ceva pentru că vezi că există o recompensă în asta, iar recunoașterea din partea altora ar putea fi o capcană psihologică care ne-a făcut să credem că am atins deja acel obiectiv.
Vreau să vă ofer un exemplu recent din viața mea și, implicit, din greșelile mele. Luna septembrie era plină la mine de plecări. Unele pe care realmente le așteptam cu mult entuziasm. Încă din august, întrebată fiind ce fac în septembrie, mă apucam să înșirui cât sunt de ocupată cu plecările și planurile mele. Știți câte din acele plecări au mai rămas în picioare? Una! Da, am fost prinsă în această capcană psihologică care m-a făcut să cred că am trăit deja acele experiențe.
Ei bine, pur și simplu, când le spui oamenilor despre obiectivele/planurile tale, creezi un sentiment prematur de finalizare. Se creează imagini mentale vii ale unui context anume, strălucitor în capul tău. Să facem un exercițiu. Imaginează-ți o lămâie. Imaginează-ți că o tăi. Acum gândește-te că pui lămâia la buze. Gândește-te la gustul lămâii și la cât de acru este. Ți-a străpezit gura și salivează încă? Pun pariu ca așa este!
Acum înțelegi cum mintea ta nu știe că nu ai o lămâie? Acesta este același lucru care se întâmplă atunci când le spui oamenilor despre obiectivele tale. Îți modifică percepția realității. A spune obiectivul tău te face să te simți bine, pentru că parcă ai atins deja o parte din obiectivul tău. Îți oferă un fals sentiment de realizare.
Ei bine, studiul spune că ori de câte ori ai niște obiective pe care vrei să le atingi, ar fi mai bine să le ții pentru tine, să te țină în mentalul că lucrezi la ele până când le atingi cu adevărat.
2. Feedback-urile negative te-ar putea opri.
O să vă mai dau un exemplu care poate vă va surprinde pentru că vine dintr-o experiență cu părinții mei. Fără doar și poate, mă iubesc și îmi doresc tot binele din lume. Dar de-a lungul timpului am avut tot felul de idei, unele poate îndrăznețe, pe care mi-au insuflat că nu e neapărat cazul să le pun în practică, că nu sunt realiste, că mă bag în prea multe etc. Sigur, gândurile lor erau pentru binele meu, dar acum îmi dau seama că ele reprezentau niște bariere mentale ale lor, nu ale mele. Cine știe ce imperiu aș fi clădit din nebunia mea?!
Când vrei să încerci ceva nou, deseori feedback-urile negative și experiențele altora te-ar putea opri. Un studiu realizat de Universitatea din Chicago sugerează că ar fi mai bine să crezi în abilitățile tale și să alegi să nu le împărtășești cu nimeni altcineva, deoarece atunci când ceri părerile oamenilor, vor exista întotdeauna posibilități să primești feedback negativ. .
Ai auzit vreodată citatul „Dacă vrei să ucizi un vis mare, spune-l unei persoane cu mintea mică”? Fără să însemne că acea persoană este proastă. Nu trebuie niciodată să uiți că fiecare duce cu sine propriile frici și traume care se poate activa în subconștient atunci când tu povestești despre un plan îndrăzneț.
Go for it! Mergi pe drumul tău oricât de neînțeles ar putea fi pentru cei din jur. Și dacă nu-ți iese, ai căpătat experiență! 🙂
3. Fiind urmărit de alții, te poate face să te simți anxios.
O altă cercetare efectuată de Michael Enzel și Sharon Anderson a concluzionat că sentimentul de a fi supravegheat – atunci când simți că oamenii îți observă acțiunile – îți poate scădea motivația de a-ți urma obiectivele. Când le-ai spus prietenilor despre obiectivele tale, mai mult ca sigur îți vei face griji despre ce va spune lumea 🙂 Te vei întreba „Ce se întâmplă dacă nu-mi iese?”, „Dacă nu voi reuși” și acest tip de gânduri nesigure ar putea bloca progresul.
Păstrează-ți planificarea doar pentru tine, îți vei face mai puține griji cu privire la ceea ce ar putea spune alții despre tine, evitând orice judecăți de valoare și gânduri inutile de la alții. Această atitudine te va ajuta să te concentrezi pe progres în sine, mai degrabă decât pe rezultate.
Știai că în 95% din cazuri când le spui oamenilor obiectivele tale, nu le atingi?
Înainte să merg mai departe cu pledoaria mea despre de ce să nu îți spui planurile de viitor nici măcar prietenilor, vreau să îți mai adresez o întrebare: de ce simți nevoia să îți împărtășești planurile?
Există patru motive pentru care oamenii dezvăluie mai mult decât este cazul:
- vor să epateze, pentru a primi laude
- să primească aprobare, pentru că nu sunt siguri de planul lor
- să fie motivați, pentru a primi încurajarea pe care nu și-o dau singuri
- să fie responsabili, pentru că au un cuvânt de respectat
Trăim într-o lume cu multă expunere. Prin Social Media lăsăm în ”casa noastră” să intre mulți oameni, majoritatea necunoscuți. Nu spun că oamenii aceia sunt răi sau că îți vor răul. Dar oare de ce simțim nevoia să împărtășim tot din viața noastră?
Știți, în regnul animal, puii de păsări stau în cuibul lor ascunși de pericole. Și la alte animale se întâmplă la fel. În culcușurile și cuiburile lor, puii de animale cresc și devin puternici. Nu întâmplător am dat acest exemplu, pentru că și eu sunt parte din categoria menționată. Chiar dacă îmi țin foarte mult din viața privată pentru mine, tot depășesc niște limite pe care uneori nu este necesar să o fac.
Am abordat în prima parte a articolului partea dovedită științific despre de ce să nu îți spui planurile de viitor nici măcar prietenilor. Acum vă propun, să ne ducem atenția un pic și în zona spirituală. Desigur, doar dacă rezonați cu ea. Pentru că în religie există o sumedenie de învățături în acest sens.
Biblia spune că atunci când te rogi, să o faci în solitudine, după ușa închisă. Ce înseamnă asta? Că așa cum cuiburile de pui sunt locuri semnificative în evoluția lor, tot așa locul nostru privat, casa noastră, ar trebui să fie spațiul secret de siguranță (nu am nimic de ascuns este o prostie – mă scuzați).
Departe de zgomot și de oameni este locul în care poți crește, poți evolua. Și nu toată lumea trebuie să vadă această creștere pentru că ea este ceva special pentru tine și viața ta. Sigur, vine momentul în care vei împărtăși ceea ce ai realizat, dar până la momentul când simți că munca ta este completă, ține-o pentru tine.
Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie pe voi. Este vorba de o deconspirare a unor taine care nu trebuie să ajungă la urechea celor mulţi. Este o învățătură cu multă semnificație din care putem trage singuri niște concluzii.
Și aici mă opresc. Cred că există suficiente motive de ce să nu îți spui planurile de viitor nici măcar prietenilor. Fiecare își poate alege, dacă dorește, un sfat cu care rezonează.
Chiar, ați simțit vreodată că atunci când împărtășiți planurile voastre, nu mai ies?
***
Cat de frumos ai explicat! Și mie mi se întâmplă des acest lucru. Sunt entuziasmată să încep ceva, apoi împărtășesc acest lucru după care scade interesul în a l duce la bun sfârșit! Și mă frustrez ca sunt incapabilă de a menține acel entuziasm de la început.