Eu am dreptate! Ce se ascunde în spatele oamenilor care simt nevoia de a avea întotdeauna dreptate
”Eu am dreptate!” Ai de-a face cu oamenii care vor cu orice preț să aibă dreptate?! Oamenii ăia care văd că este soare afară și păsărelele cântă, dar ei spun că plouă și cerul este plin de nori? Oamenii ăia care refuză să recunoască că au greșit, să își asume responsabilitatea și să spună ”îmi pare rău” într-un mod sincer, sunt des întâlniți în societate.
Ne pot fi părinții, socrii, cel mai bun prieten, colegul din departamentul de achiziții de la muncă, iubitul, fiica sau politicianul din parlament care știu mai bine decât oricine de ce avem noi nevoie.
Acești oameni TREBUIE să aibă întotdeauna dreptate! NU suportă să piardă o dezbatere sau o ceartă și adesea nu-și vor admite înfrângerea nici măcar când le sunt prezentate argumente valide și dovezi care le spulbera argumentația. Mai mult, am observat că acești oameni fac ei cumva, și dacă observă că ceilalți au obosit discutând cu ei și doresc să înceteze conflictul fac reiau discuția mai târziu. Ideea este ca EI să aibă ultimul cuvânt și să convingă lumea că au dreptate.
Așadar, ce se află în spatele oamenilor care simt nevoia de a avea întotdeauna dreptate? Dar mai ales cum te poți proteja de toxicitatea lor, în special atunci când nu-i poți ocoli fiind rudă de sânge, colegi sau chiar prieteni?
De ce (unii) oamenii nu pot să recunoască când greșesc
Guy Winch este speaker TED, autor și psiholog american care militează pentru sănătatea emoțională în școli, la locul de muncă și în viața de zi cu zi, încurajând oamenii să se protejeze de cei care le rănesc integritatea sufletească. El spune că o persoană care vrea întotdeauna să aibă dreptate în profunzime are un ego extrem de fragil. Stima de sine îi este atât de ciopârțită, atât de delicată, încât ego-ul lor nu răspunde prea bine la provocări.
Iată un exemplu extrem: Prin anii ‘60, psihologul Leon Festinger a scris o carte despre un lider de cult pe nume Dorothy Martin, care le-a spus adepților ei, numiți Căutătorii că o inundație apocaliptica va distruge întreaga Coastă de Vest la data “x”, dar o farfurie zburătoare îi va salva pe adepții sectei… La acea dată exactă, Martin și Căutătorii săi așteptau cu sufletul la gură ca tsunami-ul ucigător să-și facă apariția și să fie salvați de farfuria zburătoare. Și au așteptat și au așteptat… iar când a devenit clar că predicția ei era eronată, mai degrabă decât să recunoască greșeala Martin a pretins că a primit un mesaj intergalactic că adepții Căutători „răspândiseră atât de multă lumină în jurul lor” încât dezastrul a fost evitat și lumea a fost “cruțată”.
La un nivel mai mic, care nu presupune zeci de adoratori păcăliți și înșelați, oamenii de acest tip nasc conflicte de calibrul furtunilor apocaliptice în familii sau în colectivul de la muncă. Recunoașterea faptelor greșite este văzută adesea ca o slăbiciune. De exemplu, o pereche de însurăței se găsesc tot timpul în situații conflictuale. De ce? Pentru că el niciodată nu recunoaște că greșește, nu vrea să admită că s-a înșelat într-o anumită privință, iar asta generează cu partenera o reală luptă de putere, obositoare, zadarnică și care se termină mai mereu cu ea care flutură ramura de măslin în semn de pace (deși știe că are dreptate) și el mulțumit că deși nu are dreptate, cuvântul său rămâne literă de lege. Astfel de oameni sunt greu de suportat, fac victime peste tot, suntem extrem de manipulatori, frustrați și indiferenți la nevoile celor din jur.
De ce? Poate pentru că au o problemă ce ține de:
Rigiditate, defensivă și incapacitate de autoreflexie
Din păcate, sunt persoane care nu își asumă responsabilitatea pentru vorbele și faptele lor. Mentalitatea de tipul: “eu gândesc mereu mai bine bine” în realitate le aduce numai deservicii.
Inapacitatea de autoreflecție și imposibilitatea de a te raporta la o altă perspectivă decât cea a propriei persoane sunt un obstacol în calea empatiei, conexiunii și posibilității de a repara o relație indiferent de natura sa. Privește societatea românească care s-a scindat în două tabere odată cu alegerile prezidențiale (care aproape s-au întâmplat) anul acesta. Oamenii s-au insultat, s-au blestemat, s-au despărțit și s-au certat într-un mod nemaiîntâlnit în România modernă, doar pentru că niciuna dintre tabere nu dorea să apeleze la autoreflexie.
