Ce am descoperit despre mine după 30 de ani … concret.

Clar, fiecare vârstă are avantajele și dezavantajele ei. Conștientizez asta tot mai des, pe măsură ce constat schimbările prin care trec an de an, lună după lună, ba chiar în fiecare zi simt că am mai evoluat un pic. Pentru că fiecare moment care mai trece contează… dacă-l faci să conteze. Și nu mă refer la schimbări fizice, cu toate că și astea vin la pachet cu maturizarea, ci mai degrabă la cele care se petrec în interiorul meu, în minte și în suflet. De ceva timp tot vreau să scriu acest text și astăzi, iată, i-a venit timpul.

Am primit pe IG la un moment dat câteva întrebări despre vârsta de 30 de ani. Mai poți învăța ceva nou? O limbă străină? Ai făcut ceva important după 30 de ani? Crezi că viața începe la 30 de ani? Așa mi-am dat seama, pe de o parte, că răspunsurile mele în câteva stories nu pot acoperi nici pe departe un subiect atât de vast, iar pe de altă parte, mi-a fost ridicată mingea la fileu, pentru că e ceva vreme de când am realizat o schimbare în mine. Și da, ea s-a petrecut treptat… după 30 de ani.

Ce am învățat? Și de ce este această etapă din viață atât de specială pentru o femeie?

Se spune că vârsta de 30 de ani la femei este perioada cea mai bună a lor. Combinația perfectă de tinerețe cu maturitate, cu independență financiară și stabilitate emoțională. Decada între 30 și 40 vine însă la pachet și cu anumite crize existențiale, ceasul biologic (pe ăsta l-am sărit… 🙂 ) și cu oarece nemulțumiri sau, să le zicem mai bine, năzuințe diferite din punct de vedere profesional. Dar chiar și aceste aspecte mai puțin euforice contribuie la schimbarea despre care vorbesc.

Într-o ordine absolut aleatorie, iată ce am descoperit despre mine după 30 de ani:

#1 Nu fac rău atunci când mi se oferă ocazia.

Bunătatea îți aduce tot timpul mai multe decât răutatea. Iar femeile au această tendință către răutăcisme încă din copilărie.

Dar pe măsură ce te maturizezi și acumulezi experiență de viață, constați că a fi bun nu înseamnă doar a face bine. Ci și a nu face rău atunci când ți se oferă șansa. 🙂

Ei bine, dacă la 20 de ani înghițeam în sec atunci când mi-era adresată o răutate și nu prea știam cum să răspund, acum știu exact ce replică pot da. Dar de cele mai multe ori mă abțin, pentru că ceea ce aș spune ar fi atât de dur și țintit, încât aș putea crea daune interioare serioase persoanei căreia i le adresez. Iar scopul meu nu este să fac rău. Nu-mi aduce nimic. Ignor sau, mai bine, spun o vorbă frumoasă – asta chiar poate face minuni.

#2 Analizez mai profund ce este în jurul meu.

Sunt mai concentrată la ce fac și mă preocupă să trec de suprafață. Superficialitatea te menține într-un locșor călduț, dar nu te ajută cu adevărat să evoluezi. Este valabil în orice aspect al vieții.

#3 Mă bucur de fiecare moment.

Sau trăiesc clipa. Mă dau jos din mașină și parcurg câteva sute de metri până la brutărie. Trec pe lângă un parc. Privesc cu bucurie copacii, ascult încântată ciripitul păsărilor, mă uit la cer și nori. Și le las să lumineze în mine. Apoi simt că luminez și în exterior. Oamenii pe stradă îmi zâmbesc. Cumpăr pâinea proaspătă, rup un colț și-l mănânc de parcă ar fi cea mai gustoasă bucățică de pâine pe care am gustat-o în viața mea. Chiar și cele mai simple momente de zi cu zi îți pot aduce fericire dacă le conștientizezi.

Iar atunci când te concentrezi la ceea ce faci, rezultatele vor fi cele mai bune. De exemplu, când fac sport aleg să fiu acolo 100 % timp de 1 oră, să mă focusez, să conștientizez mișcarea corpului meu și să obțin maximum din acel timp. Pentru că timpul este prețios.

Iar exemplele pot continua.

#4 Mă simt perfect în pielea mea.

Mai bine ca oricând. Atât mental, cât și fizic. Pentru că da, am avut nesiguranțe în ambele aspecte. Imaginează-ți că, până acum câțiva ani, eu NU purtam fustă scurtă. Nu mi-era prea ușor nici să îmi exprim opiniile într-un cadru care să presupună persoane din afara cercului meu de încredere.

Ei bine, cumva, toate temerile au dispărut parcă peste noapte. Dar desigur că nu a fost așa. Au contribuit din plin încurajările și confirmările pe care le-am primit de la cei a căror opinie conta pentru mine.

A te simți bine în propria piele se traduce în concret printr-o încredere în propria persoană, care se simte de la depărtare, care se vede atunci când pășești într-o încăpere, care înseamnă o mai mare siguranță în exprimarea propriilor idei și cunoștințe (nu ne referim la a vorbi doar de dragul de a spune ceva) și până la o mai mare satisfacție sexuală. O să întrebi poate ce are a face sexul în poveste? Păi, cum să nu aibă? Dacă nu ai inhibiții, dacă te accepți tu pe tine așa cum ești, atunci asta vei transmite și partenerului. Iar încrederea în sine acționează ca un foarte bun afrodiziac.

#5 Prețuiesc oamenii care-mi sunt aproape.

