#SheDOER: Mihaela Teleoacă
E un om atât de bun și de plăcut, că e imposibil să nu-i admiri blândețea și devotamentul pentru familie și meserie. Mihaela Teleoacă a vrut să pornească pe drumul Medicinei, dar s-a oprit când s-a îndrăgostit de Actorie. A reevaluat rapid planul inițial și a ales să urmeze acestă cale, indiferent de obstacolele apărute pe parcurs. Și obstacole au fost din plin, vă imaginați, dar într-un final a reușit și reușește să nu se abată de la principiile ei … de actorie și de viată. Ceea ce este, din punctul meu de vedere, o mare calitate.
1.Ce îți doreai să devii în copilărie?
În copilărie visam să devin mamă, medic, actor, comerciant, regizor, cântaret și multe alte meserii ce îmi faceau cu ochiul în anii aceia în care totul este de culoare roz.
2. Cine este sursa ta de inspirație în viața profesională?
În „profesia de mamă”, pe care am și îmbrățișat-o prima dată pe la 20 de ani, mai exact, bineînțeles ca mama mea mi-a fost model și ajutor. Pregătirea mea intensă pentru a deveni medic s-a oprit în secunda în care m-am îndreptat spre teatru. Aici toate visele mele au căpatat contur; am fost și medic și regizor și comerciant și regină și homeless și chiar cine știe ce-mi mai rezervă viitorul. Dar m-ai întrebat cine mi-a fost „guru” în profesia mea, iar eu n-am decât un nume, doamna Olga Tudorache, de care ne-am despărțit chiar anul acesta.
3. Care este cea mai mare provocare cu care te-ai confruntat până acum în carieră?
Pentru mine fiecare rol este o provocare, am privilegiul să fiu distribuită în partituri deloc facile, care mă stimulează. Repetam pentru un spectacol în două personaje, împreună cu un coleg, iar regizorul și-a manifestat dorința, încă de la lectura textului, de a aduce pentru începutul spectacolului, în scenă, cele două personaje făra haine, urmând ca pe parcursul piesei să se îmbrace la vedere, în fața publicului. Sincer, n-am comentat, dar speram în adâncul sufletului ca regizorul să renunțe la această idee îndrazneață.
N-a fost așa, cu câteva zile înaintea premierei a revenit cu dorința lui, doar că de data asta am fost pregătiți. Repetițiile și faptul că ajunseserăm să ne completăm împreună au făcut ca această provocare sa aibă motivație și justificare. A fost un spectacol foarte bun și o piatră de încercare în cariera mea. Acum nu mă mai opresc și-mi amintesc că tot o provocare a fost și o audiție într-un alt teatru, pentru că-mi doream foarte mult sa lucrez cu un regizor ce urma să monteze un Shakespeare doar cu actrițe.
Totul a decurs în favoarea mea, pâna când am ajuns la ultima probă. Ma aflam în scena cu o actriță care a început să mă pipăie si mai apoi m-am trezit sărutată pasional de ea. Am îndepărtat-o violent și lacrimile mi-au țâșnit incontrolabil, mi-am cerut scuze, mi-am luat bocceluța și am plecat învinsă. Iată și o provocare pe care nu am dus-o la bun sfârșit.
4. Dar cel mai mare succes de care te-ai bucurat?
Succes, în meseria mea de actor, nu știu dacă am avut! Timpul va hotarî dacă aparițiile mele pe scena au modificat… ceva… în cineva?! Pentru mine e clar că am punctat cu succes aducerea pe lume a două minuni de fete!
5. Care este, în opinia ta, rețeta succesului?
Cred cu tărie în lucrul bine făcut, cu dragoste și responsabilitate! Ca în homeopatie – rețeta diferă de la om la om și oricum pe cea a succesului eu n-am aflat-o până acum!
