Bicarbonatul de sodiu – ”praful magic” bun la toate
Da, nu este un supranume, este numele care i se potrivește. Spun că este un nume justificat pentru că are multiple întrebuințări la care cu siguranță nu te-ai gândit niciodată. E şi ciudat, cum toate să le facă un singur praf, zău aşa!? Desigur, prima întrebuințare care îmi vine în minte este cea din bucătărie, respectiv pentru a înmuia textura aluatului (prăjiturelelor) și pentru dospirea lor. Dar acest praf este ”multilateral dezvoltat” fiind folosit cu succes în medicină, cosmetică, igienă, grădinărit sau la curățenia din casă… Am adunat aici toate sfaturile ”bunicii” precum și sfaturi avizate. Haideți să vedem împreună ce minuni poate face bicarbonatul de sodiu – ”praful magic” bun la toate.
Pentru început, puțină chimie…
Bicarbonatul de sodiu (NaHCO3) este un compus chimic anorganic care face parte din categoria sărurilor. Denumirea științifică este hidrogenocarbonat de sodiu. Acesta neutralizează acizii și eliberează bioxid de carbon. Bicarbonatul de sodiu este o pulbere albă care la încălzire de peste 65 °C se descompune în carbonat de sodiu, dioxid de carbon și apă. Nu poluează mediul și are nenumărate întrebuințări.
Bicarbonatul de sodiu îl putem folosi cu succes la noi acasă pentru…
Dospirea și frăgezirea prăjiturilor/biscuiților. În rețete, bicarbonatul de sodiu poate fi înlocuit de praf de copt, dar nu și invers! Motivul este acela că bicarbonatul de sodiu nu poate lucra în orice rețetă de unul singur. Nu are aciditatea necesară pentru ca prăjiturile să crească. Bicarbonatul de sodiu este potrivit în rețetele de prăjituri ce au între ingrediente iaurt sau lapte bătut. El se ”stinge” cu oțet sau zeamă de lămâie, formează imediat o spumă care crește și se adaugă imediat în compoziția prăjiturii.
Culori mai puternice la fiert a unor legume. Fierberea poate altera culoarea legumelor. De exemplu verdele profund al sparanghelului, buchețelelor de broccoli sau al păstăilor de fasole. Ca s-o păstrezi/accentuezi, adaugă 1 linguriță de bicarbonat în apă la fiert. Lasă legumele preț de câteva minute la fiert iar apoi le poți scoate într-un bol cu gheată sau le poți pune direct la platoul de servire.
Eliminarea chimicalelor de pe coaja fructelor și a legumelor. Pentru a le curăța de diversele produse folosite la tratare chimică (ceară), fructele și legumele se pot curăța cu apă cu bicarbonat. O linguriță de bicarbonat la 1 litru de apă. Este important să nu le lași în această apă, doar le clătești cu ea.
Frăgezește carnea. Pentru a face o carne mai fragedă, pune o jumătate de linguriță de bicarbonat în apa în care fierbe carnea. De asemenea, poți să freci carnea de porc, vită sau pasăre cu praful de bicarbonat și să o lași să acționeze timp de aproximativ 2 ore înainte de a o prepara.
Eliminarea arsurilor la stomac. Bicarbonatul, fiind o substanță alcalină, neutralizează și reduce posibilitatea ca o parte a conținutului din stomac să se reîntoarcă în esofag. Reduce senzația de arsură la nivelul gâtului și pieptului. Pentru a scăpa de aceste probleme supărătoare provocate de aciditatea gastrică și pentru a îmbunătăți activitatea digestivă, puneți un sfert de linguriță de bicarbonat de sodiu într-un pahar cu apă. Beți un pahar cu această soluție remediu după fiecare masă.
Îndepărtarea mătreții. Dacă șamponul tău anti-mătreață nu te mai ajută, e cazul că treci la un tratament simplu și natural, ieftin și mereu la îndemână: spălături cu bicarbonat de sodiu. Bicarbonatul de sodiu are capacitatea de reduce ciupercile hiperactive care pot cauza mătreața. Tot ce trebuie să faci este să umezești părul cu apă, după care să aplici la rădăcină o mână de bicarbonat de sodiu. Masează bine pielea capului timp de câteva minute iar apoi clătește-te cu apă. La începutul tratamentul, părul va părea puțin mai uscat decât de obicei, dar în câteva zile scalpul își va reveni iar tu vei rămâne cu părul curat și sănătos.
Exfoliant pentru piele. Bicarbonatul de sodiu este un exfoliant 100% natural, cu efecte vizibile. Ai nevoie de tărâțe, bicarbonat de sodiu și apă, în cantități egale, pentru a crea pasta exfoliantă. Prepară o mască de față, aplic-o pe piele și masează ușor. Clatește cu apă călduță.
