Catastrophizing: când ajungi să suferi din cauza lucrurilor exagerate de mintea ta

Multă vreme mi-am imaginat că modul meu de a gândi (pesimist, de cele mai multe ori) și această capacitate impresionantă de a vedea dezastre acolo unde nu sunt reprezintă niște lucruri total normale. Mă gândeam la eșec în loc să încep cu succesul, fabricam scenarii cu un final teribil în loc de happy-end și îmi imaginam întotdeauna tot ce e mai rău.

N-am avut vreodată un eșec grăitor, ba chiar dimpotrivă, am o reputație de workaholică de succes, care face cumva și găsește soluții eficiente și rapide chiar și atunci când toți ceilalți se pierd. Nici nu am trecut prin vreo traumă care să mă marcheze pe viață – am avut și am în continuare o viață normală, cu bune și rele. Unii mai zic că sunt și amuzantă când râd de mine, iar eu le spun: „ah, da, așa sunt eu, nu mă iau niciodată în serios.” Dar știți care e ironia? Că mă iau în serios. Atât de mult, încât încep să dramatizez serios. Să îmi imaginez situații sau lucruri care nu există, idei scornite numai de mintea mea. Să pierd destul de tare contactul cu realitatea. Și asta, my friends, mi-a adus foarte multă nefericire, frustrare și nemulțumire.

Psihologii americani au găsit acest concept numit catastrophizing. Unii îi spun și cognitive distortion (distorsiune cognitivă). Eu îi zic „sunt total nebună, lăsați-mă în pace!” – vedeți? chiar sunt o glumeață! Dar lăsând gluma la o parte, treaba asta chiar ne face mintea să o ia razna rău de tot.  

Încă nu am aflat de la ce mi se trage mie, dar investigația este în plină desfășurare (vă anunț concluziile în scurt timp). Cel mai probabil un rol important joacă și imaginația mea bogată, care, pe lângă faptul că este o comoară, are tendința de a derapa și de a-mi strica feng-shui-ul. De exemplu, am dimineți în care stau liniștită la masă, mâncându-mi cerealele Cini Minis cu lapte (nu, nu vă agitați, nu m-au plătit să spun asta, sunt doar o foarte mare consumatoare de Cini Minis). Și brusc încep să mă gândesc că sunt un eșec total, că încă nu am scris un scenariu de film demn de un Oscar, că nu am găsit o soluție pentru a combate foametea din Africa și că nu o să ajung niciodată în spațiu. Din senin. Și nu e ca și când aș fi încercat să fac ceva concret pentru a atinge aceste obiective mărețe, rodul imaginației mele defecte. Scriu zi de zi, cu asta mă ocup, dar încă nu am un document în laptop intitulat Marele Meu Scenariu, nu m-am dus să discut cu vreun ONG despre foametea din Africa (dar fac fapte bune, pe cuvânt!) și, ca să fiu sinceră, nu mă gândesc atât de des să emigrez pe Marte. Dar cumva reușesc să mă frustrez din cele mai mărunte lucruri și să devalorizez tot ceea ce fac și ceea ce sunt.

Oh, și ăsta încă e un exemplu soft. Dacă am o pasă proastă, hohohoh, atunci să vă țineți. Mintea mea începe să născocească scenarii similare Apocalipsei. Care, evident, nu fac altceva decât să mă deprime. Păi și dacă știu exact ce-mi face rău, atunci de ce nu fac ceva pentru a opri asta… o să mă întrebați. Well, fac. Dar distorsiunea cognitivă sau tendința de catastrophizing nu dispare brusc, iei o pastilă și gata, s-a dus! Nu, nu, e un proces de durată și implică mai multe etape, despre care o să vă povestesc, pe scurt, în rândurile următoare. Bineînțeles, nu am inventat eu apa caldă și experiențele diferă de la om la om, dar poate că aceste trucuri vă vor fi de folos într-un moment complicat.

See Also

Arta somnului. De ce merită investiția în produse de pat de lux precum pilote, perne și așternut.

1. Nu e o surpriză pentru nimeni, primul pas (și unul de care avem tendința de a uita adesea) este conștientizarea unei minți orientate către dezastru. Odată ce vei începe să conștientizezi că ceea ce se întâmplă în mintea ta nu corespunde absolute deloc cu realitatea, vei putea să îți găsești mai ușor echilibrul.
2. Caută mereu argumentele reale. Ori de câte ori realitatea e distorsionată și trecută prin filtrele tale negative, fă apel la rațiune și la lucrurile care chiar s-au întâmplat. Ancorează-te în prezent, nu în gânduri dezastruoase.
3. Închide ochii și respiră. Da, sună a clișeu, dar metoda asta ajută în special atunci când experimentezi un atac de panică. Te ajută să realizezi că nu ești în vârful unui munte de unde o să cazi, ci că ești în siguranță și că totul se va rezolva dacă reușești să te calmezi.
4. Amintește-ți că nu ești pe cont propriu. Poți discuta oricând cu prietenii, cu familia, chiar și cu un psihoterapeut. Probabil 95% dintre oamenii de pe această planetă au experimentat măcar o dată un episod de anxietate, suferință, distorsiune cognitivă, spune-i cum vrei. Iar cei care au scos-o la capăt cel mai repede sunt cei care au cerut ajutorul.

Știi despre ce am scris mai sus? Ai trecut vreodată printr-o astfel de etapă în viața ta? M-aș bucura să împărtășești cu noi din experiența ta!

Foto: outnow.ch