Now Reading
Cum poți deveni specialist în sanatatea ta (chiar și fără studii medicale)

Cum poți deveni specialist în sanatatea ta (chiar și fără studii medicale)

 

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am învațat în toți anii de „Vreau să fiu sănătos” este că noi suntem principalii responsabili pentru sănătatea noastră. E adevărat că doctorul identifica problema, că analizează istoricul nostru medical şi propune soluţii sau tratamente, pe care le monitorizează ulterior, dar, până a ajunge la medic, noi suntem cei care trebuie să ne preocupăm în primul rând de felul în care ne simţim.

Iar pentru acest lucru nu avem neapărată nevoie de studii de Medicină, ci doar de puţină atenţie şi responsabilitate. Sunt simptome pe care nu trebuie să le ignorăm, informaţii pe care le putem pune cap la cap, reguli minime de care să ținem cont!

Eu, tu, noi toţi trebuie să devenim conştienţi de sănătatea noastră. Am adunat câţiva paşi esenţiali de urmat pentru a avea grijă de noi… întotdeauna.

Asta trebuie să faci pentru a deveni specialist în sănătatea ta!

Ţine o evidenţă a tuturor problemelor tale medicale. De la reţete primite la copii ale analizelor şi radiografii, păstrează toate aceste documente într-un dosar, pentru că nu ştii niciodată când vei avea nevoie de ele. S-ar putea că, la un moment, să ai nevoie să mergi la un medic de o anumită specialitate

pentru o afecţiune, iar el să aibă nevoie de toate acestea pentru a îţi recomandă cele mai bune soluţii. Este important să ştim ce pastile luăm, ce tratamente urmăm, cu ce probleme ne-am mai confruntat, pentru că medicul să facă acele conexiuni de care avem nevoie pentru a ne fi bine.

Discută deschis cu medicul despre orice problema ai avea. Mulţi medici mi-au povestit despre reţinerea şi omisiunile aparent nevinovate ale unor pacienţi care le-au călcat pragul. „Da, am luat pastilele, poate am uitat o dată, dar în rest…”, „Nu, n-am mâncat grăsimi”, „Nu m-a durut nimic până ieri” – uneori, oamenii găsesc scuze chiar mai puţin plauzibile decât deja celebra „Mi-a mâncat câinele tema”. Abilitatea doctorului de a pune diagnosticul corect şi de a stabili un plan de tratament eficient depinde şi de abilitatea ta de a-l informa corespunzător despre problemele tale de sănătate. Nu trebuie să îţi fie ruşine sau teamă – medicul nu este acolo că să te judece!

Scapă de lucrurile care îţi fac rău. Şi aici mă refer la factorii nocivi atât pentru organism, cât şi pentru sănătatea ta mentală. Adopta un regim alimentar echilibrat (mai multe fructe şi legume, mai puţine alimente procesate, junk food, sucuri pline de coloranţi), renunţă la fumat (nu mai e nevoie să îţi spun cât de mult rău va face, nu-i aşa? Stabileşte o dată fixă să te laşi de fumat, ia-ţi plasturi cu nicotină, apelează la metoda lui Allen Carr, la ajutorul prietenilor, fă-ți un plan, important e să faci tot posibilul sa scapi de acest obicei), ai grija să nu exagerezi cu băutura, fa sport (poţi începe chiar şi cu 20 de minute de mişcare pe zi) şi ai grijă să te odihneşti şi să te relaxezi.

Informează-te, dar nu te baza pe ce îţi spune domnul „doctor” Google. Şi cred că acesta este una dintre cele mai importante reguli de care să ţii cont. Dacă te apuci să cauţi pe Internet ce probleme ai, nu numai că vei descoperi cele mai tragice scenarii care corespund simptomelor tale, dar vei află şi despre aşa zise metode de vindecare… care mai degrabă te pun în pericol. Pentru că Google nu îţi face analize, Google nu te examinează, Google nu îţi studiază istoricul medical. E bine să cauţi informaţii, să citeşti studii de specialitate (publicate de universităţi sau de instituţii de profil, nu de „cercetătorii britanici”), dar, când vine vorba de tratarea unei probleme de sănătate, trebuie apelezi la sfatul avizat al medicului.

See Also

Doctorul tău este specialist în medicină, dar tu eşti propriul specialist. Te cunoşti şi îţi cunoşti organismul mai bine decât oricine. Aşa că vei fi primul care va sesiza dacă totul e bine sau dacă, dimpotrivă, ceva este în neregulă. Caută răspunsurile potrivite la întrebările care te macină. Iar dacă ţi se pare că medicul tău nu te ajută sau că soluţiile sale nu sunt tocmai adecvate, poţi oricând să ceri o a două opinie. Sau a treia sau a patra. E dreptul tău, e sănătatea ta în joc!

Şi chiar aşa, sunt curioasă: voi prin ce experienţe aţi trecut cu medicii? Cu ce tipuri de cazuri v-aţi confruntat până acum?

 

Foto: Pixabay

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

© 2020 Doer. Toate drepturile rezervate. Made by 360advertising.

Scroll To Top