Lecțiile de viață care m-au transformat în 2019.

December 26, 2019

… a fost un an bun. Au fost douăsprezece luni în care am muncit mult, am avut rezultate pe măsură, în care am fost pusă la încercare, în care am avut parte de momente grele pe plan personal, dar și multe momente superbe, am învățat multe despre lume. A fost un an cu atât de multe experiențe, în special emoționale – și cred că asta este capitolul pe care mi-e cel mai complicat să-l gestionez. A fost un an în care am trăit! Și, cel mai important pentru mine, a fost un an la finalul căruia mă simt o persoană mai evoluată și mai bună ca în ianuarie.

Am învățat multe despre oameni și despre cel mai important om din viața mea: myself. Pentru că o parte semnificativă din acest 2019 a însemnat pentru mine introspecție. Un exercițiu pe care, recunosc, nu am fost învățată să-l fac până la această vârstă. Am stat și m-am analizat, am ales să învăț despre mine din tot ce am trăit. Și am constatat că pot fi propria mea revelație, propria sursă de inspirație. Iar aceste constatări m-au ajutat să mă recalibrez şi să mă repoziţionez în raport cu atât de multe lucruri şi situaţii.

Este un articol cu o enumerare de idei doar ușor dezvoltate. Nu vreau să dau exemple concrete, ci pur și simplu să trag concluziile… fiecare dintre voi se poate raporta la ele prin propriile experiențe de viață. Pornisem cu gândul să inserez și ceva glumițe printre rânduri, dar de data asta nu mi-a ieșit. Nu sunt chiar Seinfeld, ca să extrag constant umorul din orice situație, 🙂 În schimb, chiar dacă este un articol ”serios”, cred că este un articol pozitiv și optimist, potrivit cu felul meu de-a fi.

Și pentru că mie îmi plac listele pe acest site, deoarece mă ajută să fiu mai organizată, am făcut o listă cu o ordine absolut întâmplătoare cu lecțiile de viață pe care le-am învățat în anul 2019 despre lume și despre oameni, dar, în special, despre mine.

