Variante de împachetat cadouri care sunt prietenoase cu mediul înconjurător și prin care nu faci risipă de resurse.

Anul acesta mi-am propus ca, prin acțiunile mele, să am mai multă grijă față de mediul înconjurător decât am avut până acum. Ceea ce este valabil și când vine vorba de împachetat cadouri. Pentru că, dacă stai să te gândești, cea mai mare parte a materialelor, a pungilor, a panglicilor și a ambalajelor pe care le folosim ajung, într-o clipă, la gunoi. O risipă!
Ca idee introductivă, mă bucură nespus să constat că interesul pentru mediul înconjurător este pe un trend ascendent în România, conform unui studiu realizat de Reveal Marketing Research.
Astfel s-a constatat că:
- 8 din 10 români declară că își colectează gunoiul menajer selectiv;
- 53% dintre respondenții cu vârsta cuprinsă între 25 și 34 ani declară că folosesc în cea mai mare parte a timpului metode de transport ecologice;
- În ceea ce privește partea de construcții și materiale de construcție, la achizitionare contează în proportie de 51% atributul ”prietenos cu mediul înconjurător”.
În contextul actual al schimbărilor climatice, acțiunile concrete în vederea combaterii acestora devin tot mai necesare. Așa se explică faptul că românii se arată dornici să colecteze gunoiul menajer selectiv (56%).
Primesc o cantitate mare de pachete și deseori am fost nemulțumită în sinea mea de cantitatea de ambalaje utilizate și care sfârșesc la gunoi în secunda doi. Astfel că m-am gândit să scriu despre câteva variante de împachetat cadouri care sunt prietenoase cu mediul înconjurător și prin care nu faci risipă de resurse.
• Furoshiki
Furoshiki a depășit granițele Japoniei, ajungând să se răspândească în întreagă lume. Este o variantă populară de împachetat cadouri pentru că este eco friendly. În mod tradițional, japonezii folosesc furoshiki pentru a împacheta și transporta diferite obiecte. Și asta de mai bine de 1000 de ani. Ce este furoshiki? Este o bucată de material din mătase sau bumbac, de diferite mărimi, dar neapărat de formă pătrată.
Iar variantele de împachetat să știi că sunt numeroase. Și, indiferent de forma obiectului, sigur vei găsi un mod de a-l împacheta frumos. De la cutii și cărți până la mingi și sticle. Iar pe YouTube găsești o mulțime de tutoriale în funcție de forma cadoului. Sunt toate la un clic distanță. Iar eu îți las aici unul, în speranța că te ademenesc să încerci și tu să împachetezi cadourile în felul acesta inedit.
• Ce ai prin casă și-ți prisosește
Probabil că, atunci când cumperi un cadou, gândul următor este să cumperi și ceva în care să-l ambalezi. Dar nu mai bine arunci mai întâi un ochi prin casă, că să vezi ce ai putea folosi? Așa îți pui puțin la lucru și creativitatea, căci sigur vei găsi variante ingenioase.
Poate ai vreo hartă rutieră pe care, la cât de “mult” o folosești, mai degrabă se pune praful. Sau o carte care stă degeaba în bibliotecă, pentru că știi că nu o să o mai răsfoiești. Ori un cercel mare și plăcut la vedere, dar căruia i-ai pierdut perechea. Panglici, borcane, diverse tipuri de hârtie… Gândește sustenabil și dă-le o nouă viață!
Totodată, nu mai arunca la gunoi ambalajele cadourilor sau ale pachetelor pe care le primești, ci păstrează-le ca să le refolosești. E un comportament responsabil față de mediul înconjurător.
• Cutii
Dacă faci o estimare a comenzilor pe care le primești într-un an, cred că nu mă înșel când spun că numărul lor ajunge lejer la două cifre. Dacă nu chiar la trei, în cazul celor avizi după cumpărături. Așa că, data viitoare când îți bate curierul la ușă, nu mai pune la gunoi cutia imediat după ce ai despachetat coletul. Păstreaz-o! Și, în loc să cumperi din magazin cutii speciale de cadouri, folosește-o pe aceasta. Știi deja cum să folosești ce-ți prisosește prin casă pentru a o înfrumuseța, nu-i așa?
