Now Reading
Work from home în continuare sau reîntoarcerea la birou?

Work from home în continuare sau reîntoarcerea la birou?

La începutul pandemiei, trecerea de la munca la birou la work from home ne-a făcut să ne simțim dezorientați și debusolați. Ce facem? Cum ajustăm lucrurile? Ce schimbări trebuie făcute? Apoi, pas cu pas, am învățat să ne adaptăm și a devenit ceva oarecum normal să lucrezi de acasă. Acum, doi ani mai târziu, s-ar părea că reîntoarcerea la birou a devenit… inconvenabilă. Au apărut alte întrebări. De ce să mai pierd timpul pe drum? De ce să mă trezesc cu două ore mai devreme ca să pregătesc ce am nevoie? Și tot așa.

Adevărul este că putem găsi plusuri și minusuri în orice situație. În funcție de unghiul din care alegem să privim lucrurile. Problema e alta. Când vine vorba despre serviciu, având în vedere că îi acordăm săptămânal (cel puțin) 40 de ore din timpul nostru, trebuie să ne asigurăm că într-adevăr luăm cea mai bună decizie pentru noi, pentru sănătatea noastră, pentru bunăstarea noastră pe termen lung.

Și înainte de a intra în niște idei concrete de solution jurnalism tipic doer.ro, vreau să să relatez o poveste inspirată din fapte reale. 😉

Mă îmbrac ca și când aș pleca de acasă, mă încalț, sunt chiar și un pic aranjată la păr și discret machiată, așa cum aș face-o în mod normal. Mă așez la biroul din dormitorul meu, pentru că doar acolo am avut loc pentru computer și e ceva mai liniștit, și mă apuc de scris un articol pentru site, pentru care am un deadline. Mi-a venit o idee foarte bună și cuvintele se aștern cu rapiditate pe documentul Word. Dar apoi aud, alternativ de la Marc și Eric în decurs de doar 3 minute (fără să exagerez!!!)

“Mama, pot să ies în panatloni scurți?”

“Mama, mai pune 10 lei pe Revolut că nu îmi ajung!”

“Mama, îmi vine bine tricoul?”

“Mamaaaa, ai pus banii?”

“Mama, sunt gata în 5 minute!”

“Auzi mama, ăsta e un alb puțin crem sau mi se pare mie?”

Și totul continuă cu Marc care e veșnic înfometat …  ”Mamaaa, îmi faci și mie ceva de mâncare?” Eric, fiul meu cel tânăr, este nervos că nu-și găsește cheile de la casă (a două oară într-o lună) și trosnește și bufnește de mama focului.

Întrerup ce făceam și mă ridic de la birou. În drum spre bucătărie ca să-i pregătesc ceva de mâncare lui Marc, încerc să-l calmez pe Eric care este din ce în ce mai supărat pe situația lui. Ajung la bucătărie … care este cu fundu-n sus. Chiuveta este plină, mașina de spălat vase la fel. Ce să fac mai întâi? Strâng, pregătesc masa, în timp ce port și un dialog la distanță cu Eric.

Cam așa se scurge o oră … Copiii pleacă la școală și eu încerc să reiau lucrul de unde îl lăsasem. Dar ideile alea pline de entuziasm și-au pierdut forța. De unde totul era simplu, brusc trebuie să-mi storc mintea de cuvinte care să aibă sens unul lângă altul. Mă opresc și mă apuc de strâns prin casă. Sună telefonul, cu treabă, primesc mailuri urgente, intru într-un alt film și o altă energie. Articolul meu, o parte foarte importantă din activitatea mea, trebuie să fie amânat. Îmi făcusem un plan de acțiune, iar totul s-a dat peste cap.

Cam așa arată pe scurt și mult mai puțin intens decât în realitate, un fragment dintr-o zi oarecare, atunci când aleg să nu mă duc la biroul meu. La final de zi, sincer, eu sunt epuizată, iar eficiența mea pe fiecare task în parte nu este cea pe care mi-aș fi dorit-o și pe care aș fi avut-o dacă lucrurile nu se amestecau. Iar ceea ce în fapt s-a amestecat sunt rolurile pe care le îndeplinesc în viața mea.