6. Cum este viața unui actor în România?
Viața unui actor în România? E viața unui om obișnuit, doar programul de lucru este invers; când omul normal se duce la serviciu, actorul doarme iar când omul normal ajunge ostenit acasă, actorul își începe ziua de muncă. Lăsând gluma la o parte, viața într-o Românie „debusolată” e grea pentru toată lumea, iar ca actor dacă nu preferi un loc călduț într-un teatru (unde îți vine rândul destul de rar la un rol provocator, cum spui tu) atunci trebuie să faci efortul, de-atfel răsplatit, să joci peste tot unde ești invitat și, ca o consecință, timpul liber dispare.
7. Ce te face fericită?
O sa râzi cu siguranță! Pe mine mă fac fericită, în primul rând, momentele pe care le petrec în familie, dar și petrecerile pe care le dau special ca să-mi adun prietenii. Si crede-mă că m-am „pricopsit” cu vreo 60 de oameni care-mi sunt dragi. Sunt fericită când publicul se uită cu drag la mine la finalul spectacolelor, semn că nu le-am fost indiferentă, când dansez sunt fericită, și când sunt la mare cu câinii mei, și când e soare, sunt fericită și că fetele mele au ochii albaștri și că soțul meu mă iubește… hai, că sunt norocoasă! Nu încetez să-i mulțumesc Celui de sus pentru toate darurile!
8. Ce te enervează?
Sunt clar nervoasă când mi-e frig, când sunt mințită și când mi se răstălmăcesc vorbele și chiar când mi se pun în cârcă afirmații pe care nu le-am făcut niciodată.
9. Care este cel mai important lucru pentru tine?
Cel mai important lucru pentru mine este sănătatea familiei mele și a mea.
10. Care este cea mai frumoasă amintire pe care o ai?
Am dat examen de admitere la Facultatea de Teatru de trei ori și am picat de fiecare dată, cu puțin sub linie. Așa că de fiecare dată când treceam cu mașina tatălui meu prin fața facultații, el claxona violent și amenința: ”Las’ că venim noi la anu’!” Asta este amintirea mea frumoasă despre un om pe care l-am adorat! O amintire care îmi dă puterea s-o iau de fiecare dată de la început!
11. Care crezi că este talentul cu care te-ai născut?
Cum am mai spus, îmi place să adun oamenii lânga mine! Cred în familie și prieteni și cred că cineva trebuie să-i adune laolaltă, măcar de două ori pe an!
12. Dacă ai putea da timpul înapoi, ce ai face neapărat?
Primul ar fi că aș citi mai mult în adolescență și al doilea, cu siguranță aș aduce pe lume mai mulți copii. Măcar 5.
13. Un sfat pe care i l-ai da oricărei femei:
Of, ce greu îmi este să dau sfaturi! De fapt, urasc să dau sfaturi. Dar o să povestesc puțin din ce-am făcut eu până acum. Am fost puternică când a fost nevoie, am iertat și, când am căzut, m-am ridicat destul de repede și am pornit-o mai departe. Nu am stat niciodată singură; am stat până târziu cu ai mei părinți, care m-au susținut; apoi m-am căsătorit și am dat naștere copiilor.
Am fost dintotdeauna pe picioarele mele, am muncit pentru fiecare banuț și nu m-am bazat pe nimeni. Am avut întotdeauna încredere în mine și în steluța mea, mai ales atunci când ceilalți îmi dădeau cele mai mici șanse. Și am spus întotdeauna ce simt, presimt și, mai ales, ce-mi doresc de la viață, dar și de la cei care mi-au stat alături!
14. It’s a men’s world?
Da, dar asta doar pentru că tare le mai place s-o audă. Și nu, pentru că nu mi-am trăit viața până acum, în funcție de ei!
15. De ce ești un #doer?
Habar n-am avut ca sunt! 🙂 Dar dacă spui, asta înseamnă că ce fac eu contează, într-o oarecare măsura și nu pot decât să mă bucur că pot continua!
***