5 motive pentru care un avocat de business te poate ajuta să ai succes și liniște în viața profesională dar și în cea privată.
October 17, 2022

Să ai un avocat de business te ajută să înțelegi și să navighezi în siguranță printre complexitățile juridice ale industriei în care activezi sau uneori chiar și în aspecte care țin de viața privată. Pentru că atunci când avocatul tău cunoaște fundamentul afacerii tale, când știe cum trebuie să procedezi ca să nu te trezești într-un impas financiar și legal în viață, el este cel care te poate ajuta să vezi lucrurile dintr-o perspectivă diferită și îți poate oferi sfaturi imediate când ceva nu merge bine. De ce povestesc asta?
Deoarece anul acesta a fost pentru mine unul foarte provocator din multe perspective. Știi cum se spune că dacă trebuie să iei o decizie și o tot amâni, Universul face în așa fel încât să te forțeze să o iei? Ei bine, cam pe aici m-am situat eu. M-am văzut în postura de a lua taurul de coarne pe spețe birocratice, pe care le de când mă știu am încercat să le amân, să le evit sau pasez oricui altcuiva fără discernământ. Iar alții au făcut prostii. Așa că pe cont propriu a fost nevoie să le rezolv.
Dar pe cont propriu nu înseamnă de capul meu ci să apelez la specialiști care să mă învețe ce și cum trebuie să fac, care să mă sfătuiască să iau decizii cu perspectivă pe termen lung și nu pe termen scurt. Cu alte cuvinte, a fost nevoie să învăț să gândesc într-un mod business. Iar businessul presupune să clădești ceva ce să dăinuie, să îți aducă rezultate atât punctuale, dar mai ales în câmp deschis pe câțiva ani. Pentru că nu trebuie să credem că le știm pe toate și că le putem face bine pe toate, chiar și atunci când ne considerăm oameni inteligenți.
Iar pentru asta am apelat la serviciile unui avocat de business. În urma interacțiunii cu acesta, am făcut un legământ eu cu mine că nu voi mai semna hârtii importante (documente, contracte etc.) fără ca avocatul să le citească înainte și să-și dea cu părerea. De asemenea, am constatat cât de mult sprijin emoțional, echilibru și încredere de sine poți dobândi când știi că cineva care înțelege aspecte importante din viața ta este acolo și gândește ”la rece” (fără emoțiile care celui implicat îi întunecă uneori rațiunea, iar asta se traduce prin blocarea creativității și gândirii outside of the box).
Toate aceste constatări prezentate pe scurt le-am făcut în urma interacțiunii mele cu Tudor Colțan (Benga, Colțan & Asociații), un avocat de business, cum se zice ”brici”. Și m-am gândit că aceste concluzii trase din propria mea experiență ar putea fi de folos și altora, scutindu-i poate de niște neplăceri înainte ca ele să se petreacă. Așa că vă las aici cinci motive pentru care un avocat de business te poate ajuta să ai succes și liniște în viața profesională dar și în cea privată.
- Cât de mult te costă “sfaturile” aproape gratis sau din căutări google
De ce o persoană care vrea să își construiască un business nu caută din prima un avocat de business bun? Din frică că ar costa mult. Și ce face atunci? Caută soluții ieftine.
Din păcate, în România tendința e ca aspectele legale să fie lăsate la urmă și eventual să fie “aproape gratis”. Așa că de cele mai multe ori va căuta un sfat de la un prieten (aici pot spune că am simțit pe pielea mea alegând de ex. un notar ”prieten” care mi-a încurcat masiv anumite spețe și care mi-a generat costuri suplimentare provenite din tratarea cu superficialitate a unei spețe deosebit de importante pentru viața mea), un sfat ieftin de pe internet sau pur și simplu o căutare google de unul singur.
Ei bine, în anumite aspecte mărunte să le zicem, poate fi suficient… dar cum diavolul se ascunde în detalii, în spețele importante acolo trebuie atenție maximă. Ori pentru asta este necesar să te bazezi pe cineva care știe și se dedică nevoilor tale.
Spre deosebire de România, în alte țări, spre exemplu SUA sau UK primul lucru pe care îl face un om înainte să se apuce de business e să iși găsească un avocat de business bun… sau foarte bun 🙂
Efecte? Consecințe? Bazele pe care le pui în orice intenționezi să construiești trebuie să fie unele sănătoase, solide, corecte.
”Cu toate că lumea crede că problema lui X poate să fie identică cu problema lui Y, mereu există detalii. Și, mai mereu, detaliile fac diferența. De aceea pentru mine, ca pasionat de costume, serviciile avocațiale de calitate sunt precum costumele bespoke: pentru fiecare problemă juridică a clientului… se construiește “bespoke” o strategie și se identifică soluții in funcție de elementele speței”, spune Tudor.
- Un avocat de business bun nu îți recită legile, ci îți inspiră încredere, pe baza experienței lui, în deciziile de business pe care le iei pe baza sfaturilor lui
Tot așa, “pe pielea mea”, am constatat cât de important este modul în care formulezi anumite cereri, cum interacționezi cu oamenii, ce și cum le spui. Un om care poate nu este foarte abil din punct de vedere psihologic sau care pur și simplu nu are timp să trateze în finețuri o anumită problemă, se poate vedea în fața unor mesaje înțelese greșit de interlocutor, poate stârni sensibilități și poate porni ego-ul celui căruia nu i se adresează isteț. Totul ducând către încurcături poate mai mari. Așa că ideea de consultanță juridică presupune foarte multă psihologie, de la cum scrii e-mailuri până la atenția la detalii gen alegerea unui cuvânt sau a intonației. Un avocat de business cu experiență va anticipa potențialele greșeli de comunicare în raport cu alți terți, deoarece pur și simplu are un parcurs profesional în care s-a lovit de situații variate, înțelegând anumite patternuri comportamentale.
