Ce gătesc copiilor în perioada de izolare: Pui Tikka Masala

Zilele astea mi-au ca dat bătăi de cap în ceea ce privește mâncarea. Ce mai gătesc copiilor și astăzi? Este întrebarea care îmi sună în minte zilnic. Am epuizat mai toate felurile care le plac lor și la care mă pricep eu. 🙂 Dar am găsit soluția zilele trecute când Marc a venit la mine cu o cerere: ne faci și nouă un curry?

Well, nu am mai făcut niciodată un curry … plus că mi s-a părut un termen cam generic ca să știu exact ce vrea. ”Curry” este sinonim cu bucătăria indiană și denumește o serie de mâncăruri elaborate cu un ameste de condimente. Iar la copii trebuie definit foarte exact ce își doresc să mănânce ca să nu existe apoi comentarii de genul ”dar nu este cea am vrut! Nu-mi place așa!” 

Apoi mi-a venit ideea salvatoare. ”Marc, trimite-mi o rețetă cu ce fel de curry vrei și eu îți fac.” Seara a revenit către mine ca să știe dacă am pregătit ce m-a rugat. Evident, uitase să-mi trimită vreo rețetă, așa că l-am invitat frumos la frigider de unde să-și ia de mâncare fix ce vede și ce dorește. Și am adăugat că voi mai găti doar când îmi va fi trimisă rețetă, cu o zi în prealabil, stabilită între frați de comun acord. Ca să placă ambilor. La perspectiva de a rămâne nehrăniți, băieții s-au activat extrem de repede, cu o rețetă bine studiată înainte de pui Tikka Masala. MArc a trecut în revistă fiecare ingredient, fiecare pas din rețetă și m-a urmărit să ca nu care cumva să am vreun aport personal.

Sunt foarte bine dotată acasă cu tot felul de mirodenii, așa că nu-mi făceam grijă că îmi va lipsi ceva. Și m-am apucat de treabă. 

Am pus orezul la fiert. Am ales orez integral cu bob lung. Tu alege ce orez îți place sau ai în casă. Personal, cred că merge oricare la fel de bine.

Pentru pui Tikka Masala este nevoie de:

  • 1 baton de scorțișoară
  • 1 nucșoară
  • 2 foi de dafin
  • 1 linguriță de cuișoare întregi
  • 2 lingurițe de semințe de chimion
  • 3 lingurițe de semințe de coriandru
  • 1 linguriță de cardamom
  • o linguriță de fulgi chilli

Aceste mirodeii vor constitui ceea ce se numește amestecul de mirodenii curry. Se pun toate (mai puțin nucșoara) într-o tigaie pe foc, unde se rumenesc până încep să miroasă frumos. Batonul de scorțișoară îl poți rupe în bucățele mai mici. Nu le arde. Nu le afuma. Apoi le pui pe toate într-o rășniță de cafea, (bine curățată) și le faci pudră. 

Apoi treci la prepararea sosului. Pentru acesta ai nevoie de:

  • un iaurt gras
  • ghimbir curățat și ras
  • 2 căței de usturoi rași

Le amesteci pe toate bine, adaugi o linguriță de amestec curry, sare și piper, ulei de măsline. 

În acest sos se va lăsa la fezandat în frigider între 4 ore – 24h pieptul de pui tăiat cubulețe de un centimetri (am pus un piep și jumătate, cred că încăpeau chiar doi piepți). Când a trecut timpul, vei pune bucățile de pui într-o tavă (pe hârtie de copt dacă n-ai chef să speli tăvi) pe care o bagi la cuptor timp de 15 minute, la o temperatură de 200 grade.

În acest timp pregătești sosul de roșii din:

  • 1 ceapă albă tăiată fin
  • 2 căței de usturoi rași
  • ghimbir ras
  • un ardei iute verde (nu trebuie să-l pui pe tot dacă e prea iute)
  • 2 lingurițe de amestec de mirodenii
  • o lingură de bulion
  • 1 conservă de 500gr roșii în sos
  • 1 cutie 200ml de smântână lichidă

Într-o cratiță încingi două linguri de ulei de floarea soarelui, în care vei căli 1 minut ceapa, apoi adaugi usturoiul, ghimbirul și ardeiul iute. Le lași pe foc 3 minute. adaugi bulionul, amesteci bine. Adaugi mirodeniile și amesteci din nou. Torni și roșiile din conservă. Și le lasi să fiarbă 5 minute. După care incorporezi smântâna lichidă și mai fierbi totul 10 minute.

În sosul obținut adaugi bucățile de pui scoase din cuptor și mai fierbi totul 5-10 minute. Sare și piper negru după gust. Și gata!

Este momentul să pui într-o farfurie un strat de orez, peste adaugi stratul de pui Tikka Masala și în vârf o crenguță de coriandru proaspăt (eu am pus pătrunjel pentru că nu îmi place coriandrul).

See Also

De acum, asta este regula la noi în casă. Vrei să mănânci? Spune ce și dă-mi rețeta! Cred că ne va salva de la multe discuții și va fi o bună ocazie să mai măncăm și preparate netestate.

Rețeta aceasta o am de pe YouTube și am lăsat mai sus link-ul cu tot tutorialul video.

Poftă bună!

PS iar dacă nu ai chef deloc să gătești, nu uita că poți comanda. Sunt o grămadă de furnizori de mâncare tare gustoasă, care merită încurajați în această perioadă. Aici câteva idei sănătoase.

***

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

© 2020 Doer. Toate drepturile rezervate. Made by 360advertising.

Scroll To Top