Now Reading
La ce să te aștepți după divorț

La ce să te aștepți după divorț

Unii dintre voi v-ați prins sau ați bănuit. Câțiva ați știut. Dar majoritatea aflați acum. După 18 ani de relație și 15 de căsnicie, am divorțat. Acum aproape doi ani. Dar am ales să-mi trăiesc experiența în liniște pentru că o astfel de etapă trebuie ”rumegată” bine. Cel puțin la fel de bine precum decizia de a divorța. Dar ce se întâmplă după divorț? Să vă povestesc din experiența mea. 

În urmă cu câțiva ani, am fost întrebată într-un interviu care este secretul relației noastre longevive. Răspunsul meu a fost foarte clar și consider în continuare că a fost cel corect: dragostea și valorile comune. Ce ne-a despărțit? Pandemia. 🙂 Glumesc, că mai trebuie și haz de necaz. Pe scurt: viziunea foarte diferită asupra a ceea ce ne dorim de la viață, ce suntem dispuși să facem în acest sens, evoluții personale diferite. Toate au ieși la suprafață în acea perioadă complicată pentru toată lumea. Asta este tot ceea ce am de comentat vis-a-vis de motive. În rest, aleg să păstrez în intimitate culisele din spatele divorțului. Cred că este un semn de respect pentru o relație lungă și frumoasă, bazată pe iubire, pentru copiii pe care îi avem împreună și îi iubim la nebunie. Și este semn de respect pentru propria persoană. Așadar, de la bun început, vă rog frumos să nu mă întrebați despre motive în detaliu, pentru că nu voi oferi niciun răspuns.

Și poate că aș fi lăsat totul așa în intimitate dacă nu m-aș fi întâlnit în urmă cu câteva luni cu o amică, în fața căreia am simțit să mă destăinui. Evident că mirarea i-a fost mare, dar mai mare mi-a fost mie surprinderea când mi-a spus că își dorește să facă același lucru … de câțiva ani. Dar că nu are curajul. Și mi-am dat seama că experiența mea poate fi de real folos unor femei care ajung în punctul în care nu se mai regăsesc în viața lor.

Este un subiect extrem de delicat, pe care vă zic sincer că nu mi-e foarte ușor să-l abordez și am cumpănit o lungă vreme dacă să o fac sau nu. Pe de-o parte pentru că nu mă implică doar pe mine, pe de altă parte, pentru că nu-mi dau seama ce impact poate avea asupra vieții altora. Așa că va fi doar despre ceea ce eu am trăit, am experimentat, de ceea ce m-am lovit. Despre ce am simțit eu, cum am trecut prin tot ce înseamnă divorț și cum e acum după divorț.

DECIZIA. Este una foarte grea și trebuie îndelung și profund cumpănită. Nu încurajez acest gest făcut la impuls pentru că eu nu sunt o femeie care ”goes with the flow”. Tot ce fac important în viață se bazează pe planificare, gândire și mă asigur că privesc problema din toate perspectivele posibile. Tocmai de aceea mi-am pus în primul rând câteva întrebări foarte importante: mai sunt fericită? Există șanse să mai fiu fericită? Cum va fi viața mea de acum înainte? Mă mulțumesc cu ceea ce se prefigurează? În asum riscul … singurătății? Sunt întrebări care necesită răspunsuri foarte sincere.

Mai sunt fericită? Există șanse să mai fiu fericită? Cum va fi viața mea de acum înainte? Mă mulțumesc cu ceea ce se prefigurează? În asum riscul … singurătății?

Apoi mi-am verificat răspunsurile și gândurile: la psiholog, la preot, la astrolog (nu râdeți, fiecare om are dreptul să caute unde consideră că îl ajută), la familie și la prieteni apropiați, cu care am întors subiectul pe toate părțile, doar, doar să nu omit ceva. Au fost luni de zile (poate chiar ani) în care am căutat soluții, explicații, în încercarea de a merge pe conceptul ”happily ever after”. (Aici chiar e o discuție în ce măsură mai trăim vremuri în care să visăm la asta, cu toate că realmente este ceea ce mi-am dorit și în continuare îmi doresc de la relația mea). Dar toate drumurile au dus în aceeași direcție. Aveam în fața mea alegerea între o cale necunoscută și drumul construit care ducea pe o singură cale previzibilă. Am decis că aceasta din urmă nu mai este o opțiune.

COPIII. Este extrem de important ca atunci când sunt la mijloc copii minori, mai ales la vârsta adolescenței, anunțul să fie făcut de amândoi părinții, cu blândețe, cu calm, cu depășirea orgoliilor proprii. Bănuiesc că nici nu e cazul să mai menționez că drame, certuri, cuvinte grele nu au voie să se desfășoare în fața lor. Da, este foarte greu să îți anunți copiii că părinții lor vor divorța. Dar cu înțelepciune și tact acest pas se poate duce la capăt astfel încât să se minimizeze efectul asupra lor. Un psiholog este de mare ajutor și poate da sfaturi excelente.