Și în acest punct, vreau să vă rog să numărați câte roluri îndepliniți fiecare dintre voi:

  • Soț/soție/iubit/iubită/partener de viață
  • Mamă/tată
  • Responsabil cu gospodăria
  • Fiu/fiică și soră/frate
  • Prieten/ă
  • Tu însuți/însăți ca persoană autonomă, cu nevoi și dorințe și ambiții personale în afara familiei? Cu alte cuvinte om în câmpul muncii

Ceea ce am vrut să obțin cu acest exercițiu este să ne arătăm nouă înșine câte roluri avem de îndeplinit zi de zi. Roluri importante fiecare în parte. Importante și INTERDEPENDENTE! Ne dorim să le facem pe toate bine, cât putem de bine. Iar atunci când unul dintre ele este pe minus, devine cu atât mai greu de dus, mai apăsător. Ceea ce am constatat pe propria-mi piele este că atunci când încerc să le suprapun, iese haos.

Pentru mine, Sonia, munca mea a fost dintotdeauna foarte importantă. Felul meu este să muncesc astfel încât să fiu satisfăcută de munca mea. De acolo vine mult din self esteem-ul meu. Munca mea este locul în care mă exprim cel mai bine ca ființă autonomă, acolo îmi reconfirm niște calități și aptitudini, de acolo vin multe recompense, inclusiv cea financiară, care nu poate fi neglijată. Fără acestea mi-ar fi dificil să dau apoi acasă, familiei mele, tot ce am mai bun dpdv emoțional. Ori atunci când muncesc de acasă am remarcat deseori că sunt pusă în fața unei alegeri dificile: să aleg între datorie și afecțiune. Datoria față de mine și față de a asigura traiul familiei mele și afecțiunea pe care îmi doresc să o ofer și de care familia mea are nevoie.

Cum ar trebui să privim lucrurile?

În contextul discuției despre munca de acasă vs. reîntoarcerea la birou, întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem, cred eu, este următoarea: aleg o anumită variantă pentru că știu că este cea mai bună pentru mine sau o aleg pur și simplu din comoditate, pentru că mă gândesc la confortul prezent, fără să iau în calcul și urmările mai puțin plăcute ale alegerii mele?

Am spus că ar putea fi vorba despre comoditate. Să luăm un exemplu. Poate ți se pare că e mai bine să lucrezi de acasă pentru simplul motiv că în felul acesta nu pierzi timpul pe drum. Este adevărat că, indiferent că folosești mijloacele de transport în comun sau mașina personală, tot durează destul de mult să ajungi de acasă la locul de muncă. Știu asta. Totodată, asta nu înseamnă că nu poți găsi o formă constructivă de a petrece timpul respectiv. Poți citi o carte (în autobuz/metrou), poți asculta un audiobook sau un podcast de calitate. Poți chiar să-ți descarci o aplicație și să înveți o limbă străină – pentru asta am chiar și câteva sfaturi, așa că îți las aici articolul: Cum să înveți mai ușor o limbă străină. 

Ceea ce vreau să punctez este că dezavantajele nu sunt chiar atât de mari. Și este în puterea noastră să transformăm minusurile în plusuri. Și acum să trecem la subiect. Care sunt avantajele întoarcerii la birou?

Socializarea cu ceilalți crește gradul de fericire

Pentru că legăturile umane sunt foarte importante pentru starea noastră de bine. Chiar avem nevoie de ceilalți. Față în față, nu prin schimburi de e-mail-uri și mesaje ori videoconferințe. Mediul de lucru s-a schimbat odată cu pandemia. Adu-ți aminte care era gradul de apropiere față de colegii de lucru și cum s-au schimbat lucrurile. Pauza aia scurtă de cafea în care mai stăteați de vorbă despre ce ați făcut în weekend te ajuta nu doar să te relaxezi, ci și să te conectezi cu celălalt. Sau acele scurte schimburi de cuvinte și de priviri cu colegul aflat vizavi de biroul tău. (Nu vă gândiți la prostii!:))

Ședințele sunt mult mai plăcute atunci când au loc față în față, nu pe Zoom sau pe vreo altă aplicație de acest fel. Pentru că în felul acesta simți că ești parte dintr-o echipă, empatizezi cu cei din jur, colaborezi și crești atât profesional, cât și personal. Indubitabil, interacțiunile directe cu ceilalți ne dau o stare de bine și duc la scăderea stresului asociat cu locul de muncă. Nu ești de acord?

