Arta de a asculta într-o lume în care toată lumea vorbește. Ce putem învăța dintr-un turneu de muzică de cameră.
Nu doar o dată mi s-a întâmplat să merg la o prezentare sau la un concert și personale care mă însoțeau să nu se poată concentra mai mult de 5 minute pe ceea ce se petrecea pe scenă. Dincolo de faptul că timpul de atenție s-a redus semnificativ pe măsură ce tehnologia și Social Media au intrat în viețile noastre, am observat că oamenii au uitat că arta de a asculta este o formă de eleganță. Este ceva ce nu are legătură cu felul în care te îmbraci, nu se măsoară în prețul obiectelor pe care le purtăm și nu poate fi obținută printr-o rezervare la un restaurant sofisticat sau prin accesul într-un cerc considerat exclusivist. Este eleganța omului care știe să asculte.
Mă refer la momente aparent banale precum să asculte o poveste fără să o transforme imediat într-una despre sine, să asculte un om fără să-și pregătească răspunsul în timp ce acesta încă vorbește, să asculte o muzică necunoscută fără să se grăbească să decidă că nu este pentru el sau să intre într-un loc vechi și să-i observe urmele înainte de a-i căuta unghiul cel mai bun pentru fotografie. Știți despre ce vorbesc? 🙂
Simt că trăim într-o epocă în care aproape toată lumea are ceva de spus (chiar și cei care nu au nimic de spus tot se încăpățânează să zică) și din ce în ce mai puțini par să mai aibă răbdare să primească, ascultarea a devenit un gest aproape radical. Suntem înconjurați de atât de multe sunete, dar nu neapărat de sens. Muzica ne însoțește în mașină, în magazine, la sală, în căști, în restaurante și în videoclipuri de câteva secunde. Rareori însă îi oferim spațiul complet al atenției noastre.
Poate tocmai de aceea un concert de muzică de cameră este astăzi mai mult decât o experiență artistică. Este un exercițiu de prezență, o invitație de a încetini. Este genul de experiență în care tot ceea ce ni se cere este doar să fim acolo cu trupul dar mai ales cu sufletul deschis și receptiv. Și să ascultăm.
Aceasta este una dintre ideile prin care poate fi înțeles un eveniment cultural precum Festivalul SoNoRo Musikland, ajuns în 2026 la cea de-a opta ediție. La festivalul SoNoRo din București știți deja că merg de mai mulți ani și, trebuie să recunosc, că am avut parte de experiențe absolut minunate, în timpul concertelor dar și ulterior, când lumea se adună la un loc cu artiștii iar interacțiunea devine una de prietenie.
La SoNoRo Musikland am ajuns însă doar o singură dată, în 2021, când întâmplarea a făcut să fi fost în vacanță fix în satul Criș, unde avea să urmeze unul dintre concertele turneului. În curtea castelului Bethlen (atenție, nu Bethlen-Haller din Cetatea de Baltă). Eram cazată chiar la Bethlen Estates, o proprietate lipită de castel și așa am aflat ceea ce urma să se desfășoare. Am reușit să cumpăr bilete pe ultima sută de metri și așa am ajuns să am parte de o experiență muzicală din cele despre care auzim în povești despre cum Sting concertează pentru un public redus în casa sa din Italia. Într-un sat din România, în curtea unui castel renascentist în curs de restaurare, în jur de 100 de persoane au savurat un repertoriu așa cum doar Răzvan Popovici și echipa știu să construiască … cu poveste, cu crescendo, cu educație subtilă în paralel. A fost un vis!
Iar seara următoare a fost și ea ceva ieșit din comun pentru că plouase cu bulbuci iar locația concertului, Cross Country Farm, adică o fermă de cai, fusese înnecată de acea ploaie, scaunele ude, curentul picat. Organizatorii s-au regrupat însă rapid și au scos căpițe de fân din grajduri, au adus lumânări cu care au împânzit curtea și așa s-a desfășurat unul dintre cele mai spectaculoase momente muzicale la care am participat eu.
Așa că anul acesta abia aștept să văd ce surprize mă vor aștepta, mai ales pentru că am pe listă trei concerte, trei locații diferite, trei momente din zi.
Dacă sunteți în zonă sau vreți să vă faceți de drum, atunci să știți că festivalul începe vineri, 17 iulie 2026, la Sibiu, și se încheie luni, 27 iulie, la Poiana Brașov. Timp de 11 zile, traseul său trece prin Sibiu, Avrig, Porumbacu de Sus, Copșa Mare, Sighișoara, Meșendorf, Criț, Viscri și Poiana Brașov. Programul cuprinde 16 evenimente: concerte, jam-session-uri și ateliere muzicale pentru copii.
