Importanța relației tată-fiică… din experiența mea
”Tatăl este foarte important în creșterea și educația băieților” – este probabil una dintre expresiile pe care sigur le-ai auzit de-a lungul vremii atunci când vine vorba despre relația copil-părinte. Și desigur că este adevărată. Dar la fel de necesară este prezența tatălui și în viața fiicei sale. Mi-a venit în minte acest subiect pentru că astăzi este ziua tatălui meu. N-am prea zis eu mare lucru despre el până acum, ci mai degrabă am mentionat-o și lăudat-o pe mama. Și, ca să fiu sinceră, m-a cam mustrat tata de câteva ori pe tema asta.
Așa că hai să nu-i fac o nedreptate. Până la urmă, tata a fost extrem de prezent în viața mea de-a lungul timpului, este unul dintre oamenii cu care comunic cel mai bine și rațional și, în continuare, este unul dintre cei mai de bază sfătuitori ai mei… chiar dacă uneori de mai înfruntăm.
Cred cu tărie că relația pe care fiica o are cu tatăl ei, felul în care acesta se poartă cu ea, respectul pe care i-l arată, modul în care o poziționează ca egalul său vor determina relaționarea femeii adulte cu bărbații din viața ei. Nu o spun eu, ci studii care dovedesc faptul că implicarea tatălui în viața fiicei sale este un ingredient crucial în dezvoltarea respectului de sine. Iar asta am constatat și eu în practică.
Și nu doar atât: de cele mai multe ori tatăl este cel care mai pune piciorul în prag atunci când apar derapaje (cu mine s-a întâmplat fix de două ori), el este cel care aduce un aport semnificativ de cultură generală și parcă știe cel mai bine să stârnească interesul pentru subiecte de tot felul, de la politică, istorie și până la muzică.
Pentru astăzi m-am gândit să enumăr și să dezvolt pe alocuri câteva aspecte importante pe care le-am constatat în relația mea cu tata. Din copilărie și pănă acum, la maturitate. Iată-le!
- M-a protejat. Tata a avut grijă de mine de când mă știu. Nu în sensul acela de a-mi asigura necesitățile de zi cu zi, adică de a mă hrăni, a mă îmbrăca, a mă spăla etc. A fost însă acolo de fiecare dată când trebuia. Au fost lungi perioade în care lăsa baltă cam tot ce avea de făcut și mă ducea la castinguri. Stătea poate și câteva ore până eram eu gata ca apoi să mă aducă acasă. Dacă ieșeam seara în club și-l rugam să mă recupereze, mai bombănea dar, într-un final, nici nu concepea să nu vină. Chiar și acum, când sunt la casa mea, tot sare de fiecare dată când am nevoie. Iar eu speculez asta și nu cred că s-a prins… 🙂 Cu siguranță nu am căutat vreodată în mod conștient modelul tatălui în bărbatul de lângă mine, dar sigur nu au fost nebuni psihanaliștii care au concluzionat că la nivel de subconștient chestia asta este valabilă. Mi-a plăcut dintotdeauna ca partenerul meu să mă protejeze, să știu că este pregătit să ”mă salveze” atunci când rebeliunea mea își face de cap.
- M-a învățat să gândesc. Să analizez situațiile, să gândesc înainte de a acționa, să trec prin filtru propriei gândirii ce vreau să fac și, desigur, să fiu conștientă de rezultatele sau urmările faptelor mele. Iar eu sunt destul de impulsivă așa că direcța pe care mi-a dat-o mă ajută în numeroase situații.
- M-a educat. Tata este cel care mi-a făcut cele mai bune recomandări de lectură, atunci când sosise momentul să pun mâna pe o carte și s-o citesc. Și nu a dat greș. Absolut toate cărțile pe care mi le-a pus în brațe, mi-au plăcut. Așa am prins gustul lecturii. Și în gusturile mele muzicale tata a avut un rol definitoriu. Pasiunea pentru Queen, Dire Straits și alți mari muzicieni i se datorează. Cu el discut politică fără să ne enervăm (asta și pentru că, în principiu, suntem pe aceeași lungime de undă), îmi povestește evenimente istorice (chiar ăsta este un domeniu care îmi pare atât de potrivit bărbaților pentru că sunt mai buni naratori decât femeile).
- M-a susținut necondiționat. Tata chiar este un părinte care și-a susținut fata 100 %. Chiar și atunci când i-am scos peri albi (are tot părul alb dar știu că mie mi se datorează într-o mică măsură), când nu a fost sigur sau de acord cu deciziile mele. Ca să fiu mai exactă, am două exemple elocvente. Primul. Atunci când am dat examen la facultate și nu mă pregăteam prea mult în ciuda rugăminților lui, m-a luat de mână și m-a dus la o facultate privată cu gândul de a-mi asigura statutul de studentă măcar la modul ăsta. Just in case că pic… Când am văzut unde era sediul, i-am zis că nu voi merge vreodată acolo să studiez și că este doar o pierdere de bani. A acceptat și a zis că are încredere în mine că știu ce fac. Am intrat a doua la Universitatea București la specializarea pe care o doream. Al doilea. Și acum îl văd cum l-au trecut toate transpirațiile în momentul în care i-am dat vestea că voi fi mamă… necăsătorită. Ai mei nu-s de modă veche. Din contră, aș putea spune. Dar au niște valori în viață care pentru ei sunt de mare însemnătate. Vreo două săptămâni a încercat tata să mă convingă că nu pot face copil nemăritată. Cine credeți că a avut câștig de cauză? Normal că eu!!! Pentru că mi-am susținut bine cauza. M-am căsătorit abia după ce am născut… și eram din nou suplă! Cine credeți că a fost primul om care a schimbat scutecul lui Marc? 🙂 Desigur că tata!
- M-a învățat decența. Nu trebuie să arat mai mult decât este cazul, este ceea ce îmi spunea constant. Că bărbații de calitate vor aprecia tot timpul decența și un pic de mister. În plus, a avut grijă să mă atenționeze de fiecare dată când derapam ușor. Am groază de penibil și îl evit cât pot. Sigur, este în mine acest fel de-a fi, dar educația primită a avut menirea de a-mi fixa mai tare niște caracteristici native.
- M-a încurajat să mă bazez pe creier înainte de toate. De când mă știu, tata mi-a zis că limbile străine pe care le vorbesc, educația primită și, în general, ceea ce am în cap sunt însușiri mult mai valoroase decât aspectul fizic.Și că ele sunt cele care îmi vor aduce adevăratele satisfacții în viață. A avut dreptate!
- M-a determinat să nu mă mulțumesc cu puțin. Principiul ”puțin ceri, puțin primești” este ceva ce mi-a repetat de nici nu mai țin minte câte sute de ori. Valabil în prietenii, carieră și relații.
Mai am de înșiruit o grămadă de momente frumoase alături de tatăl meu, dar acum am preferat să mă limitez la cele mai importante. Nu de-alta, dar pe unele vreau să le țin doar pentru noi. Iar pe altele evident, să le trec în materialele viitoare: da, bineînțeles că vor mai fi (vezi, tata, ești o sursă de inspirație!). 🙂
Îmi doresc ca cele enumerate mai sus să îi poată inspira și pe alți tați de fete să fie grijulii la relația cu fiica lor. O relație pozitivă între tată și fiică, bazată pe comunicare, poate fi cheia către evoluția ei într-o femeie puternică și încrezătoare. Dă-i această șansă!
Ah, da, și să nu uit: la mulți ani, Tata!!
***