Psihologii numesc această rigiditate în a înțelege viziunea unei alte persoane “certitudine patologică” asupra corectitudinii în judecata de valori a unui individ. Mai pe scurt, ești surd la părerea altui om care nu-ți împărtășește viziunea. Din păcate, această inflexibilitate cognitivă, această îngustime a minții se manifestă ca un handicap de învățare, preluare și diseminare de noi informații capabile să schimbe orizontul mental și cognitiv al unui om.
De asemenea, nevoia de a fi răscumpărat în ochii celorlalți după ce ai comis o greșeală sau o faptă urâtă a ieșit la suprafață poate fi asociată cu o personalitate rigidă, perfecționistă și/sau cu tendințe narcisice.
Cum să te aperi sau să te porți cu o persoană care trebuie să aibă întotdeauna dreptate
Vai, cât de frustrant este să știi că ai dreptate și cel de lângă tine să te mintă în față! Pentru că da, persoanele de acest gen mint pe ceilalți și pe sine, desenează scenarii în mintea lor și distorsionează realitatea pentru a se potrivi cu ego-ul lor limitat, extrem de fragil și toleranța zero la frustrare pe care nu o stăpânesc.
Majoritatea dintre oameni, aflați în fața unei persoane de acest gen tind să demonstreze cu fervoare că argumentele lor sunt solide și dovedite efectiv. Totuși, scânteile nu vor întârzia să apară, iar faptele și dovezile nu-l vor convinge să recunoască că greșește. O să anunțe cu surle și trâmbițe că dovezile nu sunt reale, că tu ești de vină, vecinul sau colegul X de la fostul loc de muncă, vor inventa scuze, vor spune minciuni, vor răstălmăci vorbele tale, doar ca să cadă ei în picioare. Cu un astfel de om este greu, spre imposibil să o scoți la capăt.
Din punct de vedere psihologic, o persoană de acest gen este fragilă emoțional, iar rigiditatea de care dă dovadă nu este un semn de forță, ci un semn uriaș de slăbiciune.
De aceea, într-o astfel de situație ar fi prudent să-ți expui cazul într-un mod cât mai diplomat, cu mult calm, fără să trădezi emoții. Știi de ce? Pentru că discursul unui om calm, argumentat care nu trădează trăiri violente și nici nu ridică tonul va descuraja un interlocutor pus pe ceartă. Sugerează să încheiați discuția pentru că devine neproductivă, iar dacă omul încă nu ți-a apăsat și butoanele pe care nu știai încă că le ai, încearcă să manifești compasiune pentru el. Apoi, retrage-te din discuție, scuză-te că ai treabă în altă parte, că trebuie să faci altceva, că trebuie să răspunzi la telefon, iar lista poate continua.
Remarc aici un aspect important! Dacă ai de-a face cu un bully și o persoană egocentrică fii cu alarmele activate în orice clipă. Astfel de oameni nu răspund la blândețe cu blândețe, nici la invitații diplomate de regândire a manierei în care își expun viziunile despre viață, oricare ar fi ele. Ține cont că atitudine sigură, pe picior de egalitate va intimida un bully cu tendințe de grandoare, care pus la punct într-o manieră corespunzătoare va face un pas înapoi sau nu va (mai) încerca să te sfideze.
Am avut și am în continuare de-a face cu astfel de personalități și am observat un numitor comun în ceea ce îi privește. Corectează-mă dacă greșesc, dar am impresia că acești oameni nu aleg să-și susțină convingerile (nu mereu), ci sunt obligați să facă acest lucru pentru a-și proteja ego-urile labile. La modul general, nu-i deloc ușor să recunoști când greșești, de aceea este nevoie de multă putere emoțională și curaj pentru a admite alegerile proaste și a privi realitatea în ochi.
Așadar, modul în care răspunzi unor astfel de oameni depinde de tine! Repet: modul în care răspunzi unor astfel de oameni depinde de tine! Singura greșeală pe care nu ar trebui să o faci este să consideri refuzul lor persistent și rigid de a recunoaște că/ când greșesc ca un semn de forță și constrângere, deoarece în profunzime ei dau dovadă de o uriașă fragilitate și slăbiciune.
În concluzie, numai un om curajos admite când greșește, își cere sincer iertare și nu repetă greșeala. În spatele oamenilor care simt nevoia de a avea întotdeauna dreptate se află o stimă de sine joasă, multe frustrări, multă amărăciune și toxicitate. Depinde numai de tine dacă alegi să-i dai putere sau te retragi demn din conflictele demarate de aceștia.
Sursă foto Unsplash.com
***