Connect
To Top

Cum să îți alegi maşina potrivită stilului tău de viață?

La drum prin Bucureşti, Timişoara şi Piteşti cu Noul Range Rover Evoque

Înainte să afli care sunt criteriile de care ar trebui să ții cont atunci când îți alegi mașina, trebuie să stabilim dinainte că noi, femeile, avem un mod diferit de a ne alege mașina față de bărbați. În primul rând, suntem tentate să punem pe primul loc designul şi culoarea, apoi accesoriile și opțiunile care ne pot simplifica viața, și abia la final ne gândim la detaliile tehnice precum tipul de motorizare şi alte aspecte care nu sunt la vedere.

Prima mea întâlnire cu Noul Range Rover Evoque a avut loc într-un drive experience pe drumurile înguste din zona lacului Como, Italia. Și când zic ”înguste” chiar mă refer la drumuri de munte, pe care încăpea o mașină și un sfert, iar în dreapta era hăul. 🙂

Şi pentru că ne-am înțeles de la primul kilometru și mi-a oferit confort și siguranță, am continuat să călătorim şi în câteva oraşe din țară în cadrul proiectului Above and Beyond Tour. Bucureşti, Piteşti sau Timişoara, au fost destinațiile unde am atras privirile celorlalți parteneri din trafic. Pentru mine a fost o ocazie minunată să cunosc alte „doer ladies” care au pasiuni similare cu ale mele sau chiar să ies la o plimbare şi o cafea prin Timişoara cu o persoană activă din comunitatea mea online. 🙂

În timpul petrecut împreună în Bucureşti, Noul Range Rover Evoque s-a adaptat foarte rapid stilului meu de viață: m-a însoțit atât la filmări şi întâlniri de business, dar a fost şi „cavalerul de onoare” pentru fiul meu atunci când l-am dus la banchetul de absolvire a clasei a 8-a. Ceea ce pentru fii-miu a fost o mândrie în plus… 🙂

Consolidându-şi statutul de pionier pe piața SUV-urilor compacte de lux, noul Range Rover Evoque reprezintă evoluția sofisticată şi reinterpretată a versiunii inițiale, lansată în 2011. Mixul de neegalat dintre istoria Range Rover şi tehnologia de ultimă generație, devoltată şi implementată în Marea Britanie, vine şi mai mult în întâmpinarea nevoile clienților de astăzi. Printre cele mai importante aspecte tehnologice menționez oglinda retrovizoare, care se transformă într-un ecran HD, pentru a reda ceea ce se află în spatele autovehiculului.

Cam asta este povestea mea pe scurt. Acum, iată și câteva criterii de care eu cred că ar trebui să ții cont atunci când ai în plan să îți achiziționezi o mașină nouă, astfel încât să fie potrivită nevoilor tale:

  • Dotările de siguranță: când vrei să știi cât de sigură este mașina pe care o alegi, îi cauți pe specialiștii de la Euro NCAP. Cinci stele este maximum de punctaj pe care îl poate primi mașina. Noul Evoque le are pe toate. 
  • Opțiuni și accesorii tehnologice: Fie că ne place sau nu, timpul petrecut în trafic este inevitabil, cel puțin în București, dar oricât de ciudat ți s-ar părea, pe mine acest lucru nu mă mai stresează. De fiecare dată când stau în trafic improvizez în mașină un concert de karaoke, ascult muzică, postul de radio și podcasturile preferate. Mă bucur că noul #RangeRoverEvoque dispune de un pachet multimedia performant ce îndeplinește toate cerințele unui șofer pretențios. 
  • Designul:Aspectul vizual al unei mașini este detaliul care-ți va sări întotdeauna în ochi. Și ar fi bine să se impună de la bun început, așa cum o face noul #RangeRoverEvoque. Parcă conduci altfel prin oraș, când știi că mașina ta este cu adevărat spectaculoasă, mai ales pentru noi, femeile şi întărește și mai mult principiul ,,Give a girl the right car and she will take tons of selfies!’’😊 
  • Detalii tehnice și motorizare: noul model vine cu șase variante de motorizari Ingenium in patru cilindri, trei pe benzină şi respectiv trei diesel. Cea mai eficientă variantă dintre acestea este 150CP diesel (AWD), în timp ce la celălalt capăt se află un model benzină 300CP AWD.

Nu în ultimul rând, noul #Evoque are interiorul realizat parțial cu materiale reciclate şi este un #mildhybrid, o veste minunată pentru cei care consideră “sustenabilitatea” un cuvânt cu semnificație. La viteze de sub 17 km/h (11 mph), în timpul frânării, motorul se oprește pentru a micşora emisiile.

Parcă altfel se vede oraşul (şi traficul) de la volanul unei maşini adaptate stilului tău.

E ca în viață: armonia şi bucuria de a petrece timp alături de un partener minunat! 🙂

Cei interesați de mai multe detalii sau dacădoriți să vă programați la un test drive, aveți info aici:

https://www.landrover.ro/vehicles-new-range-rover-evoque

***

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Lifehacks