Now Reading
Avantaje și dezavantaje în telemuncă (munca de oriunde)

Avantaje și dezavantaje în telemuncă (munca de oriunde)

Anul 2020 a fost un an al schimbărilor, al provocărilor pe toate planurile dar și un an al adaptărilor. Pandemia ne-a schimbat viața mai mult sau mai puțin. Mie cel puțin mi-a schimbat-o radical. Am schimbat locuința, am stat acasă cu copiii, ei desfășurându-și orele online, am un job nou cu contract pe telemuncă. În ziua de azi, dacă ai un laptop cu conexiune bună la internet și jobul nu necesită prezența ta fizică zilnică, poți lucra de oriunde atâta timp cât livrezi toate solicitările contractuale. Azi poți lucra de acasă, mâine de la mall și poimâine din hotelul de la munte fără să te simți prost. Haideți să vedem împreună avantajele și dezavantajele acestui tip de muncă: telemunca. 

Avantaje și dezavantaje în telemuncă

Cadru legislativ

În Romania, telemunca se practica de ani buni, însă abia în 2018 au apărut primele reglementari legale. Prin Legea nr. 81/2018, este definită telemunca drept o „forma de organizare a muncii prin care salariatul, în mod regulat și voluntar, își îndeplinește atribuțiile specifice funcției, ocupației sau meseriei pe care o deține, în alt loc decât locul de muncă organizat de angajator, cel puțin o zi pe luna, folosind tehnologia informației și comunicațiilor”. De asemenea, se încadrează în regim de telemuncă:
– Dacă cel puțin o zi pe lună salariatul lucrează de la domiciliu sau din alte puncte de lucru care îi oferă condițiile necesare pentru a-și desfășura activitatea;
– Daca sarcinile de munca implică folosirea tehnologiei informației si comunicațiilor.

Telesalariați se numesc cei care prestează munca conform legii mai sus menționate.

Conform Legii mai sus menționate rezultă că:

  • Activitatea de telemuncă se bazează pe acordul de voinţă al părţilor şi se prevede în mod
    expres în contractul individual de muncă odată cu încheierea acestuia pentru personalul nou angajat sau prin act adiţional la contractul individual de muncă existent.
  • Telesalariaţii își organizează programul de lucru de comun acord cu angajatorul;
  • La solicitarea angajatorului şi cu acordul în scris al telesalariatului cu normă întreagă, acesta
    poate efectua muncă suplimentară;
  • Angajatorul este în drept să verifice activitatea telesalariatului, în condiţiile stabilite prin
    contractul individual de muncă;
  • Angajatorul are obligaţia să asigure mijloacele aferente tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor şi/sau echipamentele de muncă sigure necesare prestării muncii, cu excepţia cazului în care părţile convin altfel;
  • Pentru aplicarea şi verificarea condiţiilor de muncă ale telesalariatului, reprezentanţii
    organizaţiilor sindicale la nivel de unitate ori reprezentanţii salariaţilor au acces la locurile de
    desfăşurare a activităţii de telemuncă, în condiţiile stipulate în contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă ori regulamentul intern, după caz.
  • Angajatorul are obligața de a asigura transportul la şi de la locul desfăşurării activităţii de
    telemuncă al materialelor pe care telesalariatul le utilizează în activitatea sa, după caz;

Care sunt avantajele telemuncii?