De multe ori copiii la vârste mai mari simt și înțeleg mai bine situația decât și-ar putea imagina părinții, pentru că ei sunt spectatorii constanți la relația părinților.

Ce am constatat însă este că generația asta de copii este mult mai ancorată la realitatea înconjurătoare. Văd și aud atât de multe încât un divorț nu reprezintă ceva despre care ei nu știu. Au în jurul lor o sumedenie de prieteni cu părinți divorțați, recăsătoriți ș.a. Fără să însemne că le este ușor (nu cred că există vreun copil care să fie relaxat cu despărțirea părinților), de multe ori copiii la vârste mai mari simt și înțeleg mai bine situația decât și-ar putea imagina părinții, pentru că ei sunt spectatorii constanți la relația dintre mamă și tată.

TRĂIRILE. Să fim serioși, nicio căsnicie nu se sfârșește brusc. Se zice că un divorț (mai ales după mulți ani de relație) este ca o moarte. Și nu trebuie să fie una una bruscă. Cea lentă, cu care te tot acomodezi în timp este la fel de impactantă. Am trecut printr-o paletă vastă de emoții: blazare, nervozitate, furie, tristețe, panică, frică, îndoială, certitudine, curaj, liniște. Nu scapi de niciuna. Și da, cred că decizia de a divorța, indiferent de motiv, este un curaj fantastic mai ales pentru o femeie. De asemenea, am mai auzit că multă lume vede un divorț ca pe un eșec.

Am avut o relație de iubire, lungă și frumoasă până la un moment dat, am făcut doi copii senzaționali, am clădit niște amintiri. Toate acestea nu pot fi considerate un eșec. Ar fi nedrept …

Nici atunci, nici acum nu am avut nici cel mai mic gând de acest gen. Ceea ce contează este să înveți ceva din relație și să o lași în urmă cu maturitate, fără furie sau meschinărie. Am remarcat că unele mariaje foarte lungi sunt destul de triste. Durata de timp a unei relații nu este un indicator al fericirii. Deseori acele aniversări de argint sau de aur reprezintă vieți dureroase. Ceva ce eu nu-mi doresc pentru mine.

Am avut o relație pe parcursul întregii mele vieți de adult, o relație de iubire, sinceră și frumoasă, am făcut doi copii senzaționali, am clădit niște amintiri. Toate acestea nu pot fi șterse cu buretele și considerate un eșec. Ar fi nedrept din partea mea să privesc astfel viața. Așa că mi-am păstrat în minte și în suflet amintirile frumoase și la fel și pe cele care m-au determinat să schimb drumul.

See Also

VIAȚA PE CONT PROPRIU. O să sune ciudat dar este mai liniștită. Încă nu am o explicație pentru care lucrurile s-au desfășurat așa, dar de un an și jumătate încoace am avut mai multe realizări și reușite decât în ultimii mulți ani.

Îți dă o forță și o determinare de care poate nu te credeai capabilă.

E ușor pe cont propriu? NU. Dar îți dă o forță și o determinare de care poate nu te credeai capabilă. Apare un sentiment de libertate/eliberare, de a putea fi exact cine ești cu adevărat. O libertate care vine la pachet cu faptul că nu trebuie să mai umblu în vârful picioarelor, că nu trebuie să mă prefac că sunt altfel decât sunt. Sunt sarcastică. Nu sunt corectă din punct de vedere politic. Spun verde-n față ce simt și ce vreau și ce nevoi am. Sunt mai responsabilă și mai organizată, și reușesc la modul acesta să îmi îndeplinesc și propriile nevoi. Și exact așa doresc să fiu acceptată de cel care mă iubește. 

Știu, în România divorțul încă este stigmatizat. Femeile care divorțează sunt privite ciudat. Cunosc eu femei care au simțit așa față de mine, fără să-mi fi adresat măcar o dată întrebarea ”de ce?”. Sau măcar să mă întrebe ”cum ești? cum te descurci?” Nu că aș dori să explic cuiva prea mult motivele mele, dar o relație este formată din doi, fiecare cu dreptatea sa, cu motivația sa, cu perspectiva sa. De asemenea, în relații, oamenii evoluează și se schimbă, iar uneori nu vor evolua în aceeași direcție. Și dacă diferențele devin atât de semnificative în interiorul casei, atunci poate e mai bine să spui stop. Asta e viața. Și ea merge mai departe.

