Connect
To Top

Adolescența și coșurile. Ce este e făcut? Moduri istețe de a rezolva acneea juvenilă.

Mă număr printre puținii 20% dintre oamenii norocoși care în adolescența și coșurile nu au reprezentat o problemă. Deloc. Sau poate o fi fost ceva vag, dar efectiv nu îmi amintesc. În schimb, mă confrunt în prezent cu efectele adolescenței prin intermediul fiilor mei. Cel mare are aproape saisprezece ani și chiar dacă nici el nu se confruntă cu o formă accentuată de acnee (pentru că se bucură de beneficiile genelor transmise de noi), totuși are ceva semne specifice vârstei pe față. Și mă roagă în fiecare săptămână să îl ajut să-și mai fața.

Însă pentru că, după cum spuneam, nu m-am confruntat cu problema coșurilor, nici nu era foarte informată cu ceea ce trebuie făcut în această situație. Așa că am luat legătura cu unul dintre cei mai buni specialiști din România, dr. Rodica Olteanu, medic primar dermatolog, pentru a afla informații concrete și corecte.

Așadar, adolescența și coșurile. Ce este de făcut? Acest articol se adresează în special celor afectați, adică adolescenților. Deci dacă știți că ar trebui să ajungă la cineva pe care știți, un share pe FB sau Ig ar fi minunat. 🙂

Care sunt problemele tenului în perioada adolescenței?

În perioada de schimbări hormonale majore există o tendință către apariția dermatitei seboreice, tenul se îngrasșă și poate apărea acneea juvenilă.” spune dr. Olteanu. ”Și părul suferă datorită hipersecreției de sebum.

Acneea juvenilă se manifestă prin apariția de puncte albe, puncte negre și chiar chisturi.

Stoarcem sau nu coșurile acasă?

Știu, cu toții avem tendința firească de a face acest gest, mai ales când punctul respectiv este foarte in your face. Dar medicul insistă ”coșurile NU se storc decât în cabinete specializate – cabinete cosmetice sau, dacă afecțiunea este mai gravă, în cabinete de dermatologie). În general se recomandă un tratament combinat cosmetician-dermatolog în faza non-activă (mai mult pentru curățarea comedoanelor).

Pot folosi produse cosmetice destinate tenului acneic? Care sunt acestea?

Pentru comedoane (n.r.puncte negre) există benzi, creme, soluții diferite. Pentru acnee tratmentul este mai complex. S-ar putea să fie nevoie de analize de sânge și bacteriologice. Produsele dermato-cosmetice se vor recomanda de către dermatolog. Dar în cazul formelor simple pot fi utilizate gelurile de spălare antiacneice în condițiile unei piei grase.

Este necesar să meargă la un medic dermatolog?

Răspunsul dnei. dr. este unul categoric ”Da!”.

Când trec problemele tenului?

Acneea juvenilă trece sub tratament după restabilirea echilibrului hormonal. Formele severe, netratate duc la cicatrici adânci,

iar unele forme se mențin și după pubertate.”

Vedem în jurul nostru tot mai multe tinere care se machiază excesiv. Până la ce vârstă nu ar trebui să utilizeze machiaj? Le strică fața folosind produse de make up prea devreme?

Cât sunt tinere nu ar trebui să folosească machiaj, poate doar un contur. Produsele de machiaj neadecvate (de ex. cele profesioniste sau care usucă foarte tare sau sunt din contră, sunt prea grase) pot afecta biofilmul pielii. În special fondul de ten ar trebui evitat.” 

Așadar, acesta punctul de vedere al medicului. Și ce este de făcut acasă concret, atunci când vorbim despre o acnee juvenilă simplă? Dacă ești la vârsta adolescenței, iată 10 pași pe care ar trebui să îi urmezi pentru a îmblânzi simptomele neplăcute ale vârstei la nivelul tenului, indiferent dacă ești fată sau băiat.

  1. CURĂȚĂ.

Dacă tenul este gras, atunci un gel de curățare sau un produs sub formă de spumă ar fi cel mai potrivit pentru utilizarea zilnică.

Curăță tenul o dată pe zi sau chiar de două ori, dacă acumulezi mult sebum.

În cazul fetelor care utilizează machiaj, ideal ar fi ca mai întâi să se curețe ochii, apoi cu blândețe restul feței. Dacă practici un sport, atunci spală-te pe față înainte de a începe antrenamentul. O variantă foarte practică ar fi să ai la tine permanent un pachet de șervețele demachiante dintr-o gamă de dermo-cosmetice.

Iar pentru tinerii cu tenul mai degrabă uscat, un produs de curățare lăptos ar fi mai potrivit.

  1. DEMACHIAZĂ-TE.

Dragi fete, dacă totuși simțiți nevoia să vă machiați, vă rog frumos, nu vă băgați la somn înainte de a vă și demachia. Indiferent de cât sunteți de obosite. Tenul vostru vă va mulțumi peste ani și ani.

