Cât de mult m-au ajutat internetul și tehnologia să fiu mai aproape de voi

Vă vine sau nu să credeți, în curând vom sărbători 7 ani de când am lansat site-ul doer.ro. Eu una încă sunt uimită cât de repede zboară timpul! Din 2015 până acum am folosit această platformă pentru a-mi expune și argumenta punctele de vedere (uneori controversate), pentru a vă împărtăși experiențe (uneori chiar din intimitatea familiei mele) și – ceea ce contează cel mai mult pentru mine – pentru a îndemna la acțiune. De unde și numele, corect? Cu alte cuvinte, acesta este un spațiu gândit pentru a ne pune pe gânduri și a progresa împreună. Sper că și voi sunteți de aceeași părere. Iar dacă nu, atunci sunt deschisă să dezbatem. 😉
Zilele trecute mă gândeam că internetul și tehnologia au un rol esențial vizavi de crearea și menținerea comunității #doer. Și mi-am dat seama că, pe lângă oamenii minunați pe care am avut norocul să-i am alături, și partea tehnică a avut un aport semnificativ. Smartphone-ul și o conexiune conexiune foarte bună la internet au devenit lucruri indispensabile în viețile noastre, nu-i așa? Oriunde m-aș afla, mi-e la îndemână să țin legătura cu voi. Indiferent că sunt plecată într-o altă țară, că mă aflu la un eveniment sau că sunt la mine acasă, în pijamale, și vreau să vă împărtășesc o nouă idee înainte de a merge la culcare.
Ați fost alături de mine la primul meu traseu montan
Nu știu dacă vă mai amintiți, dar toamna trecută v-am spus că am reușit în sfârșit să-mi îndeplinesc un vis pe care îl aveam de muuult timp – să merg pe munte. Și, determinată cum mă știți, am ales ca prima experiență de acest fel să fie un traseu de aproximativ opt ore. Ceea ce, dacă e să fiu sinceră, nu e tocmai ușor de parcurs pentru un novice într-ale traseelor montane de acest fel. Dar chiar și așa, oboseala nu a fost o problemă. Pentru că entuziasmul a compensat pentru efortul depus de corpul meu.
M-am gândit să pomenesc de acest moment în speranța că te stimulez să faci o escapada la munte. La cât de frumoasă a fost vremea zilele acestea, nu-i așa că ar fi minunat să dai o fugă până acolo și să-ți reîncarci bateriile cu aer proaspăt și curat?
La vremea respectivă, la câteva zile după ce m-am întors, am scris articolul Cum te pregăteșți că începător pentru un traseu montan. Am pus și câteva poze cu peisajul, pentru că era de-a dreptul superb! De vis, nu alta! Dar până să scriu articolul acesta, eu am tot pus poze și story-uri pe Instagram despre traseul făcut în ziua aceea. Iată cât de prezentă este tehnologia în viața mea. Dacă am avut ceva de spus, imediat am făcut-o. Chiar și atunci când eram în vârf de munte.
Ați fost alături de mine în descoperirile mele culinare
Nici nu mai știu de câte ori v-am spus că am acasă doi băieți care au mereu nevoie de mâncare, care sunt mereu dornici de o gustare. Și mai sunt și pretențioși. Au gusturi și preferințe diferite, nu vor amândoi același fel de mâncare. Cine mă urmărește și pe Instagram știe precis despre ce vorbesc. În afară de asta, nici eu nu am prea mult timp ca să experimentez în bucătărie. Așa că, deseori, comand de mâncare. V-am spus aici o parte dintre locurile de unde îmi place să mănânc. Și mereu când descopăr informații care merită împărtășite, vă zic și vouă. În categoria aceasta intră articolul Alimente medicament pentru un psihic echilibrat.
Ați fost alături de mine constant
M-ați urmărit ani de zile la televizor și acum sunteți în număr din ce în ce mai mare alături de mine și în mediul online, motiv pentru care vă mulțumesc. Totodată, privind puțin în urmă, observ cum, sub diferite forme, toate aceste peripeții și experiențe pe care vi le-am împărtășit de-a lungul anilor nu ar fi fost posibile fără ajutorul tehnologiei. Pentru că, indiferent că suntem sau nu atenți la acest aspect, tehnologia face parte din viața noastră de zi cu zi.
Probabil chiar cu ajutorul ei ne începem toți ziua, atunci când sună alarma telefonului. De altfel, tehnologia ne ajută nu doar la locul de muncă, ci și pe plan personal. Ca să îi sunăm pe cei dragi, ca să aflăm ce traseu e mai bun de urmat când mergem cu mașina pentru a evita aglomerația, ca să ținem legătură cu o prietenă aflată în altă țară, ca să vedem unde am putea ieși în seara asta sau ce serial să vedem și tot așa.
