Analiza corporală prin bioimpedanță și ce spune despre starea de sănătate
Există un anumit tip de cântar, foarte deștept, care poate analiza structura corporală. Funcționează foarte simplu: mergem în cabinetul medicului, ne dezbrăcăm parțial 🙂, ne descălțăm (obligatoriu cu tălpile goale) și ne urcăm pe cântar. În doar câteva secunde, aparatul generează un grafic complet al structurii corpului pacientului. Este ceea ce se numește analiza corporală prin bioimpedanță.
Am apelat de două ori la această analiză corporală și, de fiecare dată, a reflectat întocmai stilul meu de viață și modul prin care acesta își pune amprenta asupra trupului meu. Masă musculară bine clădită, grăsime optimă (poate un pic prea puțănă pe alocuri – la femei nu este însă tot timpul bine asta, vom vedeam în acest articol de ce), vârsta metaboliocă prima dată 17 ani (WOW – așa fericită am fost), iar a doua oară 23 de ani (adică anul ăsta la final de ianuarie). Specialistul care m-a cântărit mi-a interpretat mult mai aprofundat ceea ce zicea cântarul și mi-a făcut câteva recomandări. Iată analiza mea corporală prin bioimpedanță. 🙂
Așadar, analiza corporală prin bioimpendanță ne ajută ca pe lângă greutate, să mai aflăm și câtă grăsime avem în corp și cum este distribuită, cât de dezvoltată este masa musculară și cum este și ea distribuită, ce densitate osoasă avem, cât de hidratat este corpul, care este BMI.
Bun, avem toate datele acestea, știm cât de cât unde ne încadrăm. Dacă suntem pe verde e de bine, dacă suntem pe roșu, tragem un semnal de alarmă.
Dar ce înseamnă fiecare dintre aceste măsurători? Ce înseamnă pentru sănătate excesul de grăsime viscerală, de exemplu, sau prea puțină grăsime corporală? Pentru că da, în ciuda a ceea ce ne-am putea imagina, nici prea puțină grăsime nu este bună. Mai ales pentru femei.
Dr. Adina Trandafir, doctor în genetică, consilier nutrigenomică, consilier nutrițional și specialist în siguranța alimentară la clinica Nutri Science, mi-a clarificat toate aceste aspecte.
Cât de relevantă este o astfel de măsurătoare? Prin simpla cântărire chiar putem afla atâtea detalii despre corpul nostru? Mă gândesc că poate apar și erori…
”Practic, este instrumentul cel mai la îndemână care ne poate oferi indicații în ceea ce privește compoziția corporală. Este o forma de control pentru varianta simplă și extrem de practicată ( un click distanță și diagnoticul este pus) de a ne calcula IMC (indicele de masă corporala).
Recomandarea mea este să nu ne acordăm singuri verdictul de persoană normoponderală ( sigur, există situații în care este evident) pe baza IMC. Acest parametru de calcul ia în considerare doar înălțimea și greutatea, nu și compoziția corporală. Analiza corporală prin bioimpedanță ne conferă informații complexe: cantitatea de țesut gras, în procente și kilograme, gradul de hidratatere al organsimului intra și extracelular, masa musculară. Nu este posibilă o apreciere corectă a compoziției corporale fără a lua în considerare toți acești parametri asa cum nu este posibilă aprecierea scăderii în greutate fără a analiza acești parametri.
Erori în analiza corporală cu bioimpedanță pot să apară dacă nu sunt respectate regulile de utilizare ale analizorului respectiv, temperatura corpului și un tegument într-o stare cât mai igienică (transpirația sau aplicarea de creme pot afecta măsurătorile).”
M-am gândit să luăm pe rând toate informațiile pe care ni le furnizează acest cântar, practic desfacem firu-n patru și descifrăm ce înseamnă toate procentele de pe un buletin de analiză a structurii corporale.
Le luăm pe rând conform graficului…
”În primul rând informațiile pe care le introducem când începem analiza corporală trebuie să fie corecte: vârsta, înălțimea, sexul și intensitatea activității fizice. Toate aceste informații sunt importante pentru că în funcție de ele sunt stabilite intervalele de normoponderalitate și implicit targetul pe care îl stabilim.
Este foarte posibil să avem o greutate totală care se încadrează în intervalul de normoponderlitate și un IMC normal însă cantitatea de țesut gras să depășască limita normoponderalității.”
În astfel de situații ce măsuri luăm? ”Scădere în greutate focusată pe țesutul gras cu creșterea masei musculare deoarece, în mod sigur, greutatea totală este mai redusă datorită unei mase musculare mai reduse.”
