Now Reading
Cărțile lunii mai. Lecturi odihnitoare pentru o evadare bine meritată

Cărțile lunii mai. Lecturi odihnitoare pentru o evadare bine meritată

„Maiul‟ de anul ăsta este foarte ploios și schimbător. Așa că dacă la fel ca și mine ai planificate scurte evadări din rutina de zi cu zi și te temi că va trebui să petreci timpul în camera de hotel, atunci ia cu tine o carte! Te invit să citești până la capăt articolul și să strecori în băgăjel una dintre cărțile lunii mai care să-ți fie tovarășă de plimbare. Poate așa sperii ploaia și vremea asta bipolară…

1. Cealaltă soră Bennet de Janice Hadlow

Așa de mult mi-am dorit să citesc cartea asta! Eu sunt o mare admiratoare Austen, Jane Austen. I-am citit toate cărțile, am văzut toate filmele bazate pe cărțile sale și biografia englezoaice, astfel că nu m-am putut abține să nu cumpăr cartea asta. Din ce am aflat autoarea, Janice Hadlow este americancă, iar cartea de față este prima sa scriitură. Nici nu-ți dai seama că nu este scrisă de Jane Austen, scrisul îmi este atât de familiar, încât n-am cum să nu aplaud dedicarea autoarei pentru a nu crea o fisură în citirea cărții, mai ales pentru noi, admiratorii genului austenian.😄

Am citit Mândire și Prejudecată de câteva ori, mi-am botezat pisoiul preferat Darcy:)) și zău dacă nu orice fată (sau aproape orice fată) nu-și dorește în viața ei un tip așa de altruist ca personajul principal masculin. Ce n-am înțeles niciodată este de ce stimabila Jane nu a dorit să ne vorbească mai mult despre Mary, care dintre toate mi s-a părut cea mai lăsată în umbră, total scoasă din ecuație în universul austenian mândru și plin de prejudecăți.  De aceea, m-am bucurat că cineva din contemporaneitate i-a făcut dreptate, a scos-o pe Mary din anonimat într-un mod atât de frumos, încât n-am cum să nu recomand 100% citirea cărții.

2. Cetatea cucului din nori de Anthony Doerr

Ce carte! Penița autorului este atât de frumoasă, iar imaginația sa atât de bogată! Nu doresc să scriu prea multe despre universul cucului prieten cu norii de pe cer deoarece aș vrea din inimă să citești lectura aceasta. Apoi, să împrumuți cartea mamei tale, surorii, verișoarei dragi, celei mai bune prietene, educatoarei copilului, doamnei de la Mega cu care discuți mereu despre știrile zile înainte de a merge acasă să pregătești cina, nașei tale și inclusiv unei persoane pe care nu o placi prea tare și care nici ea nu te are foarte mult la inimă. Știi de ce? Pentru că nimic nu se întâmplă fără motiv divin, fără sens profund, iar cartea cucului din nori asta dorește să demonstreze. Mai mult, persoanele din viața noastră ne clădesc fie că vrem, fie că nu. Cartea are mai multe fire epice, deoarece găsim mai multe persoanje din decade ale timpului distincte, dar care evident au CEVA în comun. Ce anume? Te las pe tine să descoperi.

3. În locul nepotrivit, la timpul nepotrivit de Gillian McAllister 

Eu mă dau în vânt după cărțile polițiste, mă încântă genul thriller, mister și nici horror nu-mi displace. Ba din contră! Am citit cartea În locul nepotrivit, la timpul nepotrivit la recomandare actriței Reese Witherspoon. Ea iubește să citească și a produs câteva filme care au în nucleul lor personaje feminine din cărțile pe care le iubește, printre care și binecunoscutul film: Acolo unde cântă racii; care nu prea s-a abătut de la cartea originală, lucru care m-a încântat foarte. Dar nu vreau să divaghez… prea mult, astfel că, draga mea, urmărește pagina de Instagram Reese’s Book Club și o să găsești o paletă super bogată de lecturi pentru suflet, minte și bucurii care contează.

De asemenea, cartea despre care vorbesc acum sper să fie ecranizată de Reese sau de Netflix, HBO, Hulu pentru că este extrem de palpitantă. M-a ținut cu sufletul la gură și mi-a oferit nopți nedormite și merită întru totul atenția ta. Răspunde-ți la întrebarea aceasta: Este capabilă o mamă să facă ABSOLUT ORICE pentru copilul ei… chiar dacă el greșește? Hmm…eu zic că da!

