Now Reading
Gelu Cosma despre biomecanica umană și un sistem osos sănătos.

Gelu Cosma despre biomecanica umană și un sistem osos sănătos.

Gelu Cosma este un nume de referință în recuperarea sportivă din România. Mari sportivi, precum Simona Halep, Irina Begu sau Horia Tecău trec pragul clinicii de kinetoterapie si fizioterapie Kinetic Sports & Medicine. Nimic întâmplător. Gelu are un know how cum vezi la specialiștii cu har. Se uită la om și remarcă instant ce problemele de biomecanică are. Tot în acest spirit și-a structurat și echipa de terapeuți pregătiți să rezolve dintre cele mai delicate probleme de biomecanică. Ce e aia biomecanica? Și de ce este important pentru sănătatea noastră generală să funcționeze optim?

Aflați din acest interviu ușor tehnic, dar suficient de clar încât să ne deschidă ochii asupra unor chestiuni de avut în vedere.

Ești specialist în biomecanica umană … ce este aceasta mai exact? Și ce poate funcționa greșit?

Biomecanica reprezintă știința care aplică mișcărilor biologice legile mecanicii. Mai simplu spus, știința mișcării umane. Biomecanica umană se concentrează asupra modului în care forțele acționează asupra sistemului-musculo-scheletal dar și asupra modului în care  corpul răspunde la aceste forțe.

Înțelegerea biomecanicii umane este esențială pentru toate persoanele care folosesc mișcarea în scop terapeutic, profilactic sau pentru obținerea unor performanțe fizice.

Ca să înțelegem ce ar putea funcționa greșit o să analizăm de exemplu biomecanica piciorului. Când ne gândim la biomecanica piciorului, ne gândim la forma și dimensiunea lui dar și la rularea acestuia pe sol, care pot suferi modificări de-a lungul vieții, odată cu evoluția noastră socială (nu mai mergem desculți de exemplu, mersul desculț având o serie de efecte benefice asupra întregului organism, de la o postură corectă până la o imunitate crescută).

”Mersul desculț are o serie de efecte benefice asupra întregului organism, de la o postură corectă până la o imunitate crescută.”

Un exemplu simplu îl reprezintă platfusul, care, netratat poate determina dureri cronice la nivelul piciorului dar și inflamația tendonului tibial posterior (tendinita). Ceea ce vreau să subliniez este fapul că  problemele care țin de biomecanica piciorului, nu rămân localizate doar la nivelul piciorului, ci implică întregul lanț cinematic al membrului inferior, implică probleme ale bazinului și implicit ale coloanei vertebrale.

Ce este din punctul tău de vedere un sistem osos sănătos? Poate fi menținut pe durata întregii vieți?

Sistemul osos se referă la totalitatea oaselor, cartilajelor, tendoanelor și ligamentelor din organism. În total, sistemului osos reprezintă 20% din greutatea unei persoane. Un sistem osos sănătos este esențial pentru o viață activă, iar sănătatea lui depinde de 2 factori, alimentația sănătoasă, pe de o parte, bogată în calciu, magneziu și vitamina D, și mișcarea regulată, pe de altă parte. Și da, poate fi menținut pe durata întregii vieți.

Care sunt principiile de bază ale biomecanicii (știu că există 3).

Biomecanica se bazează în principal pe cunoștințele a trei domenii de studiu, și anume: anatomia umană, mecanica și fiziologia. Astfel, anatomia umană furnizează date cu privire la studiul oaselor, articulațiilor și mușchilor, mecanica este știința care aplică principiile mecanicii la analiza mișcării corpului sub acțiunea diferitelor forțe de interacțiune iar fiziologia furnizează cunoștințele necesare înțelegerii diferitelor conexiuni care participă la obținerea funcțiilor motricității, echilibrului și posturii.

Ce metode de analiză a biomecanicii există și ce informații oferă?