Am citit recent o carte care se numește Attached și care vorbește despre modurile de atașament cu care suntem dotați fiecare dintre noi: anxios, evitant sau sigur. Aceste tipuri de atașament nu se referă doar la relația de cuplu, ci la interacțiunea umană în general. Ei bine, atunci când a început pandemia, mulți dintre oamenii cu atașament anxios și evitant s-au bucurat că pot rămâne acasă. Că nu mai este necesar efortul, chinul uneori, de a interacționa cu alți oameni. În căminul lor, se simțeau în siguranță. Dar chiar și aceștia, după o vreme, au început să se simtă … singuri și izolați. Iar reîntâlnirea cu colegii le-a redat glasul. Știu oameni care erau retrași, tăcuți, au început să se deschidă, să devină vorbăreți atunci când au ieșit în lume. 🙂 Și este absolut firesc să fie așa. Pentru că suntem ființe sociale.

Un lucru bun pe care l-a determinat această pandemie este că ne-a arătat că suntem cu adevărat mult mai dependenți unii de alții decât ne place să credem. Relațiile sunt cele care ne ajută să evoluăm. O relație este un schimb de energie. Inclusiv la locul de muncă. Pentru că fiecare, cu propria responsabilitate în companie, depinde la rândul său măcar de încă o altă persoană. Depindem de feedback-ul celorlalți ca să știm că suntem pe drumul cel bun, că am performat bine.

Așa stabilești mai ușor un echilibru între viața personală și cea profesională

Vă voi da un alt exemplu concret. Sunt într-un call la care mă concentrez. Copiii mei, chiar dacă sunt suficient de mari încât să înțeleagă exact că muncesc în acel moment, mă văd totuși că sunt prezentă fizic, la biroul din dormitorul meu, din casa noastră. Și vin la mine fix atunci cu solicitări. Iar eu trebuie să-i refuz. Ce percep ei? Că munca mea este mai importantă pentru mine decât sunt ei. Și nu vreau asta. Iar acesta este unul dintre motivele principale pentru care fac tot ce-mi stă în putere să separ rolurile. Să lucrez în afara casei, iar când sunt acasă să fiu disponibilă pentru familia mea, fără întrerupere.

Pentru că atunci când mergi la birou, granițele sunt clar delimitate: muncești de la 9 la 5. Știi clar că acesta este timpul pe care îl ai la dispoziție ca să-ți duci la bun sfârșit sarcinile, așa încât te organizezi și să reușești să termini la timp. În schimb, când lucrezi de acasă, există tendința de a sacrifica din timpul personal, pentru că ai laptopul de lucru oricând la îndemână, 24 din 24 de ore. Deci poți trimite un e-mail și la ora 8 seara. Și, pentru că te simți inspirat și creativ, pe urmă te poți apuca de făcut prezentarea pentru care ai deadline abia peste câteva zile. Practic, îți lungești singur ziua de lucru.

În schimb, dacă muncești la birou, odată ce ai plecat de acolo te decuplezi de la sarcinile de lucru. Pentru că, de exemplu, nu ai unde să verifici dacă ai primit răspuns la e-mail-ul ăla important. Laptopul a rămas la birou. Tu ești acasă, te relaxezi, îți vezi de ale tale.

Oricum, acesta este un subiect care ne vizează pe toți, indiferent unde anume alegem să lucrăm. Toți putem cădea în capcana de a ne sacrifica prea des și prea mult din timpul personal pentru carieră. Motiv pentru care am scris pe larg despre această problemă în articolul Viața profesională și viața personală. Cum găsești echilibrul?

See Also

Faci mai multă mișcare

Aici aș vrea să punctez două aspecte. În primul rând, este vorba de mișcarea de zi cu zi. Mersul pe jos. Pe cât de simplu, pe atât de necesar pentru sănătatea organismului tău. Pentru că întărește sistemul imunitar, te ajută să menții o greutate optimă, îmbunătățește nivelul colesterolului bun, reduce riscul apariției anumitor afecțiuni, îmbunătățește calitatea somnului, îți dă mai multă energie, reduce stresul, îmbunătățește starea de spirit și nu numai.

