#SheDOER: Mădălina Bălan (Business Psychologist – TEDxBucharest)

Unul dintre ultimele evenimente la care am participat primăvara aceasta, înainte de a începe autoizolarea și toată această criză a Coronavirusului, a fost TEDxBucharest – Women March Together, o mică sărbătoare a femeilor, o conferință care a adunat pe scena TED speakeri extraordinari, femei poate mai puțin cunoscute de publicul larg, dar ale căror acțiuni și realizări schimbă zi de zi lumea în care trăim.
Printre ele s-a numărat și Mădălina Bălan, Business Psychologist și Managing Partner pentru Hart HR Consulting. Discursul ei despre perfecționism, burnout și leadership (așa cum ar trebui să fie leadershipul) s-a numărat printre preferatele mele de la această ediție TEDxBucharest, așa că nu am putut rata ocazia de a o invita să ne povestească mai multe în cadrul rubricii #SheDOER. Ladies and gentlemen, Mădălina Bălan!
-
Care este rolul unui business psychologist?
În orice business, sunt două lucruri care contează: banii și oamenii. Un business psychologist se pricepe la oameni, la a ajuta business-urile să ia decizii corecte, pe baza unor date științifice, valide, în ceea ce privește selecția, managementul talentelor, funcționarea echipelor. Psihologul organizațional este partenerul pentru liderii de business ai organizației în tot ceea ce privește deciziile cu impact care implică oameni. Performanța organizației, satisfacția clienților, profitabilitatea afacerii sunt indicatori care depind în mod direct de calitatea oamenilor din organizații, de calitatea relațiilor dintre aceștia, de angajamentul și competențele lor. Mai ales într-o lume că cea de azi, bântuită de incertitudine, anxietate și, curând, de recesiune economică, este cu atât mai critic pentru companii să înțeleagă îndeaproape « talentul », oamenii cu care lucrează, motivațiile lor și stilul lor de lucru, să își pregătească liderii pentru a conduce în aceste situații de schimbări, pe atât de multe planuri.
2. Ce crezi că ar trebui să aibă un lider/manager bun? Care sunt calitățile de bază?
Indiferent de vremuri, un lider este necesar să înțeleagă faptul că este o resursă pentru echipa pe care o conduce, nu o sursă de privilegii. Prin urmare, liderii buni sunt cei care știu să formeze o echipă care are competențele necesare pentru a atinge ce își propune să atingă, să mențină echipa unită, să canalizeze eforturile și resursele acolo de unde vine cea mai bună returnare a investiției. Un lider bun le dă oamenilor un sens, un « de ce » în care să creadă, o viziune, demonstrează competență și bună judecată, este corect și integru, indiferent de situație.
3. Ce mai au de învățat managerii din România?
Leadership-ul în România este tânăr, avem puțin ani de când se poate vorbi de lideri, în afara unui model autocrat. Nici nu avem în spate o istorie lungă de modele de leadership din vremurile mai moderne. Prin urmare, sunt multe de învățat. Liderii noștri sunt deștepți, inteligenți, creativi, ambițioși și dorinici să se afirme și să își afirme puterea. Este necesar să renunțe la stilul « comandă și controlează » pe care l-am identificat în baza unor cercetări derulate de consultanții noștri. Acest stil care apare în multe organizații în momente de presiune și ambiguitate nu lasă prea mult spațiu de manevră angajaților, nu creează premisele dezvoltării și asumării responsabilității și nici nu mai poate funcționa în condițiile unui context de muncă virtualizată.
4. Munca în echipă sau cea pe cont propriu? Care dă cele mai bune rezultate?
Clar munca în echipa. Sunt puține joburi în care este posibil să lucrezi chiar pe cont propriu. Cu cât rolurile sunt mai complexe și organizațiile au structuri mai complexe, matriceale, regionale, globale, este necesar să putem lucra cu oameni diverși, din culturi direrite, cu skill-uri și comportamente diferite, față în față și mai ales virtual.
5. În calitate de manager, cât de greu ți se pare să coordonezi o echipă?
Leadership-ul este o lecție de învățare continuă. Și grea, și frumoasă. Este o lecte despre evoluție. Despre tine, despre ceilalți și despre cum funcționezi tu cu echipa ta, într-un context mai larg, cu mulți stakeholderi cu interese variate : clienți, competiție, alți colegi, alte branch-uri ale firmei etc.
6. Care este cea mai mare provocare cu care te-ai confruntat până acum în carieră?
Am trăit criza din 2009/2010, criza petrolului din 2014, criza de acum. Deci nu știu care este mai provocatoare decât care. Însă ce am învățat este că am resursele interne să ies din toate, cu oamenii potriviți lângă mine, cu calm și rațiune.
7. Dar cel mai mare succes de care te-ai bucurat?
Sunt multe succese de conjunctură care m-au bucurat la vremea lor, atât personale, cât și profesionale. Dar cel mai mult mă bucur de ce pot învăța din fiecare eșec.
8. Care este, în opinia ta, rețeta succesului?
Nu cred în rețete. Însă cred că succesul fără bun simț, umanism și simțul măsurii nu se poate să fie durabil.
9. Ce îți doreai să devii în copilărie?
Multe. Bucătăreasă, chelneriță, avocat, medic psihiatru sau chirurg neurolog, actriță, psiholog în penitenciar, specialist PR, specialist HR.
10. Cine este sursa ta de inspirație în viața profesională?
Clienții mei și oamenii cu care colaborez. De la clienți învăț continuu, îmi pun oglinzi, la fel și de la cei cu care colaborez.
11. Ce te face fericită?
Fericirea este o stare de moment. Sunt multe lucruri diferite în multe circumstanțe diferite. Un peisaj, vremea caldă, marea, familia mea, un grup de copii care se joacă, un client mulțumit, ceva nou și interesant pe care l-am învățat etc.
12. Ce te enervează?
Limitarea mea de a mă enerva ușor.
13. Care este cel mai important lucru pentru ține?
Nu am cel mai important lucru. Sunt multe. Familia, profesia mea, sănătatea.
14. Care crezi că este talentul cu care te-ai născut?
Nu știu. Îi las pe alții să spună 🙂
15. Dacă ai putea da timpul înapoi, ce ai face neapărat?
Nu aș schimba nimic. Am învățat din toate experiențele, deci nu aș face altceva
16. Un sfat pe care i l-ai da oricărei femei:
Să fie conștientă de impactul pe care îl are asupra celor din jur, în familie, business.
17. It’s a men’s world?
La fel de mult ca o lume a femeilor. Statistic chiar e mai mult o lume a femeilor.
5 femei puternice ale timpurilor noastre și ce putem învăța de la ele
18. De ce ești un #doer?
Sunt un #doer pentru că jonglez cu mai multe roluri deodată: mamă, antreprenor, angajator, manager, consultant, fiică, soră. Nu este ușor să faci saltul rapid, de-a lungul unei zile, de la o pălărie de responsabilități la alta, însă îmi oferă și un mare sentiment de satisfacție. Uneori, este greu, chiar în zilele acestea, foarte greu, însă îmi găsesc resursele în a-i ajuta pe ceilalți și în a ști că pe termen scurt și lung am și eu contribuția mea la comunitate.
Photo credits: TEDxBucharest
***