Există mai multe metode de analiză a biomecanicii. Dacă analizăm, de exemplu, mersul și biomecanica piciorului folosim PosturoScan, care  reprezintă un examen clinic care oferă informații complexe cu privire la biomecanica piciorului, atât în statică, cât și în dinamică: forma boltei plantare, forțele de presiune și repartizarea acestora la nivelul tălpilor, în poziție de repaus, dar și în timpul mersului. Prin intermediul acestei analize, se depistează o serie de probleme de biomecanică a piciorului (picior plat, pes cavus, hallux valgus, hallux limitus, pronație, supinație, rigiditate talo-calcaneana, rigiditate metatarsofalangiana), care pot conduce, în timp, la afecțiuni la nivelul genunchilor, șoldurilor și coloanei vertebrale.

Eventualele disfuncții cum pot fi corectate și care este importanța vârstei în rezultatele obținute?

Disfuncțiile motorii pot fi corectate în procent destul de mare prin kinetoterapie, mai precis prin programe de exerciții specifice, combinate cu fizioterapie și terapie manuală. Vârsta este relevantă cu siguranță, pentru că, dacă vorbim de o deficiență a coloanei vertebrale de exemplu, cu cât programul de recuperare începe mai devreme, cu atât sunt mai mari șansele de corectare și de oprire a evoluției.

Oamenii se rănesc, se accidentează în diverse momente ale vieții lor. Severitatea accidentării are vreo legătură cu densitatea osoasă, cu calitatea ligamentelor?

Da, are legătură. Un ligament supus suprasolicitării de-a lungul vieții, v-a ceda mult mai ușor când este supus unei presiuni/traumatism. La fel se întâmplă și în cazul oaselor, cu cât se înaintează în vârstă și nu există grijă pentru sistemul osos, prin alimenatație echilibrată și mișcare, oasele sunt mai predispuse accidentării. De asemenea, suprasolicitarea  și stresul continuu la care este supus organismul sunt factori care predispun la accidentări.

See Also

Ce tratamente funcționează în caz de accidentare? Pe lângă terapiile de recuperare, cu ce mai putem ajuta organismul să se refacă?

Pe lângă terapiile de recuperare (fizioterapia, kinetoterapia, termoterapia/crioterapia și terapia manuală) organismul trebuie ajutat prin odihnă. Trebuie să acordăm organismului timpul necesar refacerii, și, atunci când este necesar, se adaugă și tratament medicamentos, dar pe durate scurte de timp.

Știu că oamenii care fac sport au o densitate osoasă mai mare. Dar ce sporturi sunt eficiente?

În ultimul timp sunt tot mai multe dovezi care arată că exercițiile de intensitate ridicată au efecte superioare asupra sănătății, asupra densității oasoase dar și asupra mobilității și asupra forței musculare.

Care sunt cele mai frecvente accidentări și de ce apar? Din neatenție, din moduri greșite de a mișca corpul? Există metode de a preveni accidentările grave?

Cele mai frecvente accidentări sunt datorate lipsei de mișcare și a posturilor greșite menținute perioade îndelungate de timp. Da, există metode de a preveni accidentările grave. Să luam de exemplu ski-ul, care este destul de popular atât în rândul copiilor, cât și în rândul  adulților. Dacă se obișnuiește  ca înainte de ski să se practice programele de kinetoterapie care pregătesc articulațiile cele mai solicitante în acest sport, genunchiul de exemplu, rata accidentărilor scade cu 90%.

Kinetoterapia și fizioterapia se fac doar în cazul unor disfuncții sau a unor accidentări sau pot fi considerate și preventive?

Kinetoterapia și fizioterapia sunt utile atât pentru prevenția cât și pentru tratarea unor disfuncții sau accidentări. Ideal ar fi ca, kinetoterapia să fie folosita în prevenție, fiind necesare programe de educație în acest sens, pentru că, de cele mai multe ori, mergem la medic sau kinetoterapeut când deja ne doare ceva.

***

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

© 2020 Doer. Toate drepturile rezervate. Made by 360advertising.

Scroll To Top