În plus, nu este nici o plăcere ca dimineața, când te trezești și te uiți în oglindă, să vezi o față boțită și cu machiajul scurs.

Și dacă nu știi, află că tenul încărcat de produse de machiaj și praful de peste zi pot favoriza infecțiile din cauza ingredientelor din produsele de machiaj, dăunatoare pielii dacă nu sunt îndepărtate la timp.

De asemenea, nedemachierea ochilor și a pielii din jurul acestora poate duce în timp la apariția sensibilității, uscarea pielii și instalarea prematură a ridurilor. Și asta sigur nu vreți. 🙂

Cu copiii… la varsta adolescentei! Cum sa gestionam aceasta perioada dificila!

  1. CONTROLEAZĂ SEBUMUL CU PRODUSELE CORECTE.

Scopul este să ții sub control luciul cu produse destinate acestei probleme, fără a dăuna tenului. ”Orice adolescent care se confruntă cu o formă de acnee simplă ar trebui să aibă în baie, timp de trei-patru ani fără pauză, 3 produse cosmetice: un produs de curățare cu ingredienți activi cu proprietăți antibacteriene (Propionibacterium acnes, Staphylococcus epidermidis) și antifungice, un produs cu proprietăți seboregulatoare și keratoregulatoare pentru tenul gras, care reglează producția de sebum și o cremă matifiantă care reglează excesul de sebum și are efect anti-strălucire de durată.” spune dr. Rucsandra Hurezeanu, fondator Ivatherm.

Și dacă vrei să vezi rezultatele, foloseștele zi de zi, conform recomandărilor medicului sau producătorului.

  1. EXFOLIAZĂ.

Nu trebuie să uitilizezi gomaje dure, ci un produse delicat pe care să-l utilizezi o dată sau maxim de două ori pe săptămână.

  1. NU ÎMPRUMUTA PRODUSELE DE MACHIAJ.

Vrei să iei bacteriile prietenei tale? 🙂 În special rujul și machiajul de ochi nu trebuie folosite sub nici o formă de două persoane.

  1. MÂINI CURATE.

Ca să ai un ten sănătos, trebuie să-l protejezi de murdărie și bacterii.

Spală-te pe mâini înainte de a-ți atinge fața. Și curăță constant ecranul telefonului pentru că intră foarte des în contact atât cu mâinile cât și cu fața ta.

  1. UITĂ DE PASTA DE DINȚI PE COȘURI.

Sau de alte legende ca sucul de lămâie, despre care ai auzit că ar fi utile. Poți face mai mult rău decât bine, iritând pielea. Pe piață sunt o sumedenie de produse speciale pentru problema ta. Mergi către ele.

  1. PROTEJEAZĂ-TE DE RAZELE UV.

Adică de soare. Și de saloanele de bronzat. Pe termen lung predispun la formarea ridurilor și la… cancer de piele.

  1. MERGI LA DERMATOLOG.

Sfaturile unui dermatolog pot face o mare diferență, mai ales dacă ai fața plină de coșuri de suprafață sau subcutanate. Maltratarea lor poate lăsa urme pe viață. Un medic îți va recomanda exact produsele de care ai nevoie pentru a scăpa rapid de problema tenului tău.

  1. NU TE BĂRBIERI/RADE PESTE COȘURI.

Și băieții au de tras din plin la capitolul ăsta. Uneori chiar mai mult decât fetele. Așa că și voi trebuie să aveți grijă de tenul vostru. Nu este nimic rușinos. Ba din contră. Vă ajută să vă păstrați fața frumoasă, fără cicatrici, la maturitate. Când folosiți lama de ras, aveți grijă și ocoliți coșurile.

Cam asta ar fi de spus despre adolescență și coșurile ei. Ține cont de aceste sfaturi, aplică-le zi de zi dacă vrei să aibă efect și îți va fi bine… poate nu instantaneu, dar într-un viitor foarte apropiat. Uneori produsele au nevoie de câteva săptămâni ca să acționeze și nu înseamnă că obligatoriu coșurile vor dispărea în totalitate. Dar se vor estompa. Ține produsele la baie în aria vizuală pentru a nu uita de ele. Sau lipește un post-it pe oglindă. Este foarte important să duci tratamentul la capăt cu consecvență. Și să nu pui alte tâmpenii pe fața ta.

Iar dacă acneea te supără tare și îți să stări de tristețe, vorbește despre asta cu părinții tăi sau cu un apropiat care te poate asculta și înțelege. Dar nu uita, este o etapă a vieții, ceva temporar și curând nici nu vei mai știi că ai trecut prin așa ceva. 🙂

Photo: shutterstock

***

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Beauty