Pubertatea și provocările ei. Răspunsuri la întrebările delicate care te macină.

Vârsta pubertății este cunoscută ca fiind una dificilă, fiind asemănată deseori cu un rollercoaster prin care trece copilul în drumul său de descoperire – în această etapă în care află cine este cu adevărat, înainte de a deveni adult în toată regula. Noi am abordat acest subiect delicat – pubertatea și provocările pe care ea le presupune –  din punct de vedere fizic, dar și emoțional, cu specialiștii platformei de educație sexuală, PlanificaNeprevazutul.ro.

Dna dr. Elena Ucenic, medic primar obstetrică-ginecologie, expert al platformei PlanificaNeprevazutul.ro, ne-a răspuns la cele mai frecvente întrebări referitoare la pubertate, precum și la provocările acestei etape pe care o parcurg copiii, începând cu vârsta de 9-10 ani. Găsiți mai jos răspunsurile specialistului.

Doer.ro: Ce este pubertatea și cum ar trebui să ne raportăm la ea?

Expert PlanificaNeprevazutul.ro:

Pubertatea e o călătorie în care copiiilor li se conturează personalitatea, o putem asemăna cu un voiaj în care ei experimentează tot felul de emoții, iar hormonii aflați în mișcare produc schimbări asupra corpului lor. Aceiași hormoni îi pot face să se simtă amuzanți și deosebiți, atrăgători, îi pot surprinde gândindu-se, mai nou, la sex, de exemplu. Toate aceste lucruri sunt normale.

Pubertatea începe în momentul în care in corp începe să secrete o serie de substanțe biochimice numite hormoni sexuali – ei fiind responsabili pentru schimbările asociate acestei perioade. Hormonii creează modificări asupra corpului la exterior, însă tot ei produc schimbări și la interior. La pubertate, copiii ajung să se simtă confuzi sau se confruntă cu sentimente puternice, așa cum nu au mai avut vreodată. Uneori se pot simți excesiv de sensibili ori se supără cu ușurință – existând, așadar, schimbări de dispoziție extrem de intense. Este posibil chiar să experimenteze starea de excitare și devine naturală chiar nevoia de mai multă intimitate ori de spațiu personal.

În această trecere, este esențial să știe că cei din jurul lor înțeleg prin ceea ce trec, iar intenția nu este aceea de a le răni în vreun fel sentimentele, ci să îi ajute. Până la urmă, absolut toți oamenii trec prin astfel de schimbări și devine simplu de înțeles că acești copii se adaptează la noul sine.

Doer.ro: Care sunt schimbările fizice care apar la fete la pubertate?

Expert PlanificaNeprevazutul.ro:

Creșterea în înălțime, creșterea părului pubian, a pilozității, creșterea sânilor, schimbarea conformației.

Pubertatea nu are o vârstă standard la care se declanșează, ea diferă de la o persoană la alta. În general, primele schimbări apar în jurul vârstei de 9-10 ani și pot dura între 3 și 4 ani, ba chiar până la 5 ani, în funcție de fiecare individ. Nu ar trebui, așadar, să ne facem griji dacă încă nu i-au crescut sânii copilei noastre ori dacă șoldurile ei sunt prea dezvoltate. Sfătuiesc părinții să aibă răbdare și să acorde timp fiecărei etape de dezvoltare din viața copilului lor.

Prima menstruație și acneea sunt unele dintre lucrurile cu care fetele se confruntă în perioada pubertății. De altfel, șoldurile lor se implinesc, iar sânii se dezvoltă. Uneori un sân crește mai repede decât celălalt și poate fi mai mare decât altul, dar acest lucru nu este foarte evident. Pentru ca fetele să se simtă confortabil în preajma celorlalți, le sfătuiesc să înceapă să poarte sutien sau bustieră. Poate fi o senzație ciudată la început, dar se vor obișnui cu timpul.

Pe măsură ce timpul trece, fetele vor observa creșterea părului în zone precum sub braț, în jurul organelor genitale sau pe picioare – nu trebuie să se sperie, căci trec prin pașii specifici vârstei. Transpirația este și aceasta un aspect nou pe care nu au cum să îl ignore în această etapă. Pentru a evita situațiile neplăcute, indicat ar fi să acorde o atenție mai mare regulilor de igienă și să folosească un antiperspirant, preferabil fără aluminiu.