Pentru fiecare dintre noi în parte beneficiile oferite de un smartphone și de o conexiune foarte bună la internet sunt uriașe. Degeaba m-aș gândi la postări relevante dacă nu aș avea la îndemână o platformă cu ajutorul căreia să pot ajunge la voi, nu-i așa? Doar în felul acesta avem ocazia, într-un număr atât de mare, să ne conectăm unii la alții, să împărtășim idei și să schimbăm între noi păreri.
Anul trecut postam pe site articolul Telefonul mobil, extensie a mâinii? Cum să-l foloseșți eficient. Un subiect de actualitate, nu crezi? Și, de altfel, un subiect care mă interesează în continuare. Cu atât mai mult cu cât încerc să fiu cât mai eficientă pe toate planurile vieții mele. În fond, o viață avem. Deci ea trebuie trăită conștient și asumat.
Tehnologia, aliatul nostru
Iar pentru a-ți crește gradul de eficiență și procentul deciziilor bune pe care le iei în viață, ar fi indicat să cauți să fii informat, să încerci să te documentezi. Tehnologia ți-e prietenă dacă o folosești în avantajul tău. Asta au avut în gând și cei de la Orange când au creat oferta actuală de servicii. De altfel, rețeaua Orange este rețeaua numărul 1 din România. De ce spun asta? Pe scurt, posibilități fără limite! Să detaliem puțin:
1. Clienții Orange beneficiază de cele mai bune viteze de internet fix și mobil.
Ceea ce, pentru mine una, este nemaipomenit. Poate ați văzut că, în urmă cu aproximativ o lună, am început o serie de live-uri. #DoerTalks. Și îmi pare tare bine că nu trebuie să-mi pun cumva probleme de genul: dacă se va întâmpla să nu am semnal bun iar eu și invitatul meu nu o să ne auzim?!
2. Orange are cea mai bună acoperire mobilă din țară.
Efectiv nu contează unde ești. Da, și în vârf de munte de-ai fi, tot nu o să întâmpini nicio problemă. Că tot adusesem eu la începutul articolului vorba despre asta… Acum e mai simplu ca niciodată să ții legătura cu cei din jur. Oricând și de oriunde ai fi.
3. Orange îți aduce cele mai bune viteze
În urmă cu 6 ani încărcam pe pagina mea de YouTube primele mele filmulețe. Deloc surprinzător pentru cine mă urmărește încă de atunci, filmulețele erau din zona de beauty și de sport. Și rememoram cât de muuult dura atunci până se încărcau. Acum, în schimb, e floare la ureche! Nici nu știți ce bine e să nu fii nevoit să aștepți ore întregi când încarci un video pe YouTube. Și la fel de rapid, adică în doar câteva minute, poți descărca, de exemplu, un film întreg. Ceea ce înseamnă că îți folosești mai eficient timpul.
Și cred că nu doar pentru mine contează mult să am mereu acces la internet de mare viteză, care să nu mă lase niciodată la greu. Dacă tu, în schimb, ai deseori momente în care internetul tău merge cu viteza melcului, atunci acesta este un semn că trebuie să faci o schimbare. Vorba aia, trăim în secolul vitezei. 😉
Așa că îți las aici link-ul către pagina de internet a celor de la Orange, de unde poți alege unul dintre pachetele Love. Vei găsi acolo tot ce ai nevoie, întrucât este vorba despre servicii convergente: voce mobilă, internet și televiziune prin cablu. Cu alte cuvinte, fix-mobil-TV. Tot ce-ți trebuie într-un singur abonament. Există mai multe variante dintre care poți alege, în funcție de nevoile și preferințele tale. Poate vrei o viteză mare de download, trafic de date nelimitat și multe canale TV (inclusiv HBO și HBO Max, pentru cei care sunt mari amatori de filme și seriale). Atunci Net Fix 4G 10 și TV Premium este unul dintre pachetele Love care ți s-ar potrivi mănușă. Sau, și mai bine, aruncă un ochi pe site chiar tu și vezi care este cea mai bună variantă pentru tine.
Oferta actuală este valabilă până pe 6 iunie. După aceea ea va fi schimbată, urmând ca o altă gamă de beneficii să-ți fie pusă la dispoziție.
În încheiere, un singur lucru aș mai avea de zis. Pentru mine una tehnologia a fost (și este în continuare) un mijloc cu ajutorul căruia mi-am scris propria poveste. Folosește-o și tu astfel încât să crești, să te dezvolți și, de ce nu, poate chiar ca să te reinventezi. Cum spuneam, posibilități fără limite! Eu mă bucur de ele și sper că, prin intermediul pachetelor Love de la Orange, să vă bucurați și voi!
*Materialul face parte din campania Orange de promovare a ofertei actuale de servicii, în contextul lansării acesteia.
***