Este, în egală măsură, un festival și o călătorie. Dar nu una construită în jurul grabei de a bifa cât mai multe obiective. Este o călătorie în care drumul dintre locuri contează aproape la fel de mult ca evenimentul de la destinație. În care peisajul, arhitectura, istoria și muzica devin capitole ale aceleiași povești.
Am confundat prea mult timp rafinamentul cu apartenența
Muzica clasică a suferit, probabil mai mult decât alte forme de artă, de pe urma unei reputații care nu îi aparține în întregime. A fost așezată într-o zonă percepută drept solemnă, dificilă și uneori intimidantă. Mulți oameni cred că, înainte de a merge la un astfel de concert, ar trebui să știe ceva. Să recunoască un compozitor, să înțeleagă structura unei lucrări, să distingă o epocă muzicală de alta sau măcar să cunoască exact momentul în care este permis să aplaude. De aici apare una dintre cele mai persistente confuzii culturale: ideea că rafinamentul ar fi un cod secret cunoscut doar de cei inițiați.
În realitate, cunoașterea poate adânci o experiență, dar nu este condiția care ne dă dreptul să o trăim. Nu trebuie să cunoști construcția unei sonate pentru a simți neliniștea, tandrețea sau melancolia din ea. Nu trebuie să poți explica tehnic de ce un anumit pasaj te emoționează. Uneori, tocmai neputința de a explica este dovada că arta a ajuns într-un loc în care limbajul obișnuit nu mai este suficient. Chiar nu ai nevoie de absolut niciun certificat de competență pentru a te lăsa cuprins de muzică. Vă spune asta un om care acum 20 de ani era ”târât” cu forța la festivalul Enescu, moment în care i-am cunoscut personal de pe pe Nigel Kennedy și Alexandru Tomescu. De atunci, am ajuns în punctul în care Fac tot ce pot să nu ratez momentele muzicale cele mai voluptoase ale festivalului.
Așa și cu concertele de muzică de cameră. Ele, tocmai pentru că nu au amploarea acustică pe care o oferă o orchestră, aduc ceva diferit: conexiune mai intensă între artist și public. Fix de aceea am ajuns să mă apropii și atât de mult de SoNoRo. Răzvan Popovici, violonist și fondatorul festivalului, are acest talent deosebit de a introduce audiența în povestea fiecărui concert, de a împărtăși experiențe personale și pline de umor sau învățăminte din turnee trecute și din viața de muzician. Așa că am prins gustul și pentru acest tip de manifestare culturală pe care o consider extrem de valoroasă.
Un program precum cel al SoNoRo Musikland, care include lucrări importante ale muzicii de cameră, dar și improvizație, jazz și crossover, creează mai multe porți de intrare. Nu presupune că publicul trebuie să se încadreze într-un singur tip de ascultare. Jam-session-urile, de pildă, aduc spontaneitate și reduc distanța simbolică dintre scenă și sală. În locul ideii de obiect cultural perfect, intangibil și fix, apare experiența muzicii ca dialog viu despre care veți citi în rândurile de mai jos.
A auzi nu este același lucru cu a asculta
Revenind la laitmotivul acestui articol … știți, auzul este biologic. Ascultarea este o alegere. Auzim ceea ce se întâmplă în jurul nostru chiar și atunci când nu ne interesează. Ascultarea însă presupune o decizie: aceea de a-i oferi celuilalt – om, muzică sau loc – o parte din atenția noastră. Într-o conversație, ascultarea înseamnă să nu întrerupi. Într-un concert, înseamnă să nu tratezi liniștea dintre două fraze muzicale ca pe un gol care trebuie umplut. Într-o călătorie, înseamnă să nu reduci un sat la fațadele sale frumoase și un patrimoniu la decorul unei postări. Muzica de cameră ne vorbește exact despre această formă de atenție.
Așa cum spuneam și mai sus, spre deosebire de experiența grandioasă a unei orchestre mari, muzica de cameră ne apropie de conversația dintre instrumente. Vocile sunt mai ușor de urmărit. Un instrument propune, altul răspunde. Unul înaintează, altul susține. Uneori se contrazic, alteori se întâlnesc. Un muzician conduce pentru câteva clipe și apoi lasă spațiu altuia. Nu este o întrecere pentru cine se aude cel mai tare ci este un exercițiu de relație.
Poate că tocmai de aceea muzica de cameră poate fi privită și ca o lecție despre cum am putea trăi împreună. Armonia nu apare atunci când toate vocile devin identice dar ea se generează atunci când fiecare își păstrează identitatea, dar rămâne atentă la celelalte. Când știe când să intre, când să se retragă, când să susțină și când să conducă. Frumos nu, acest dans al instrumentelor?! Aș putea spune că este ca o imagine aproape ideală a unei conversații bune, a unei relații sănătoase și chiar a unei comunități funcționale.