Lucrând de acasă, cresc șansele că tu să nu faci minimul de mișcare zilnică necesară pentru a avea o stare de sănătate bună pe termen lung. În schimb, dacă ieși din casă ca să mergi la lucru, sigur faci mai multă mișcare decât plimbându-te dintr-o cameră în alta.

În al doilea rând, este vorba și despre sport. Măcar o dată sau de două ori pe săptămână ar fi bine să facem un tip de mișcare care să ne solicite mai mult corpul. Tot despre sănătatea noastră pe termen lung este vorba. Dacă oricum ieși din casa ca să mergi la muncă, sunt șanse mai mari să faci o oprire și la sala de sport. Apropos de sport, am vizitat nou amenajatul sediu al Metropolitan Life și am rămas super impresionată. Există nu doar spații de recreere sau în care pur și simplu să stai comod când lucrezi la laptopul tău, dar s-au gândit să ofere echipei de #TheMetropolitans și benzi de alergare pe care să se poată urca oricând simt nevoia să-și dezmorțească picioarele. Totul urmat apoi de un mic moment de relaxare pe … scaunul de masaj. 🙂

Și sănătos, și într-o formă fizică bună. Sună bine, nu-i așa? Și, în funcție de tipul de mișcare pe care vrei să-l faci, am cateva sugestii vizavi de Ce echipament de sport să porți la fiecare antrenament.

Ești mai productiv

Atât la locul de muncă, cât și pe plan personal. Pentru că nu mai ai parte de distragerile de acasă. Te poți concentra exclusiv pe ce ai de făcut, nu ești nevoit să faci pauze ca să te ocupi de alte lucruri și, astfel, să-ți ieși din ritm. Totodată, când ai nevoie de o informație, o poți afla în câteva secunde – întrebi colegul din stânga. Nu mai e nevoie să faci niciun videocall sau să trimiți mesaje și să aștepți un răspuns. Rezolvi totul mai repede, ești cu adevărat eficient.

Și, la fel de important, atunci când iei o pauză înseamnă, într-adevăr, că iei o pauză. Acasă, în schimb, înseamnă că pui la spălat niște haine, că faci puțină ordine sau că te duci la magazin după ceva ce ai nevoie. La birou ai zone special amenajate unde angajații se pot relaxa. Mintea are ocazia să se liniștească. Uneori chiar e necesară o pauză ca să redevii productiv.

Respecți un anumit program

Iar acesta reprezintă clar un avantaj pe termen lung. Pentru că te ajută să fii mai disciplinat, să faci la timp ce ți-ai propus, că gestionezi mai bine și mai atent timpul de care dispui. Te trezești, îți faci de mâncare, te îmbraci pentru lucru, iei metroul, ajungi la birou, interacționezi cu ceilalți, faci ce ai de făcut. S-a făcut ora 5, deci pleci acasă. Dar poate te oprești în oraș și te duci la o plimbare. Poate mergi la un concert. Ești mai atent cu timpul tău personal și îl fructifici. Pentru că granița dintre timpul de lucru și timpul tău este clar delimitată. Totodată, scad riscurile de a face burnout sau de a deveni anxios sau apatic.

Și cred că lista poate continua. Iar ca să finalizez acest text într-o notă amuzantă, o să vă spun că eu cred că-și pentru femeia din mine este important să ies din casă. Păi, ce fac eu cu toate rochiile și poștele și pantofii aia din dulap care nu au mai văzut lumina zilei? Mulțumesc echipei Metropolitan Life, cu care mă cunosc de mulți ani, pentru ocazia dată de a mă gândi mai profund la acest subiect și de a-mi reda și mie, chiar mai mult decât își imaginează, cheful de a mă duce la mine la birou!

Tu de ce vrei să te reîntorci la birou? 

Foto: Andreea Retinschi

***

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

© 2020 Doer. Toate drepturile rezervate. Made by 360advertising.

Scroll To Top