Tratarea pielii de mușcături și mâncărime de insecte. Persoanele care prezintă mâncărimi după ce au fost înţepate de insecte, pot amesteca părţi egale de bicarbonat de sodiu şi apă. Pasta obţinută se aplică pe zona respectivă şi se lasă să acţioneze 5-10 minute. Procedura ar trebui repetată de 3-4 ori zilnic, până când problemele vor dispărea.
Spălarea zonei vaginale pentru restabilirea pH-ului. Utilizarea bicarbonatului de sodiu în curăţarea zonei intime ajută la restabilirea pH-ului. Bicarbonatul este alcalin şi neutralizează produşii acizi, aducând pH-ul vaginal la un nivel optim. Amestecă două linguriţe de bicarbonat într-o cană cu apă călduţă. Foloseşte această soluţie pentru a spăla întreaga zonă intimă. La final, spală încă o dată cu apă obişnuită şi şterge cu un prosop curat. Nu pune o cantitate excesivă de bicarbonat, deoarece o soluţie prea alcalină poate usca zona intimă.
Atunci când nu eşti în intimitatea căminului tău şi nu îţi poţi prepara soluţia minune, fie că eşti în vacanţă sau la birou, poţi apela la şerveţelele intime impregnate cu bicarbonat de sodiu. Acestea asigură o igienă intimă corespunzătoare, elimină disconfortul și mirosurile neplăcute. De asemenea, gelul pentru spălare intimă pe baza de bicarbonat este foarte util pentru igiena intimă zilnică. Acesta curăță delicat și calmează iritațiile.
Tratarea în mod natural a candidozei. Pentru candidoza bucală se poate face gargară cu o linguriță de bicarbonat la o cană cu apă, iar pentru cea vaginală se fac băi de șezut într-un lighean în care s-au dizolvat 50 g de bicarbonat în apă caldă.
Tratarea durerilor în gât. Puteți face gargară cu soluție de bicarbonat de sodiu preparat cu două lingurițe la un pahar de apă sau lapte cald. Clătirile se efectuează de 5-6 ori/zi.
Spălarea dinților. Trebuie să aveți mereu la îndemână când s-a terminat pasta sau aveți dinții pătați. Folosiți bicarbonatul fie direct pe periuță, fie pe un tampon de vată cu care ștergeți pur și simplu dinții. Vă poate scăpa și de petele inestetice de pe dinți.
Împotriva mirosului de transpirație. Puteți pune într-un roll-on terminat apă și două lingurițe cu bicarbonat și folosiți precum un deodorant. Această soluție nu oprește transpirația, în schimb neutralizează mirosul neplăcut pentru întreaga zi. De asemenea, găsiți deodorant deja preparat în comerț.
Tratamentul picioarelor obosite și umflate. Pregătiți un amestec de apă cu bicarbonat astfel: la 10l de apă caldă puneți 5 linguri cu bicarbonat de sodiu și țineți picioarele timp de 15 minute.
Pentru călcâie crăpate și pentru a elimina bătăturile. Pentru a trata călcâiele crăpate pune apă caldă într-un lighean, adaugă bicarbonatul de sodiu și gel de duș. Înmoaie-ți picioarele în apă și lasă ingredientele să acționeze cel puțin 20 de minute. Freacă-le apoi cu piatră ponce apoi clătește-le, șterge-le și aplică cremă hidratantă. Pentru a elimina bătăturile pune două linguri de bicarbonat de sodiu în apă în care îți înmoi picioarele. Lasă picioarele la înmuiat, apoi masează-le cu o pastă formată din bicarbonat de sodiu, apă și zahăr brun (trei măsuri bicarbonat de sodiu, o măsura apă, o măsură zahăr brun). La final aplică o cremă hidratantă.
Pentru unghii curate, fără pete. Freacă unghiile cu bicarbonat de sodiu dacă ai unghiile pătate din bucătărie sau de la grădinărit. Acestea își vor recăpăta imediat culoarea naturală și va elimina și eventualele mirosuri neplăcute de pe mâini.
Îndepărtarea negilor. Ungeți negii de 2-3 ori pe zi cu bicarbonat de sodiu amestecat cu ulei de ricin și puneți un pansament deasupra.
Dă strălucire argintului. Puneți obiectele de argint într-o oală, presărați peste ele bicarbonat de sodiu și apă fierbinte. Se va forma imediat o spumă care va curăța obiectele. Este important să clătiți și să ștergeți apoi bine fiecare obiect pentru a nu rămâne urme pe ele. Iar aici găsești un articol cu trucuri despre cum să cureți eficient vasele și argintăria din casă.
