Now Reading
Regimul vizelor pentru români

Regimul vizelor pentru români

To visa or not to visa?
Vă mai amintiți vremurile în care trebuia să așteptăm cu orele pe lângă ambasade, să căutăm locuri unde să facem poze și să printăm o tonă de documente? Când stăteam cu emoții că poate nu primim viza? Vremurile acelea sunt demult apuse, mai ales din 2007 de când România este stat membru al Uniunii Europene și putem vizita o mulțime de țări fără viză sau chiar fără pașaport.

Românii călătoresc din ce în ce mai mult și nu se se limitează doar la Europa. Mai exact, ne putem deplasa în străinătate după cum urmează, cu precizarea că regimul vizelor se schimbă destul de des. Este vorba, desigur, de regimul vizelor de călătorie, nu despre pașaportul diplomatic sau despre deplasările în interes de serviciu.

Cetățenii români pot călători fără pașaport, doar cu cartea de identitate în 58 de țări, majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene. Putem călători fără viza, dar cu pașaportul și în țările care nu se află încă în UE precum Serbia, Muntenegru, Bosnia și Herțegovina, Macedonia, Georgia și Ucraina.
– în 132 de țări putem călători fără viză
– în 8 țări cu obținerea vizei la sosire gratuit. Viza poate fi obţinută la intrarea în ţara respectivă, la punctele de trecere a frontierei. În majoritatea cazurilor, pentru a obține visa on arrival trebuie să prezinți bilete de avion dus-întors, rezervări de cazare sau chiar dovezi ale posibilității de susţinere financiară (cont bancar sau cash).
– în 37 de țări cu viză la sosire cu plata unei taxe
– în 5 țări cu obținerea unei vize electronice gratuite

Printre țările cu potențial turistic în care avem nevoie de viză se numără Rusia, Canada, Cuba, Africa de Sud, Republica Dominicană, Arabia Saudită, Ecuador, Egipt, Etiopia, Fiji, Belize, Filipine, Bolivia, Myanmar, Cambodgia, India, Capul Verde, Iordania, Indonezia, Iran, China, Jamaica, Kenya, Laos, Siria, Madagascar, Sri Lanka, Maldive, Mongolia, Tanzania, Maroc, Thailanda, Tunisia, Turcia, Nepal, Vietnam, Qatar, ș.a.

Există și țări care nu au reprezentanţă diplomatică pe teritoriul României, pentru care trebuie să te adresezi celor mai apropiate state care au pe teritoriul lor ambasade ale țărilor respective. Spre exemplu – Afghanistan (Polonia), Angola (Serbia), Banghladesh, Bolivia (Germania), Malawi (Germania), Bhutan (Elveţia), Botswana (Regatul Unit), Burundi (Germania), Mauritania, Oman (Italia), Congo, Sierra Leone (Franţa), s.a.

Cel mai dificil de obținut este viza pentru Statele Unite ale Americii. Sunt o mulțime de formalități urmate de un interviu la Ambasada în urmă căruia se decide dacă ai suficiente garanții să obții viza. Deţinerea unei vize valabile nu garantează însă intrarea în State. La intrarea în țară, te poți lovi de refuzul ofiţerului de poliţie de frontieră care poate consideră că are motive să creadă că te vei abate de la scopul vizitei în acest stat.

Viza pentru Australia o poți obține mult mai simplu, dar ai nevoie de mulțime de documente. O poți obține online prin sistemul eVisitor sau poți depune cererile de vize direct la Ambasadele sau Consulatele Generale ale Australiei din străinătate. Pentru acesta din urmă trebuie să plătești o taxă consulară.

În ceea ce privește Canada, lucrurile stau și mai simplu! Începând cu 5 iunie 2018, cetățenii români pot călători în Canada în scop turistic în baza pașaportului simplu electronic cu date biometrice și a autorizației electronice de călătorie (Electronic Travel Authorization – eTA).

See Also

Iată ce este indicat să fac înainte de a pleca într-o călătorie în afara țării:
– Verifică data de valabilitatea a pașaportului. Acesta trebuie să fie valabil cel puțîn 6 luni la intrarea în orice țară!
Înainte să achiziționezi biletul de avion îți recomand să intri pe siteul Ministerul Afacerilor Externe și să verifici care este regimul vizelor în țară în care urmează să călătorești. Vei găsi o mulțime de alte informaţii suplimentare privind condiţiile de intrare şi şedere prevăzute de legislaţia locală, care se modifică destul de des. Este de asemenea important să verifici și condițiile impuse de țara, sau țările, în care te vei află în tranzit, dacă este cazul.
– Află care sunt condițiile de obținere a vizei și după ce o obții, ține cont de perioada de şedere înscrisă. Dacă depășești limita impusă poți lua amenzi sau chiar interdicții de intrare în țara respectivă.
În alte cazuri obţinerea vizei se va face înainte de plecarea din țară, la ambasadele sau consulatele tării respective din România sau din alte state. Pentru această din urmă e recomandat să nu îți faci planuri de vacanță până nu ați obținut viza.
– Dacă te-ai decis să călătorești singur, lasă familiei din România copii ale documentului de călătorie şi/sau poliţei de asigurare.

Lista tuturor țărilor și a condițiilor în care poți călători o găsești aici.

Drum bun și călătorii lispite de griji!

***

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

© 2020 Doer. Toate drepturile rezervate. Made by 360advertising.

Scroll To Top