Connect
To Top

10 pași pe care îi urmez ca să reușesc în ceea ce îmi propun

Sunt adesea întrebată (în mesaje, în interviuri, în diferite contexte sociale) cum de reușesc să mă împart și să fac tot ceea ce fac. Să fiu și la filmări, și la întâlniri, și la pilates, și să pregătesc în timp util și cina pentru întreaga familie. Adevărul este că, de multe ori, nici nu știu ce să răspund, pentru că acesta a fost întotdeauna ritmul meu, comoditatea nu este printre atributele mele, și nu cred că pot funcționa altfel.

Sigur că, în timp, mi-am dezvoltat o disciplină pe care nu am avut-o mereu. Și da, mai și obosesc și am nevoie de pauze pentru a mă aduna. Dar atunci când trag linie, îmi dau seama că totul a meritat.

Și pentru că anul acesta Olympus, un brand cu care am mai colaborat și ale cărui produse le consum de multă vreme, împlinește zece ani de când este prezent pe piața din România, mi-a propus să scriu despre performanță în viața de zi cu zi, despre principiile și valorile care m-au ajutat în drumul meu.

Iar asta nu e tot: stați cu mine până la final, pentru că o să vă spun câteva cuvinte și despre campania celor de la Olympus, o campanie care include niște experiențe foarte faine și zece excursii personalizate. Așadar stay tuned!

Deocamdată iată care sunt cei 10 pași pe care îi urmez ca să reușesc în ceea ce îmi propun și pe care ți-i recomand și ție să îi pui în aplicare.

#1 Alege calea care ți se potrivește ție

Sunt mulți oameni nefericiți cu joburile lor, pentru care fiecare zi este o corvoadă și un chin. Oameni care nu și-au ascultat inima, înainte de orice altceva. Partea bună este că oricând o poți lua de la capăt, indiferent de ceea ce spun alții. Iar acesta este primul și cel mai important sfat pe care vi-l dau: să alegeți mereu drumul în care credeți, să nu renunțați, chiar dacă lucrurile se complică, să nu lăsați pe nimeni să vă spună că nu se poate sau că nu puteți.

De-a lungul timpului, și eu am primit multe recomandări din partea unor „binevoitori”. Mi s-a spus și că-s încăpățânată. Că nu pot. Da, m-au afectat pe moment, dar mi-am amintit că e vorba de viața mea la mijloc. Și că părerile din exterior nu ar trebui să conteze mai mult decât vocea mea și decât ceea ce simt în interior că este bine pentru mine..

#2 Ai pierdut, continuă

Privește orice greșeală, orice eșec, orice complicație ca pe o lecție și nu ca pe o scuză pentru a renunța. Dacă ceva nu ți-a ieșit acum, asta nu înseamnă că nu îți va ieși la un moment dat.

Durează destul de mult să construiești ceva. Durează și mai mult ca să obții recunoașterea altora. Cumva nici nu trebuie să o cauți. Sunt nenumărate exemple de oameni de succes care au simțit pe pielea lor eșecul și gustul amar al criticii, de la Walt Disney la Oprah Winfrey. Crezi că au stat într-un colț ca să își plângă de milă? Nu. Au luptat. Au mers mai departe.

#3 Nu trebuie să te placă toată lumea

În drumul tău, vei întâlni oameni care nu te plac și care încearcă să te descurajeze la fiecare pas. Ei bine, de astfel de oameni chiar nu ai nevoie, așa că nu-ți irosi energia încercând să obții validarea lor. Nu ai nevoie de așa ceva. Continuă să îți urmezi planul și nu lăsa pe nimeni să te tragă-n jos.

#4 Concentrează-te pe angajamentul luat și pe motivația ta

Sunt multe persoane care pornesc la drum cu planuri mărețe și au atât de mult entuziasm că ai senzația că vor schimba lumea în câteva clipe. Doar că, undeva pe la jumătatea drumului, entuziasmul se pierde, iar planul e abandonat. Tocmai din acest motiv, e foarte important să îți amintești încontinuu de ce faci asta, de ce ți-ai luat acest angajament, care este motivația din spatele acțiunilor tale. Și-n felul ăsta vei conștientiza că, pas cu pas, vei fi mai aproape de îndeplinirea obiectivului tău. Consecvență se numește.

La acest capitol, mărturisesc că uneori, în anumite privințe, și eu mai am de lucrat. Am pus pe hârtie un plan foarte fain, un proiect care sper să iasă la lumină în acest an, dar pe care l-am cam abandonat în ultima vreme. Iar acum profit de acest material ca să-mi amintesc cât de important e pentru mine. J

#5 Setează-ți prioritățile

Sunt o persoană care crede cu tărie în prioritizarea lucrurilor pentru eficientizarea procesului de muncă. Tocmai de-asta sunt mereu cu agendele după mine, fac liste, pregătesc texte, întrebări, prezentări.

