Cum să-ți petreci productiv timpul în aeroport (mai ales când zborul are întârziere)
Zilele trecute am petrecut mult timp în Otopeni. În mai multe ture (dacă mă urmăriți și pe Instagram, atunci știți deja întreaga epopee). Urma să plecăm în Austria, dar, cum vânturile de vest (la propriu, furtunurile chiar au afectat serios o bună parte din Europa și au dat peste cap traficul aerian) nu au fost de partea noastră, zborul s-a anulat de tot și am rămas acasă. Prilej numai bun pentru mine să mă apuc de scris despre un subiect pe care voiam să-l abordez de multă vreme, dar de care mi-am amintit de-abia acum, cu ocazia pelerinajului în Otopeni.
Am auzit multă lume plângându-se de timpul mort din aeroport. De escale. De toată agitația cauzată de pregătirea unei călătorii. Într-o vreme, da, și mie mi se părea extrem de enervantă așteptarea. Însă, odată cu trecerea timpului, am ajuns la sentimente mai bune vizavi de acest subiect. Iar acum profit cât pot de bine și de eficient de aceste ore de așteptare din aeroport. Cum? În rândurile de mai jos am adunat câteva dintre ponturile mele preferate despre cum să îți petreci productiv timpul din aeroport.
Organizează-te ca la carte
Au rămas mailuri la care încă nu ai apucat să răspunzi? Acum e momentul să le iei la mână și să vezi despre ce e vorba – cine știe, poate primești propuneri sau mesaje chiar interesante! Verifică și spam-ul, am avut deseori surprize să găsesc acolo mesaje importante.
Trebuia să-ți faci o programare la medic? Pune frumușel mâna pe telefon, sună la clinică și notează-ți apoi programarea în agendă (plus reminder), ca să te asiguri că nu uiți de ea. Sau descarcă-ți câteva episoade din acel serial pe care ți-ai promis de multă vreme că-l vei vedea (le poți vedea și offline apoi, în avion, chiar dacă telefonul e pe airplane mode).
Oh, și curățarea/golirea telefonului înainte de a pleca într-o vacanță mi se pare una dintre cele mai eficiente activități pe care le poți face cât aștepți în aștepți în aeroport. Nu știu cum procedează alții, dar eu adun tone de poze, clipuri, PDF-uri și alte fișiere descărcate din mailuri, iar pe multe dintre ele chiar le păstrez degeaba. Dar încerc să privesc partea plină a paharului în ceea ce privește timpul de așteptare și să mă concentrez pe curățarea telefonului și organizarea cloud-ului, practic, pe pregătirea temeinică pentru o nouă serie de poze și clipuri de vacanță.
Finalizează planurile de călătorie
Dacă știu că urmează să ajung într-un loc nou și că nu am apucat să fac nici măcar o documentare de bază despre acesta, mă pun pe treabă în aeroport și, de regulă, citesc. Citesc bloguri și site-uri specializate (The Culture Trip se numără printre preferatele mele, multe dintre trucurile pe care le-am adunat de-a lungul timpului au fost inspirate de-acolo), arunc o privire pe site-urile obiectivelor pe care vreau să le văd, ca să-mi fac o idee de expoziții, evenimente speciale și prețuri (asta dacă nu iau biletele din timp, că, de regulă, pentru atracțiile populare iau online biletele, ca să nu am surprize apoi) și, CEL MAI IMPORTANT, fac o listă cuprinzătoare de locuri în care se mănâncă bine. 🙂
Dacă îmi mai rămâne timp, încerc să fac și un plan pe zile, grupând locurile de vizitat în funcție de apropierea lor. Iar dacă merg într-o excursie de muncă, procesul decurge cam la fel: încerc încă din aeroport să schițez în agendă câteva idei pentru ceea ce urmează, să fac un desfășurător care să mă ajute să mă organizez odată ce mă apuc de treabă.
Setează-ți obiectivele pentru perioada următoare
Aeroportul nu este locul în care să-ți faci cine știe ce planuri complexe sau să te apuci să lucrezi la proiecte, dar poate fi spațiul în care să-ți stabilești obiectivele pentru perioada în care vei reveni din călătorie, astfel încât să nu zăbovești prea mult și să-ți intri imediat în ritm.
În general, dacă știu că am multe întâlniri și lucruri de rezolvat pe listă, îmi iau câteva minute pentru a mi le trece pe toate la listă, pe unele chiar cu dată și oră, astfel încât să pot să le prioritizez cât mai ușor odată ce revin în țară. Iar trucul acesta mai este eficient dintr-un motiv. Când te gândești la multitudinea de sarcini de care trebuie să te ocupi, sunt șanse mari să te simți copleșit de ele: par multe și dificil de gestionat. Dar am observat că, odată ce le treci pe hârtie și, practic, faci puțină ordine în ele, nimic nu mai este o… misiune imposibilă.
Fă puțină mișcare
Nu știu cât de productiv e acest trick, dar cu siguranță e benefic pentru sănătatea ta fizică! Zborurile înseamnă și niște ore bune în care stai așezat pe un scaun, fără prea multe opțiuni de mișcare, iar asta poate duce la o circulație deficitară a sângelui, la amorțeală, chiar și la o stare de oboseală și de apatie.
În consecință, o plimbare prin terminal și puțin stretching înainte de zbor s-ar putea să facă minuni pentru corpul tău. Dă o tură prin duty-free (e un moment numai bun să testezi noi parfumuri sau cosmetice și să le notezi pe cele care îți plac) și prin magazinele din aeroport, mergi să-ți iei o limonadă sau un suc de portocale, ca să îți menții organismul hidratat, și pregătește-ți lucrurile de care vei avea nevoie în avion: căștile, poate o carte sau o revistă, o cremă de mâini, o soluție antibacteriană și alte piese esențiale, pe care ar trebui să le ții la îndemână.
Și nu în ultimul rând…
… TURN OFF NOTIFICATIONS & UNSUBSCRIBE. Da, acum este momentul să iei la rând toate acele mailuri promoționale enervante și să le dai unsubscribe, pentru că aceasta este fix genul de treabă de care îți promiți mereu că te vei ocupa, dar nu o faci.
Și se adună, se tot adună, până când ajungi să ratezi mailuri cu adevărat importante din cauza lor. Ei bine, cât stai în aeroport, ia-ți câteva minute pentru a scăpa de ele și a-ți curăța mailul. Apoi, oprește toate notificările posibile. Începe cu mailul de la birou și continuă cu notificările de la toate celelalte aplicații (Facebook și Instagram, în special). Deconectează-te și bucură-te de vacanță așa cum ar trebui, fără ca nimic să te perturbe sau să-ți distragă atenția!
Sună bine, nu? Voi cum vă petreceți timpul de așteptare în aeroport?
***