Telemunca are numeroase avantaje indiferent de unde alegi să îți desfășori activitatea. Mai jos sunt câteva dintre cele mai importante:

  1. Te organizezi în funcție de bioritmul tău, te trezești la ce oră dorești și poți recupera când dorești și când îți permite timpul.
  2. Câștigi timpul petrecut în trafic și de cele mai multe ori este vorba de mult timp;
  3. Mănânci acasă și nu mai plătești mâncarea de la cantină/restaurant și te poți bucura de o mâncare mai sănătoasă. Masa de prânz la serviciu de multe ori este omisă atunci când ești prins sau mănânci fără să-ți fie foame doar pentru a respecta programul de masă. Uneori îți piere pofta de mâncare atunci când șeful îți face vreo observație ”prietenoasă”.
  4. Economisești banii pe care îi plăteai pe benzină/motorină/taxi.
  5. În cazul mamelor, te poți întoarce mai devreme la job beneficiind astfel de salariu/indemnizație în plus, stând în același timp cu copilul/copiii, continuând alăptarea sau asistând bona/bunica. Nu mai ai acel sentiment cumplit de vinovăţie că pleci de lângă copiii tăi. Dacă lucrezi fizic și ai copilași acasă, poți afla de aici care sunt drepturile mamei la locul de muncă.
  6. Nu mai pierzi timp cu ședințe interminabile sau cu discuții inutile cu colegii de birou. Te poți concentra mai mult și ești mai motivat să termini treaba și să fie toată lumea mulțumită pentru a te bucura în continuare de privilegiile telemuncii.
  7. Îți poți lua un extra job pe care să-l prestezi în weekend sau după program sau poți produce bani extra dintr-o activitate hand made sau ceva la care te pricepi și îți place.
  8. Ai o stare de spirit mai bună, nu te simți la fel de stresat, ai sentimentul de libertate. Poţi ieşi oricând să îţi faci rapid unghiile, să plăteşti o factură restantă sau să mergi o oră la sală dacă asta te revigorează. Poți recupera mai târziu, nu mai este o problemă.

Telemunca este benefică și pentru angajator pentru că:

  • Acest tip de muncă permite angajatorului să apeleze la servicii înalte sau mai potrivite pe care le pot oferi persoane din altă parte sau care sunt deja implicate în alt job dar timpul îi permite un extra job/colaborare. Companiile profitabile caută angajați de top și încearcă să-i păstreze. Un angajat de top își dorește mai mult decât salariu mare, el caută să facă lucruri provocatoare, interesante, are nevoie de susținere și de flexibilitate.
  • Lucrul la distanța cu angajați de top scade costurile de recrutare și de formare a angajaților.
  • Asigură munca neîntreruptă de întârzieri din trafic sau din cauza condițiilor meteo nefavorabile. De asemenea, angajatul în unele cazuri, poate presta serviciul stând acasă cu copilul bolnav sau fiind chiar el răcit oferind astfel continuitate și nu transmite mai departe virusul. 
  • Nu are nevoie de spațiu mai mare sau de mobilier nou, salvând astfel banii pe care îi putea cheltui pe chirie și alte cheltuieli organizatorice.
  • Companiile cu un program de telemuncă au un avantaj competitiv evident față de cele care nu au.

Dezavantajele telemuncii:

Unele avantaje menționate mai sus poate fi un dezavantaj pentru unii. Dacă atmosfera din familie este neplăcută sau dacă încă un alt membru al familiei lucrează de acasă uneori naște tensiuni. Te poți simți incomod si faptul că stai non stop cu persoana iubită în casă nu este de multe ori benefică pentru relația de cuplu.

Un apartament mic poate fi un mare dezavantaj. Înghesuială, zgomot de la copiii neastâmpărați și concentrare zero. Copiii au nevoie de atenție și o cer oricând, chiar dacă te sună X din Londra pentru un contract foarte important nu le pasă. Pot apărea în cadru dacă ai conferințe video sau pot vorbi urât. Situațiile sunt jenante dar este foarte posibil să fie și haioase în același timp și cred că este sunt trecute rapid cu vederea dacă nu sunt monumentale.

Poți necesita investiție în mobilier nou pentru confort sau alte materiale necesare jobului care îți este jenă să ceri să-ți fie decontate, deși legea te sprijină în acest sens.

Uneori poți ajunge uneori să muncești mai multe ore decât o făceai în mod obișnuit la birou când poate la ora 17:00 ”rupeai ușa”.

