Now Reading
#SheDOER: Cristina Zelmat (La Maison)

#SheDOER: Cristina Zelmat (La Maison)

Pe Cristina Zelmat am cunoscut-o mai întâi prin intermediul proiectelor pe care le-a făcut în casele unor prieteni. De fiecare dată am fost impresionată. Când vine vorba despre design de interior, La Maison este cu siguranță un loc de referință al bunului gust. Iar pentru mine este important să ai bun gust (nu cred că este o chestiune superficială), o abilitate care nu prea se cumpără, ci vine la pachet cu educația pe care ai primit-o acasă și cu mediul în care ai crescut. Așa că premisele pentru a fi măcar din acest punct de vedere pe aceeași lungime de undă cu Cristina erau bune. Apoi am trecut pragul showroom-ului pe care îl deține alături de soțul ei, Patrick, și am cunoscut-o personal. Ne-a uitat Dumnezeu vorbind vreo 2 ore. Despre design (că doar am îi am și eu pe ai mei designeri de interior), despre piața din România, despre mentalitatea clienților, mai precis a oamenilor cu posibilități. Clar, e de bine.
Cristina este omul care face magie în ceea ce privește designul interior. Asta dacă te lași pe mâna și expertiza ei. Știe exact ce să recomande clienților și este cu picioarele pe pământ, înțelegând că oamenii trebuie să se mai și încadreze într-un buget (nu, nu este ceva obișnuit în această branșă). Proiectele de amenajare interioară, în special superbele bucătării La Cornue, pe care le gândește personalizat sunt ceva aparte. Despre ele ne povestește și astăzi, într-un nou chestionar #SheDOER.
  1. Ce îți doreai să devii în copilărie?

Nu voiam să fiu nici soră medicală, nici învățătoare… Eu îmi doream să fiu nici mai mult, nici mai puțin decât Președintele României. Îmi aduc aminte că mi se păreau multe lucruri injuste și mă simțeam neputincioasă. Mă gândeam că, dacă ajung președintele României, voi avea puterea să schimb totul.

  1. Cine este sursa ta de inspirație în viața profesională?

Furnizorii cu care lucrăm (n.r. Grange, Baker, Maries Corner, Alexandre Turpault ș.a.), care au experiență de 100 de ani, oamenii talentați, fie că este vorba de un meșter/sculptor sau că este vorba de un mare designer, tot ce ne înconjoară… Câteodată mă suprind mergând pe stradă și admirând cornișele caselor vechi sau felul în care sunt dispuse ferestrele.

  1. Care este cea mai mare provocare cu care te-ai confruntat până acum în activitatea ta?

Hmm, nu pot spune că am avut doar o provocare. La fiecare amenajare ne confruntăm cu situații inedite, învățăm și evoluăm de fiecare dată.

  1. Dar cel mai mare succes de care te-ai bucurat?

Mă bucur în fiecare zi că fac ceea ce îmi place fiind înconjurată de frumos. Cel mai mare succes este atunci când vezi fericirea pe chipul altora… fericire care ți se datorează și ție într-o anumită măsură.

  1. Ce înseamnă pentru tine o amenajare de interior reușită?

Înseamnă că ai transformat o casă în acasă! Am o mare satisfacție când clienții ne spun că nu vor să mai iasă în oraș, pentru că la ei acasă este cel mai frumos… Sau unii se apucă de gătit doar de dragul bucătăriei. Important este să amenajezi casa după gusturile și nevoile celor care locuiesc în ea.

  1. Bucătăria este, din punctul meu de vedere, elementul central al casei. Care sunt criteriile de care ar trebui să ținem cont atunci când ne alegem bucătăria?

Designul unei bucătării este important atât la exterior, în ceea ce privește estetica părților care o compun, cât și la interior, tot ce ține de funcționalitate. Ne gândim la compartimentările din interiorul bucătăriei, la ergonomia ei, la spațiul de lucru (blatul), la iluminatul ei atât în interior, cât și exterior, la tipul de finisaje, la un pian de gătit care poate deveni piesă centrală etc.

  1. Când este recomandat să faci mobilier pe comandă?

Atunci când spațiul este atipic sau când dorești să profiți de fiecare cm pe care îl poți personaliza în diverse feluri.

  1. Care este cel mai important lucru pentru tine atunci când începi un proiect?

Important este să înțeleg cum trăiesc oamenii din acea casă, ce pasiuni au, ce îi face fericiți, ca să le putem realiza casa la care au visat.

  1. Ce te face fericită?

Familia, oamenii din jurul meu, lucrurile simple.

  1. Ce te enervează?

Ipocrizia, faptul că oamenii nu pot spune lucrurilor pe nume. Minciuna. Neseriozitatea. Lenea.

  1. Care este cea mai frumoasă amintire pe care o ai?

Amintiri cu străbunicul meu sub bolta de viță de vie, amintiri cu copii mei, cu soțul meu… întâmplări amuzante din copilărie, când făceam multe prostii cu fratele meu mai mic.

  1. Care crezi că este talentul cu care te-ai născut?

Băiatul meu cel mare mi-a spus odată că, dacă m-ar lăsa pe marginea drumului cu o piatră lângă mine, m-ar găsi vorbind cu aceea piatră. Îmi place să interacționez cu oamenii. Nu știu dacă este un talent, însă ascult oamenii și spun mereu ceea ce cred.

Un alt talent la care lucrez ar fi gătitul… Gătim în familie, de la mic la mare, și ne bucurăm împreună.

  1. Dacă ai putea da timpul înapoi, ce ai face neapărat?

Nu cred că aș schimba nimic, deoarece fiecare pas m-a adus acolo unde sunt acum. Aș petrece mai mult cu cei dragi mie.

  1. Un sfat pe care i l-ai da oricărei femei: Să creadă în ea și să își urmeze visul.

  1. It’s a men’s world?

Eu cred că în spatele fiecărui bărbat de succes se află o femeie extraordinară.

  1. De ce ești un #doer ?

Pentru mine nu există să nu ajungi unde vrei. Există să fii leneș, să renunți sau să te mulțumești cu puțin.

***

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

© 2020 Doer. Toate drepturile rezervate. Made by 360advertising.

Scroll To Top