4. Vânduți într-o zi de luni de Kristina McMorris

Cartea Kristinei McMorris mi-a a atras atenția la începutul anului când am citit o recenzie a sa pe blogul ancasicartile.ro. Îmi doream să lecturez o poveste de dragoste, iar cartea mi-a oferit mai mult decât mi-am imaginat. Este una dintre cele mai frumoase cărți pe care le-am citit în ultimii ani, iar povestea copiilor mi-a dat de gândit de multe ori, mai ales în nopțile acelea în care nu reușesc să dorm bine, Moș Ene mă ocolește, iar eu nu reușesc să-mi adun gândurile și vreau sau nu, firul minții mă aduce tot în lumea cărților pe care le citesc. Nu zic că e potrivită pentru insomniii, spun doar că scenariul romanului este atât de frumos, încât o să-ți dea de gândit mult timp după ce l-ai lăsat din mână.

Revenind în prezent:)) nu-mi pot imagina cum suflete atât de inocente pot trăi vieți atât de crude și deși, știu că lectura este o ficțiune sunt aproape convinsă că acum mult, mult timp, pe vremea bunicilor și străbunicilor noștri mulți copii erau vânduți…pe un calup de brânză sau pe o promisiunea deșartă că altundeva (și nu cu părinții lor) le va fi mai bine. 

5. Vânătoarea de vrăjitoare de Max Seeck

Scriitorii nordici au o putere în condei fabuloasă. Sunt atrași de thriller și mister, just like I și trebuie să recunosc că deși sunt la pagina 257 din cartea mai sus amintită sunt foarte încântată de paginile sale. Jessica este o polițistă cu un trecut tulbure, provine dintr-o familie extrem de bogată, dar în fața colegilor nu dorește să-și expună originile. Este bântuită de imaginea unui fost partener și de amintirile cu el, dar acum trebuie să-și dea seama cum să oprească o serie de omoruri cauzate de…un cult sau poate nu. Toate omorurile care au loc sunt copii la indigo inspirate din trilogia unui scriitor de succes, a cărui soție se află printre victime. Ce corespondent are Jessica cu soția lui pe care nu o cunoaște? Cine este în spatele acestei vânători de vrăjitoare?

Malleus Maleficarum și totul devine ocult și pervers în această carte cu twists and turns mai ceva ca în filmele de Hollywood.

See Also

6. Cuplul de la numărul 9 de Claire Douglas

Genul acesta de carte o poți lua în geantă și fugi trei zile la Milano cu iubitul. Nu ar trebui să-ți lipsească de la momentele furate doar pentru tine seara după ce pui la somn copiii și cu siguranță nu ar trebui să lipsească din biblioteca unei pasionate de mister, thriller și suspans. Casa este ea un personaj aproape viu și povestea pe alocuri, îmi aduce aminte de o filosofia numerologică conform căreia orice casă are un spirit și este extrem de important să alegi numărul locuinței într-un mod cât mai benefic. Numărul 9 nu pare prea benefic, așa cum tinerii Saffron și Tom vor descoperi cât de curând. Adică, nici tu n-ai fi prea încântată să descoperi în zidurile casei un cadavru, nu-i așa?

Lectura este ușoară și o să-ți fie relativ simplu să-i urmărești situația indiferent că te afli în avion, în tren sau în mașină în drum spre o destinație relaxantă.

7. Doamna Nobel de Lisa Stromme

O altă carte care mi-a atras atenția o are ca personaj principal pe iubirea vieții lui Alfred Nobel și deși, este o lucrare de ficțiune cartea despre care îți vorbesc este inspirată din fapte reale. Toată lumea știe cine este Nobel, dar aproape nimeni nu o cunoaște pe femeia care i-a fost aproape toată viața, marea lui dragoste, o vieneză pe numele său Sofie. Autoarea a conturat romanul având acces la corespondența celor doi, având șansa să vadă, așa ca prin gura cheii o părticică din sufletul tulburat și plin de remușcări al faimosului suedez. Cum poate iubirea să protejeze o inimă tristă? Citește și vei găsi răspunsul.

Care ar fi cărțile pe care tu le-ai pune pe listă pentru acest final de mai?

***

View Comment (1)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

© 2020 Doer. Toate drepturile rezervate. Made by 360advertising.

Scroll To Top