• Hârtie
Cel mai important lucru pe care ar fi bine să-l ții minte este că hârtia de ambalat lucioasă nu poate fi reciclată. Deci caută să o eviți. Nota 10 cu steluță dacă pentru împachetat cadouri folosești bucăți de hârtie pe care le ai deja prin casă și de care nu mai ai nevoie.
De exemplu, eu am împachetat de curând un cadou și am folosit o partitură. O aveam de ani de zile și mi-am spus că, dacă tot stă acolo degeaba, mai bine ar fi să-i găsesc o nouă întrebuințare. Am pus și o panglică pe care nici măcar nu-mi mai amintesc de unde am luat-o sau cum a apărut la mine și voilà! Un cadou împachetat în hârtie pe care o aveam deja în casă. O alternativă ar fi să folosești paginile unei cărți de care nu mai ai nevoie.
• Detalii de efect
Renunță la panglicile și fundele din plastic. Caută alternative care nu numai că dau un aer aparte cadoului tău, dar care sunt și prietenoase cu mediul înconjurător. Crenguțe, frunze, batoane de scorțișoară, conuri de brad, flori de bumbac ori fire de eucalipt și nu numai. Oricare dintre acestea, odată prinse cu puțină sfoară sau cu o panglică din material textil, arată nemaipomenit.
• Plăsuțe din material textil
O alternativă la plasutele de cadouri din hârtie sunt cele făcute din material textil. De ce? Pentru că cel care primește cadoul din partea ta nu o va arunca, dat fiind că ele pot fi folosite pe urmă și în activitățile de zi cu zi. Sunt rezistente, deci au o durată de viață mult mai mare decât cea a plaselor din hârtie. Și sunt versatile, deci în egală măsură poți să le folosești când ieși în oraș sau când mergi la piață.
• Benzi adezive
Ideal ar fi să renunți la scotch și, în schimb, să folosești benzi adezive biodegradabile. Ele sunt făcute dintr-un strat de hârtie peste care s-a pus un strat de adeziv, și anume clei. Sau există și o variantă de împachetat cadouri fără a folosi absolut nimic pentru a lipi hârtia:
La ce să fii în permanență atent dacă ești în căutare de variante de împachetat cadouri care sunt prietenoase cu mediul înconjurător și prin care nu faci risipă de resurse?
• Întrebuințează materialele care pot fi refolosite.
Dacă tot au fost consumate resurse pentru a produce ambalajul respectiv, atunci hai să încercam să-i prelungim durata de viață cât putem de mult. Îl folosești tu, îl folosește și cel care l-a primit și poate chiar îl dă și el mai departe unei a treia persoane. În felul acesta nu facem risipă și consumăm mai puține resurse naturale.
• Folosește materiale care pot fi reciclate.
Știu că, deseori, primul nostru gând este să împachetăm cadoul într-un ambalaj care să arate cât mai bine cu putință. Dar primul nostru gând ar trebui să fie să împachetăm cadoul într-un ambalaj care este reciclabil. Așa cum avem grijă de cei dragi, cumpărându-le cadouri prin care vrem să le arătăm că ținem la ei, tot așa trebuie să avem grijă și de natură, folosind materiale care pot trece prin mai multe cicluri de reciclare.
• Utilizează totul cu măsură.
Adică nu folosi mai multe materiale decât este cazul. Cu alte cuvinte, nu împacheta excesiv. În felul acesta, la final va fi mai puțin de aruncat. De exemplu, poate că ți se pare amuzant să pui un cadou în mai multe cutii, ca și cum ar fi o Matrioska. Dar gândește-te numai la cantitatea de gunoi produsă odată cu despachetarea. Nu ți se pare că ar fi o risipă?
Și dacă tot am vorbit despre împachetat cadouri, mă gândesc că poate, acum, nu strică să vin și cu câteva idei de cadouri care, zic eu, sunt speciale. Așa că, dacă vrei să te inspiri, îți las link-ul aici.
***