A avea așteptări este uman… am auzit atât de des sintagma ”nu trebuie să ai așteptări de la nimeni, ca să nu fii dezamăgit”. Well, pentru mine this is bullshit, în special atunci când așteptările mele au legătură cu o persoană la care țin. Atunci când cineva contează pentru mine, voi face o grămadă de gesturi care să răspundă dorințelor acelei persoane. Dacă nu le fac, este foarte simplu: I don’t care! Ecuația este simplă: dacă îmi pasă, am așteptări și sunt dezamăgită dacă nu primesc înapoi măcar parțial din ce îmi doresc. Nu am așteptări când nu-mi pasă. Deci automat nu voi avea parte de dezamăgiri.
Cei mai buni prieteni sunt aceia care oferă o mână de ajutor fără să fie nevoie să o cer. Pentru că mă cunosc, pentru că se gândesc la mine, pentru că au încredere în mine, pentru că le pasă. Pe ei trebuie să îi prețuiesc cel mai tare.
Reprezint o sursă de inspirație pentru oameni de la care nu m-aș fi așteptat. O asemănare poate fi o coincidență. Și o a doua asemănare, la fel. Dar când similitudinile sunt frecvente, it must be more than a coincidence. Și dacă până la un anumit moment mă enerva ”copycat-ul”, am înțeles ceva foarte prețios: ofer inspirație celor din jur pentru că sunt o inspirație și fac bine ce fac. Iar asta este o super recunoaștere … indirectă. O zic fără pic de modestie … uneori este necesar să lăsăm la o parte acest tip de falsitate și să ne acordăm credit pentru realizări. 🙂 Până la urmă este vorba despre propriile idei, propriul efortul și munca personală.
În fiecare zi am mai învățat ceva. Din fiecare conversație, de la fiecare om cu care am interacționat, din fiecare situație și, mai ales, din momentele grele. Dar este ceva ce mi-am propus, am făcut conștient și a funcționat. Sentimentul de a fi un pic mai bogat pe interior este de neegalat.
Am conștientizat despre mine că am nevoie de ceva meaningful în activitatea mea. Superficialitatea este prea multă, mă plictisește fantastic și o mai accept doar în doze mici. Cu ceea ce m-am impresionat pe mine este că am continuat să rămân autentică în primul rând cu mine, nu m-am pierdut în ”asta se poartă” (nu mă refer la modă) și că, uitându-mă în urmă, nu am acel sentiment de ”ah, mi-e un pic jenă cu ce am zis sau cu ce am făcut.” Această constatare mă acompaniază constant, stă și va sta tot mai mult la baza majorității deciziilor, comunicării și acțiunilor mele.
Schimbarea și evoluția fiecăruia dintre noi sunt o chestiune personală, de lucru individual cu sinele. Da, cer sfaturi, ascult experiențele altora, fac uneori ceea ce mi se spune că trebuie, mă las sprijinită emoțional o perioadă. Dar schimbarea profundă a fiecăruia este un gest voluntar, individual, independent. În momentele când nu am chef, mi-e greu, sunt tristă sau supărată și mă cuprinde starea în care parcă nu mă mai pot mobiliza, pur și simplu mă forțez să o fac. Funcționează impecabil! Puterea de a trece mai departe peste orice situație este în interiorul fiecăruia dintre noi.
E tare bine să mai și tac. Nu mai spun nimic despre ce vreau să fac, nu mai spun nimic despre ce vreau să fac… să repet?! Nu-mi este tot timpul ușor să tac. Am pornirea de a vorbi cu mult entuziasm despre activitatea mea, despre familia mea, despre mine. Dar am constatat, în timp, mai ales după ce am deschis gura, că mai bine tăceam. Și tot timpul m-am întrebat ”de ce am simțit nevoia să zic chestia asta, să dau această informație?” Un răspuns concret încă nu am găsit… dar am de gând să schimb acest aspect. La fel ca și meditația, tăcerea este ceva ce necesită exercițiu. Practicarea tăcerii în fiecare zi poate ajuta la o stare psiho-fizică mai bună, deoarece ne schimbă percepţia despre noi şi despre tot ce ne înconjoară, aducând beneficii imense organismului. Așadar ”silence is golden” va fi printre motto-urile mele în 2020.
Adolescența copiilor este un moment de încercare… pentru întrega familie. Poate o fi diferit în cazul părinților de fete, nu pot să-mi dau cu părerea în acest caz, dar cu băieții este istovitoare uneori. Sunt foarte apropiată de copiii mei, am răbdare, îi pot înțelege într-o mare măsură, dar uneori se ating niște limite pe care nicio carte nu prea te învață cum să le depășești.
Intuiția, a naibii intuiție, știe atât de bine. Este fabulos cum funcționează această super-putere. Și este fabulos cum uneori aleg să o ignor de teamă să nu pierd ceva sau pe cineva. Dar ea nu a greșit niciodată, doar că a trezit durere în mine și am ales să o ignor, căutând scuze și explicații. Din păcate, rezultatul tărăgănat este la fel de dureros… doar că vine la pachet și cu ceva timp prețios pierdut. Trust your gut! It knows!
Să nu-mi fie frică de… frică. Sau cum se zice ”embrace the fear”. Am menționat și mai sus sentimentul de teamă. Dar despre ea am povestit recent și într-o postare pe Facebook. Obișnuiesc să zic DA unor propuneri despre care apoi îmi dau seama că mă sperie teribil. Tot datorită fricii mă mobilizez, mă pregătesc mental (și profesional dacă se impune) și într-un final reușesc cu brio să fac ceea ce mă speria atât de tare. Rezultatul este o creștere fantastică a stimei de sine. Este o nouă cărămidă pusă în structura care înseamnă încrederea în mine.

Acestea fiind spuse, în anul care vine plănuiesc să continui acest proces de introspecţie, să fiu şi mai atentă la tot ce se întâmplă în jurul meu, să învăţ şi mai multe lucrurile interesante atât pentru mine, cât şi pentru activităţile mele profesionale. Nu vreau nici pe departe să îmi setez o tonă de obiective ieşite din comun, pentru că am senzaţia că aceste rezoluţii, pe termen lung, fie sunt date uitării, fie creează frustrări total inutile.

Prefer să mizez în continuare pe constanţă, pe determinare şi muncă, pe aceşti paşi care poate că par mici, uneori, dar care ştiu sigur că m-au dus întotdeauna acolo unde mi-am dorit. Pentru că, adesea, lucrurile sunt simple şi urmează un curs firesc. Tot noi, oamenii, ajungem să le complicăm. Însă, dacă avem răbdare şi puterea de a face un pas înapoi, de a privi în ansamblu, s-ar putea să descoperim că nu există obstacole care să nu poată fi depăşite şi nici probleme care să nu aibă soluţii. Dar asta e doar o părere, mă puteţi contrazice oricând. Până atunci, însă, vă lansez o invitaţie la reflecţie: pentru voi, care au fost cele mai importante lecţii din 2019? Și cum ați ieșit din acest an?

Foto: Sorin Stana pentru OK! Magazine România citește interviul aici.

***