Îmi fac aceste liste de priorități dinainte să înceapă săptămâna, asta dacă știu deja în linii mari cum va arăta programul meu. Pentru task-urile care apar de pe-o zi pe alta, îmi rezerv zece minute la cafeaua de dimineață pentru a le organiza. În felul acesta, știu exact ce am de făcut și nu pot găsi scuza că m-am luat cu altceva.

#6 Scapă de distrageri

Când lucrez, mă retrag în cameră, la computer, pornesc muzica și las ideile să curgă.

Dacă sunt la o filmare sau la o întâlnire, telefonul stă pe silent de cele mai multe ori (în general stă pe silent și mă opresc din ce fac doar dacă este urgent). Dacă stau să mă întrerup tot timpul pentru a face altceva, ajung să mă lungesc prea mult cu treaba. Și poate că nici rezultatul nu e cel pe care mi-l doresc, tocmai pentru că nu i-am acordat suficientă atenție. Așa că trucul pe care vi-l pot da este acesta: opriți notificările atunci când aveți de lucru, găsiți-vă sursa de inspirație (în cazul meu funcționează muzica) și treceți la treabă!

#7 Asumă-ți riscuri

Da, cred cu tărie în faptul că succesul merge mână în mână cu asumarea unor riscuri. Când am relansat site-ul, transformându-l în www.doer.ro, au fost persoane care mi-au spus că va fi greu să-l cresc, că ar fi mai bine să rămână numele meu în față. Dar pentru mine era foarte important să creez aproape de la zero o platformă de solution journalism, să fac lucrurile așa cum îmi doresc, să transmit un mesaj, un stil de a face lucrurile, așa că mi-am asumat riscul, am acceptat provocarea și… a ieșit excelent!

#8 Învață constant

Autosuficiența nu cred că ajută pe nimeni, mi se pare că una dintre cele mai mari greșeli pe care le poate face un om este să creadă că le știe pe toate. Lucrurile se schimbă în mod constant, în toate domeniile, așa că, dacă nu ții pasul, te vei trezi că nu știi când ți-a scăpat situația de sub control. Citește, informează-te, învață! Constant.

#9 Forțează-ți limitele

Când crezi că nu mai poți, că e gata, că e s-a terminat, mai fă un pas. Nu îți vei da seama pe moment cât de mult contează, dar îi vei simți impactul mai târziu. Vei câștiga încredere în tine. Curaj. Dorința de a face și mai mult.

Pe mine alergatul pe distanțe lungi m-a învățat această lecție importantă pentru dezvoltarea mea. M-a învățat să fac întotdeauna un pic mai mult, chiar dacă e greu. Să mai găsesc o soluție. Să mai caut o ușă deschisă. Să mai stau cinci minute în plus ca să văd dacă îmi mai vine o idee. Iar treaba asta mi-a adus întotdeauna o satisfacție uriașă. Puterea este în mintea fiecăruia dintre noi.

#10 Ia pauză fără să te scuzi pentru asta

Și dacă mai sus am vorbit despre pași în plus, voi încheia acum și cu pașii făcuți înapoi. Pentru că sunt momente în care nu mai poți. Și, oricât te-ai forța, nu o vei scoate la capăt în starea în care ești. Ai nevoie să te detașezi, să iei o pauză pentru a-ți limpezi gândurile.

Iar pentru aceste pauze nu trebuie să-ți ceri scuze. Le meriți cu vârf și îndesat! Nu ești un robot care să funcționeze la turație maximă în fiecare secundă. Ai nevoie și de momentele tale de liniște pentru a putea evolua pe termen lung. Culmea, ăsta este cel mai mare efort pe care îl fac atunci când intru în nebunia de a face prea mult. Norocul meu este că am lângă mine oameni pe care îi iubesc, pe care îi ascult și care mă mai trag de mânecă atunci când este cazul să mai spun stop.

Și gata, am ajuns la final cu lista principiilor de care eu am încercat întotdeauna să țin cont, așa că îți mulțumesc, Olympus, că mi-ai oferit ocazia perfectă pentru a mi le reaminti și mie.

În plus, mai sus promiteam să povestesc și despre o campanie foarte faină, trebuie să vă spun că Olympus v-a pregătit un concurs pentru a sărbători cu voi toți aniversarea de zece ani de la intrarea pe piața din România. Tot ce trebuie să faceți e să intrați într-un circuit al bunătăților Olympus și să păstrați bonul pentru a vă înscrie în concursul de pe http://10ani.olympusdairy.ro/.

Olympus v-a pregătit o serie de circuite turistice în împrejurimile Brașovului, unde se află și fabrica de lapte Olympus, asta pe lângă multe alte surprize aniversare. Eu sunt gata, mi-am pregătit deja coșul cu bunătăți Olympus și, după ce pun masa pentru familie, voi înscrie și produsele în concurs. Voi?

Foto: Răzvan Roșu

***

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Mind