O altă surpriză va fi în momentul în care vor constata că bluza preferată le este mică ori că pantalonii pe care obișnuiau să îi poarte la școală nu le mai încap. Explicația este aceea că ele cresc în înălțime, iar în 3-4 ani vor atinge înălțimea unui adult. Evident, acest lucru depinde de moștenirea genetică, de alimentație, precum și alte aspecte. În plus, se pot confrunta și cu secreții vaginale, adică scurgeri albe din vagin, ceea ce înseamnă că organismul lor funcționează corect.

Doer.ro: Care sunt schimbările fizice care apar la băieți la pubertate?

Expert PlanificaNeprevazutul.ro: Exact cum se întâmplă și în cazul fetelor, specific de la bun început că momentul în care pubertatea debutează poate fi diferit pentru fiecare persoană. În cazul băieților, acest lucru se poate declanșa începând cu 9 ani și poate dura până la 15 ani.

Principalul hormon care determină schimbările în corpurile băieților este testosteronul. De aceea, unele dintre cele mai evidente schimbări care apar în cazul băieților sunt: creșterea părului pe față și corp, erecțiile spontane și creșterea penisului, formarea spermei, creșterea testiculelor, așa numitele „vise umede” și apariția dorinței pentru masturbare. Transpirația este și ea de luat în calcul, iar recomandările sunt aceleași ca pentru fete.

În plus, vocea lor începe să se schimbe treptat, în jurul vârstei de 13 ani. Mai mult, asemenea fetelor, e posibil să le apară și coșuri pe față.

Doer.ro: În ce constau transformările emoționale de la pubertate?

Expert PlanificaNeprevazutul.ro: Ca urmare a schimbărilor declanșate de hormoni și în special a creșterii interesului pentru sex, este bine de știut faptul că debutul pubertății marchează și posibilitatea de a purta o sarcină. Așadar, copiii devin adolescenți, pe parcursul acestei perioade, iar mulți se gândesc că este momentul își înceapă viața sexuală. În acest caz, este necesar să ia în calcul folosirea unei metode de contracepție sigure încă de la primul contact sexual, atât pentru evitarea unei sarcini, cât și pentru prevenirea unor boli cu transmitere sexuală. Informarea este cea mai importantă înainte de luarea oricărei decizii

Cu puțină îndrumare și un plus de explicații despre toate schimbările prin care adolescenții trec, în această etapă, ei vor ajunge să își accepte noul corp, să înțeleagă modificările ce se produc, să le accepte într-o manieră pozitivă, să învețe cum anume pot avea o viață sexuală sănătoasă și cum se pot proteja, mai târziu, de o sarcină nedorită.

Doer.ro: Ce este pubertatea precoce?  

Expert PlanificaNeprevazutul.ro:

După cum spuneam anterior, pubertatea debutează, de regulă, în jurul vârstei de 9-10, atât în cazul fetelor, cât și al băieților. Dacă maturizarea organismului începe, însă, înainte de aceste vârste, medicii pot diagnostica pubertatea precoce. Conform statisticilor, în Romania există câteva sute astfel de cazuri, ele fiind de opt ori mai frecvente la fete decât la băieți, în special în mediul urban. Există două tipuri de pubertate precoce, și anume: pubertate precoce centrală și pubertatea precoce periferică. Pubertatea precoce centrală are loc atunci când organismul trece prin fazele obișnuite ale pubertății, mai devreme decât în mod normal. Glanda pituitară produce gonadotropine, hormoni responsabili de stimularea gonadelor (ovare si testicule) pentru producerea de hormoni sexuali – testosteron și estrogen. Hormonii sexuali provoacă, astfel, dezvoltarea sexuală și maturizarea. Pubertatea precoce periferică este mai puțin frecventă decât cea centrală, este determinată de estrogenii și testosteronul din organismul copilului, iar apariția ei nu este declanșată de glanda pituitară. Cauzele eliberării de estrogen și testosteron în organism sunt reprezentate de varii probleme ovariene, testiculare, suprarenale sau ale tiroidei.

Mai pot fi si alte cauze idiopatice (medicina nu are răspuns la ele), genetice, țin de existența unor tumori la nivelul hipotalamo-hipofizar sau a unor tumori craniene.

Cercetări recente au arătat că un rol important în scăderea tot mai mult a vârstei la care încep modificările specifice pubertății au disruptorii endocrini – forever chemicals. Sunt substanțe create în diverse scopuri, folosite în industrie, în agriculturî (pesticide, insecticide) dar și ca aditivi în produsele pe care le utilizăm zilnic: cosmetice, vopsele pentru hainele noastre sau pentru obiectele de decor care ne înconjoară, recipiente de plastic în care păstrăm alimentele.

