Idei de cadouri de Crăciun sub 200 de lei
Mai e puțin, puțin de tot! Și știu că și voi alergați în toate direcțiile în perioada asta în căutarea cadoului perfect. Pentru soț, iubit, mamă, copil, cea mai bună prietenă, colegi, șefi… și lista poate continua. Cum am promis că va fi un decembrie cu inspirație festivă, astăzi am zis să dau o raită (virtuală) prin magazine și să vă propun câteva idei de cadouri de Crăciun… pentru toate gusturile și buzunarele. Că așa e frumos: să fim #doers și să găsim soluții în orice moment.
Pentru mame, surori, prietene…
… colecția Winter Wonderland de la Sephora mi se pare un pariu câștigător. Practic, poți face zeci de combinații între produse și accesorii de beauty pentru a alcătui cel mai simpatic cadou. Setul de mâini mi se pare o idee bună, pentru că știm cu toții că gerul și vântul rece ne dă peste cap textura pielii. Iar setul de baie mi se pare numai bun pentru un răsfăț de seară, după o zi plină!
Pentru soț, iubit
Știți deja că nu refuz niciodată să beau un pahar de vin. E chiar sănătos și numai bun în serile în care ieșim în oraș sau stau cu soțul meu la un film/ne vizitează prietenii și organizăm o mică reuniune acasă. Iar când am nevoie de un vin bun, intru pe www.unvinpezi.ro și comand ceva delicios de acolo.
Pentru colegii de la birou
Dacă trebuie să îi dăruiești ceva unui coleg pe care nu îl cunoști foarte bine, mizează pe lucruri cu care nu ai cum să dai greș. Un set de lumânări sau poate o carte cu fotografii de Crăciun, rețete și povești? Eu zic că sună bine.
Pentru mamă, prietene
Dacă mamei tale sau unei prietene bune îi place să bea ceai, un ceainic cu model festiv e o idee demnă de luat în calcul.
Pentru bunici
De o pătură pufoasă și moale se vor bucura toți bunicii. Eu am găsit câteva modele numai bune de făcut cadou.
Pentru o prietenă bună
Știu cel puțin 3 prietene care ar adora setul de mai jos, pentru că adoră să se joace cu aromele de iarnă.
Pentru copii
LEGO e magic, indiferent de vârstă. Știu că e un cadou numai bun pentru un copil, dar zic că nici adulții nu l-ar refuza. 😀
***