În lumea noastră, în schimb, suntem adesea încurajați să ne facem auziți cu orice preț. Să avem opinii rapide, poziții ferme, răspunsuri imediate. Spațiul public pare uneori o cameră în care toate instrumentele încearcă să cânte solo în același timp. Un concert ne amintește că expresia personală nu este suficientă. Mai este nevoie și de măsura cu care intrăm în relație cu ceilalți.
Un festival care nu separă muzica de loc
SoNoRo Musikland are o particularitate esențială: muzica nu este așezată într-un spațiu neutru, care ar putea exista oriunde. Concertele intră în dialog cu locurile care le găzduiesc.
Biblioteca Județeană ASTRA din Sibiu, unde are loc deschiderea festivalului, nu este doar o sală cu o acustică potrivită. Este legată de istoria primei biblioteci publice a românilor din Transilvania. Biserica Romano-Catolică „Sfânta Treime”, Sala Oglinzilor a Forumului Democrat al Germanilor din Sibiu, Muzeul de Artă Contemporană Brukenthal, bisericile fortificate din Copșa Mare și Meșendorf, Casa din Viscri a Regelui Charles al III-lea sau spațiile din Criț și Viscri nu sunt simple fundaluri. Ele adaugă muzicii timp, memorie și context.
La acestea se adaugă, în ediția din 2026, locuri noi precum Somarest din Avrig, Porumbacu 216 și Swissôtel din Poiana Brașov, unde va avea loc ultimul eveniment al festivalului.
Într-un spațiu istoric, muzica este ascultată altfel. Nu pentru că devine automat mai valoroasă, ci pentru că suntem obligați să percepem mai multe straturi ale experienței. Zidurile unei încăperi sau cele care ne înconjoară într-un anumit spațiu, vin la rândul lor cu un rol care se simte. Lemnul, piatra, proporțiile și urmele trecerii timpului schimbă felul în care ne raportăm la sunet. Într-o biserică fortificată, o notă nu se oprește în momentul în care instrumentul a încetat să o producă. Continuă pentru câteva clipe în arhitectură. Este preluată de spațiu, purtată și întoarsă spre public. Personal ador concertele în biserici și în spațiile deschise dar relativ înguste, gen grădini. Aceasta este una dintre marile calități ale festivalurilor construite în jurul patrimoniului: nu ne invită doar să vedem un loc, ci să îl trăim.
Un monument vizitat în fugă rămâne o imagine. Dar un monument lângă care ai stat în liniște, ai ascultat o muzică și ai simțit temperatura zidurilor devine o amintire. Iar ceea ce devine amintire personală are mai multe șanse să fie respectat și protejat.
Transilvania nu este doar un decor frumos pentru SoNoRo
Înainte de a închide această ”dizertație” despre profunzimea actului de a asculta, vreau să mai las câteva idei despre ceea ce mai înseamnă SoNoRo Musikland, și anume o invitație de a privi altfel locurile prin care trece. În ultimii ani, satele transilvănene au devenit extrem de vizibile. Casele colorate, obloanele, porțile, dealurile și bisericile fortificate circulă neîncetat în imagini. Această vizibilitate poate fi benefică, dar vine și cu un risc: acela de a transforma patrimoniul viu într-o scenografie consumată rapid. Frumusețea unui sat nu este desprinsă de oamenii care trăiesc acolo. Nici de ritmul comunității, de drumuri, de fragilitatea clădirilor sau de echilibrul dintre vizitatori și viața locală.
Festivalul vorbește explicit despre Colinele Transilvaniei ca destinație de ecoturism și propune, prin parteneriatul cu UNESCO Bus, o formă de mobilitate mai responsabilă. În zilele de 21, 22, 23, 24 și 25 iulie sunt prevăzute curse speciale adaptate programului festivalului. Cei care își rezervă locuri la concertele din datele respective prin Eventbook primesc un cod de reducere de 20% pentru călătoria cu UNESCO Bus, pentru că nu este suficient să admirăm un loc. Cred că este important să ne întrebăm despre ce lăsăm în urma noastră.
Festivalul se deschide pe 17 iulie și ține 11 zile. Vă invit să consultați programul complet pe site-ul https://musikland.sonoro.org/en/ și să vă luați bilete la unul sau la mai multe concerte, dacă sunteți în zonă. Sau poate vă organizați o ieșire spontană fix pentru un astfel de motiv. Eu așa am făcut și voi fi prezentă la trei concerte. 🙂 Dar nu vă spun la care, ca să nu vă influențez! Sper să ne vedem prin Transilvania și să ascultăm împreună!
***