Revigorarea tapițeriei mașinii. Aici este nevoie de un amestec de oțet și de bicarbonat de sodiu. Aceste ingrediente simple se amestecă până ce se obține o pastă, apoi se lasă să acționeze pe tapițerie timp de aproximativ cinci minute. La final însă, se îndepărtează totul cu o perie moale și se limpezește cu o lavetă. Va dispărea și mirosul de țigară din mașina ta tot datorită ”prafului magic”. 🙂
Tratarea acneei. Dați săpun prin răzătoare și amestecați-l cu bicarbonat. Spălați fața cu un tampon de vată înmuiat în amestec, de 2 ori pe săptămână. Curăță pielea de acnee și de celulele moarte, deschizând porii.
Neutralizează mirosurile neplăcute din frigider. Pune un vas cu bicarbonat de sodiu în frigider iar acesta va absorbi umezeala și mirosurile neplăcute. De asemenea, poate fi folosit la spălarea și împrospătarea frigiderului. Aplică bicarbonat pe un burete de bucătărie și spală interiorul cu acesta.
Curăță cuptorul și cuptorul cu microunde. Pregătește un amestec din câteva lingurițe de bicarbonat de sodiu și apă și fierbe-le timp de câteva minute în cuptor. La final doar șterge cuptorul cu o lavetă.
Curăță mopul. Uneori un mop super folosit este un mop îmbâcsit care nu face decât să împrăștie miros neplăcut și microbi prin toată casa. Lasă-l să stea timp de 2-3 ore în apă fierbinte în care ai pus câteva linguri cu bicarbonat de sodiu.
Spălarea rufelor. Fie că speli haine albe sau colorate, bicarbonatul este de mare ajutor. Sporește puterea detergentului făcănd apa mai ”prietenoasă”, păstrează culorile frumoase ale hainelor sau le albește pe cele albe. Adaugă bicarbonat și în sertarul pentru balsam și bucură-te de haine moi în mod natural. Lasă rufele la înmuiat peste noapte într-o soluție de bicarbonat de sodiu (200g la 4l de apă). Acest truc permite eliminarea mirosurilor neplăcute și este foarte util dacă ai haine care miros a tutun, mucegai sau transpirație.
Îndepărtarea petelor de pe haine. Amestecă bicarbonat de sodiu cu apă sau chiar oțet și aplică pe pata de pe haine. Lasă să acționeze timp de aproximativ 15 minute. Dacă este o pată veche și întărită, te poți ajuta de o periuță.
A scăpa de omizi și furnici. Presară bicarbonat de sodiu peste plantele afectate de omizi și în câteva zile omizile vor dispărea după ce se ”înfruptă” din el. Prepară un amestec din oţet şi bicarbonat, pulverizează în zonele invadate de furnici şi poţi sta liniștit, vei scăpa imediat de ele.
Insecticid și fungicid natural în grădină. Bicarbonatul de sodiu poate fi utilizat pentru a realiza un fungicid 100% natural. Rețeta este simplă: într-un litru de apă se vor dizolva două lingurițe de bicarbonat de sodiu. Folosind un recipient cu pulverizator, soluția astfel rezultată va fi pulverizată pe frunzele plantelor care prezintă mici pete negre. Această acțiune va fi repetată săptămânal pentru ca soluția să acționeze.
Ierbicid natural. Puteți folosi bicarbonat de sodiu ca ierbicid, în locurile în care nu vă doriți să mai crească plante. Pe alei sau poate în crăpăturile dintre plăcile de ciment din curte. Tot ce trebuie să faceți este să presărați bicarbonat de sodiu în acele locuri.
Îndulceşte gustul roşiilor din grădină. Dacă iubești gustul roșiilor cărnoase de grădină și vrei să ai roade bogate vara asta, este indicat să folosești bicarbonat de sodiu. Trebuie doar să presari puţin la rădăcina roşiilor pentru a le reduce aciditatea şi a le face mai suculente şi mai dulci.
Florile vor înflori mai repede. Pentru ca florile tale să înflorească mai repede, dizolvă o lingură de bicarbonat la un litru de apă şi pulverizează zilnic pe flori. Acestea vor arăta mai frumoase şi mai viu colorate.
Soluţie universală de curăţare. Pune într-un recipient cu pulverizator două linguri cu bicarbonat de sodiu, apă fierbinte și suc de lămâie. Folosește această soluție pentru a curăța gresia, faianța, chiuveta de baie, geamul de la duș sau chiar vasul wc.
Și… cu siguranță lista întrebuințărilor poate continua. Uimitor acest praf, nu-i așa? Versatil, ieftin, bun la toate. Tu folosești bicarbonatul de sodiu în gospodărie? Ce întrebuințări utile crezi că ar trebui adăugate în lista noastră?
***