Aceste substanțe acționează pe receptorii prin care hormonii acționează asupra țesuturilor și declanșează modificările specifice acțiunii acestor hormoni.

Copiii cresc, dar, din pacate, maturizarea emoțională nu se accelerează și ea.

Doer.ro: Cum pot comunica mai bine copiii cu părinții lor în această perioadă?

Expert PlanificaNeprevazutul.ro: Copiii aflați la pubertate devin conștienți de transformările pe care le suferă corpul lor, iar acest lucru devine jenant, pentru unii dintre ei. Adolescenții pot să ajunge să se simtă singuri, își pot face greu prieteni noi, deoarece în interior se simt tot copii, dar corpul le joacă feste.

De multe ori, inclusiv adulții uită perioada dificilă pe care o traversează adolescenții. Părinții, dar și profesorii acestor copii se așteaptă ca ei să fie mult mai responsabili si să se comporte asemenea unor adulți, uitând că, de fapt, cei mici sunt tot copii. Deoacere unii dintre ei ajung să arate mai maturi, pot intra ușor în încurcături, în special fetele, căci devin atrăgătoare din punct de vedere sexual. De aceea, devine extrem de importantă comunicarea deschisă dintre părinți și copii. Părinții trebuie să fie atenți la nevoile și temerile celor mici, să îi asculte, să le explice transformările prin care trec, să îi asigure că acestea sunt firești, să le rămână aproape pe tot parcursul perioadei, să îi ghideze. Cu cât relațiile dintre ei sunt mai apropiate, cu atât cei mici vor depăși mai ușor toate aceste transformări.

Doer.ro: Ce pot face părinții pentru a-și ajuta mai bine copiii în această perioadă?

Expert PlanificaNeprevazutul.ro:

See Also

 Eu sfătuiesc, de regulă, părinții să comunice cat mai mult cu copiii lor, într-o manieră cât mai deschisă, să le explice ce se întâmplă, de fapt, cu corpul lor și să-i ajute să înțeleagă transformările de natură sexuală prin care vor trece. Alegerea momentului potrivit de discuție, atunci când copiii au disponibilitatea și curiozitatea de a-i asculta, nu doar când își propun părinții, este de un real folos.  Să le arate copiilor că toate se învață, preferabil din surse de încredere, pentru că nimeni nu se naște învățat.

De puține ori am întâlnit, din păcate, parinți dispuși să le povestească copiilor trăirile și incertitudinile lor din adolescență, experiențele mai mult sau mai puțin plăcute. De cele mai multe ori, aceștia își atribuie un rol de atoateștiutor și generator de reguli, dar aceasta este, din nefericire, calea sigură spre un eșec al relației părinte-copil.

Copiii trebuie lăsați să se exprime, adolescența lor e altfel decât a fost adolescența noastră, a părinților, totul se desfășoară cu o viteză amețitoare și trebuie să gestioneze un flux copleșitor de informații. Pentru a înțelege ce temeri au sau ce anume îi bulversează, dar și pentru a putea fi ajutați să facă față cu bine perioadei pe care o parcurg, mai presus de toate, să îi asculte nu pentru a le da replică ci pentru a-i înțelege și a-i ajuta exact acolo unde au ei nevoie.

Conștientizarea riscurilor unui comportament nepotrivit, asumarea responsabilității pentru deciziile luate și înțelegerea consecințelor fiecărui fapt în parte sunt însă elementele care ar trebui sa fie baza educației pe care un părinte o poate oferi copilului pentru că cele mai multe cazuri de neprevăzut au apărut acolo unde părinții au spus doar NU și au uitat să spună DE CE NU.

Îi sfătuiesc, inclusiv, să apeleze la ajutorul unui medic pentru consiliere acolo unde trebuie excluse probleme medicale, și la sprijinul unui psiholog, acolo unde este nevoie de un doctor al relațiilor.

Deci recomand:

– comunicare

– informare

– conștientizarea riscului

– asumarea responsabilității

– conștientizarea consecințelor

– supraveghere

– apelarea la ajutor specializat.

Pentru ca asa planificăm neprevăzutul.

O adolescență numai cu surprize frumoase vă doresc!

***

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

© 2020 Doer. Toate drepturile rezervate. Made by 360advertising.

Scroll To Top