Toate acestea nu au neaparat legătură cu “partea juridică”, ci fac parte integrantă din ceea ce presupune să fii un avocat de business în adevăratul sens al cuvântului.
Așa cum spune Tudor Colțan, ”ideea esențială este ca atunci când ai o problemă și iți iei un avocat bun, trebuie să îți inspire atât de multă încredere încât să te poți relaxa, să știi că ești pe mâni bune iar tu, clientul, să faci ce știi cel mai bine, nu să te apuci să înveți drept, să deslușești tainele legilor. Tu faci bani din altceva. Dacă stai să te ocupi de drept, concentrarea ta nu mai este canalizată către a face bani. Nu ai nevoie de un recitator de legi, ci de un om care să îți gândească strategic fiecare pas.”
- Serviciile avocațiale de calitate costă, deloc puțin. De ce?
În primul rând, care este diferența dintre o geantă Chanel și o geantă normală? Nu e vorba doar de brand, ci de poveste, materiale și ce îi ofera unei femei o geantă Chanel când o poartă.
Prima interacțiune cu avocatul e foarte importantă ca să îți poți da seama cum vor decurge lucrurile și pe viitor. Elementul cheie pentru găsirea avocatului potrivit sunt recomandările, nu search-ul pe Google.
Serviciile unui avocat de business bun costă atunci când au la baza o strategie stabilită de comun acord cu clientul, un plan de acțiune concret, informare, transparență, disponibilitate. Costă experiența pe care o are acel om. E oare nevoie să îți amintesc acea pildă ”Crezi că e scump să angajez un profesionist? Stai să vezi cât te costă un amator!”
Prima interacțiune cu avocatul e foarte importantă ca să îți poți da seama cum vor decurge lucrurile și pe viitor. Elementul cheie pentru găsirea avocatului potrivit sunt recomandările, nu search-ul pe Google.
Elementul esențial pentru un om care are o problema juridica este nevoie de siguranță. Când problemele juridice apar (dacă nu sunt prevenite din timp) apare panica. Panica e generata de mai multe aspecte:
– interacțiunea cu niște oameni despre chestiuni pe care nu le înțelegi (tehnice/juridice);
– uneori, fiind într-o poziție de forță, interlocutorul nu te tratează cu respect (acesta este un punct prin care chiar eu am trecut și unde chiar am fost tratată cu un tip de misoginism pe care nu-l mai întâlnisem și căruia nu îi puteam face față de una singură);
- Implicare, supravegherea constantă și feedback
După ce s-a stabilit strategia cu banca și clientul s-a apucat de treabă, un avocat te ajută cu contactele lui să îți rezolvi speța (ex. Agent imobiliar, notar, ete.).
Lecturează cu atenție e-mailurile în care va rămâne în cc (doar în Romania cc-ul e de formă, în mod normal el este gândit special ca persoana din cc să fie la curent cu toate amănuntele) și sesizează atunci când apar scăpări sau erori.
Într-un business sau în cazul unei probleme juridice, feedback-ul unui avocat bun e esențial din mai multe perspective, de la conceperea unor e-mailuri, la modul de abordare a unei probleme delicate (conversații între două persoane care sunt în conflict) și, în general, pentru strategia către atingerea scopului clientului.
De asemenea, cred că este foarte important de menționat că un avocat de business este ancorat în era digitală și datorită tehnologiei este mereu alături de clientului lui, prin videoconferințe/e-mail etc, indiferent că este în vacanță în țară, în străinătate sau într-o croazieră.
- Ultima parte și poate cea mai importantă: plătești un avocat de business bun ca să îți spună când greșești și ca el să fie omul care te trezește la realitate.
”Cea mai grea parte pentru un avocat de business e să fie plătit de client și să fie nevoit să îi spună cât de mult a greșit. De aceea ideea de prevenție și de preîntâmpinare a problemelor este ceea ce mi-ar plăcea să aibă în vedere oamenii”, explică Tudor.
La fel, un avocat de business cu experiență nu se implică emoțional așa cum o face clientul: nu se enervează, nu scrie la furie sau la nervi și nu se entuziasmează până nu vede documentele semnate/procesul câștigat/problema închisă.
Personal am perceput la început un soi de atitudine pesimistă și punerea mereu pe tapet a scenariului “worse case scenario” – foarte departe de gândirea mea pozitivă și pe principiul ”totul va fi bine”. Dar această perspectivă care aduce ca variantă și ceea ce se poate întâmpla diferit sau rău, ajută un client să fie ancorat de propriul său avocat în realitate.
În concluzie, serviciile de calitate ale unui avocat de business sunt personalizate pe nevoile, problemele și dorințele clientului și, ca orice lucru de calitate, durează timp și calitatea se simte/vede în timp.
Pentru mine, interacțiunea și colaborarea cu avocatul mi-au deschis ochii și m-au făcut să înțeleg încă o dată, așa cum ziceam și mai sus, că nu trebuie să le știu pe toate, că nu trebuie să le fac singură pe toate și că pentru a evolua, pentru a mă dezvolta pe toate planurile, de la business și până la decizii pragmatice luate în viața privată (inclusiv când vreau să vând sau să achiziționez un imobil) este mult mai sigur să mă asigur 🙂 și să apelez la oameni pregătiți, ale căror sfaturi nu vor face decât să-mi aducă liniște și reușite pe termen lung.
***