Trucuri pentru un păr sănătos primăvara, de la Geta Voinea.
March 3, 2020
Zilele trecute am dat o fugă la Geta Voinea, ca să îmi ia un pic din vârfuri. Ziceam eu la un moment dat că vreau să-mi las din nou părul să crească lung și drept. Iar asta necesită răbdare și îngrijirea corespunzătoare. Când am ajuns la salon, erau discuțiile în toi despre ce trebuie să faci pentru un păr sănătos primăvara.
Și știți ce am făcut? Am înregistrat toată discuția ca să pot să vă povestesc și vouă despre ce am aflat.
Așadar, de următorii pași trebuie să ții cont pentru un păr sănătos primăvara.
- Este momentul ideal pentru a-ți tunde părul. ”Luna martie este cea mai bună lună din tot anul pentru tuns părul. Este momentul în care totul înflorește, crește, se trezește iarăși la viață”, zice Geta și chiar este ceva ce nu știam. Așa că m-am bucurat că am fost așa intuitivă și că am decis că trebuie să-mi tai vârfurile. În plus, dacă te bate gândul să te tunzi zilele astea, este și mai bine pentru că luna este în creștere, spre maximul ei, deisgur, dacă crezi în acest obicei recomandat de astrologi..
- Este momentul propice pentru o împrospătare a culorii părului. Am vrut să știu dacă la fel ca în cazul tunsorii, există un moment ideal pentru vopsit. Iar răspunsul a fost ”ne vopsim când trebuie”. Vopsitul nu are legătură cu nimic altceva. Este necesar să te vopsești când culoarea devine ternă, când nu mai stă bine părul, în principiu, o dată la o lună. Iar ciclul menstrual nu te încurcă cu nimic. Dacă vorbim despre un baleiaj, acesta se face mult mai rar, chiar o singură dată pe an. De aceea este și o procedură mai scumpă, pentru că necesită mai mult timp de manoperă. Primăvara este momentul în care putem să deschidem culoarea părului, să o facem mai solară.
- Putem să spălăm părul zilnic doar dacă avem un șampon ușor, care curăță blând și care nu face foarte multă spumă. ”Altfel, eu nu recomand spălarea părului în fiecare zi, ci o dată la două zile. Și nu este vorba despre un spălat ca la carte, ci mai degrabă despre o degresare a rădăcinii.” Chiar ar putea fi momentul ideal de a schimba gama de produse pentru îngrijirea părului.
- Foehnul se utilizează pe viteză maximă și foarte rapid. Pentru ondulator se aplică aceeași regulă, nu se ține mult timp pe păr și, în acest caz, e obligatoriu să fie folosită protecția de căldură.
- Aplică o mască de păr, care este mai concentrată decât un balsam și te ajută la hidratarea firului de păr după sezonul rece. Se recomandă o dată pe săptămână, iar balsamul se poate utiliza la fiecare spălat.
- Vitamine naturale pentru primăvară, din fructe și legume.
Cam asta este în mare. Nimic complicat, ci doar bun de reamintit. Că ne mai luăm cu treaba și uităm să avem grijă și de noi. 🙂
***