Prima dată într-o țară musulmană? Iată de ce trebuie sa țină cont femeile.

Maroc, India, Egipt, Iran, Malaezia, Tunisia, Emiratele Arabe Unite, Indonezia, Tanzania, Turcia… aproape un sfert din populația globului îmbrațișează religia islamică, iar cel puțin jumătate din aceste țări chiar merită vizitate. Prin urmare, dacă te tentează o călătorie într-o țară musulmană, nu te lăsa descurajată de anumite zvonuri și rezervă-ți bilet spre locuri fascinante care par desprinse din basmele cu 1001 de nopți.
Evident, vorbim de altă cultură și alte obiceiuri iar tu ești musafir în țara lor, așa că tu ești acela care trebuie să se adapteze regulilor, și nu invers! Așadar, primul pas pentru o excursie fără probleme: respectă-le legile și totul va fi ok!
Iată câteva reguli de care trebuie să ții cont dacă vrei ca vacanța ta să fie una reușită.
Decență în ținută…
O regulă de bază care se aplică in toate țările musulmane, chiar dacă unele nu au reguli atât de stricte, este legată de felul în care ne îmbrăcăm.
Dacă vrei ca vacanța ta să decurgă fără probleme, atunci decența este cuvântul cheie.
Dacă vrei ca vacanța ta să decurgă fără probleme, atunci decența este cuvântul cheie.
În unele țări, precum Iran, regulile sunt foarte stricte și nu e indicat să porți fuste sau pantaloni scurti, în vreme ce în altele trebuie să-ți acoperi întregul corp, fără să lași la vedere brațele sau picioarele. De obicei, părul trebuie acoperit cu un șal sau cu o glugă.
În alte locuri, spre exemplu anumite regiuni din Turcia și Maroc, regulile sunt mai permisive, dar chiar și acolo trebuie să ai grija ce fel de haine iei cu tine. Țările cu ieșire la mare sau ocean te îmbie la plaja și baie dar în unele locuri ai voie să faci plaja doar într-o zona separată, creată special pentru occidentali, unde poți purta un costum de baie.
Mai e nevoie să menționăm că este total interzis să faci topless?
… și în comportament.
Orice formă de afecțiune fizică între două persoane de sex opus poate fi considerată nepotrivită, așă că uită de săruturi și imbrațișari pasionale până nu te întorci acasă, în siguranță!
În anumite regiuni nu-ți poți rezerva camera dublă dacă nu prezinți un certificat de căsătorie!
Interesează-te bine înainte să-ți planifici luna de miere într-o țara musulmană, dacă nu vrei sa începi căsnicia cu stângul. Spun asta, pentru că în anumite țări nu ai voie să te ții nici măcar de mână cu partenerul, chiar dacă ești căsătorit! În anumite regiuni nu-ți poți rezerva camera dublă dacă nu prezinți un certificat de căsătorie!
Totuși, dacă ai să vezi persoane de același sex ținându-se de mână, află că acestea sunt de fapt semne de prietenie, prin urmare sunt acceptate.
Nici măcar un pahar de vin!
Te duci în vacanța să te relaxi, așă ca e normal sa iei un calcul măcar un cocktail – două, sau un pahar din vinul local. Nu și în țările musulmane, unde alcoolul este interzis cu desăvârșire. Și aici, regulile diferă însă de la o țara la alta.
Nu consuma băuturi alcoolice pe strada, pentru că cei prinși riscă tot felul de pedepse.
Anumite țări din Sud-Estul Asiei sunt mai permisive cu consumul de alcool, în special în zonele frecventate de turiști, dar ai grijă, nu consuma băuturi alcoolice pe strada, pentru că cei prinși riscă tot felul de pedepse, și nu ai vrea să plătești amenzi în vacanță, sau chiar să fii expulzată, nu-i așa?
Nu-ți planifica vacanța în timpul Ramadamului
Probabil că știi deja că în timpul Ramadamului, de la răsărit la apus, credincioșii se abțin de la mâncat, băut, fumat sau sex și se concentrează exclusiv pe partea spirituală.
În preajma Ramadamului, trebuie să respecți și tu aceleași reguli.
Așadar, în preajma Ramadamului, trebuie să respecți și tu aceleași reguli care ți-ar putea strica tot concediul: nu ai voie să bei, mănînci sau fumezi în spațiile publice de dimineața până seara. Avantajul ar fi că, în aceasta perioadă, prețurile scad considerabil.
În țările musulmane, sărbătorile sunt respectate în conformitate cu calendarul lunar, care este cu aproximativ 10 zile mai scurt decât cel solar. Prin urmare, Ramadanul va pica cu aproximativ 10 zile mai devreme față de anul precedent.
Respectă slujbele religioase
Dacă ești curioasă să vizitezi lăcașele de cult, ține cont de orele când au loc slujbele religioase și nu fotografia oamenii în timp ce se roagă. Ai grijă că femeile nu au voie să intre în toate moscheele! În cele în care accesul este permis e obligatoriu să te descalți, să-ți acoperi brațele, picioarele și capul, si să nu vorbești prea tare sau sa râzi.
Nu fotografia fără sa ceri acordul.
Ok, aceasta este o regulă de bun simț de care ar trebui să ținem cont în orice țară am călători. Nici ție nu cred că îți place să fii fotografiată de niște necunoscuți, așa că nici tu n-o face! Evită fotografierea localnicilor, iar daca insiști totuși s-o faci, cere voie înainte! În anumite țări este interzis să fotografiezi clădiri guvernamentale, militare sau chiar aeroportul.
E ok să negociezi!
Lasă rușinea la parte și testează-ți talentul de negociator! Asta dacă nu cumva vrei să plătești chiar și până la de 5 mai mult decât prețul corect. În țările orientale, în special prin bazare, se practică des, iar ei chiar se așteaptă la asta. În general, prețurile nu sunt afișate iar prima suma pe care ți-o propun reprezintă cam 4 ori valoarea obiectului respectiv.
***