Cum scapi de lene? 5 trucuri pentru a fi mai motivat
Știu că nu pare dar pe cuvânt că am momente când nu sunt chiar zi de zi de o hărnicie extremă. Am dimineți în care mi-e destul de lene și, dacă aș putea, nu m-aș da jos din pat pentru nimic în lume. Cred că pe toți ne mai încearcă astfel de sentimente! Chiar și pe #doers… 🙂 Ce facem însă atunci când situația se repetă? Când replica „nu am chef” apare invariabil ori de câte ori te gândești să faci ceva sau ți se cere să faci ceva?
Uneori, trucurile despre cum poți deveni mai productiv/ă nu dau roade, pentru că pur și simplu nu au legătura cu lumina, cu temperatura, cu scaunul de la birou sau alte detalii de genul acesta, care, de altfel, sunt foarte importante pentru randamentul nostru. Iar aplicațiile cu liste de to do nu fac altceva decât să îți ocupe spațiul pe telefon.
Îți promiți mereu că te vei mobiliza „de mâine”? Că vei începe să faci mai mult, toate lucrurile pe care ți le dorești? Sună bine, dar, mai întâi, trebuie să îți acorzi un moment de respiro și să faci o scurtă analiză. Eu am făcut această analiză pe fiecare punct în parte. Vei vedea simbolul * 🙂
#1 Încearcă să afli dacă într-adevăr e vorba de lene sau doar te simți copleșit/ă.
Am observat că foarte mulți oameni activi și productivi spun despre ei că sunt leneși dacă își iau o pauză sau dacă ajung să își întârzie cele 100 de proiecte. În epoca tehnologiei, a lucrurilor făcute rapid și a agitației, să te bucuri de puțin timp liber pare să se fi transformat într-o greșeală impardonabilă. Ei bine, nu este deloc o greșeală, ba chiar este un lucru necesar!
Iar sentimentul de vinovăție ar trebui să fie exclus total din această ecuație. Până la urmă, gândește-te pe termen lung și spune-mi ce preferi: să te epuizezi*, să îți dispară energia și entuziasmul și să ajungi să te plafonezi din acest motiv sau să iei o pauză ori de câte ori simți că ești la pământ, să te aduni puțin și să revii în forță, gata de noi provocări?
Pune în balanță lucrurile astea, pentru că adesea nu e vorba de lene…
*Munca până la epuizare, capitolul la care eu încă lucrez… 🙂
#2 Fă-ți un inventar al activităților zilnice.
Da, știu că nu prea o să ai chef nici de asta, dar nu e o mare filosofie să îți notezi într-un carnețel sau chiar pe telefon ce faci zi de zi. Dacă programul tău zilnic e acoperit în totalitate, dar tot simți că nu îți faci faci treaba și nu ai rezultatele dorite, s-ar putea să ai o problemă cu auto-disciplina.
Ce faci când procrastinezi?* Ce îți distrage atenția atât de rău, încât nu te poți concentra la ceea ce ai de făcut? Dacă e vorba de simple distracții, soluția e simplă: îndepărtează-le de lângă tine sau îndepărtează-te tu de ele (pentru că poate fi vorba de orice, de la colegi zgomotoși, la o pată pe un perete). Dar dacă, de fapt, ție nu îți face plăcere să faci un anumit lucru, așa că găsești orice altceva pentru a scăpa de el? Pentru lucrurile care nu ne plac și nu ne trezesc interesul, găsirea motivației va fi întotdeauna un proces complicat, dacă nu chiar imposibil.
Iar asta ne duce la următorul punc…
*La acest capitol stau foarte bine. Nu procrastinez aproape deloc.
#3 Învață să îți apreciezi munca.
Mulți oameni ajung să aibă frustrări pentru că au senzația că nu fac îndeajuns, că nu au un job sclipitor, că nu contribuie la schimbarea lumii* și alte chestii de genul acesta.
