#SheDOER: Lorena Buhnici
De la început trebuie să îți spun că nu am cum să nu o plac pe Lorena. Suntem născute la diferență de o zi și semănăm atât de tare, încât ne-am decis să ne alintăm ”Sis”. Ca să exemplific, dacă ne adresezi o întrebare, există șanse foarte mari să îți dăm răspunsuri parcă trase la indigo. Bun, acum că am clarificat partea subiectivă a poveștii, află despre Lorena Buhnici că este una dintre acele persoane publice pe care eu le apreciez nemaipomenit de mult tocmai pentru că nu au căutat neapărat acest drum și pentru că nu sunt dispuse să facă absolut orice doar pentru a fi în atenția publicului. Reușește să împresioneze prin calitatea muncii ei, prin implicare, prin consecvența cu care merge pe drumul ei, prin seriozitate și un foarte bun simț organizatoric. Pe blog-ul personal www.lorenabuhnici.ro și pe canalul de YouTube postează niște interviuri pe care le urmărești sigur cap-coadă. Dar pe lângă asta, ține în mână una dintre cele mai puternice platforme online dedicate bărbaților, www.cavaleria.ro. Te invit să o descoperi și să înveți din tenacitatea unei adevărate #SheDOER.
- Ce îți doreai să devii în copilărie?
Avocat.
- Cine este sursa ta de inspirație în viața profesională?
Pe parcursul carierei mele am avut norocul să lucrez cu oameni profesioniști, interesanți și mai ales pasionați de munca lor. Așadar, am învățat încă din primii ani că felul în care te implici în meseria ta se reflectă mult mai târziu și te definește ca om. Jobul meu implică povești cu și despre oameni, deci ei sunt sursa mea de ispirație zi de zi.
- Care este cea mai mare provocare cu care te-ai confruntat până acum în carieră?
A fost un singur moment în viața mea când a trebuit să decid încotro merg. Și nu a fost ușor deloc. După 12 ani de jurnalism și patru de diplomație am spus pentru prima dată: gata, până aici am avut treabă! A urmat o lună de zile în care nu am facut nimic. Nu am mai avut acest sentiment de la 18 ani. Au urmat două luni de zile în care am intrat într-o ușoară depresie, și nu pentru că stăteam degeaba, ci pentru că nu știam ce vreau să fac mai departe.
Eram atât de bine ancorată/antrenată pentru meseria pe care o practicasem în ultimii ani (consilier de imagine Ministerul Transporturilor) încât mi-era teamă că nu știam să fac altceva. După încă o lună lansam cavaleria.ro și rescriam pe blogul meu personal.
- Dar cel mai mare succes de care te-ai bucurat?
Să zicem că succesul a venit atunci când mi-am găsit din nou locul. Când am dat de o altă provocare, și aici mă refer la toate proiectele din online. Mi-au redeschis alte priorități, am cunoscut alți oameni și alte povești și mai ales am învățat altă meserie. Exact ceea ce îmi place mie. Și aici un rol important l-a avut soțul meu, pentru că el m-a integrat și inițiat repede în tot ceea ce înseamnă online.
- Care este, în opinia ta, rețeta succesului?
Să faci lucruri care îți plac și mai ales la care te pricepi. Este foarte important acest aspect.
- Pentru că știu cât de mult te implici atât în ceea ce faci pentru site-ul tău cât și în activitatea mai degrabă de management pentru cavaleria.ro, spune-mi ce preferi și de ce: în fața camerei/publicului sau behind the scene?
Ceea ce fac astăzi este mai mult decât citirea unei povești în fața camerei sau un set de întrebări mișto pentru o invitată. Cavaleria.ro este sub bagheta mea magică de un an de zile (manager) și sunt mândră să spun că a ajuns la cifre de ordinul milioanelor de vizualizări. Suntem lideri de piață în content video masculin. Apoi interviurile pe care le realizez pe blogul meu sunt pasiunea și refugiul meu din zona asta de bărbați cu care mă întâlnesc zilnic.
Sunt și în fața și în spatele camerei și asta mă ajută să mă dezvolt din ce în ce mai bine pentru businessul meu, dar și să cresc alți oameni din hub-ul Cavaleria.
- Ce te face fericită?
O cafea bună pe terasa casei, fetița și soțul meu. Și nu ascund că și o geantă. Îmi iau câte o geantă la cel mult trei luni…
- Ce te enervează?
Minciuna. O detest.
- Care este cel mai important lucru pentru tine?
Să am familia sănătoasă.
- Care este cea mai frumoasă amintire pe care o ai?
Am foarte multe amintiri frumoase. Nu aș putea să mă opresc la una. Însă cea mai recentă este prima zi în care ne-am mutat în casă nouă. Eram atât de obosiți, încât nici nu mai puteam vorbi, nu mai zic să ne bucurăm.
- Care crezi că este talentul cu care te-ai născut?
Sunt un bun strateg și foarte pragmatică.
- Dacă ai putea da timpul înapoi, ce ai face neapărat?
As face pian sau canto. Musai!
- Un sfat pe care i l-ai da oricărei femei:
Să iasă puțin din rând, dar să nu uite să fie femeie.
- It’s a men’s world?
Da, încă este o lume a bărbaților. Dar asta nu înseamnă că sunt mai buni 🙂
- De ce ești un #doer?
Pentru că pot să fac și singură!
***