În încheiere, aș vrea să mai completez acest text cu câteva aspecte la care să te aștepți după divorț:

  • să dispară prietenii și relații în care erai apreciată. Brusc vei fi văzută cu ochi diferiți. Parcă ești omul rău. Și așa cum ziceam și mai sus, mi se pare chiar fascinant că tocmai femeile sunt cele care judecă și emit gândiri de tot felul.
  • să se presupună automat că e altcineva la mijloc, că cineva i-a făcut celuilalt niște nedreptăți. Prea puțini sunt cei care pot concepe că se divorțează și pentru că pur și simplu nu mai e bine și că preferi să nu te mai prefaci/complaci.
  • să muncești uneori mai mult, să ai mai multe responsabilități … măcar în aparență. Dar există marea șansă de a le putea pune într-o ordine proprie, într-un echilibru. Cel puțin un timp cât stai singură. Apoi lucrurile se negociază dar plecând dintr-un punct mai asumat și din auto cunoaștere.
  • să dureze o vreme până relația cu fostul soț să se așeze, să se transforme. Nu știu dacă există cu adevărat prietenie cu fostul soț după divorț (deși s-au mai văzut cazuri), dar cred cu tărie că doi oameni care au împărțit o viață și care au copii împreună vor fi legați până la final unul de celălalt. Depinde doar de maturitatea lor emoțională să poate discerne între rolurile de soț/soție – femeie/bărbat și mamă/tată.
  • să găsești dragoste! Da, există iubire la maturitate, după divorț. Există bărbați care sunt dispuși să facă un efort chiar dacă ai copii. Există orice vrei tu și după aceea. Doar trebuie să crezi în asta și mai ales în tine!
  • să ai nevoie de timp pentru tine și să faci pași precauți în noua relație. Dar asta înseamnă și maturitate, nu?
  • să evoluezi enorm și foarte rapid pe toate planurile. Viața și încercările prin care te trece este un profesor incredibil de bun. Femeile sunt mult mai deschise în a căuta în interiorul lor și a găsi acolo resursele necesare pentru a merge mai departe (pe acest subiect voi mai reveni pentru că mi se pare extrem de important).  Vei vedea că acolo e o forță de care nici tu nu știai.
  • să apară prieteni noi, relații noi, oameni dispuși să te ajute atunci când ai nevoie.
  • să nu fie valabil și în cazul tău ceea ce îți spune altcineva despre divorț. Este o experiență extrem de personală și subiectivă la care fiecare se raportează diferit. Deci dacă cele enumerate mai sus sunt adevărate și aplicabile în cazul meu, se prea poate întâmpla să nu fie la fel și în cazul tău.

Și aici mă opresc. Este suficient pentru moment. Dar știu că mai am multe de povestit pe acest subiect și că experiența mea poate fi utilă celor care intenționează să divorțeze sau trec chiar acum prin asta. Cu drag răspund unor întrebări dacă aveți. Lăsați în comentarii ceea ce vă macină. 🙂

***

View Comments (5)
  • Am remarcat cum lumea dupa divort se imparte in doua, vorbesc sau tin legatura doar cu unul din parteneri. Personal consider ca daca imi este drag un cuplu, indiferent daca ei sunt sau nu impreuna, imi vor fi la fel de dragi si daca divorteaza, cu siguranta nu-i voi ocoli. In anii 60 era o dovada de curaj suprem sa divortezi, nu credeam ca inca lumea e plina de prejudecati si convingeri limitative in zilele noastre.

  • Sincer, după 18 ani de casatorie, ma gândesc zilnic la divort. Ma simt atât de bine singura, am destul de suficient timp sa-mi dau seama de asta oricum ma simt singura si in relatie de ceva timp. Unul dintre copii e major, celalalt e mai mic, dar mi-e greu sa o iau de la capat pentru ca el nu ar ceda si nu ar avea avea maturitate de a recunoaște ca amandorura ne-ar fi mai bine pe drumuri separate. Am încercat sa discut cu el dar nu am reușit, întotdeauna ajungem la conflict. Mi-e ca îmi trec anii si o sa fie prea târziu, pentru ca împreună chiar nu se mai poate.

  • Ce poate impiedica un cuplu ca la un moment dat sa se dezvolte in ritmuri diferite si sa nu mai aiba aceeasi viziune?

    • In cazul meu, fix același motiv a apărut spontan după 6 ani de relație fantastica. Cred că ar fi ajutat mult daca persoana de langa mine ar fi mers la terapie sa externalizeze dorințele la momentul potrivit și să îmi dea șansa să construim împreună în continuare. Și aș mai adăuga o inteligență emoțională peste medie la ambii parteneri, astfel încât să recunoască și să discute deschis despre orice, înainte să se adune obiective pe termen lung, proiectii individuale și alte lucruri care schimba traiectoria unuia din cuplu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

© 2020 Doer. Toate drepturile rezervate. Made by 360advertising.

Scroll To Top