În primul rând, setează-ți așteptările și prioritățile, pentru că, dacă te gândești că trebuie să faci doar lucruri revoluționare și să bifezi cât mai mult, vei ajunge, mai devreme sau mai târziu, să dai greș tocmai din cauză că ai pus prea multă presiune asupra ta. Pune în balanță avantajele și dezavantajele jobului tău actual (bineînțeles, asta e valabil pentru orice alt aspect al vieții tale), gândește-te bine ce vrei să obții sau unde vrei să ajungi și, desigur, analizează resursele.
Dacă ai loc să evoluezi, să te dezvolți, să înveți, acest lucru ar trebui să te motiveze pentru a fi ceea ce ți-ai propus. Însă, dacă ești tot mai nemulțumit/ă de la o zi alta și simți că bați pasul pe loc, atunci va trebui să pornești în căutarea acelei activități care să îți aducă satisfacție.
Și nu, nu mai găsi scuze, fă-o acum, nu peste cinci ani, când te vei lenevi de tot, pentru că nu ai avut ceva care să te stimuleze în direcția potrivită.
*Ca să vin și cu un exemplu personal, știu că activitatea mea de prezentator tv și cea de coordonator și scriitor la propriul site este foarte frumoasă pentru o femeie. Și chiar dacă din exterior poate părea simplu ceea ce fac, în spatele a ceea ce se reflectă sunt foarte multe ore de muncă, întâlniri, discuții, ore de scris, de filmat, de făcut strategii, de telefonat etc. Și totuși pe lângă responsabilitățile unei femei într-un post de management al unei companii, ceea ce fac eu poate e super simplu. Așa că mi-am stabilit că scopul meu este ca în fiecare zi să inspir măcar un om în a face ceva bun pentru el și pentru cei pe care îi iubește.
Mesajele pe care le primesc de la toți cei care, să zicem că s-au apucat de sport pentru că au văzut la mine, îmi aduc satisfacție și atunci știu că efortul meu nu a fost în zadar.
#4 Stabilește-ți un set de reguli.
Dacă ajungi acasă și te așezi pe canapea, pierzând ore în șir la TV, iar apoi începi să ai remușcări pentru că ai amânat o mulțime de task-uri, înseamnă că trebuie să lupți împotriva acestui obicei.
Amenajează-ți un colț de lucru, scoate-ți încă de dimineață toate device-urile ispititoare din priză și fă-ți treaba pe care ți-ai propus-o. Sau citește, ieși la alergat, mergi la cumpărăturile pe care le amâni de două săptămâni!
Apoi, știm cu toții că Internetul e un maaaare factor de distragere a atenției. Dacă îți începi dimineața răspunzând la mail-uri, unele dintre ele total neimportante, vei pierde ore în șir făcând doar asta*. Și, bineînțeles, mai sunt și Facebook-ul sau Instagram-ul, pe care mai scrollezi la interval de… 5 minute? 🙂 Vorbeam mai sus de priorități, așa că ăsta ar trebui să fie primul pas. Rezolvă în primele ore sarcinile urgente și complicate, cu Facebook-ul închis și notificările de pe telefon oprite*.
*Există opțiunea de ”pin your email”. Ca să nu uiți de ele, agață-le la capătul de sus al listei, apoi debifează-le pe măsură ce ai dat un răspuns.
* Telefonul meu este tot timpul pe silent! 🙂
#5 Verifică-ți progresul.
Lenea, orice formă ar îmbrăca ea, este o „profitoare” care se folosește de orice diminuare a voinței tale pentru a prelua controlul.
E ok să dai greș, e ok să obosești și, evident, e perfect ok să îți dorești o pauză. Însă nu este ok să cedezi și să cazi pradă unei stări total neproductive pentru viața ta.
Așadar, acordă-ți câteva momente de respiro, liniștește-te, dar fii gata să te așezi din nou la linia de start! Și nu uita să ții o evidență a progresului tău, indiferent că e vorba de un proiect profesional, un nou program de antrenament sau de o carte. Social media poate fi un tracker foarte bun în acest sens, pentru că, dacă văd mai mulți oameni că ți-ai luat un angajament, sunt șanse mari să simți o responsabilitate mai mare și să te motivezi mai bine*. 😉
*Practic, cu acest articol am făcut un angajament cât se poate de clar așa că n-am șanse să scap! 🙂
Foto: visualhunt.com