Pentru că am nevoie de apropierea, sprijinul și iubirea lor. Și datorită lor am încredere mai multă în mine.

Siguranța că ai în jur oameni pe care te poți bizui îți dă forță să treci prin ”ups and downs”. Este firesc și uman să te atașezi de cei care-ți sunt aproape. Vorbeam recent cu o persoană tare dragă despre atașament și aveam cumva păreri diferite. Da, știu că învățăturile indiene de exemplu spun că nu trebuie să te atașezi, că fiecare este liber să plece când dorește și simte. Pe de altă parte oamenii care te iubesc, au nevoie să știe că sentimentul este reciproc. Că prezența lor în viața ta este prețuită. Că îi vrei acolo. Să știe că sunt iubiți le dă încredere oamenilor.

”Nimeni nu este de neînlocuit” poate fi adevărat dar este un gând dureros. În același timp cred totuși că la fel de adevărat este și că îți dă multă putere să știi că ești de neînlocuit.

#6 Îmi exprim clar emoțiile și sentimentele.

De supărare, de tristețe, de mâhnire, de revoltă, de nervi, de apreciere, de admirație, de dor, de iubire. Și fiecare le primește și le interpretează cum consideră. Dar nu îmi mai este frică să grăiesc ce simt și nici nu regret atâta vreme cât ”I’ve been true to myself”.

Exprimarea sentimentelor este un gest de asumare și ajută foarte mult într-o comunicare sănătoasă.

#7  Aspectele materiale mă interesează mai puțin.

Bineînțeles că este foarte important pentru mine să câștig suficienți bani încât să am o independență financiară (pentru o femeie este un factor esențial în câștigarea încrederii de sine) și să pot susține semnificativ cheltuielile casei. Dar când vorbim despre achiziția de obiecte de tot felul, acest hobby a trecut într-un plan secund. Disperarea după hăinuțe, pantofiori și poșete este într-o vreme apusă. Acum mai cumpăr doar ceea ce îmi aduce bucurie pe termen mai lung. Am constatat pe propria-mi piele că cei mai bine investiți bani sunt în călătorii, hrană de calitate și activități care să genereze momente de bucurie pentru familie.

#8 Apreciez mai mult simplitatea.

Este un paradox că trăim într-o lume în care consumul este de bază, acumulăm o tonă de “de toate” și, la un moment dat, realizăm că în realitate nu avem nevoie nici de jumătate din câte avem. La capitolul ăsta lucrez în acest moment. Primul pas către vindecare este conștientizarea. L-am făcut și sunt pe drumul cel bun… dar mai dați-mi un mic răgaz. 🙂

#9 Este momentul perfect pentru a învăța ceva nou.

O limbă străină. Să cânți la un instrument, să înveți un sport. Chiar nu e niciodată prea târziu pentru a te apuca de ceva nou. 

Îi povesteam zilele trecute unei prietene că am început niște cursuri de… pian. 🙂 La care răspunsul ei a fost ”Aaa, se apropie momentul acela!” Nedumerită eu întreb ”Care moment?” ”Simți că vine vârsta de 40 și așa fac femeile caută să se redescopere. Este greșit că abia după 40 li se întâmplă asta, ci pe la 37-38 de ani.” Pfff… habar n-am ce explicații științifice or fi în spatele afirmației ei dar nici nu o contrazic. Așa o fi. Și ce bine e! 🙂

#10 Dragoste cu forța nu se poate.

Niciodată, în niciun fel de relație. Cu alte cuvinte, nu mai vreau nici măcar să mă placă toată lumea. D-apăi să mă iubească. Pentru că nici eu nu plac și nu iubesc pe toată lumea. Și e ok așa.

În ceea ce înseamnă relații de cuplu, cam pe la vârsta asta realizezi cu adevărat că nu poți face pe cineva să te iubească nici dacă te dai de trei ori peste cap. Sau mai ales dacă faci asta. Privind retrospectiv, mi-am dat seama că ”some things are ment/not ment to be”. Iubirea nu funcționează pe termen lung după un plan ci după cum aranjează viața lucrurile și după dorința de implicare a partenerilor. 

#11 Să-mi ascult instinctul.

Băi, al naibii, nu prea dă greș. Habar n-am dacă există vreo explicație științifică pentru asta și probabil că, uneori, femeile pot părea nebune când susțin ceva pentru care n-au dovezi dar… cumva știu chestii. Le simt, le intuiesc. Fenomen paranormal pur… Beat that! (și nu am fost la spectacolul lui Albert von Kloss – Ignatenko :))) )

#12 Știu cine sunt.

Sună ciudat, știu. Dar te-ai întrebat vreodată cine ești tu? Ai un răspuns foarte clar? Ei bine, pentru mine aspectul ăsta a fost o nebuloasă o lungă perioadă. Trebuie să te preocupe un pic viața în esența ei ca să cauți răspunsul la întrebări de acest fel. Dar numai atunci când vei fi conștient/ă de tine, vei putea… începe să-mi fie tot mai clar cine sunt. Să mă evaluez în profunzime. Să știu ce om sunt. Am înțeles ce am de oferit și ceea ce aștept de la cei din jurul meu în raport cu mine. Știu cum vreau să fiu tratată.  

Ce m-a ajutat în toată această evoluție? Experiențele de viață, oamenii diverși cu care interacționez, de la fiecare în parte învăț câte ceva, și cărțile pe care le citesc. Dragi oameni, vreți să deveniți mai buni, să evoluați? Citiți, citiți, citiți. Vă deschide mintea și sufletul.

***