”În cazul persoanelor cu masă musculară dezvoltată – nu neapărat încadrabile la atletici – greutatea totală poate depăși intervalul de normoponderalitate, la fel și IMC, însă procentul și greutatea absolută de grăsime să fie scăzute sau uneori foarte scăzute.” Ce este de făcut într-un astfel de caz? ”Dietă de menținere dacă nu sunt semne de îngrijorare. Trebuie avut în vedere faptul că și un țesut gras foarte redus poate la rândul lui să provoace tulburări fiziologice.”
”Starea de hidratare – intracelulară și extracelulară – reprezintă un indicator al bunei funcționări a organismului. Toate procesele fiziologice și metabolice au nevoie de apă , prin urmare o urmărire riguroasă a gradului de hidratare este cheia către un organism sănătos.
Ideea că apa susține procesul de scădere în greutate este adevărată dar nu cred că este pe deplin cunoscut mecanismul prin care se realizează. ”Apa te ajută să slăbești dacă mănânci. Toate procesele metabolice au nevoie de apă pentru a putea fi realizate. O hidratare insuficientă va determina, într-o primă fază apelarea la rezervele hidrice la îndemână din organsim, dar acest proces nu are loc la nesfârșit, organsimul nostru funcționează perfect, prin urmare va începe să cruțe utilizarea apei din țesuturi și atunci efectul nu este altul decât încetinirea proceselor metabolice, nu avem substrat, nu metabolizăm. Deci da, apa ne ajută să slăbim.
Cu surprindere am constatat că există persoane cu masă musculară dezvoltată deși activitatea lor fizică se rezumă la activitățile casnice, zilnice. Chiar și această masă musculară trebuie întreținută. Este un consumator de energie dacă se găsește într-o stare de tonicitate optimă.
Trebuie însă să ne adaptăm activitatea fizică preferințelor, programului și stilului nostru de viață. Atât dieta căt și sportul pe care îl practicăm trebuie să devină parte din stilul nostru de viata si nu perioade de dietă si antrenament.”
”Rata metabolismului de reapaus este un parametru important dacă este măsurat prin calorimetria indirectă. Calorimetria indirectă apreciază cu mare precizie rata metabolismului de repaus.” De ce avem nevoie de acestă valoare? ”Pentru a ști de unde să pornim, care este aportul caloric zilnic cel mai indicat pentru fiecare persoana.”
Și care este ideea cu vârsta metabolică? Ce spune ea despre cel în cauză?
”Vârsta metabolică aș spune că este parametrul preferat al clienților, frecvent ni se pune întrebarea „am întinerit” ?
Vârsta metabolică este influențată în principal de procentul de grăsime și de starea de hidratare a organismului. În momentul în care acestea sunt optime și se adaugă și o masă musculară dezvoltată, vârsta metabolică scade sub cea reală. Foarte încurajator pentru persoanele care se află într-o perioadă de schimbare a stilului de viată.”
Așadar, iată câte detalii importante despre starea de sănătate putem afla printr-o simplă cântărire. Sunt indicatori care îl pot trimite pe pacient mai departe către alte eventuale investigații țintite.
Și ce și cât trebuie să consumăm, câtă mâncare în fiecare zi ar trebui să se găsească în farfuriile noastre?
”Aportul de macronutrienți și micronutrienți trebuie foarte riguros stabilit. Este foarte important ca dietele sa fie personalizate. La Nutriscience orice dietă este precedată de o anchetă alimentară și de un jurnal alimentar. Scopul nostru este și să îndreptăm obiceiurile alimentare nesănătoase dar este la fel de important să adaptăm dieta obiceiurilor culinare ale clientului, vieții sale sociale si familiale. Doar dacă cunoaștem în detaliu activitatea zilnică profesională, gradul de stres sau de efort fizic la care este expus, activitatea fizică pe care o desfășoară și frecvența acesteia putem alcătui diete care să se bucure de succes. Această anchetă trebuie permanent actualizată pentru că și viața noastră este în permanentă schimbare.
La sfîrșitul perioadei de dietă recomand o refacere a analizei de determinare a metabolismului de repaus. Este important să identificăm schimbările la acest nivel, care poate au apărut, poate nu. Dacă în viața persoanei respective a intervenit o reală schimbare, atunci și acest parametru s-a modificat. Masa musculară dezvoltată înseamnă și un consum caloric mai ridicat în stare de repaus.”
Așadar, ca să concluzionăm. De ce am apela la analiza corporală prin bioimpedanță ? Cum ne îmbunătățește calitatea vieții?
”Cunoașterea este putere. A-ți cunoaște resursele, obiceiurile, echilibrul intern, necesitățile, reprezintă cheia către un organism sănătos. Trebuie să învățăm să ne cunoaștem, să identificăm cu exactitate problemele noastre fiziologice și care este originea lor. Absența energiei are întotdeauna o cauză, foamea acută are o cauză. Exact așa cum știm care este cauza apatiei noastre, tot așa trebuie să identificăm și cauzele care ne conduc către o stare de disconfort.”
***