Se poate ajunge în situația în care te ”deconectezi” de job, să nu te avantajeze separarea de colegi și șef. Uneori lucrul în echipă poate aduce mari beneficii. Și lipsa de socializare are repercursiuni. Dacă pentru unii este ”vis” și lucreze de oriunde, pentru tine poate este un regres.

Poate fi un dezavantaj pentru cei fără experiență sau pentru studenții care abia și-au terminat studiile. Angajații de top dacă își permit un extra job îți pot ”sufla” locul mult visat. Nu poți concura niciodată cu cineva care știe deja ce are de făcut.

Poți deveni leneș, poți ajunge să pierzi nopțile pentru că nu te simți controlat și să nu mai dai randament. Astfel rămâi în urmă și nu te mai încadrezi în termenele stabilite pentru livrarea muncii tale. Legea Nr. 81/2018 din 30 martie 2018, privind reglementarea activităţii de telemuncă, mai sus menționată, prevede și sancțiuni pentru cei care nu se țin de treabă și este firesc! De asemenea, legea cuprinde sancțiuni atât pentru angajat cât și pentru angajator. Amenzile se încadrează între 2.000-10.000 lei în funcție de fapte.

Lucrul de acasă te poate face să devii comod, să nu te mai ridici de pe scaun, să fii trist și anxios. Îți poate afecta astfel și vederea sau poate coloana vertebrală. Te poate deconecta de oameni și te poate izola încet și sigur de prieteni și familie. Uneori poate fi nevoie de ajutorul unui psiholog pentru a ieși din această stare.

Cum îți aranjezi locul de muncă de acasă

Spațiul unde muncești trebuie să fie pe sufletul tău, să te ajute să te concentrezi și să dai un randament mare. Amenajează-l așa cum simți și ai grijă să respecți regulile importante. Scaunul să fie ergonomic, să ai parte de lumină naturală sau de o lampă pe care să o ai în partea stângă a monitorului.

See Also

Dacă se poate, închide ușa la cameră pe durata desfășurării muncii și explică-le celor din jur și copiilor cât este de important acest lucru pentru tine.

Fă ordine mereu pe birou, decorează-l cum vrei tu. Cere-i șefului, dacă este posibil și dacă ai nevoie de la job, de o tablă de scris sau alte obiecte importante pentru tine. Acestea te pot ajuta să fii mai eficient în munca ta și te fac să te simți mai bine avându-le aproape.

Care este diferența între telemuncă și munca la domiciliu?

Multă lume crede că este unul și același lucru. În realitate, este vorba de două concepte diferite, care au câteva lucruri în comun. Prin telemunca se înțelege că o persoană, salariatul, își îndeplinește sarcinile atribuite funcției, meseriei sau ocupației sale într-un alt loc decât locul de muncă organizat de angajator; acesta poate fi domiciliul, dar și cafenelele, spațiile de coworking, camera de hotel etc. Muncă la domiciliu, pe de altă parte, se referă la acea muncă desfășurată doar la domiciliu.

În concluzie, telemunca este reglementată prin Legea nr. 81/2018, în timp ce munca la domiciliu este detaliată în Legea nr. 53/2003 actualizată privind Codul Muncii. Articolul nr. 108 din Legea nr. 53/2003 precizează că salariații la domiciliu îndeplinesc, la domiciliul lor, atribuțiile specifice funcției pe care o dețin. Cu alte cuvinte, nu este specificat faptul că munca la domiciliu trebuie să implice doar activitățile intermediate de tehnologia informației și comunicațiilor.

Așa cum este firesc, pentru unii telemunca sau munca la domiciliu poate fi un avantaj iar pentru alții un dezavantaj. Nu știm de ce baricadă ești tu și ce te avantajează, sperăm că ai ai găsit acel avantaj și că ești fericit cu ceea ce faci. 🙂

***

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

© 2020 Doer. Toate drepturile rezervate. Made by 360advertising.

Scroll To Top